Istoria își dezvăluie tenebrele cu multă întârziere. Există întotdeauna excepții cutremurătoare de la destinul colectiv, traiectorii existențiale individuale greu de înțeles, necum de judecat.
Punctul de pornire al acestui subiect delicat și obscur l-a constituit citirea rezumatului cărții lui Bryan Mark Rigg – Lives of Hitler’s Jewish Soldiers.
Foarte mulți evrei germani nu au văzut altă cale de scăpare din chingile opresiunii rasiale și mai apoi de supraviețuire, decât falsificarea actelor personale pentru evreii cu ambii părinți evrei, sau înrolarea grabnică în Wehrmacht pentru evreii cu un singur părinte sau bunic evreu. Aceleași faimoase legi de segregare rasială de la Nürnberg au fost valabile încă din 1935 pentru germanii căsătoriți cu evreice, chiar dacă acestea aveau doar un părinte sau un bunic evreu.
După 1935, mii de bărbați evrei care, în paranteză fie spus, se considerau germani și erau asimilați aproape în totalitate, au fost nevoiți să-și falsifice actele de origine și să-și dovedească ascendența pur ariană prin măsluirea documentelor părinților și bunicilor. Alte zeci de mii de evrei, foști combatanți în Primul Război Mondial în Armata Imperială Germană, mulți dintre ei cu rang de ofițer superior, au crezut cu naivitate chiar până în 1940 că ei nu vor intra sub incidența legislației rasiale antievreiești și li se va da dreptul de a lupta din nou pentru patria germană. Nu a existat niciun fel de clemență, dar (ca întotdeauna) au existat excepții chiar și după decretul din 8 aprilie 1940, când persoanelor cu ambii părinţi evrei și celor cu un singur părinte li s-a interzis accesul în Wehrmacht. Cei cu un bunic evreu au mai fost înrolați în armata hitleristă, însă numai ca simpli soldați.
În ciuda draconicei segregări rasiale, evreii au fost întotdeauna ași în arta supraviețuirii. Pentru mulți dintre ei, înrolarea în armata hitleristă, cu acte de “arieni“ a fost singura cale de supraviețuire.
Din documentele Wehrmachtului, ale autorităților germane postbelice și cele ale aliaților reiese că patru până la cinci mii de bărbați cu ambii părinţi evrei şi 60.000 cu un singur părinte evreu – porecliți Maupe, după numele unui cocktail celebru din barurile berlineze ale anilor1930 – precum și în jur de 90.000 de militari cu un bunic evreu au participat activ ca soldați, subofițeri și ofițeri în rândul Wehrmachtului, în toate bătăliile importante ale celui de-al Doilea Război Mondial. În fonoteca postului de radio DW există mărturiile ample ale unor veterani „germani” care au recunoscut la anii senectuții că aveau origine evreiască și doar prin procurarea „certificatului de sânge german” (Deutschblütigkeitserklärung) și recrutarea lor în armata nazistă au putut scăpa de la moartea sigură din lagărele de exterminare. Unii dintre ei, din cauza unui profund sentiment de culpă, au revenit la iudaism și au devenit evrei foarte religioși.
Voi ilustra problematica abordată prin câteva exemple de notorietate. Helmuth Schmidt, fost cancelar al Germaniei între 1974 și 1982, a fost ofițer în Luftwaffe (aviația militară), deși avea un bunic evreu, gurile rele spun că era pe jumătate evreu, dar cu acte false el a scăpat basma curată din Holocaust. Generalul Helmuth Wilberg, comandantul adjunct al Luftwaffe, al doilea om după celebrul mareșal al aerului, Göring (locțiitorul lui Hitler), era și el pe jumătate evreu. Atunci când s-a pus problema originii sale „nesănătoase”, Göring i-a înmânat personal „certificatul de sânge german”, afirmând ritos: „Eu decid cine este sau nu este evreu”. De altfel, generalul Wilberg a fost condamnat pentru crime de război, la Procesul de la Nürnberg.
Un alt exemplu faimos este cel al colonelului Ernst Bloch, care s-a distins prin fapte de arme deosebite pe Frontul de Est, împotriva URSS. El era pe jumătate evreu și prin relațiile de prietenie personală pe care le avea cu amiralul Canaris, șeful serviciului de informații militare, a reușit să obțină „certificatul de sânge german”.
