Viktor Orbán va muta Ambasada Ungariei la Ierusalim

Săptămâna trecută, potrivit unor informații neoficiale, premierul Ungariei Viktor Orbán ar fi convenit cu premierul israelian Benjamin Netanyahu să mute luna viitoare Ambasada Ungariei de la Tel Aviv la Ierusalim. Oficialități de la Ministerul israelian de Externe au declarat cotidianului Zman Yisrael, varianta ebraică a ziarului Times of Israel, că decizia a fost luată după tratative diplomatice intense dintre Eli Cohen, ministrul israelian de externe, și omologul său maghiar Péter Szijjártó.

Intențiile Budapestei nu ar trebui să ne surprindă, deoarece încă în urmă cu doi ani a fost deschisă la Ierusalim o reprezentanță comercială a Ungariei și în cuvântările ținute la inaugurare se vorbea despre eventualitatea mutării ambasadei, fără să se fixeze vreun termen. După ce Donald Trump, în calitate de președinte al SUA, a luat măsura mutării Ambasadei SUA, s-a crezut că exemplul va fi urmat și de alte state, dar rezultatele au fost mult sub așteptări, abia câteva țări, cu un rol nesemnificativ în ceea ce privește relațiile bilaterale, au decis să facă acest pas. Au existat promisiuni, dar alegerile din statele în cauză, care au adus la conducere partide și personalități cu alte orientări, au determinat abandonarea ideii.

Mutarea unor ambasade la Ierusalim este o problemă deosebit de sensibilă, deoarece ar contraveni unor înțelegeri sau acorduri internaționale legate de procesul de pace din Orientul Mijlociu, de soluționarea problemei palestiniene prin crearea a două state și de clarificarea situației Ierusalimului, consecință a unor negocieri, mai ales ținând cont de faptul că Autoritatea Palestiniană ar dori ca viitorul ei stat să aibă capitala în Ierusalimul de Est. Curând după Războiul de Șase Zile, Israelul a decis să unifice Ierusalimul și să-l declare capitala eternă a statului evreu. Dar această decizie nu a fost recunoscută decât de câteva state care și-au mutat ambasadele la Ierusalim. Desigur, decizia Statelor Unite atârna greu în balanța echilibrului strategic din Orientul Mijlociu, dar nu într-atât încât să fi provocat un tsunami de schimbări de poziție, mai ales după ce Trump a pierdut alegerile și președintele Biden, respectiv administrația americană, sunt mai reținute în relațiile cu Israelul.

Ce se ascunde în spatele deciziei lui Orbán? Este interesant de aflat, mai ales că până acum niciun stat membru al Uniunii Europene nu s-a gândit (sau dacă s-a gândit, nu a acționat) la un astfel de demers. Mai mult, politica UE cu privire la relațiile israeliano-palestiniene și soluționarea problemelor lor este clară: statutul Ierusalimului se va negocia în cadrul general al negocierilor de pace.

Se știe că relațiile dintre Viktor Orbán și Benjamin Netanyahu sunt foarte bune, există o apropiere ideologică între cei doi, dovadă tocmai actuala problemă conflictuală din Israel privind reforma justiției care pare inspirată de cea realizată de guvernul Orbán în ultimii ani și datorită căreia, atenție, Ungaria se află în conflict cu Uniunea Europeană care i-a reproșat încălcarea principiilor statului de drept. Prietenia dintre cei doi premieri s-a manifestat și prin sprijinul acordat de Ungaria în cadrul eventualității unor decizii nefavorabile ale UE împotriva statului evreu și care au fost invalidate, deoarece Budapesta nu le-a votat. Acum, în situația complexă din Israel, se pare că Orbán vrea să-și ajute prietenul, mutând ambasada la Ierusalim și oferindu-i astfel lui Netanyahu un succes diplomatic.

Este desigur un gest frumos în favoarea Israelului, dar el se înscrie în contextul poziției adoptate de Ungaria față de Uniunea Europeană, pe care Orbán o prezintă alegătorilor săi ca pe un dușman al Ungariei. Se cunoaște campania dusă înaintea de alegerile legislative din Ungaria împotriva Bruxelles-ului, iar acum situația s-a acutizat, Budapesta fiind afectată de sancțiuni ale UE, de reținerea unor fonduri din Planul de redresare, condiționate de corecturi legislative. Ungaria nu este bine privită de Occident și din cauza poziției sale față de războiul din Ucraina și față de sancțiunile impuse Rusiei. În urmă cu câteva zile ministrul ungar de externe a vorbit din nou despre necesitatea încetării focului, a negocierilor de pace, or poziția europeană dă drept de inițiativă în acest domeniu Ucrainei. O altă formă de protest împotriva Bruxelles-ului este și amânarea voltului Parlamentului de la Budapesta legat de aderarea Suediei și Finlandei la NATO.

În concluzie, în afara gestului incontestabil de prietenie față de Israel și Benjamin Netanyahu, mutarea Ambasadei Ungariei la Ierusalim trebuie plasată într-un context politic mai complex, cu consecințe ce depășesc cadrul strict al acestui demers.

Eva Galambos

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

16 Comments

  • BORIS MEHR commented on March 15, 2023 Reply

    EVIDENT, INTENȚIA PREMIERULUI UNGUR ESTE SALUTARĂ, CA ȘI OBIECȚIILE SALE FAȚĂ DE POLITICA UE CARE NU ESTE ÎNTOTDEAUNA KUȘER. EU ÎL SIMPATIZEZ CU UNELE REȚINERI.

  • Virgil Duncan commented on March 15, 2023 Reply

    Toate tarile care nu recunosc capitala Statului Israel la Ierusalim inca spera ca Ierusalimul sa fie internationalizat.
    Toate aceste tari si-ar putea muta ambasadele in Ierusalimul de Vest care a fost israelian din 1948. Dar in suconstientul lor au si o problema cu existenta statului Israel in general, ca stat evreiesc. Orban si Trump nu au aceasta problema.

    • Marica Lewin commented on March 15, 2023 Reply

      Yerusalimul a fost preponderent evreiesc inainte de 1948. Doar 18 ani Yerusalimul de Est a råmas sub ocupație iordaniana, perioada in care Regatul Hashemit a avut grija sa distruga cele 47 de sinagogi si sa inchirieze arabilor locuintele din cartierele evreiešti .Ambasadele pot fi amplasate oriunde in Orașul Sfânt.

  • Andrea Ghiţă commented on March 9, 2023 Reply

    Din păcate Viktor Orbán e foarte inconsecvent. Pe de o parte, este aliat cu extremiştii antisemiţi, pe de alta se dă prieten cu Netanyahu şi declară că va muta Ambasada la Ierusalim.

    • tiberiu ezri commented on March 10, 2023 Reply

      Imi aminteste de altcineva care s-a aliat cu extremistii (nu antisemiti).

  • eva galambos commented on March 9, 2023 Reply

    Ideea articolului nu este dacă Ierusalimul este sau nu capitala Israelului, eu nu o contest, ci de ce a făcut Orban acest gest, ca membru al UE. care are o altă poziție așa cum am arătat în articol.

    • Eva Grosz commented on March 10, 2023 Reply

      Cred că Orban este mai mult o problemă pentru europeni . Cât mă privește, cât mai mulți să-și mute ambasada la Ierusalim.

      • Marica Lewin commented on March 11, 2023 Reply

        Asa gândesc si eu, Eva.

  • Tiberiu ezri commented on March 9, 2023 Reply

    Ierusalimul este fara doar si poate capitala istorica si simbolica a Israelului.
    Dar nu de asta vrea Orban sa mute ambasada ci fiindca el si Natanyahu au aceeasi conceptii despre viata si societate, fiind amandoi invataceii raposatului Arthur Finkelstein.
    Asa cum spune vorba ungurilor: “Egy huron pengenek” adica “Vibreaza pe aceeasi coarda” sau “sar pe aceesi franghie “

  • Veronica Rozenberg commented on March 9, 2023 Reply

    Faptul ca prim ministrul Orban muta capitala la Iersualim nu il face pe acesta mai putin extremist, poate chiar fascist si in ultima instanta o persoana care ingradeste libertatile democratice ale populatiei.

    Daca pretul ca Israelul sa se inteleaga cu toate statele ar fi sa isi mentina capitala la Tel Aviv, cred ca nu ar trebui sa ezite. Dar, aceasta intelegere este foarte departe.

    • Hava Oren commented on March 9, 2023 Reply

      Mă tem că majoritatea israelienilor nu vor accepta această opinie. Nici eu. Nu cred că s-a mai văzut în lume un caz în care o națiune își schimbă capitala în speranța ca ceilalți să o aprobe – sau nu.

    • Eva Grosz commented on March 9, 2023 Reply

      A fost declarat Tel Avivul vreodată ca fiind capitala Israelului?
      BeShana Habaa be Jerushalaim…erau cuvintele rostite de cei care voiau să emigreze în Israel din toate colțurile lumii.

      • Veronica Rozenberg commented on March 9, 2023 Reply

        Oare cati dintre cei care rostesc si acum acesta
        syntagma, vorbesc serios?

        Este o forma simbolica care incearca sa arate legatura cu orasul Ierusalim, care in orice caz nu este sfant doar pentru evrei.

  • Lucian-Zeev Herşcovici commented on March 9, 2023 Reply

    Doamna Galambos, fiecare stat are dreptul sa-si instaleze capitala unde vrea, pe teritoriul lui. Ierusalimul a fost decis drept capitala a Israelului inca de David Ben-Gurion. Nimeni din afara nu poate decide unde sa-si instaleze capitala Statul Israel. Cred ca decizia Ungariei de a-si muta ambasada la Ierusalim trebuie salutata si trebuie sa-i multumim domnului Orban ca recunoaste o realitate existenta de fapt. Israelul este statul poporului evreu, iar rolul Ierusalimului si importanta lui in istoria poporului evreu si in traditia lui sunt incontestabile. Adaug ca exista un singur Ierusalim, unit, nu doua Ierusalimuri, precum si faptul ca este atat capitala Israelului, cat si a celor trei religii abrahamice. A nu-l recunoaste drept capitala este politica strutului. In fond, intreaga lume stie ca atat presedintele Israelului, cat si guvernul sau se afla la Ierusalim, iar liderii politici si diplomatii straini se intalnesc cu liderii politici israelieni la Ierusalim. Sa speram ca si alte state si guverne vor urma exemplul Ungariei si al domnului Orban.

    • Eva Grosz commented on March 9, 2023 Reply

      Nu a existat de când există statul Israel, ca vreun guvern israelian să nu recunoască Ierusalimul drept capitală a Israelului.
      Perfect de acord cu D-l Herșcovici .
      Că alte state nu recunosc Ierusalimul fiind capiitala Israelului nu e de mirare, Mai sunt state care nu recunosc nici dreptul la existență a Israelului. De fapt o mulțime s-ar bucura dacă Israelul ar fi șters de pe fața pământului. de ce să nu spunem adevărul?

    • Marica Lewin commented on March 10, 2023 Reply

      Yerusalim joaca un rol important in Islam, dar nu este cel mai important loc sfânt al acestei religii. In Coran, Yerusalim nu este mentionat nici măcar idată

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *