Recentele demonstrații de susținere a liderului opoziției ruse, Aleksei Navalnîi, care se presupune că ar fi fost otrăvit vara trecută de organele de securitate ruse, arestat și condamnat la închisoare după ce a revenit la Moscova din Germania, unde a fost tratat, au surprins opinia publică în primul rând prin dimensiunea lor. În ultimii ani, la Moscova sau Sankt Petersburg au avut loc proteste, dar cele actuale sunt diferite atât ca anvergură, cât și ca extindere, deoarece ele au contrazis aserțiunile Kremlinului potrivit cărora majoritatea rușilor, mai ales a celor din Rusia profundă, este mulțumită de regimul actual și de președintele Vladimir Putin. Aserțiunea este cu atât mai falsă cu cât încă vara trecută demonstrații masive au avut loc la capătul îndepărtat al Rusiei, la Habarovsk și alte mari orașe învecinate din Extremul Orient rus, Vladivostok, Omsk, Novosibirsk, îndreptate fără echivoc împotriva președintelui. Mișcările au fost determinate de arestarea guvernatorului provinciei, Serghei Furgal, membru al Partidului Liberal Democrat al lui Vladimir Jirinovski, care a câștigat alegerile pentru postul de guvernator în fața unui candidat al partidului lui Vladimir Putin, ”Rusia unită”. Protestele au durat mai multe săptămâni, chiar luni, iar Aleksei Navalnîi și-a manifestat sprijinul față de demonstranți.

Mișcările de la sfârșitul lui ianuarie și începutul acestei luni au adunat zeci de mii de oameni și s-au extins în sute de orașe de pe teritoriul rus. Este oare un început al unei ”primăveri ruse”, o ”primăvară în ianuarie”, vorba cântecului? Greu de spus deocamdată. Este o manifestare a opoziției, dar această noțiune ar trebui definită. Semnificative sunt structura socio-politică a participanților și motivația lor. Dominantă este generația tânără, studenții și elevii, mobilizați prin rețelele de socializare, dar lor li s-au alăturat mulți oameni de vârstă medie și chiar și vârstnici și multe femei. Poate elementul cel mai interesant este caracterul eterogen din punct de vedere politic al participanților, faptul că în această opoziție s-au regăsit reprezentanți ai marii părți a spectrul politic rus – de la stânga la dreapta, de la socialiști, la liberali, naționaliști sau monarhiști, liantul fiind Aleksei Navalnîi și principalele lui obiective: doborârea regimului Putin, respectiv a președintelui și lupta împotriva corupției concentrate în jurul lui. Ele sunt împărtășite de cei ce participă la demonstrații, indiferent de partidele cărora le aparțin, chiar dacă în alte privințe ideologiile lor se confruntă. ”Pentru prima dată, Navalnîi a reușit să alimenteze o mișcare rusă de protest împotriva președintelui. Este un moment istoric pentru țară”, a rezumat esența demonstrațiilor sociologul Konstantin Gaaze, cercetător la Școala de Științe Economice și Sociale din Moscova.

Urmărind cariera politică a lui Navalnîi, este dificil să-i găsești o etichetă. Nu se poate spune că ar fi un democrat liberal de tip occidental, deși s-a pronunțat pentru respectarea drepturilor omului, a statului de drept, a libertății de expresie (altfel nu ar putea acționa) dar nu-i lipsește nici o doză de naționalism. În 2011 a declarat că se consideră ”un democrat naționalist”. Navalnîi a fost coorganizatorul „marșului rus” din martie 2006, apreciat de Occident drept o manifestare care a reunit grupuri naționaliste ruse de toate orientările și a avut multe declarații ambigue împotriva etnicilor care trăiesc în Rusia. Chiar dacă a condamnat anexarea Crimeii, a acceptat politica ”faptului împlinit”, declarând că ”acum Crimeea este în Rusia” și nu ar mai retroceda-o Ucrainei. A susținut și secesiunile pro-ruse din Moldova și Georgia. Nu se știe în ce măsură și-a mai păstrat aceste concepții, dar este clar că un astfel de mixaj devine atractiv pentru largi segmente ale populației, nemulțumirea lor fiind intensificată și de violența cu care organele de ordine au reprimat demonstrațiile, arestând cel puțin 10.000 dintre ei. Acțiunile brutale împotriva protestatarilor au determinat o creștere a simpatiei Occidentului față de Navalnîi și față de mișcările de protest, diferite instituții internaționale și personalități politice pronunțându-se în favoarea eliberării lui Navalnîi și pentru noi sancțiuni împotriva Rusiei.

Reacția Moscovei a fost contradictorie. La început a vrut să minimalizeze demonstrațiile și a afirmat că participarea a fost nesemnificativă. Pe de altă parte, și-a încordat mușchii. L-a chemat din nou în fața tribunalului pe Navalnîi și a respins mesajele cancelariilor occidentale care au intervenit în favoarea lui, pe motiv că reprezintă un amestec în treburile interne ale Rusiei. O atitudine mai mult decât ostilă au manifestat autoritățile ruse față de Josep Borrell, Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, care a efectuat o vizită la Moscova, în pofida unor avertismente europene că în condițiile tensionate dintre Rusia și Occident nu este cazul să dea curs vizitei. Unii comentatori vorbesc chiar despre „umilirea” lui Borrell, nepregătit pentru unele întrebări neprietenoase în cadrul conferinței de presă de după convorbirile cu ministrul rus de externe, Lavrov. Ei au subliniat și faptul că expulzarea de către Rusia a trei diplomați din Suedia, Germania și Polonia care ar fi luat parte la demonstrații, a fost anunțată chiar în timpul prezenței lui Borrell la Moscova.

Ce șanse are Aleksei Navalnîi și mișcările de protest versus Vladimir Putin? Luând în considerare ultimele reacții ale regimului, chiar dacă deocamdată nu există pericolul doborârii lui, există cel al erodării. De multă vreme rușii sunt nemulțumiți, nu atât de lipsa democrației, ci de scăderea nivelului lor de trai, a valorii pensiilor, din cauza corupției și a adâncirii diferențelor dintre elite și restul populației, de felul în care a fost abordată de către Vladimir Putin pandemia de coronavirus, cel puțin în prima ei fază, de aventurile militare ale Rusiei în străinătate. Este adevărat, comparativ cu ansamblul populației Rusiei, numărul demonstranților nu este considerabil, dar ar putea crește. Poate mai important decât acest aspect este întrebarea ce forță politică ar fi în stare să dinamizeze în așa măsură populația încât să se nască o opoziție semnificativă împotriva regimului? Pentru aceasta ar trebui să existe un partid politic cu un program care să ofere o alternativă clară, o strategie cu susținerea largă a populației și un lider capabil, carismatic care să fie urmat de segmentele nemulțumite. Un astfel de partid nu există deocamdată și nici o alternativă atractivă. Este greu să acționezi cu o opoziție compusă din reprezentanți ai atâtor ideologii și chiar dacă deteriorarea dramatică a condițiilor de viață ale rușilor ar duce până la urmă la succesul forțelor politice atât de diferite, aliate în mișcarea de opoziție, ce se va întâmpla după aceea? Cine va guverna, ce fel de regim s-ar instala? Unii analiști vorbesc chiar de pericolul reîntoarcerii la haosul de pe vremea lui Elțîn. Este oare Navalnîi liderul care va putea soluționa toate aceste probleme spinoase? Are oare o viziune complexă despre viitor, sau se limitează numai la acțiunile de protest și la sprijinul Occidentului, ceea ce clar este o amăgire.

Deocamdată regimul Putin dispune de mijloacele de a reprima acțiunile opoziției și de a izola liderul demonstrațiilor. Dar în fața manifestărilor de nemulțumire, trebuie să facă ceva, să le atenueze. Și dacă în trecut Rusia avea suficiente resurse pentru a lua niște măsuri în acest sens, astăzi situația s-a schimbat. De aceea, cu toate că grupul Navalnîi a decis oprirea demonstrațiilor, este posibil să ne așteptăm la surprize, ca în cazul ucenicului vrăjitor care a dat drumul duhului din sticlă.

Eva Galambos

(articol preluat din Observator Cultural)