De la scriitor către scriitor: 3 sfaturi demne de urmat

1. Procedeul mnemonic

Soţul meu a dat din întâmplare peste un eseu al unui scriitor celebru, ale cărui sfaturi le urmează cu sfinţenie şi cu mult succes. Eseul se adresează scriitorilor de beletristică și soţul meu scrie cărţi şi articole de matematică, dar el susţine că sugestia acestui autor i se potrivește ca o mănuşă.

În speță, ceea ce se recomandă este să reziști impulsului ca la sfârşitul unei şedinţe de lucru să închei un capitol, să termini o frază sau o propoziție; în mod ideal, ţi se indică să întrerupi până şi un cuvânt în mijloc.

Această metodă te ajută să-ţi reiei rapid şi fără probleme firul gândirii şi al creaţiei la următoarea ședință de lucru şi să reintri în spiritul lucrării fără necesitatea unei perioade de acomodare.

Cu alte cuvinte, aceasta recomandare valorizează haosul şi dezorganizarea şi de aceea poate părea bizară şi contraintuitivă, o contrazicere a bunului simț. Să nu uităm totuşi că haosul este un izvor de ordine şi energie creatoare.

2. Ajutor la compoziţie

Din păcate, soţul meu nu îşi mai aminteşte numele autorului acestui eseu. Poate e vorba de Joyce? Sau o fi…?

Am căutat în zadar pe calculator să găsesc vreun indiciu la tematica „în mijloc”, în schimb am dat de un alt articol: Write Your Novel from the Middle (Scrie-ţi romanul începând de la mijloc) care ridică în slăvi virtuţile începerii de la mijloc a scrierii unui roman sau a unui eseu narativ şi deci priveşte lucrurile dintr-un complet alt punct de vedere.

Articolul este un extras din cartea profesorului de scriere creativă James Scott Bell The “Write from the Middle Method” şi începe cu o trecere în revistă a celor două modalităţi de a concepe scrierea unui roman:

a) În metoda clasică, autorul, asemenea unui dumnezeu atotştiutor, ştie de la primul cuvânt aşternut pe hârtie cum se va sfârşi romanul lui, el orchestrează de la distanţă evenimentele, soarta eroilor, etc. Pe parcurs, el poate presăra indicii care sugerează ce surprize le rezervă personajelor sale viitorul, indicii valoroase mai ales în mod retrospectiv. Dacă vă gândiți imediat la un roman polițist, aveţi perfectă dreptate!

b) Romancierii postmodernişti dispreţuiesc metoda clasică de a scrie, ei preconizează o metodă “deschisă,” conform căreia evenimentele se dezvoltă organic din materialul fluid al naraţiunii. Deznodământul cărţii este un mister pentru ei şi pentru cititori în egală măsură.

Aici intervine Professor Bell: la acest stadiu incipient nu are nicio importanţă dacă selectăm metoda a) sau b); ceea ce contează este să identificăm MIEZUL ACŢIUNII, pe care el îl numeşte mirror-moment (momentul-oglindă), în care eroul principal are adesea o revelaţie ca urmare a unui moment de introspecţie. Acest moment EVRIKA are repercusiuni majore asupra deciziilor eroului şi determină cursul evenimentelor ulterioare. El poate consta dintr-o singură frază şi odată ce îl identificăm, restul compoziţiei se va “aranja” de la sine. Acum putem alege ce metodă compoziţională vom adopta: a) sau b), oricum puzzle-ul a fost rezolvat şi succesul compoziţiei este asigurat.

3. Să nu uităm cititorii şi Cui aparţine acest text?

Problema “mijlocului” poate fi privită prin cu totul altă perspectivă, după cum o dovedeşte blogul:

https://www.nownovel.com/blog/begin-medias-res/

Articolul lui Bridget McNulty şi alte eseuri din acest blog se axează pe punctul de vedere al cititorului şi oferă scriitorilor recomandări pentru a crea un text care să-l atragă.

Paradoxal, sfaturile preconizează din nou începutul din mijloc, dar de data aceasta preocuparea nu este identificarea unui moment-oglindă pentru asigurarea reuşitei compoziţionale, ci începutul concret, material al scrierii.

Această metodă de scriere a fost menţionată pentru prima dată de poetul roman Horaţiu, care o numeşte In medias res (în mijlocul lucrurilor), dar ea a fost practicată cu mult mai devreme de către Homer, atât în Iliada cât şi în Odiseea.

În general, în calitate de cititori, suntem nereceptivi la o relatare cronologică de la A la Z, care ne poate determina – prin avalanşa de informaţii pe care o conţine – să lăsăm necitit restul materialului, să punem cartea la o parte pentru o altă dată, când vom avea mai multă răbdare sau timp; în schimb, o abordare din mijloc va stimula interesul cititorului pentru cele ce vor urma tocmai prin curiozitatea pe care o stârneşte. “Contextul”, golurile privitoare la cum s-a ajuns la această situaţie vor fi umplute pe parcurs de flashbackuri, dialoguri sau amintiri.

De aceea, prima propoziţie din lucrare are un rol preponderent: dacă ea este ambiguă, cititorul va dori să elucideze ambiguitatea. Dar atenţie! Dacă textul e prea confuz, el se va simți descurajat și nuva dori să citească în continuare. Pentru a preveni această reacţie, se recomandă să-i oferim încă din primul paragraf măcar un indiciu sau o lămurire, un punct de reper de care el să se poată “agăţa”, o minimă încurajare.

Dacă vom alege însă o primă frază care pentru efect să se refere la un personaj neobişnuit, pentru a-l atrage astfel pe cititor, se recomandă să reiasă în mod clar în ce constă această originalitate, să “ajutăm” cititorul, dar NU PREA MULT!

Acelaşi sfat e valabil şi pentru o frază introductivă care relatează o situaţie ieşită din comun, o amintire-cheie, etc.

Noţiunea de non-linearitate este cheie în toate aceste cazuri; ştiam de altfel din matematică că acest fenomen poate duce la haos, dar şi la o nouă ordine în natură ca şi în teorie.

***

Dramaturgia nu se lasă nici ea mai prejos în elaborarea acestei viziuni de creaţie.

David Mamet

Într-un interviu acordat revistei The Paris Review, Nr. 142, din primăvara 1997 sub titlul The Art of Theater (Arta teatrului), dramaturgul american David Mamet relatează cum a metamorfozat o conversaţie auzită întâmplător la un restaurant, într-o scenă captivantă dintr-o piesă de teatru, în pofida – sau, mai degrabă tocmai datorită faptului că nu avea avantajul unui context sau a unei expoziţii a evenimentelor premergătoare.

Iată cum a fost concepută piesa “Glengarry. Ascultăm o conversaţie din separeul adiacent şi mă gândeam: Dumnezeule, nu e nimic mai fascinant decât persoanele din separeul alăturat! Porneşti din mijlocul unei conversaţii (accentuarea mea), te întrebi despre ce naiba se discută și cauţi să asculţi cu atenţie. Am prelucrat o serie din aceste scene cu oameni care folosesc un limbaj obscur, strict profesional – un fel de jargon al celor din branșa imobiliară, pe care îl înţelegeam, deoarece lucrasem în această meserie – şi m-am gândit: dacă mă fascinează pe mine, îi va fascina probabil şi pe ei. Dacă nu, n-au decât să mă bage la închisoare.

Deşi Mamet nu dezvoltă în continuare această temă, ştiam la ce se referă: un text conţine două versiuni paralele, valabile în egală măsură. Orice scriereeste iniţialtextul scriitorului, dar mai ales dacă ea începe in medias res, dar ea evoluează treptat într-un text al cititorului. Cititorul preia “hăţurile” acţiunii, imaginaţia lui este solicitată la tot pasul să umple golurile dintre crâmpeiele naraţiunii şi astfel textul devine “domeniu public.”

***

Aceste sfaturi mi se par demne de urmat sau cel puţin de luat în considerare; presupun însă că mulţi scriitori talentaţi – mai mult sau mai puţin celebri – includ în operele lor preceptele enumerate mai sus în mod intuitiv, într-un moment de pură şi divină inspiraţie.

Marina Zaharopol

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

10 Comments

  • BORIS MEHR commented on August 30, 2021 Reply

    FOLOSESC PRILEJUL ACESTEI DISCUȚII SPRE A RECOMANDA UN ROMAN SATIRIC EXCELENT AL SCRIITORULUI CĂTĂLIN MIHULEAC, „DEBORAH ED. HUMANITAS 2019, 279 pg..„

    • Marina Zaharopol commented on August 31, 2021 Reply

      Vă mulţumesc pentru aceasta recomandare; nu auzisem de acest roman.

  • BORIS MEHR commented on August 29, 2021 Reply

    REFERIRILE SUNT VALABILE PENTRU PROZĂ ȘI NU PENTRU POEZIE, care are alte legi nescrise,. POEZIA TREBUIE SĂ ATRAGĂ DE LA PRIMUL VERS. PROZA ARE ȘI EA MULTE TENDINȚE – REALISM DUR SAU SENTIMENTAL, FANTASTICĂ, ABSURDĂ. DE FAPT NICIUN SFAT NU SE POTRIVEȘTE NIMĂNUI ÎNCEPĂTORII AU DIVERSE SCHEME, PROFESIONIȘTII PROPRIILE REGULI PE CARE ȘI LE IMPUN. EXPERIMENTELE DATEAZĂ DE MAI MULT DE UN SECOL ÎN LITERATURĂ, CA ȘI ÎN TOATE ARTELE.

    • Marina Zaharopol commented on August 30, 2021 Reply

      Eseul meu se referea la texte narative şi nu la poezie.
      Definirea clară a problematicii, a “miezului” sau a mijlocului naraţiunii asigură coerenţa compoziţiei romanului (sfatul Prof. James Scott Bell la capitolul #2 al eseului) şi astfel leagă fragmentele fără a bate câmpii – deşi asta nu înseamnă evitarea digresiunilor de la firul principal al acţiunii.
      Acest sfat nu are nici o legătură cu stilul pesonal al autorului, cu căutările şi experimentările lui sau cu genul de roman pe care îl scrie: realist, romantic, ştiinţifico-fantastic… în stil tradiţional sau experimental.
      Este doar o recomandare folositoare, ceva de avut în vedere când pui condeiul pe hârtie.

      Idem, la capitolul #3, nu văd cum alegerea unui început “puternic,” a unui paragraf introductiv care să te provoace şi sa-ţi stimuleaze interesul în loc să te adoarmă are vreo legătură cu restul romanului, cu stilul personal al autorului sau cu originalitatea sa.
      Aceste sfaturi sunt menite să ajute scriitorul şi nicicum să-i impună reţete şi stereotipuri.

      Şi acum, ceva nostim! Surprinzător, studenţii care aspiră să devină POEŢI umplu până la refuz sălie de cursuri de scriere creativă. Presupun că au nevoie de “feedback-ul” şi încurajarea colegilor şi a prietenilor când îşi prezintă încercările poetice. Sau pur şi simplu sunt inspiraţi de mediul propice creaţiei de la seminarii!

  • Andrea Ghiţă commented on August 28, 2021 Reply

    Cred că şi pentru a scrie literatură ai nevoie de …învăţătură. Mai ales dacă e vorba de proză, de nuvelă sau roman. Romanul e o construcţie, o arhitectură, care nu se poate realiza fără (măcar) cunoştinţele de bază. Şi mai e ceva. Cred că, mai ales acum când – după film şi televiziune – literatura a devenit mai sofisticată, urmând un astfel de curs, poţi deveni şi un cititor mai avizat.

    • Marina Zaharopol commented on August 29, 2021 Reply

      Sunt complet de acord cu ce spuneţi în comentariu.

  • Marina Zaharopol commented on August 27, 2021 Reply

    Mulţumesc pentru comentariu.
    Da, nu ştiu care e situaţia în alte ţări, dar în SUA există departamente de scriere creativă în cadrul majorităţii departamentelor univ. de literatură şi unele, că cel de la Univ. din Iowa, şi-au câştigat o faimă specială.
    Studenţii citesc cu voce tare în timpul seminariilor fragmente din scrierile la care lucrează în acel moment, iar colegii şi profesorul fac comentarii şi aduc sugestii cum s-ar putea îmbunătăţi textul discutat. Aproape toţi scriitorii contemporani au urmat asemenea cursuri, mai ales în timpul masteratului: un ex. ales la întâmplare, ar fi Kazuo Ishiguro, care a luat premiul Nobel.

    Nu sunt însă de acord cu partea a doua a comentariului. Chiar dacă în vechime nu existau asemenea cursuri de scriere creativă, toţi scriitorii menţionaţi de dv. au studiat aprofundat şi în amănunţime capodoperele existente la vremea lor: Homer, Hesiod, Cicero, Horaţiu, Ovid şi nenumăraţi alţi scriitori – începând chiar din şcoala medie.. Pe vremuri se punea accent în şcoli pe studiul temeinic al clasicilor, încă nu exista orientarea spre ştiinţă şi tehnică în educaţie.
    Până şi în cazul lui Shakespeare – despre care au circulat şi încă circulă nenumărate teorii că alţi scriitori mai culţi, care au studiat în universităţile vremii., cum ar fi Cristopher Marlowe, Francis Bacon sau Thomas Moore, i-ar fi compus piesele – s-a dovedit că educaţia pe care a primit-o în “Grammar (Întâmplător, mai există şi azi aşa-numitele “Grammar Schools, ” cum ar fi una foarte prestigiasa în Boston!) ”

    În secolele precedente, se învaţa din studierea atentă a modelelor, prin imitarea şi copierea maeştrilor – până când îţi dezvoltai un stil propriu. Idem, în pictură. În Evul Mediu şi în Renaştere, nu te duceai la Academia de Arte Plastice ca să studiezi pictura.ci îţi făceai ucenicia în atelierul unul pictor renumit. Învăţai “trucurile” meseriei prin imitaţie. Criticii de azi au încă probleme să determine cu precizie cine a compus anumite picturi ale lui Leonardo da Vinci, Rembrandt, etc.: maestrul sau ucenicii lui? Sau e cumva pictura un “hibrid?” Aşa de perfectă era imitaţia, identificarea.

    În concluzie, nimic nu se naşte din neant; totul se clădeşte pe o temelie deja existentă. Metodele de azi pot fi diferite de cele de ieri, dar principiul este acelaşi: e necesar să învăţăm până la un anumit nivel; pe urmă intervine “acel altceva, “care nu se mai poate învăţa în şcoli, cum a remarcat şi dna Anca Laslo în comentariul ei pertinent. Te poate ajuta doar Muza, care e foarte selectivă: din puzderia de ucenici ai pictorului Rubens, numai Van Dyck s-a remarcat; dintre toţi studenţii din seminarul de scriere creativă colegi cu Ishiguro, numai el a luat premiul Nobel!

  • Anca Simona Laslo commented on August 26, 2021 Reply

    Am vrut sa stiu si eu daca scrisul se poate invata ca orice alta meserie. Mi s-a explicat ca scrisul poate fi descompus in doua componente (cel putin) si anume o parte in care scriitorul exprima ceea ce doreste sa transmita, parte care da, se poate invata si perfectiona. Mai este insa partea in care scriitorul isi exercita capacitatea de a `vedea` despre ce sa scrie, a sorta instinctiv ceea ce trebuie impartasit cititorului. Despre aceasta a doua parte nu te poate invata nimeni…
    Un articol pentru mine, novice intr-ale scrisului, foarte interesant si util, multumesc.

    • Marina Zaharopol commented on August 26, 2021 Reply

      Aşa e cum spuneţi: “specialiştii” te pot ajuta până la un anumit nivel; în rest, te poate ajuta doar Muză!
      Mă bucur dacă v-a plăcut articolul şi, mai ales, dacă este, în plus, şi util.

  • gabriel gurm commented on August 26, 2021 Reply

    Nu stiu cât de mult se știe, dar există în lume școli de beletristică, care te învață cum sa scrii ”literatură frumoasă”.
    Eu mă întreb dacă Balzac, Shakespeare sau Cehov sau Bașevis Singer au urmat și absolvit o asemenea școală….
    Fiecare scrie cum cred ca trebuie scris, si opinia publică, sau norocul, sau posteritatea îi judecă scrisul….
    GBM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *