Trei prieteni evrei-maghiari, la Hollywood

Despre Manó Kaminer, născut la Budapesta în 1886, într-o familie evreiască – tatăl de origine galițiană și mama orădeancă, mai exact Mihály Kertész, adică Michael Curtiz, regizorul filmului Casablanca, a auzit toată lumea. Drept care nici nu intenționez să vă reamintesc de cele mai cunoscute date biografice ale sale, vă propun doar câteva informații mai puțin mediatizate, dar foarte nostime sau remarcabile despre el, actorul(!), regizorul și producătorul care și-a aprofundat cunoștințele de specialitate în Danemarca.  Acolo, pe lângă activitatea de asistent de regie, a și interpretat rolul principal în primul lungmetraj, intitulat Atlantis, al studioului Nordisk. (Să nu uităm însă că pe atunci el realizase deja câteva filme în Ungaria!)

Mihály Kertész în tinereţe

Din păcate nicio creație de-a sa din acești ani nu mai există, însă o copie a peliculei filmate în 1914 la Cluj și în împrejurimi, a fost descoperită în 2006, în pivnița Casei Maghiare din New York. Rolele de film purtau titlul The Undesirable și inserturile în limba engleză (filmul fiind mut, desigur) arată că acest lungmetraj a fost destinat prezentării și în Statele Unite. Dintre multiplele peripeții trăite de cei implicați în realizarea filmului în orașul din inima Transilvaniei aș menționa doar incidentul când renumita actriță Jászai Mari, marea doamnă a teatrului maghiar, trebuia să oprească o caleașcă în drum și datorită unei manevre prost realizate, actrița a ajuns la spital cu coaste fracturate. Ea l-a acuzat pe regizor pentru cele întâmplate, însă acesta a tăgăduit orice vină, drept care relația dintre cei doi s-a deteriorat într-atât, încât actrița nici n-a mai participat la banchetul de după filmări și n-a mai vorbit niciodată cu regizorul filmului.

Tot în acest lungmetraj îl putem vedea pe Weisz Miksa, (devenit apoi Várkonyi Mihály) în rolul principal masculin. Mai târziu el a devenit o celebritate a filmelor mute din Statele Unite sub numele de Victor Varconi, fiind primul actor maghiar care a jucat în filme americane. Pagina sa de pe Wikipedia în limba engleză listează peste 120 de filme, majoritatea covârșitoare fiind destul de relevantă pentru a avea pagini proprii, atât pe Wikipedia, cât și pe IMDb.

Mihály Várkonyi

Várkonyi și-a început cariera cinematografică la Cluj, în 1913, dar din 1922 îl regăsim la Hollywood. Acolo a devenit un actor foarte solicitat de studiourile Paramount și Universal, care nu au renunțat la el nici după ce au trecut la filmul sonor: Varconi avea un ușor accent, dar acesta îl făcea cu atât mai interesant și convingător în roluri de bărbați misterioși de origine străină.

De altfel Varconi nu și-a negat niciodată obârșia. Autobiografia lui, deși scrisă în limba engleză, poartă titlul Not Enough To Be Hungarian (Nu e de ajuns să fii maghiar) și vorbește despre importanța anilor petrecuți pe meleagurile natale și a învățăturilor însușite aici, în formarea sa ca om și ca actor.

Spre deosebire de studiosul Varconi, Kertész (alias Curtiz, regizorul filmului Casablanca, pentru care a fost distins cu Premiul Oscar) nu se descurca foarte bine cu limba engleză. Și azi circulă diferite anecdote legate de acest fapt, cum ar fi cea în care Curtiz voia cai fără harnașament într-o scenă și a cerut: ”Bring on the empty horses!” (Aduceți caii goi pe dinăuntru!) Lui David Niven i-a plăcut atât de mult această expresie, încât a ales-o drept titlu pentru cartea sa autobiografică în care vorbește despre întâmplările nostime de pe platourile de filmare din anii 1930-1940.

