Introducere

Războiul fratricid se referă la crima față de semenii tăi. Acțiunea nu se petrece în Antarctica… ci ea face parte din istoria antică a marelui regat evreiesc, care în 931 î.Hr. s-a dezmembrat în două state independente, Iudeea și Israel. Această istorie a fost caracterizată, printre altele, de lupte intestine în fiecare regat, lupte care includ chiar și înlăturarea fizică a unor personaje.

Subiectul se concentrează asupra familiei regale, unde întâlnim personajul feminin Atalia, figura 1, versetul de referință fiind: Atalia, mama lui Ohozia [Ahazia], văzând că fiul său a murit, s-a sculat și a stârpit tot neamul regesc. (4 Regi 11:1) [1].

Prezentarea personajelor

La momentul de referință, Regatul Unitar era deja dezmembrat în două regate vecine și independente – Iudeea la sud, cu capitala Ierusalim, și Israel la nord, cu capitala la Samaria. Fiecare avea conducere proprie.

Ioram (881 – 842 î.Hr.) a fost regele Regatului Iudeea (851 – 843 î.Hr.).

Omri (940 – 874 î.Hr.) a fost regele Regatului Israel (885 – 874 î.Hr.); textul biblic îl menționează ca fiind întemeietorul dinastiei care îi poartă numele, Casa lui Omri, precum și al noii capitale, Samaria. Fiul său Ahab (? – 853 î.Hr.) i-a urmat la tron (874 – 853 î.Hr.).

Ahab s-a căsătorit cu prinţesa feniciană Izabela (? – 852 î.Hr.), fiica regelui din Sidon. Ahab și Izabela au fost părinții Ataliei (898 – 835 î.Hr.).

Atalia s-a căsătorit cu Ioram, regele Iudeei, și li s-a născut Ahazia (863 – 841 î.Hr.).

Acest prunc era, teoretic, viitorul rege al ambelor state, fiind descendent atât din Casa lui David (prin Ioram), cât și din Casa lui Omri (prin Atalia, via Regele Ahab). Pentru întâia oară după 60 de ani a apărut posibilitatea ca cele două regate, Israel și Iudeea, să fie conduse de același rege: Ahazia[2].

ADN-ul Ataliei

Textul biblic relatează că tatăl Ataliei, regele Ahab, a ”alunecat” pe mâna dominantă a soției sale Izabela[3], ea fiind cea care și-a impus cu o deosebită cruzime credința politeistă, prigonind sângeros pe liderii cultului monoteist[4]. Iar Atalia nu a căzut departe de pom: Căci nelegiuita aceea de Atalia şi fiii ei au pustiit Casa lui Dumnezeu şi au întrebuințat în slujba baalilor [zei cananeeni-fenicieni] toate lucrurile închinate Casei Domnului (2 Cronici 24:7).

Analiză preliminară

Intenția căsătoriei dintre Atalia cu Ioram a fost de a crea o alianță între cele două regate-surori evreiești și cel care ar fi putut realiza acest deziderat era Ahazia, primul fiu al perechii regale. Se pune întrebarea dacă la acest moment de referință, relațiile sinusoidal tensionate dintre vecini a ajuns la un numitor comun de înțelegere.

În acest context, analistul antic face următoarea reflecție: după mamă, Ahazia se trăgea din dinastia regală Omri (regatul Israel), cu capitala la Samaria. Pe de altă parte, prin același Ahazia, fiul regelui Ioram, monarhia reunită urma să fie condusă de casa lui David (regatul Iudeea), iar capitala monarhiei ar fi fost Ierusalim. Iar Ahazia, care-și avea oricum reședința la Ierusalim, putea emite pretenții și la tronul regatului Israel… Însă cel mai deranjant în acest ”dosar” era politeismul practicat de cei din casa Omri; iar liderul era… lidera Atalia.

Atalia stârpește tot neamul regesc

Urmarea a fost că Ahazia a domnit doar un an la Ierusalim (843 – 842 î.Hr.), ca rege al Iudeei; la vârsta 23 de ani a fost asasinat de către Iehu, devenit rege al Israelului.

Primind vestea morții fiului ei, Atalia, care nu putea uita puterea de care s-a bucurat ca regină-mamă, a încercat să pună stăpânire pe tronul Iudeei. Sprijinită de un mic grup de credincioși, ea a poruncit exterminarea tuturor urmașilor de parte bărbătească ai lui Ioram și ai lui Ahazia, potențialii pretendenți la tron, chiar dacă aceștia erau proprii ei nepoți (cca. 842 î.Hr.).

Autoritatea ei de regină nu a fost contestată timp de șase ani.

Ioaș: buturuga mică răstoarnă carul mare

Asasinarea lui Ahazia și a potențialilor pretendenți la tron ar fi putut însemna curmarea definitivă a spiței regale davidice[5]. Ea ar fi fost însă contrară legământului pe care Dumnezeu L-a încheiat cu David. Dumnezeu Și-a respectat promisiunea și spița regală davidică nu a fost curmată: a apărut un nou pretendent la tron, unul din fiii lui Ahazia, pe nume Ioaș. Pe când era nou-născut (842 î.Hr.), Ioaș a fost scăpat de mâna lungă și criminală a bunicii sale Atalia de către sora sa mai mare, Ioșeba, și soțul ei, Marele Preot Iehoiada; a fost ținut ascuns timp de 7 ani de zile. Datorită lui, ”buturuga mică”, a fost dejucat planul reginei-mamă Atalia de a stârpi ”sămânța regală” (2 Cronici 22:10).

Când Ioaș a ajuns la vârsta de șapte ani, preotul Iehoiada, ajutat de sprijinitorii săi, au ucis-o pe Atalia și pe aliații ei: Și i-au făcut loc să iasă. Iar când a ajuns ea la intrarea casei regelui, cea dinspre poarta cailor, au omorât-o acolo (2 Cronici 23:15), figura 2. Ioaș a fost uns rege peste Iudeea, continuitatea spiței regale davidice fiind astfel salvată; a domnit 40 de ani (835 – 795 î.Hr.)

Înainte de încheiere

”Recordul” Ataliei poate fi caracterizat prin două aspecte:

(*)este unica femeie care a domnit vreodată asupra unui regat evreu și

(**)Atalia, în ebraică עֲתַלְיָה, se traduce „Dumnezeu este slăvit”, dar ea nu și-a meritat nicidecum numele: întreaga ei domnie a fost lanț de crime, un râu de sânge[6].

Încheiere

Ne întoarcem cu câteva secole mai devreme, la sfârșitul exodului: Dumnezeu I-a arătat lui Moise Țara Făgăduită de pe muntele Nebo; Moise a văzut-o doar de sus, nu a primit ”viza de intrare”. Printre urmașii celor care au primit ”viza” au fost și figuri de teapa Ataliei – dar exemplul ei nu trebuie nicidecum generalizat.

Și astăzi, ce facem din acest minuscul petec de PĂMÂNT SFÂNT? Istoria nu ne-a învățat nimic? Poate că unii au rămas repetenți la această materie…

Strul Moisa

---

[1] Textul este reluat și în 2 Cronici 22: 10: Căci Atalia, mama lui Ohozia, văzând că a murit fiul ei, s-a sculat și a stârpit toata sămânța de rege din casa lui Iuda.

[2] Teritoriul întinzându-se de la Dan în nord până la Beer-Șeva în sud, plus teritorii semnificative cucerite în Siria și Transiordania.

[3] Datorită sprijinului acordat cultului politeist, a ospitalității acordate preoților divinităților cananeene-feniciene și a prigonirii adepților monoteismului, regele Ahab este caracterizat în textul biblic drept cel mai mare răufăcător dintre regii Israelului până la el, chiar mai rău decât tatăl său, Omri.

[4] Principesa feniciană era fiica regelui Ișbaal al Sidonului. Dominanta regină Izabela este privită de Vechiul Testament cu aversiune, ca o personalitate negativă, blestemată, ea fiind cea care l-a îndepărtat pe regele Ahab de religia iudaică, a reintrodus politeismul, a adus jertfe omenești – chiar și pe propriul său fiu, pe care l-a ars de viu – și a persecutat proorocii iudaici, respectiv pe Marele Preot Iehoiada.

[5] Evangheliile după Matei și Luca consemnează că Iisus își are obârșia din seminția lui Iehuda, din neamul regelui David.

[6] Comparativ, la moartea preotului Iehoiada, textul biblic notează: ”L-au îngropat în cetatea lui David la un loc cu împăraţii, pentru că făcuse bine în Israel, şi faţă de Dumnezeu şi faţă de Casa Lui” (2 Cronici 24:16).