După atentatul împotriva lui Hitler de la Rastenburg, din 1944, pus la cale de câțiva generali din statul major german, ultimii ofițeri germani cu ascendență evreiască au început să fie vânați pe capete. Ernst Bloch era foarte apreciat de Führer care, într-un gest fără precedent, a promulgat și semnat un decret în care scria: „Eu, Adolf Hitler, liderul națiunii germane, aprob ca colonelul Ernst Bloch să aibă sânge german”.
Prin legăturile sale sus-puse și curajul său deosebit, colonelul Ernst Bloch a reușit să salveze viața renumitului rabin Joseph Schneersohn, liderul ultra ortodox al casei rabinice Lubavitch din Varșovia, scoțându-l ilegal din capitala poloneză prin Letonia în Statele Unite.
Un alt adjunct al lui Göring, feldmareșalul Erhard Milch din Luftwaffe, era de asemenea pe jumătate evreu. Göring a falsificat actele tatălui lui Milch, care a fost declarat fratele soției sale. Precum se vede, până și incestul era aprobat, dacă acest fapt servea ascunderii originii evreiești.
Culmea intervenționismului oficial nazist în ștergerea originii evreiești s-a petrecut în vara anului 1944, când însuși Hitler a devenit conștient că mașina de război nazistă are nevoie de fiecare combatant și nu-și poate permite luxul să scoată din luptă ofițeri și luptători capabili, doar pentru că au origine „nesănătoasă”. Astfel, printr-un decret semnat personal de către Führer, 77 de ofițeri superiori, din care doi generali, opt generali-locotenenți, cinci generali-maiori și douăzeci și trei de colonei au primit certificate de arian.
Colac peste pupăză???, mulți soldați și ofițeri de origine evreiască din Wehrmacht au fost decorați cu cele mai înalte distincții militare naziste, fapt tăinuit bineînțeles de acești sărmani oameni, trecuți prin spaime cumplite și prin ororile războiului. Numărul documentat al militarilor germani de origine evreiască decorați de Wehrmacht este de 1671.
Last but not least voi mai aminti câțiva naziști notorii de origine evreiască: colonelul Walter Hollaender, amiralul Bernhard Rogge, medicul SS Hans Eppinger, ideologul nazist Emil Maurice, colonelul Alexander Stahlberg, generalul din Luftwaffe Alexander Löhr, soldatul Werner Goldberg.
Oricât ar fi fost trecute sub tăcere preț de câteva decenii, traumatismele și tragediile cumplite ale războiului ies la suprafață cu o forță care nu poate fi oprită de niciun fel de cenzură personală ori de stat.
Sunt sigur că timpul și chiar istoria oficială îi va reabilita pe acești oameni nenorociți, care au purtat un dublu stigmat: cel al originii blestemate de un regim criminal și cel al grozăviilor războiului. Singura lor culpă a fost aceea de a fi evrei sau în parte evrei, iar unica scăpare a fost pactul vremelnic cu diavolul, sub acoperirea originii false. Experți în supraviețuire de cinci milenii, acești oameni și-au depășit în mod miraculos destinul.
George Vigdor
Surse:
Wikipedia
The History Reader – Ellen Feldman, 10 aug 2020
Bryan Mark Rigg – Lives of Hitler’s Jewish Soldiers
17 Comments
ce perspectivă deschisă antisemiților – aha, păi HITLER, STALIN , Ș,A, EVREI, ORICUM CARTEA MENȚIONATĂ MERITĂ
CITITĂ
oricum o întorc , îmi este greu să trec peste destinul lor,
Se pare că autorul își găsește calea – începe prin a alege un subiect interesant pe care apoi îl tratează cu talent . Subiectul tratat mai sus – deși prezentat ca un rezumat al unui rezumat , aduce date statistice necunoscute de mine . Sugerez autorului un subiect – Pacepa ( 1928 – 2021 ) . K.I.
Eu am citit ( nu-mi amintesc unde) ca semievrei au fost si SS! Trebuie sa fi fost foarte traumatizant , in primul rand sa fii corcitura in imprejurari dramatice care iti pun in pericol viata ta dar si pentru ca cele doua parti pure ale sangelui tau sunt victima si calau. Cum te simti tu in calitate de metis? Calau si victima in acelasi timp! Blestemat destin!
Din cate am eu impresia cuvantul corcitura se refera doar la animale, iar la plante se numeste altoi.
Metis e un amestec de rase, iar combinatii dintre evrei, crestini, catolici sau ortodocsi, sau evrei si musulmani, crestini si musulmani nu sunt nici corcituri si nici metisi.
