Întrebarea pare surprinzătoare. Dar universul biblic a fost dintotdeauna surprinzător, prin complexitatea lui, prin vastitatea lui, prin ceea ce cuprinde explicit, dar și prin ceea ce s-a creat dincolo de litera textului. Personaje, evenimente și secvențe de viață s-au născut în legătură cu textul biblic, fascinante și stârnind curiozitate peste milenii. Le-a dat viață de multe ori chiar textul biblic, acolo unde, fiind foarte succint, a lăsat imaginația și interpretarea să ”completeze” narațiunea.
Prima pereche de oameni este unul din subiectele în jurul cărora s-au țesut curioase interpretări, precum întrebarea din titlu. Pentru a încerca să îi găsim sursa, să vedem în continuare ce elemente ne oferă Biblia.
Contextul biblic
Pentru a facilita cititorului analiza ce urmează, sunt redate sistematizat versetele de interes din Geneza, capitolele 1 și 2:
Geneza 1:27: Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.
Geneza 2:7: Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.
Geneza 2:18: Domnul Dumnezeu a zis: “Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.”
Geneza 2:21-23: Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi […] a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om. Şi omul a zis: “Iată în sfârșit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi “femeie”, pentru că a fost luată din om.”
Analiza versetelor
Chiar dacă în versetul din capitolul 1 relatarea despre actul de creare a omului este “telegrafică”, rezultă totuși că bărbatul și femeia au fost creați în același timp; posibil că tot din ţărâna pământului au fost plămădiți amândoi.
În schimb, în capitolul 2, detaliile referitoare la acest act sunt concludente: întâi a fost creat bărbatul, Adam (din ţărâna pământului); ulterior a fost modelată femeia (din coasta pe care o luase din om).
În capitolul 1, femeia nu are nume, are doar calitatea de om. În capitolul 2 ea este nu numai om, ci are și calitatea de femeie, respectiv soția lui Adam; ulterior ea primește și numele Eva: căci ea a fost mama tuturor celor vii. (Geneza 3:20).
În contextul diferenței între cele două texte biblice, numitorul comun fiind Dumnezeu [care] a creat omul și femeia după chipul și asemănarea Sa, se pune întrebarea: de ce același subiect este descris în două capitole diferite?
Ipoteza de lucru
Să revenim la versetul din Geneza 2:23, în care Adam a exclamat: “Iată în sfârșit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea!” „
Să fi avut Adam o altă soție înainte de Eva, despre care Biblia nu amintește, și care a fost creată simultan cu Adam? În această situație, Eva a apărut ulterior și a fost în sfârșit acceptată de Adam, fiind os din oasele sale și carne din carnea sa.
Discrepanțele dintre cele două relatări ar presupune că este vorba de două creații diferite. Ipoteza logică ar fi că, înainte de Eva, Adam ar mai fi avut o soție; și desigur, la apariția Evei, cealaltă trebuia să fi fost deja dispărută de pe scena biblică din Rai.
Cine este persoana despre care Biblia nu amintește?
Ea este Lilit[1] și numele ei apare o singură dată în textul biblic. Istoria ei s-a țesut dincolo de textul biblic, constituind o legendă din multiplele interpretări care construiesc paradigma universului biblic peste milenii.
Povestea cuplului Adam-Lilit, așa precum rezultă din literatura post-biblică, poate fi relatată astfel[2]:
Adam şi Lilit se iubeau. Dar între ei a apărut un conflict: Lilit refuza să fie dominată, ea cerea egalitate între sexe: ”suntem oameni egali, amândoi suntem creați din pământ”[3]. Ca urmare, ea l-a părăsit pe Adam și a plecat din Grădina Raiului; unindu-se cu Șarpele/diavolul, a devenit ea însăși un demon. Adam simțindu-se singur, Dumnezeu l-a adormit și i-a creat o înlocuitoare potrivită: pe Eva, noua sa femeie.
Însă Lilit nu a dispărut complet de pe scena biblică; ulterior, aceasta – prin intermediul soțului ei, Șarpele – a ademenit-o cu succes pe Eva să guste fructul interzis din pomul cunoașterii binelui și răului; la rândul ei, Eva l-a îndemnat pe Adam să facă același lucru. Iar rezultatul este cunoscut: Adam și Eva au fost izgoniți din Rai. Astfel Lilit s-a răzbunat pe Adam.
Legendara Lilit este un personaj malefic. Tradiția o reține numai pe Eva cea cuminte și supusă, mama tuturor celor vii; ea este singura clar menționată în Biblie. Lilit este exact opusul Evei, cea care dorește egalitate, refuză rolul de mamă și în loc să dea viață, ea dă moarte, chinuindu-i pe noii-născuți.
Adam s-a plâns lui Dumnezeu, care a trimis trei îngeri: pe Sanvi, Sansanvi și Semangelaf; aceștia au amenințat-o pe Lilit cu moartea copiiilor ei, dacă nu își schimbă purtarea. Ea nu a fost de acord, spunând că a fost creată să facă rău pruncilor. Soluția de compromis a fost că ea nu va ataca copiii în prezența îngerilor, sau atunci când va întâlni numele sau chipurile lor pe amulete. De aici obiceiul evreiesc de a pune la capul noului născut amulete cu numele îngerilor, figura 1.
