Cartea pe care o propun cititorilor Revistei Baabel am primit-o – prin bunăvoinţa lui Sorin Antohi – de îndată după apariţia ei, dar am citit-o în mai multe etape, întrerupte de răstimpuri în care am împrumutat-o altora. De ce? Pe de o parte, pentru că îmi părea rău s-o termin de citit prea curând, pe de alta, pentru că doream să dau întâietate unor oameni din preajma mea (printre care o şi prietenă, medic chirurg, de vârsta lui Jean-Jaques Askenasy) considerând că merită această prioritate. După fiecare absenţă, cartea revenea însoţită de aprecierea celui care tocmai o citise. De curând am terminat lectura ei şi o recomand cu căldură, fiind încredinţată că o vor aprecia şi cei care o vor citi la îndemnul meu.

Oameni şi patrii, istoriile şi geografiile identităţii – cartea alcătuită pe baza dialogului dintre Sorin Antohi şi Jean-Jaques Askenazy – a apărut la Editura Polirom în 2021. Volumul se poate obţine atât în format tipărit, cât şi electronic: https://www.polirom.ro/web/polirom/ebook/-/ebook/7650, fiind deci uşor accesibilă cititorilor de limbă română de pretutindeni. Acesta este şi motivul pentru care nu doresc să detaliez conţinutul ei, ci doar să scot în evidenţă câteva trăsături care m-au determinat s-o recomand spre lectură.

Sorin Antohi – istoric al ideilor, eseist, traducător, cercetător, redactor şi cadru didactic universitar în România, SUA şi Budapesta (Universitatea Central-Europeană) are harul şi experienţa dialogului, volumul actual fiind precedat de şase volume de convorbiri publicate şi de multe alte interviuri ample, unele înregistrate şi aflate în diferite faze de lucru, altele „doar” difuzate la radio sau televiziune.

Jean-Jaques Askenasy – medic neurolog de reputaţie internaţională şi cu o vastă experienţă clinică, cercetător, profesor universitar, membru în conducerea a numeroase societăţi internaţionale şi comitete editoriale şi membru de onoare al Academiei Române – este un interlocutor redutabil şi un povestitor fermecător, înzestrat cu memorie, imaginaţie şi un simţ al umorului tămăduitor.

Prietenia veche şi statornică dintre cei doi protagonişti ai dialogului, modul în care se completează reciproc, îşi alternează rolurile – imprimând viteze şi, uneori, traiectorii diferite, firului naraţiunii – constituie atuurile care transformă o carte de interviuri într-o captivantă poveste de viaţă care relevă trăsăturile esenţiale ale societăţii vremurilor şi locurilor în care se desfăşoară.

Jean-Jaques Askenasy s-a născut la Sofia, în 1929, într-o familie evreiească. Mama sa era originară din Bulgaria, iar tatăl din România. Familia a trăit la Paris până când ameninţarea lui Hitler a determinat-o să vină în România, pe meleagurile olteneşti unde strămoşii paterni se aşezaseră cu trei generaţii în urmă.  

„Am trăit sub monarhie, apoi sub dictatura nazistă a Gărzii de Fier, m-am bucurat de revenirea, pentru scurtă vreme, a monarhiei şi am trăit apoi sub dictatura comunistă” – rezumă Jean-Jeaques Askenasy cei peste 30 de ani petrecuţi în România, a căror poveste captivantă, cu întorsături demne de un roman de aventuri, se conturează din dialogul ghidat cu măiestrie de Sorin Antohi.

După unsprezece ani de „luptă acerbă şi zbucium” care păreau fără sorţi de izbândă, Jean-Jaques Askenasy – medicul neurolog apreciat, aflat la vârsta deplinei maturităţi (43 de ani) – beneficiază de un ajutor incredibil şi nesperat, (ca-n filme!) pentru a face aliya, plecarea sa având loc după nişte întâmplări de necrezut, demne de un roman cu… agenţi secreţi.

La 43 de ani, Jean-Jaques Askenasy ajunge în sfârşit în ţara unde a năzuit mereu să trăiască: „Am visat ca fiul meu să fie egalul unui român în ţara sa, al unui elveţian în ţara sa, al unui american în ţara sa. Eu, prin această plecare, din minoritar am devenit majoritar, pentru prima dată în viaţă”. Şi adaugă, parcă pentru a linişti cititorul suspicios: „Avem minorităţi în Israel – arabi, creştini, arabi musulmani – şi fac tot ce pot ca ei să nu simtă ce am simţit eu…”

Medicul neurolog afirmat în România îşi construieşte cu efort şi tenacitate cariera ştiinţifică internaţională şi se adaptează vieţii din Israel, ţară care avea să-i devină patrie cu adevărat, abia după revenirea dintr-un stagiu de pregătire post-doctorală din SUA.

Graţie lui Sorin Antohi, care-şi împărtăşeşte experienţa bogată legată de Israel şi adresează întrebările cele mai pertinente, prezentarea perioadei israeliene din existenţa lui Jean-Jaques Askenasy depăşeşte cu mult depănarea întâmplărilor din viaţa personală, constituindu-se într-o adevărată frescă a societăţii israeliene actuale, o imagine multicoloră şi nuanţată, creată de ambii protagonişti ai conversaţiei.

Constatătile şi sugestiile privitoare la relaţiile României cu evreii originari din România şi descendenţii lor ar trebui luate în seamă şi de către cei care – la un moment dat – ocupă funcţii în forurile de decizie ale statului sau ale reprezentanţilor evreimii din România.

Am citit cu mult interes şi mare plăcere cartea scrisă în tandem de cei doi prieteni, Sorin Antohi şi Jean-Jacques Askenasy, imaginându-mi nu numai scenele, aproape cinematografice, ale povestirii, ci şi vocile aflate în dialog. Trebuie să recunosc că de câteva ori m-am simţit de-a dreptul frustrată că nu am putut interveni în discuţie, pentru a adresa întrebări suplimentare unuia sau altuia dintre partenerii de dialog.

În final, vă invit să-i urmăriţi pe ambii autori într-un material de prezentare a cărţii care – categoric – merită să fie citită.

Andrea Ghiţă