În Geneza 41 (Iosif tâlcuieşte visele lui Faraon, Înălţarea lui Iosif, Iosif strânge bucate în Egipt), textul biblic relatează că Iosif[1], – al unsprezecelea fiu al patriarhului Iacov și cel dintâi al Rahelei -, era vestit prin faptul că se pricepea să interpreteze visele.

Am să încep tratarea temei propuse în titlu cu momentul în care Iosif se afla într-una din închisorile Faraonului egiptean[2].

Pentru a afla cum a ajuns să fie arestat, trebuie să ne întoarcem în timp până la data în care Iosif abia împlinise 17 ani. Frumuseţea, eleganţa şi inteligenţa lui Iosif, precum şi afecţiunea tatălui pentru el, a stârnit invidia fraţilor săi care l-au vândut unor negustori ismaeliți, aflaţi în drum spre Egipt. Ajunși în Egipt, Iosif a fost vândut lui Putifar, unul din marii dregători ai Faraonului. Văzând că e un om cu minte ascuțită, Putifar l-a numit administrator al casei sale. Femeia lui Putifar a pus ochii pe Iosif, care era un bărbat deştept, bine făcut, “chipeș la corp si frumos la față”, şi a vrut să-l seducă. Însă Iosif nu voia să abuzeze de încrederea stăpânului său; el credea în sfințenia căsătoriei, iar avansurile soției demnitarului erau potrivnice principiilor sale etice, morale și religioase, învățate de tatăl său Iacov.

Iosif refuză oferta femeii, ofensându-i orgoliul de stăpână şi acest fapt avea să-l coste mult. Jignită până în rărunchi, femeia lui Putifar l-a acuzat pe Iosif de hărţuire sexuală. În consecință, Iosif a fost aruncat în temniţă.

Acolo a întâlnit doi condamnați, înalți funcționari ai Faraonului: pitarul și paharnicul. Printre altele, aceștia i-au relatat că ambii avuseseră un vis tulburător și nu-i știau sensul. Iosif a rezolvat corect sensul ”necunoscutei”: marele pitar avea să fie spânzurat, iar marele paharnic avea să fie eliberat.

Așa s-a și întâmplat; doar că Iosif a mai rămas închis încă doi ani.

La un moment dat, Faraonul a avut două vise ciudate: se făcea că, stând pe malul râului Nil, au ieșit din apă șapte vaci grase și după ele au ieșit alte șapte vaci slabe; iar vacile slabe le-au mâncat pe cele grase, însă vacile slabe au rămas tot slabe. Ulterior, același vis continuă cu un altul: dintr-un pai au crescut șapte spice pline, apoi șapte spice goale; spicele goale le-au înghițit pe cele pline, însă tot goale au rămas.

Faraonul era îngrijorat. Au fost aduși diverși magicieni, astrologi, însă nimeni din Egipt nu a reușit să interpreteze visele.

Amintindu-și de Iosif și de explicația dată visului din închisoare, marele paharnic i-a propus Faraonului să fie chemat și fostul său coleg de temniţă. Iosif a fost adus în faţa Faraonului şi a grăit: „Răspunsul nu-mi aparține! Dumnezeueste Acela care va da un răspuns prielnic lui Faraon!”; și apoi a continuat: „Cele două vise au un înțeles unic: vor veni șapte ani de belșug, după care vor urma șapte ani de secetă. Atunci va fi lipsă și foamete mare. Iar faptul că cele două vise au numitor comun trebuie interpretat că desfășurarea evenimentelor e imediată”. Suplimentar, pentru depășirea anilor nefaști, Iosif propune o serie de măsuri, elementul principal fiind crearea unui fond de rezervă: ”să se strângă bucate pentru anii cei răi“. Iosif a mai propus desemnarea unei persoane destoinice și pricepute, răspunzătoare de crearea fondului de rezervă (în perioada ”anilor buni”) și de administrarea ulterioară a acestui fond (în perioada ”anilor răi”).

Faraonului i-a plăcut interpretarea dată de tânărul Iosif (avea atunci 30 de ani). A fost eliberat din închisoare, fiind ”uns” guvernator, și însărcinat cu realizarea proiectului: omul potrivit la locul potrivit. La data de referință, Egiptul era cea mai puternică națiune din acea zonă geografică.

În timpul celor șapte ani de belșug, Iosif a observat că recoltele produceau o cantitate abundentă de alimente; deci previziunea sa fusese corectă. În consecință, în ideea de a asigura rezerve suficiente pentru anii de secetă, Iosif a dispus construirea de depozite speciale, grâul urmând să fie adunat sub formă de impozite.

Fondul de rezervă a fost asigurat: erau atât de multe cereale  însilozate, încât Iosif nu le mai putea ţine socoteala. (Geneza 41:46-49).

Însă, aşa cum prevăzuse Iosif, după șapte ani plini de rod, au urmat cei șapte ani de secetă, cu foamete în Egipt. Poporul i-a cerut ajutor Faraonului. Acesta i-a îndrumat către Iosif (Geneza 41: 54-55), care a deschis depozitele și a vândut cereale egiptenilor.

Deciziile cheie pe care le-a luat Iosif în perioada foametei – precum achiziționarea de provizii de cereale –, au permis Egiptului să reziste și să supraviețuiască foametei.

Dar și regiunile învecinate cu Egiptul – inclusiv Canaan –, au fost afectate de foamete grea. Din toate țările veneau în Egipt pentru a procura cereale.

În acest context, din Canaan au sosit și zece din frații lui Iosif (mezinul, Benjamin, a rămas cu Iacov). Iosif și-a recunoscut frații, cei care l-au vândut ismaeliților; însă cei zece frați încă nu cunoșteau adevărata identitate a înaltei personalități egiptene – Iosif –, ce răspundea de distribuirea grânelor …

Continuarea ar constitui un alt subiect.

”Scena” Faraon-Iosif reprezintă premiera biblică a noțiunii economie (în sensul cumpătare, chibzuială, măsură). De facto, reprezintă o lecție de strategie economică.

Această lecție: Să strângi bucate în anii roditori și pentru anii cei răi  o fi depășită în zilele noastre doar pentru unicul fapt că are o  vechime de circa 3600 – 3700 de ani?

Zicala din bătrâni, care îndeamnă să pui deoparte “bani albi pentru zile negre”, este un model de a economisi, pentru a depăși situații dificile. A fi prevăzător și calculat, raportat la evenimente nefaste ce s-ar putea întâmpla, e o calitate, pentru unii fiind o calitate înnăscută.

Modelul “bani albi pentru zile negre” aplicat la nivel de individ sau nucleu familiar, are la bază crearea unui fond de rezervă, care să ofere posibilitatea de a depăși evenimente neprevăzute ale vieții.

Aplicat la nivel de stat, modelul presupune o strategie de politică economică. Gestionarea economiei în perioada anilor de avânt economic (zilele “albe”) ar trebui făcută după o politică bugetară prudentă, aceasta constituind o premisă de a depăși mai ușor perioada de recesiune (zilele “negre”). Astfel, în anii de creștere economică guvernele ar trebui să limiteze deficitul bugetar, să se abțină de la scăderea taxelor sau de la creșterea prea agresivă a cheltuielilor publice permanente, tocmai pentru ca în anii de recesiune să poată fi majorate substanțial cheltuielile temporare în vederea impulsionării economiei.

Aplicarea modelului la nivel global, mai ales dacă ne referim la o lume nesigură precum cea de astăzi, presupune algoritmi de calcul cu parametri multipli (reguli, indicatori, criterii, etc) de planificare a politicii economice.

E un subiect care merită o dezvoltare mai amplă, necesitând cunoştinţe mai temeinice de specialitate – , organizare, conducere și nu numai.

Personal, eu ”arunc mănușa”. Poate o ridică cineva.

Se pune întrebarea dacă Iosif, la data întâlnirii cu Faraonul, avea vreun certificat de școlire în economie care să-i ateste dreptul de a-l consilia pe Faraon pentru a crea un fond de rezervă?

Răspunsul este NU. În biroul său imperial, nu era expus niciun atestat care să indice că Iosif ar fi fost absolvent al vreunui colegiu în specialitatea Economie și administrarea afacerilor[3].

Însă textul biblic oferă răspuns prin însăși fraza lui Iosif exprimată la a doua întâlnire cu frații săi: ”Dumnezeu mi-a purtat de grijă”. Credința în Providența Divină și tăria de a-și păstra identitatea evreiască au fost două calități importante care alcătuiau timona care l-au ajutat la manevrarea corăbiei prin valurile vieții sale.

Oricum, modelul fond de rezervă, propus Faraonului de către Iosif, este un exemplu clasic în prelegerile introductive ale oricărui curs universitar în specialitatea economie.

Revenind la titlul subiectului, în statele monarhice afrontul lèse-majesté era considerat drept crimă, cel vinovat putând suferi chiar pedeapsa capitală. Iar dacă deznodământul ar fi fost fatal, lecția de strategie economică, oferită Faraonului de către Iosif, nu mai apărea în textul biblic.

Însă, spre norocul cititorului interesat de mesajul ce-l poartă Biblia, Iosif nu s-a lăsat sedus, n-a mușcat din fructul oprit, următoarea scenă fiind cea care n-ar fi trebuit să fie lipsă în textul biblic.

Addendum

* Cert este însă că, după moartea lui Iosif, evreii ajung să fie sclavi în Egipt. Perioada de sclavie a durat circa (plus) 400 de ani. Moise, personalitate centrală din Vechiul Testament, a fost cel și-a condus poporul către eliberarea din robie.

** Episodul biblic din tema dezvoltată a dat naştere la expresia: ”femeia lui Putifar” devenită sinonim pentru femeia al cărei nume nu apare explicit, cea care a acuzat, în mod mincinos, un bărbat nevinovat de tentativă de viol. Subiectul ”femeia lui Putifar” – acea femeie fără nume -, reprezintă un leitmotiv bine ancorat în literatură, muzică, arte plastice, devenind femeia cu multe nume.

*** O temă similară, de asemenea o premieră pe scena biblică referitoare la o ”lecție” de organizare, e dezvoltată în https://baabel.ro/2021/02/ietro-primul-arhitect-biblic-al-unui-sistem-de-organizare.

Strul Moisa

---

[1] Amintit și în Coran sub numele Yusuf sau Yusef (يوسف).

[2] Relatarea biblică referitoare la Iosif – în cartea Geneza 37-50 – , începe în Canaan, în jurul anilor 1600-1700 î.Hr.

[3] Pentru cei intrigați de întrebare, răspunsul este: nu mă refer la cei ce se simt (totuși) cu muscă pe cușmă. Suplimentar, luând în considerație actuala încălzire globală, puțini din cei mulți, sau invers, nu mai poartă astăzi cușmă.