Prin anii ’50, savantul Immanuel Velikovsky a șocat lumea științifică printr-o serie de cărți în care explica o mulțime de evenimente din istoria mai veche și mai nouă a omenirii, printr-o îndrăzneață ipoteza: Sistemul solar a fost teatrul unor procese catastrofice (perturbații și coliziuni) în urma cărora Pământul a suferit transformări dramatice, parțial rămase în memoria colectivă orală (mituri și legende) dar și în cea scrisă a omenirii.

A trebuit să treacă zeci de ani pentru ca „proscrisul” Velikovsky, din acea perioadă, să fie reabilitat treptat, dovedindu-se că o parte din ipotezele sale incredibile se adeveresc.

În cartea sa „Ciocnirea lumilor” („Worlds in collision”) – carte despre care se spune că a fost găsită deschisă pe noptiera lui Albert Einstein în momentul morții acestuia din urmă, Velikovsky emite, printre foarte multe alte idei inedite, ipoteza ciocnirii tangențiale a lui Venus cu Terra.

Conform lui Velikovsky, la vremea nașterii sale, Venus (asociată cu zeița Atena) era o cometă desprinsă din planeta Jupiter (asociată cu Zeus), în urma unei perturbații cosmice locale (trecerea unui asteroid de dimensiuni gigantice). Șocant este faptul că mitologia greacă relatează că Atena s-a născut din … capul tatălui ei, Zeus!

Această cometă uriașă, proto-Venus, alcătuită din fragmente solide – asteroizi colectați pe traseu, praf și hidrocarburi (vizibilă de pe Terra ca un balaur cu coadă), a învăluit cu trena sa otrăvită Pamântul (perioadă în care au loc „plăgile” Egiptului – interpretate ca avertismente divine), apoi a intrat în coliziune treptată cu acesta din urmă. În afară de modificarea momentului cinetic al scoarței terestre (plutind pe magma fluidă) și schimbarea axei de rotație (soldată cu rocade climatice dramatice și cu modificarea perioadei de rotație), apropierea a generat două fenomene succesive semnificative:

1. Atracția electrostatică și gravitațională – care a produs umflarea/bombarea suprafeței oceanelor, concomitent cu retragerea temporară a apelor din zonele aflate în cuadratură și

2. O uriașa salvă de descărcări electrice gigantice (cele două corpuri cerești erau la potențiale electrostatice diferite, Venus fiind încărcată cu sarcini create în urma frecărilor reciproce dintre părțile componente agitate). În urma acestora, o parte din hidrocarburile venusiene provenite de pe Jupiter, s-au sintetizat, căzând pe Pământ vreme îndelungată, sub forma unui condens bogat în nutrienți cu gust dulceag. În urma descărcării electrostatice care a egalat potențialele și a îndepărtării celor două corpuri cerești, fenomenul de atracție s-a diminuat iar apele au revenit, brusc, la distribuția inițială adică au acoperit locurile de unde au plecat.

Velikovsky plasează și corelează acest fenomen cu întâmplările din Exodul biblic începute cu traversarea miraculoasă a apelor despărțite ale mării și continuând cu marșul îndelungat al refugiaților către Tărâmul Făgăduinței, ținuți in viață de o misterioasă rouă hrănitoare botezată „mană”.

Așadar: despărțirea apelor mării (cea care a permis traversarea pe o fâșie de uscat), urmată de prăbușirea apelor peste armata faraonului, apoi, prezența acelei „mane” salvatoare pe parcursul peregrinării prin pustie, la care se adaugă stâlpul de fum (ziua) și de foc (noaptea) – i.e. Venus arzând și însoțind Terra dupa coliziune!, nu au fost „minuni” (care prin definiție nu au o explicație logică sau materială) ci o consecință a unor fenomene cosmice foarte bine explicate științific.

Am ajuns la culminația povestirii mele!

Dacă această ipoteză șocantă emisă de Velikovsky reușește să convingă pe scepticii materialiști – care se îndoiau, până acum, că Exodul ar fi avut loc cu adevărat, în același timp, ipoteza dezamăgește (aproape cu cruzime) o mulțime uriașă de evrei și de creștini cărora le spulberă o parte din emoția inefabilă indusă de citirea faptelor din Cartea de temelie a omenirii.

Răspunsul meu este că minunea nu s-a spulberat în totalitate odată cu explicația științifică a faptelor biblice: adevăratul miracol, care învaluie în continuare Exodul, este faptul că fenomenul cosmic s-a produs exact la momentul și în locul în care fugarii erau prinși, fără scăpare, între apele mării și armatele urmăritorilor, așteptându-și cu resemnare sfârșitul!

Ce știa Moise și noi încă nu deslușim?

Cu privire la această „coincidență” uimitoare, Immanuel Velikovsky, cu prudență, nu s-a aventurat să emită nicio ipoteză.

Viorel-Tiberiu Coste