Aceste “fenomene”, situatii sunt consecintele firesti ale naturii, ale legaturilor dintre oameni, iar in ultimele decenii, sau poate chiar mai mult decat atat, ele sunt aspecte clare si apreciabile ale liberalismului si ale expresiei libertatii oamenior:
libertatea de a nu fi supusi conventiilor religioase, politice, sociale, libertatea de actiona precum sentimentul si intelegerea personala le-o dicteaza
Cele care s-au intamplat in decursul istoriei au fost si ele evenimente care la vremea respectiva au avut un impact dureros asupra celor pe care terorarea sub formele ei diferite i-a lovit, razboiul, religia, prejudecatile.
Nu e usor de a da note oamenilor aflati la ananghie, desigur ca exista eroi si exista si tradatori, exista bravi si exista lasi.
Corecte observații !
Torquemada, șeful Inchiziției, provenea dintr-o familie de evrei convertiți. Cine știe câți vor mai fi fost ca el?
TORQEMADA era un rătăcit printre alții, SELBSHASS, dar evrei slijbași ai nazismului, în haine de ofițeri, deci nu KAPO, LUPTÂND PÎNĂ LA FINELE RĂZABOIULUI, MI SE ÎNCREȚEȘTE PIELEA
SELBSTHASS
Cunosteam subiectul dar n-as fi crezut ca a avut atat de mare amploare.
articol foarte interesant.!!!!!
Articol foarte interesant, autentic, incitant. Cum a scris si Hava Oren, ce nu face omul pentru supravieţuire. Mai ales omul integrat, cu o situatie bună, care dispune de capitalul social pentru a-si putea influenta propria soartă. In astfel de situatii, unii au probleme de conştiinţă, alţii nu, si reusesc sa reducă disonanţa din propria identitate. Pe unii i-a condamnat istoria, alţii au fost prea mici pentru asta.
Cred că judecând după naţionalitate persoanele cu origini evreiieşti care au servit în armata nazistă, intrăm în jocul naziştilor. E vorba de persoane, de indivizi, care – din varii motive – au aderat la ideologia nazistă sau au căutat să scape de prigoană în acest mod. Cei care au comis fapte reprobabile ar trebui judecaţi şi pedepsişi individual şi nu sub genericul de evrei. Nu în această calitate le-au comis. Acelaşi lucru e valabil şi pentru cei care au lucrat în cadrul Securităţii. Citeam undeva că un evreu trebuie să aibă mare grijă la tot ceea ce face pentru că întotdeauna va fi judecat ca reprezentant al evreimii. Eu aş adăuga că numai atunci când comite fapte negative, când ele sunt lăudabile atunci e asumat de către ţara a cărui cetăţean este şi originile sale sunt ignorate. Vezi laureaţii Premiilor Nobel.
Mai ales laureatii Nobel evrei din Ungaria.
Problematica dureroasa si pe care nimeni nu o poate “judeca”.
De altfel nimeni nu stie pana unde a mers salbaticia acelora care, evrei fiind, au purtat totusi uniforma si gradele armatei naziste. Au existat portite care au permis cateodata manifestari de omeni, nimeni nu le stie cu adevarat, cand, cine in ce conditii si mai ales cu ce risc?
Dar oare astazi este societatea germana curata de sentimentele, atitudinile care i-a purtat, pe unii volens nolens catre a fi supusii unui dement? Nu s-ar mai putea repeta aceasta situatie, atunci cand un personaj charismatic si-ar face aparitia in politica acestei tari, sau poate nu numai a acesteia?
Si oricum, la alt nivel e bine sa amintim ca in Securitatea romaneasca, dar probabil ca in toate aparatele de opresiune ale tarilor din Europa de Est, au functionat evrei, tortionari care nu o data au distrus moral sau fizic persoanele trimise la anchete.
Sunt multe nume, desi unele schimbate cel care imi vine in minte in acest moment este al lui Mishu Dulgheru. Se poate citi despre el prin Internet si Wikipedia.
Am fost surprinsă… și de fapt nu am fost! Ce nu face omul ca să scape cu viață?
Articolul mi-a amintit de romanul „Nazistul și frizerul” al scriitorului (bucovinean) Edgar Hilsenrath, care prezintă situația opusă: ca să scape de pedeapsă, un „fost” nazist fură identitatea unui prieten din copilărie, evreu, care a fost ucis. Timp de ani de zile trăiește ca evreu, ajunge în Israel, dar nu are o clipă de liniște, frica de a fi dat de gol îl urmărește toată viața – este și asta o formă de pedeapsă! Este o carte extraordinară, o recomand cu căldură!
bună paralelă