În timp ce vizionam jocurile olimpice de la Tokyo, m-am gândit adesea la un număr de sportivi evrei din România, care par să fi fost uitați de-a lungul anilor, și nu numai sportivi oarecare, aproape necunoscuți la timpul lor, ci chiar vedete de renume mondial, cu care ne-am mândrit odată și care au rămas în palmaresul timpului.
Fără îndoială, cea mai mare vedetă sportivă produsă vreodată în Romania, și nu numai printre evrei, a fost Angelica Rozeanu, care, dacă tenisul de masă ar fi fost un joc olimpic în acele timpuri, așa cum este acum, ar fi fost recunoscută drept cea mai mare campioană, fără egal între ceilalți competitori.
Născută acum 100 de ani, în octombrie 1921, din părinți evrei în București, cu numele Adelstein, a acumulat în decursul unei cariere cu totul extraordinare nu numai șase titluri de campioană mondială în competiții individuale, dar și zeci de alte medalii de aur europene, balcanice sau mondiale în jocuri de dublu sau pe echipe, un palmares neegalat în niciun alt sport.
Este interesant de menționat că partenera ei în jocurile de dublu era Sari Kolozsvári-Szász, din Cluj.
Cariera ei ar fi fost și mai glorioasă, dacă vreme de cinci ani autoritățile Antonesciene nu ar fi împiedicat-o să participe în competiții, pe motiv că era evreică. După cum se pare, legionarii și ceilalți antisemiți, pozând în postura de oameni tari și curajoși, se temeau de o mică sportivă evreică, dar ea le demonstra cine era mai capabil!
Nu cred că am destul spațiu ca să enumăr în acest articol toate medaliile și titlurile câștigate de Rozeanu, dar sunt ușor de găsit pe internet. M-a mirat în mod deosebit mențiunea că Angelica Rozeanu a fost “nevoită”, adică forțată, să lucreze ca ziaristă la România Liberă. Nu știu cât de informat a fost autorul acestui text, dar, în acele timpuri, a lucra la acest ziar era o onoare, și nimeni nu era forțat să scrie acolo!
La începutul anilor 1950 am avut plăcerea să fiu angajat ca tânăr reporter în secția de știri a acestui ziar important, unde am avut-o drept colegă pe doamna Rozeanu, care scria sub un pseudonim comentarii pentru departamentul sportiv – și nu numai despre ping-pong.
Poza Angelica în „civil”
Nu cred că mi-a dat prea multă atenție, cum eram un “puști” de vreo 18 ani, dar am făcut parte împreună din echipa de reporteri la Festivalul Mondial al Tineretului din vara anului 1953, și deci ne întâlneam zilnic.
Era o mare doamnă!!
Alături de Angelica Rozeanu, desigur nu la același nivel, trebuie să ne amintim de dublul campion olimpic, Leon Rotman, de la Olimpiada din Melbourne în 1956, într-un sport care nu era tipic românesc, competiția de canoe.
De altfel, Rotman este un personaj cu totul special, care nu se încadrează în niciun criteriu obișnuit. Născut în 1934 la București, într-o familie de evrei săraci, a părăsit școala la vârsta de 15 ani și a început să lucreze într-o fabrică pentru a-și ajuta părinții. Dar el avea ambiții sportive și căuta un sport în care să exceleze. După o vreme a fost atras de cursele de canoe, deși nu avusese nicio ocazie să-și încerce talentul. În Europa de Est acest sport era dominat de canoiștii cehi, iar în România, de tineri din satele lipovene de pe malul Dunării, lipovenii fiind cunoscuți pentru talentul lor de canotori și familiaritatea cu sporturile nautice.
Nimeni nu era interesat să își piardă timpul cu un tânăr evreu din Dudești! În plus, în țară nici nu exista o producție autohtonă de canoe, singurele existente fiind importate din Cehoslovacia și folosite de lipovenii din echipa națională.
Dar Rotman era nu numai foarte talentat, ci și foarte ambițios și încăpățânat. Neputând obține o canoe de fabricație cehă, a studiat barca și s-a decis să construiască el însuși una, folosindu-și talentul de tâmplar! Deși mai puțin sofisticată, ea a fost destul de bună ca să îi permită să câștige un număr de competiții și să se califice pentru Olimpiada din 1956 de la Melbourne.