Când a primit Premiul Oscar în 1944, după 18 ani petrecuți în Statele Unite, Curtiz și-a adunat toate cunoștințele de engleză, pentru a rosti discursul de mulțumire: ”I am humbly grateful”. Se spune că niciodată n-a învățat să vorbească engleza cât de cât fluent.

Cu toate că nu se descurca prea bine cu limba, viziunea sa regizorală era de un impact major în filme, fie ele cu accente istorice, artistice, dramatice, sau chiar muzicale. Din această ultimă categorie sunt demne de menționat: Crăciun alb cu Bing Crosby, Yankee Doodle Dandy cu James Cagney (distins cu Premiul Oscar) sau King Creole, cu Elvis Presley în rolul principal.

Michael Curtiz a câștigat cam tot ce se putea câștiga în domeniu. Să nu uităm că a primit nu unul, ci două premii Oscar pentru regie: întâi în 1940 pentru Sons of Liberty, o poveste dramatică a omului de afaceri Haym Solomon, născut la Leszno în Polonia și ajuns la vârsta de 35 de ani la New York, unde avea să moară în sărăcie și nenorocire după nici zece ani.

De altfel a fost nominalizat de șase ori la Premiul Oscar și a regizat 18 filme cu actori nominalizați pentru acest premiu prestigios.

Kaminer/Kertész/Curtiz și-a dedicat întreaga viață filmului, creației cinematografice și această pasiune îl mâna în orice făcea. Devotamentul său sincer era simțit și apreciat de toți, chiar dacă nu umbla cu mănuși, când venea vorba de transpunerea viziunii sale pe peliculă. Îi iertau multe, datorită faptului că nu se menaja nici pe sine: pentru el conta Filmul și doar Filmul, nimic altceva. Cameramanul Hal Mohr, cel care a lucrat cu el la mai multe creații, i-a sintetizat caracterul în două fraze: ”A fost un nemernic, căruia nu-i păsa de sentimentele nimănui. Dar era un băiat de treabă, îmi plăcea de el.” Curtiz nu se temea nici de sentimente, nici de prezentarea unor experiențe traumatizante ale vieții, dar tot umorul îi plăcea cel mai mult.

Director Michael Curtiz having his cigarette lit by a crew member, leaning against a stage lamp on a film set, circa 1945. (Photo by Archive Photos/Getty Images)

Aici intră în imagine al treilea dintre cei trei prieteni, cunoscut și el sub tot felul de nume și pseudonime, născut și el la Budapesta, în 1883, într-o familie de evrei, ajuns și el printre cele mai interesante personaje ale vremii. Vorbesc despre Grünwald Jakab, devenit apoi Gärtner Sándor. El a devenit cunoscut cu numele de scenă Jenő Gerő și apoi sub felurite pseudonime, printre care Szőke Szakáll (Barbă Blondă), S. Z. Sakall sau… Cuddles.

Chiar și din această scurtă introducere e clar că este vorba de un comedian, dar unul care s-a descurcat de minune și în roluri mai puțin hazlii. (A jucat, desigur, și în Casablanca. Cum nu? Prieten fiind cu regizorul, i-a fost încredințat rolul lui Carl, ospătarul-șef rotofei și simpatic.) În Ungaria natală a jucat în peste 40 de filme și oriunde se ducea, toată lumea îl iubea. În viață, la fel ca în filme, era un om jovial, senin, cu vorbe bune pentru toți. În ce privește interpretarea nostimă a tuturor situațiilor din propria viață și nu numai, Szakáll a dat dovadă de acest talent încă din liceu, când scria schițe umoristice și cuplete vesele, unele fiind cumpărate și prezentate de teatrul de revistă din Budapesta, unde își petrecea serile și sfârșitul de săptămână din timpul ”studiilor mai serioase” (voia să devină funcționar bancar, și chiar a lucrat în domeniul afacerilor financiare).

Jenő Gerő alias Szakáll

În teatrul muzical s-a procopsit cu pseudonimul de Barbă Blondă, deoarece când secretara unei edituri muzicale a telefonat la teatru, întrebând de autorul unui cuplet pe care doreau să-l publice, portarul nu și-a amintit numele oficial al tânărului, mormăind că e… „cel cu barba blondă”. Secretara și-a notat numele, iar când partitura cupletului a ajuns în librării, Jenő Gerő s-a gândit că noul apelativ îi reflectă mai fidel personalitatea cu mult simț al umorului.