Precum am spus, în textul biblic numele Lilit apare meteoric, fără suport consistent de apartenență la universul biblic. Poate că acest amorfism se datorează autorilor care au redactat Biblia: autoritatea patriarhală în opoziție cu dorința matriarhală de emancipare?
Totuși, mitul despre Lilit există în continuare. Imaginația, interpretările, precum și diversele reprezentări (literatură, muzică, arta plastică, cinematografie, etc.) au completat legenda acestui personaj.
Addendum
În majoritatea manifestărilor mitului ei, Lilit reprezintă mama fertilă (după ce l-a părăsit pe Adam, Lilit a devenit amanta demonilor, făcând câte 100 de copii în fiecare zi), demonul pustietăților, seducătoarea vicleană, haosul, nelegiuirea. Sub toate formele ei, Lilit și-a lăsat amprenta de-a lungul secolelor, atrăgând atenția multor artiști și scriitori cunoscuți.
Lilit în artă
Imaginația artiștilor o reține pe Lilit ca pe o femeie deosebit de frumoasă și apetisantă. Așa este văzută și de John Collier (1850–1934), în pictura sa Lilit (realizată în 1889), figura 2, aflată în Southport Atkinson Art Gallery, Anglia.
.jpg){kind=link}
În opera magistrală Faust[4], a lui Johann Wolfgang von Goethe, Lilit apare în noaptea valpurgică. În figura 3, pictorul englez Richard Westall (1765–1836) redă imaginea Faust și Lilit (realizată în 1831): momentul în care Faust se pregătește să danseze cu tânăra vrăjitoare la festivalul Vrăjitorilor și Vrăjitoarelor din Munții Harz.
Lilit în actualitate
Datorită mișcării feministe de la sfârșitul secolului XX, ”tradiția Lilit” s-a bucurat de o revitalizare. Interesul reînnoit pentru Lilit i-a determinat pe scriitorii moderni să creeze noi narațiuni.
Printre altele, Lilith Publications este titlul unei publicații feministe evreiești din SUA[5], cu apariție trimestrială din anul 1976. Ignorând, sau explicând, trăsăturile nefaste ale lui Lilith, feministele se concentrează în principal pe independența și dorința de autonomie a acesteia.
Frustrată de numărul redus de muziciene femei care apar pe posturile de radio canadiene și la concerte, cântăreața și compozitoarea americană Sarah McLachlan a fondat turneul Lilith Fair, care cuprinde exclusiv artiști solo de sex feminin și trupe conduse de femei.
Lilit poate fi considerată prima întrupare a sexualității feminine, și prima femeie care „divorțează“. Ea poate fi considerată un simbol al primei mișcări feministe, reprezentând puterea fără dependența de bărbat.
Revenind la actualitate, cu sau fără legătură cu simbolistica feministă ”Lilit”, Dumnezeu I-a creat pe bărbat şi femeie – în acelasi timp, sau la o anume diferență de timp – însă având cu drepturi egale: respect-O și vei fi respectat; suntem totuși, DEJA, în anul 2023 …
Referințe bibliografice:
P. Bebe, Femeile și iudaismul – dicționar, Edit. Hasefer, Bucuresti 2002, pag. 147-150
Donald P. Ryan, Misterele Bibliei, Edit. Curtea Veche, Bucuresti 2010, pag. 69
V.S. Constantinescu, B. Tercatin, Dicționar de personaje biblice și reprezentarea lor în arte, Edit. Hasefer, Bucuresti 2002, pag. 208
Dicționar enciclopedic de iudaism, Edit. Hasefer, Bucuresti 2000, pag. 467-468
https://www.jewishencyclopedia.com/articles/9986-lilith
https://en.wikipedia.org/wiki/Lilith
[1] Isaia 34:14: Fiarele din pustiu se vor întâlni acolo cu câinii sălbatici, şi ţapii păroşi se vor chema unii pe alţii. Acolo îşi va avea locuinţa năluca nopţii şi îşi va găsi un loc de odihnă. (Lilit apare în originalul ebraic, dar traducerea în limba română spune doar „năluca nopții”.) De altfel nici nu e clar dacă Lilit e un nume, pentru că în traducere exactă לילית = „nocturnă” și „năluca nopții” este o traducere foarte reușită.
[2] https://www.biblicalarchaeology.org/daily/people-cultures-in-the-bible/people-in-the-bible/lilith/
[3] În ebraică argumentul de ”egalitate” al lui Lilit este mai evident: traducerea cuvântului OM este ADAM /אדם , iar pentru PĂMÂNT traducerea este ADAMA /אדמה ; ambele cuvinte provin din aceeași rădăcină ADM/ אדמ.
[4] Faust, tragedie în două părți, un hibrid între o piesă de teatru și o poezie extinsă; este considerată o capodoperă a literaturii germane.
[5] https://en.wikipedia.org/wiki/Lilith_%28magazine%29
8 Comments
Eu cred că fiecare femeie are o faţă de Evă şi un verso de Lilith. Eva coexistă cu Lilith, în timp ce Adam e doar Adam.
Andrea, mi-a(i) plăcut ! Ți-ai scris crezul atât de convingător, încât încep să cred și eu.
Un articol deosebit de interesant care aduce în fața noastră anumite contradicții existente în diferite stadii de evoluție a societății omenești. Problema Lilith-Eva nu este singura contradicție. Victor Kernbach o explică prin trecerea societății ebraice de ma matriarhat la patriarhat. Iar imaginea lui Lilith, ca o ființă supra-fertilă se aseamănă cu statuetele neolitice care reprezintă „zeițe” cu șolduri imens dezvoltate și având zeci de sâni. Era un simbol al fertilității care se atașa Zeiței Mamă a Pâmântului. Toate societățile care au renunțat la matriarhat au înlocuit aceste zeiți cu „zei” supra-potenți, posesori de falusuri uriașe. Noua societate patriarhală nu mai admitea zeităț feminine supreme, ci persoane feminine supuse. Iar fostele zeiți trebuiau alungate și blamate : împreunarea cu șerpi, cu demoni, răutate, răzbunare, etc.
Nu a fost singura schimbare socială care a trebuit „alegoritizată”. Conflictul dintre păstori și agricultori a creat dispute violente și Biblia ne prezintă antagonismul dintre agricultorul Cain și păstorul Abel. Cum, la origine, evreii au fost păstori au luat partea lui Abel și l-au înfierat pe Cain.
Toate acestea sunt pasionante, pentru cei ce le studiază., iar noi ne bucurăm să urmărim concluziile cercetătorilor.
Mulțumesc pentru articol ! A fost o relatare minunată !
Stimate Domnule Moldovan,
Vă mulțumesc pentru completările competente și calitative aduse subiectului.
Dacă ne referim la trecerea societății ebraice DE ATUNCI de la matriarhat la patriarhat, așa precum reiese din textul biblic – citit printre rânduri și cu atenție – ați scos în evidență, cu deosebită erudiție, parte din diversele contradicții care au caracterizat trecerea respectivă. Biblia ebraică/Vechiul Testament oferă exemple multiple. Aș menționa un aspect suplimentar, care se devoalează indirect: cei care s-au ocupat de scrierea textului nu au fost femei.
Anterior am notat intenționat ”DE ATUNCI” cu majuscule; mai există reminiscențe ȘI ASTĂZI.
Cu deosebită stimă și considerație, Strul Moisa
Subiectul este extraordinar de interesant și, precum știm, textul biblic se pretează la interpretări diferite. Iată încă una, bazată pe cartea Who wrote the Bible? a lui Richard Friedman.
Numitorul comun între cele două versiuni este Dumnezeu care a creat… Ei bine, tocmai că acesta nu este numitorul comun! Într-un text apare YHWH și în celălalt apare ELOHIM (în limba română D-ZEU și DOMNUL D-ZEU) Friedman susține că textul final a fost redactat pe baza a două manuscrise diferite care spun aceeași poveste, dar ele nu sunt identice (așa cum nici Evangheliile nu sunt identice). Aceeași dedublare a narațiunii se poate găsi și în alte locuri, de exemplu în povestea lui Noe. Această opinie este acceptată de majoritatea cercetătorilor moderni ai Bibliei. Deci creația femeii nu a avut loc de două ori, ea este doar povestită de două ori.
Dar bineînțeles că fiecare are dreptul la propria sa părere și legendele țesute în jurul acestei povești au un farmec deosebit.
Multe din interpretările diferite existente se datorează traducerilor textului biblic original în alte limbi, sau traducerii textului dintr-o limbă în alta ce induc implicit (numeroase) erori. Ca urmare, mici erori, posibil neintenționate, pot conduce la interpretări greșite; unele chiar la falsificări conștient intenționate. Actualmente, există literatură – autorii având o solidă educație teologică – care anunță asemenea erori, scopul lor fiind de a apropia textul biblic de afirmațiile sale reale.
În cazul acesta traducerea în limba română a Bibliei primește o notă bună, pentru că ea păstrează diferența dintre cele două manuscrise originale și dintre felul cum ele îl numesc pe Creator.
În aceeași ordine de idei, dacă cunoașteți cartea lui Yochi Brandes „Melachim Gimel” (un roman istoric de excepție), ea se bazează exact pe același principiu: poveștile biblice există în mai multe variante. Ea o alege pe cea mai puțin cunoscută și ajunge la concluzii surprinzătoare – dar totul e bazat strict pe textul biblic.
Splendidă “arcuire” prin şi dincolo de text! Hiatusul primelor două capitole apare rezolvat într-o manieră seducătoare, demnă de spiritul traducerii din Isaia; totodată, binevenit pentru cei care nu au acces la universul legendar brodat în jurul textului biblic sau la lumea artei. Mulţumim, Strul Moisa…..