Odată ajuns acolo, încă din probele preliminare, a fost remarcat ca un concurent de temut și unii, în special antrenorul echipei maghiare, au încercat să îi pună “bețe-n roate”. Întâi i-a măsurat barca și s-a plâns că este cu câțiva centimetri mai lungă decât standardul acceptat. Rotman nu s-a supărat, și cu un mic fierăstrău de mână din trusa de unelte a tăiat câțiva centimetri din vârful bărcii. Abia se vedea, dar se conforma cerințelor! Tot nemulțumit, antrenorul ungur a cerut ca barca să fie cântărită și s-a constatat că era cu câteva sute de grame mai ușoară decât bărcile concurenților. Desigur, nu conta, dar Rotman avea la îndemână câteva bucăți de plumb pe care le-a aruncat sub podeaua ambarcațiunii și totul s-a mușamalizat.
În ciuda tuturor șicanelor, Rotman a câștigat proba de viteză de 1.000 metri cu un avans remarcabil și, în ciuda tuturor predicțiilor, a participat la cursa de 10 kilometri, “maratonul” competiției, care necesita un antrenament și talent cu totul diferit, și a obținut a doua medalie olimpică de aur!!
Bineînțeles, el a fost sărbătorit, fiind primul campion olimpic al țării în competițiile nautice, dar la olimpiada următoare, cea de la Roma, nu a obținut decât o medalie de bronz în cursa de 1000 de metri. Era și acesta un succes remarcabil, desigur, dar pentru Rotman a fost o dezamăgire, așa încât el s-a retras din competiții, devenind antrenor la clubul Dinamo.
În anii care au urmat, i s-a sugerat să emigreze, dar Rotman se considera un mare patriot și a rămas în România. Nu aș vrea să intru în amănunte, dar atitudinea lui nu a fost răsplătită în modul cuvenit, deoarece în ochii “șefilor”, se pare că el nu era mai mult decât un “ovrei din Dudești”.
Ani de-a rândul Rotman s-a prefăcut că nu îl deranjează; abia în vara anului 2019, la vârsta de peste 85 de ani, într-o reuniune la Tel Aviv, unde era în vizită, deși continua să locuiască la București, a spus adevărul:
“Eu m-am născut, am crescut și voi muri evreu!”
Ar trebui să mai amintesc încă un sportiv evreu din România care a devenit campion olimpic: boxerul Victor Zilberman, care a obținut o medalie de bronz la Olimpiada din Montreal în 1956.
Nu sunt pasionat de box, dar cum făceam parte din echipa de reportaj a radioului, l-am văzut și l-am admirat pentru curajul și talentul său, chiar dacă nu era decât o medalie de bronz! De fapt a fost un succes cu totul remarcabil într-o competiție cu marile talente ale lumii!
Prezența lui la Montreal a fost de asemenea unică, deoarece, după jocuri, Zilberman a refuzat să se întoarcă în România, cerând azil politic în Canada, unde trăiește și acum împreună ca fiul său, David, care s-a specializat în lupte greco-romane, întâi ca un sportiv de performanță și actualmente ca antrenor.
Poate că unii dintre cititorii acestor rânduri își vor scormoni memoria și vor mai adăuga și alte nume cu un trecut glorios.
Jack Chivo
6 Comments
Un alt eveniment major a avut loc intre 2000 si 2004, la a treia presedentie a dlui Ion Iliescu, care a invitat-o pe Angelica Rozeanu la Bucuresti, pentru a-i onora titlul de multipla campioana mondiala, la varsta de peste 80 de ani. Un alt mare jucator de pingpong roman, membru al echipei romane si chiar partener de dublu mixt a dnei Rozeaznu a fost dl Ganntner, care mai traieste si acum in Germania, la Dusseldorf.
Cine n-a fost mândru în România anilor 1950 plus de acel trio feminin Angelica Rozeanu, Sári Szász-Kolozsvári, Ella Zeller.
Totuși, îmi permit să deviez de la subiect, pentru a aminti de o altă personalitate ROZEANU: Prof. Lou Rozeanu (ex-soțul Angelicăi), considerat ”părintele” israelian al unei noi specialități în domeniul tehnic : TRIBOLOGIE.
Dacă redacția Revista Baabel va permite, voi reveni.
Interesant articol și frumoasă evocare a celei care a fost inegalabila campioană mondială Angelica Rozeanu (Angi pentru cunoscuți, am fost și eu printre ei).S-a mai amintit de alte nume celebre din istoria tenisului de masă românesc: Farkaș Paneth (extraordinar antrenor al echipei naționale feminine ale României și al Clubului C.S.M. Cluj ) și Nicu Naumescu. Am scris un volum despre tenisul de masă clujean. Îmi permit să fac unele completări cu alți sportivi evrei deținători de medalii la campionate mondiale/europene și campioni naționali: Géza Erős, Ernest Diamanstein, Vasile Goldberger Marin, Toma Reiter,
Mariana Barasch, Kató Havaș, ș.a. Pe majoritatea i-am cunoscut personal, cu unii dintre ei m-am întâlnit la masa de joc. Amintiri de neuitat!
Am cunoscut-o pe Angelica Rozeanu in ultima parte a vietii sale, aici la Haifa. A ramas intotdeauna aceeasi doamna, doar peste care anii deja trecusera.anii, dar fara a lasa urme grele asupra-i. Si totusi functia pe care a avut-o a fost destul de ciudata, Angelica a fost sefa femeilor care faceau perforari de cartele la intreprinderea Elbit din Haifa, munca pe care intr-o faza anterioara, posibil ca a facut-o si ea. Lucrurile se petreceau cu multe decenii inainte, cand nu existau inca nici PC-uri, si nici alte modalitati de a incarca programe, sau date intr-un calculator “mare” decat prin intermediul cartelelor, pe care cu siguranta multi dintre noi ni le amntim.
Rozica s-a bucurat insa de o minunata fiica si de o familie frumoasa, si ei astazi probabil oameni care au depasit prima tinerete, 3 nepoti, chiar unul cred ca a fost campion national de sah, si o nepoata.
O mai intalneam la concertele filarmonicii, vazand-o de departe in general cu parul buclat care incet, incet, capatase culoarea naturala pe care o vesteste apropierea de granita (adopt pe Anca Laslo).
A fost o femeie deosebita si probabil dintre acele genii carora natura le ofera darul de ajunge pe culmi si de a ramane acolo sus, multa vreme.
Nu trebuia sa-mi scormonesc mult memoria fiindca am scris de ei intr-un articol din Baabel “David redivivus” publicat la 25 iunie 2020.
Principiile fotbalului au fost introduse în România în 1890 de către Iuliu Weiner, după întorcerea lui din Anglia. Între anii 1932-1938, echipa de fotbal Ripensia Timișoara (Ripi) a câștigat de patru ori campionatul României și două cupe ale României, având cel puțin cinci jucători evrei, printre cei mai cunoscuți erau Schwartz și Wetzer care au jucat și în selecționata României. Printre victoriile internaționale ale Ripensiei se pot enumera cele împotriva echipelor Milan, Ferencváros, Ujpest, Admira Viena și Leicester. Samuel Zauber a fost membru al clubului sportiv Maccabi București, la care a jucat ca portar, împreună cu Rudy Wetzer în echipa națională de fotbal a României la primul campionat mondial de fotbal din 1930 în Uruguay. Alți jucători celebri au fost Hirsch Elemér și Norberto Höfling. Faima fotbalului evreiesc din Cluj a purtat-o Jakobi Dezsö, care între anii 1921-1924 era considerat cel mai bun mijlocaș al selecționatei României, cu care a participat la olimpiada din Paris în 1924. La Cluj, ca și în alte orașe s-au înființat cluburi sportive sioniste cum au fost Maccabi și Haggibor. Un alt sportiv de frunte clujean a fost Paneth Farkas, dublu campion național la tenis de masă și medalist de argint împreună cu naționala României, la mondialul din Praga în 1936. Moți Spakov a fost campion național la box, la categoria grea, între anii 1923-1940. Dupa al doilea razboi mondial, Mihail și Sergiu Grunberg au fost campioni naționali la șah și Nicu Naumescu, de șase ori campion național la tenis de masă. Isabela Mirea a fost campioană națională a României și campioană balcanică la tir.
L-aş mai aminti pe Ernest Meister, din Cluj, fost elev al primei promoţii de la Liceul Evreiesc (1940-1944) şi apoi profesor de sport al colegilor săi. După război, multiplul campion de scrimă s-a impus ca antrenor al lotului olimpic de scrimă al României, care a obţinut primele titluri mondiale. Mai târziu avea să antreneze şi lotul Canadei.