După ce a devenit o adevărată celebritate a scenelor din Budapesta, jucând și în multe filme, și-a încercat talentul de actor și la Viena, la începutul anilor 1920, cucerind în scurt timp publicul austriac. În anii 1930 a fost (alături de Hans Moser) cel mai important reprezentant al genului cunoscut ca Wiener Film, comedia romantică specifică epocii.

Szakáll a ajuns la Hollywood în 1940 pentru a scăpa din calea celui de-al Doilea Război Mondial. Ulterior ar fi vrut să se întoarcă în Ungaria, dar nu mai avea niciun rost: majoritatea rudelor sale își găsiseră moartea în lagăre de concentrare. Szakáll susținea că familia sa ”n-a fost ucisă din raționamente politice, nici din motive care țin de religie. I-au exterminat doar ca să le scoată inelele de aur de pe degete, să le ia tot ce aveau, să le smulgă și plombele de aur din măsele. Cine să mă creadă dacă aș spune că varicela i-a răpus pe toți?”

În Casablanca, alături de Humphrey Bogart

Amărăciunea acestor cuvinte era voalată de peste o sută de roluri jucate cu măiestrie, seninătate și talent de netăgăduit, alături de nume ca Barbara Stanwyck, Doris Day, Judy Garland, Liza Minelli, Errol Flynn, Gene Kelly, Nat King Cole sau Gary Cooper. Să nu mai vorbim de Ingrid Bergman și Humphrey Bogart, desigur. Și nimic nu demonstrează mai elocvent că toată lumea, dar absolut toată lumea îl îndrăgea, decât numele de alint primit de la însuși Jack L. Warner, cofondatorul și coproprietarul studiourilor de filme Warner Bros: Cuddles (Drăgălașul).

Szakáll și-a scris autobiografia în anii cincizeci, în limba maghiară, firește. Textul a fost tradus în engleză, pentru a putea fi publicat, spre deliciul publicului vorbitor de engleză (în premieră la Londra, apoi în SUA). Dar cum în viața acestui om nimic nu era simplu, direct și fără întorsături neașteptate, manuscrisul în limba maghiară s-a pierdut. Deci pentru a putea fi citită și în limba maghiară, autobiografia lui Cuddles a trebuit retradusă din engleză. Așa a putut să apară și în limba maghiară cartea intitulată The Story of Cuddles. My Life under the Emperor Francis Joseph, Adolf Hitler and the Warner Brothers.

În carte regăsim multe întâmplări anecdotice, de exemplu despre întâlnirea sa cu împăratul, de la care își dorea un autograf, prin intermediul primarului din Bratislava. Împăratul, care auzise deja de el, l-a invitat la Viena. În cadrul audienței l-a întrebat ce îi place mai mult la teatru, de ce a ales această cale în viață (făcând aluzie la cariera lui actoricească și de autor de schițe și cuplete). Szakáll i-a răspuns că cel mai mult îi plac… colegele, desigur. Replica sa l-a distrat pe împărat, care a izbucnit în râs – spre deosebire de Hitler, care s-a simțit ofensat de versiunea lui Szakáll a piesei Revizorul de Gogol. Cel puțin așa susține actorul-scriitor, care a încercat să prezinte și acel moment mai ales din perspectiva comicului de situație.

Au fost trei personalități cât se poate de diferite, trei prieteni într-o lume unde nu e ușor să-ți faci prieteni, darămite să-i păstrezi. Doi dintre ei, născuți în același oraș, la trei ani diferență, regizorul genial și actorul-autor cu umorul său caracteristic, odihnesc acum amândoi în același cimitir. Al treilea, frumosul actor născut la 240 km de ceilalți doi, dar în același stat, își doarme somnul veșnic la 140 de km de ei și tot în același stat. Și toți trei sălășluiesc în inimile noastre, ale cinefililor de pretutindeni.

Referinţe

https://en.wikipedia.org/wiki/Michael_Curtiz#Actor

https://hu.wikipedia.org/wiki/A_tolonc

https://en.wikipedia.org/wiki/Victor_Varconi

https://hu.wikipedia.org/wiki/V%C3%A1rkonyi_Mih%C3%A1ly_(sz%C3%ADnm%C5%B1v%C3%A9sz)

https://www.filmtett.ro/cikk/2294/kertesztol-curtizig/

https://en.wikipedia.org/wiki/David_Niven#Writing

https://www.timesofisrael.com/the-unknown-director-behind-one-of-the-most-famous-movies-of-all-time/

https://hu.wikipedia.org/wiki/Ger%C5%91_Jen%C5%91

https://index.hu/kultur/cinematrix/2017/01/22/szoke_szakall_s._z._sakall_cuddles/

https://de.wikipedia.org/wiki/Sz%C5%91ke_Szak%C3%A1ll

https://de.wikipedia.org/wiki/Sons_of_Liberty_(Film)

https://en.wikipedia.org/wiki/Michael_Curtiz#Legacy

Ilona Simon

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

4 Comments

  • Christian Berger commented on September 4, 2021 Reply

    Edward G. Robinson( Emanuel Goldenberg) era din Tulcea

  • Andrea Ghiţă commented on August 28, 2021 Reply

    Cred că am văzut Casablanca de vreo zece ori, ştiu filmul pe de rost şi totuşi mă îl urmăresc cu sufletul la gură. Şi asta se datorează în primul rând regiei lui Michael Curtiz care a ştiut să dozeze emoţia şi să gestioneze suspansul cu inteligenţă şi delicateţe. Szakál face un rol magistral, cu nimic mai prejos faţă de protagoniştii monştri sacri. Anul trecut am văzut filmul Curtiz https://www.youtube.com/watch?v=sYzDlLiuKaQ despre viaţa Michael Curtiz (Mihály Kertész). Nu a reuşit să mă impresioneze, dar am aflat totuşi mai multe informaţii despre acest regizor de referinţă- Despre Mihály Várkonyi nu am ştiut prea mult, până când am văzut filmul Filmjáték Mozifalván realizat de Gábor Xantus, despre Jenő Janovics şi cineaştii Studioului Transsylvania din Clujul începutului de veac XX:

  • Hava Oren commented on August 26, 2021 Reply

    Am urmărit cu mult interes poveștile despre actorii și regizorii „de pe la noi” și locul lor în istoria filmului american. Poate că l-am mai putea adăuga și pe Bela Lugosi, chiar dacă nu a fost evreu. Dar mă întreb dacă există și evrei din vechiul regat care s-au afirmat în acest domeniu. Singurul care îmi vine în minte este producătorul Harry Sokal, originar din Craiova.

    • Ilona Simon commented on August 27, 2021 Reply

      Mulțumesc pentru apreciere. Eu doream să-mi dedic următoarea scriere altor doi prieteni/rivali, cei doi evrei maghiari care practic au creat primele studiouri de seamă din industria filmului din Hollywood, și anume doream să scriu despre Zukor Adolf și Fried Vilmos, adică Adolf Zukor și William Fox, cei care au înființat Paramount Pictures și 20th Century Fox, și să evoc anumite aspecte interesante și nostime din viața lor, de exemplu presupusul afiș de pe peretele din biroul lui Zukor: ”Nu-i de ajuns să fii maghiar, dar poate fi avantajos” (după c are ar fi urmat Kellner Sándor László, adică Alexander Korda, evreul maghiar care a fondat studioul britanic London Films, apoi aș fi evocat figura altor evrei maghiari care au revoluționat alte domenii, cum ar fi Erik Weisz, adică Houdini sau Friedländer Nándor, adică Nandor Fodor etc.), însă, desigur, trebuie să fi existat mulți evrei născuți în alte țări care au ajuns renumiți și cei interesați de ei pot cerceta povestea lor, rolul lor în cinematografie sau orice alt domeniu…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *