Bunicul meu, Dezső, s-a născut în anul 1894 la Armeni, în Imperiul Austro-Ungar și știu acest lucru nu numai de la tatăl meu. El apare în anuarul[1] gimnaziului din Dumbrăveni din anul școlar 1910-1911 printre absolvenții clasei a VIII-a gimnaziale și care au luat examenul de bacalaureat.
În același anuar, cu două pagini mai încolo, este notată și declarația lui din vara anului 1911, la vârsta de 16 ani și jumătate, că intenționează să urmeze o carieră juridică.
Așadar nu este nimic surprinzător în faptul că i-am găsit numele în anuarele[2] universității din Cluj, înscris la drept din 1911 până în 1915. Apoi numele lui dispare pentru a fi găsit din nou în anuarul din 1929 care confirmă că în 1923 la Szeged i s-a eliberat diploma de avocat[3]. În urma dezmembrării Imperiului Austro-Ungar la încheierea Primului Război Mondial, Ardealul s-a unificat cu România, iar Universitatea Regală Maghiară Ferencz József din Cluj s-a mutat la Szeged.
Locuind la Dumbrăveni, în România, fiind un cetățean român loial și dorind să fie „cu actele în regulă”, și-a echivalat diploma; în 1932, baroul Uniunii Avocaților din România i-a eliberat diploma[4] „în virtutea căreia va putea exercita profesiunea de avocat conform legii”.
Astfel, după 21 de ani, bunicul meu a obținut în sfârșit toate documentele necesare pentru a-și împlini aspirația de a face carieră juridică.
Între timp, în 1914 a început Primul Război Mondial.
În lista de pierderi[5] nr. 381, publicată în 25 februarie 1916, pe pagina a patra apare numele bunicului.
Herzlinger Desiderius, cadet aspirant în rezervă, regimentul de infanterie nr. 50, compania nr. 19, din Ungaria, județul Târnava Mică, localitatea Dumbrăveni, născut în 1894, rănit (în germană).
Birocrația nu era cu nimic mai prejos cu un veac în urmă. Pe prima pagină a publicației Ministerului de Război imperial și regal[6] se lăfăie titlul în zece limbi: germană, maghiară, cehă, poloneză, ucraineană, bulgară, română, slovenă, slovacă și italiană.
Sub titlu găsim în toate cele zece limbi o declarație de declinare a răspunderii care arată de parcă ar fi fost compusă și tradusă în limba română azi, de un avocat austriac în colaborare cu Google translate: „Pentru complețimea și corectitatea listelor de pierderi reproduse, ministerul de răsboiu nu ea asupra sa nici un fel de rezponzabilitate”.
Pe pagina următoare apare, tot în cele zece limbi, această notiță:
Pentru cei care au dificultăți în a descifra textul, iată-l reprodus:
„Avis. 1. Intrebări în privința petrecerei și rănirei sau boalei răniților, respective a bolnăviților sunt a se adresa cu сărți postale duple, tipărite anume spre scopul acesta, sau cu telegramă (cu porto pentru răspuns) biroului de informațiune a societății austriace crucea roșă în Viena sau biroului de informațiune a societății unguresci crucea roșă în Budapesta.
2. Ziua și locul înmormântărei repozatului se publică de către preotul competent (șeful matriculelor civile).”
Cu alte cuvinte nu ne deranjați, dacă doriți informații suplimentare duceți-vă la alții.
În săptămânalul[7] Egyenlőség (Egalitatea), publicat la Budapesta în 15 mai 1920, apare din nou numele lui într-un articol în limba maghiară intitulat Soldații evrei maghiari în războiul mondial.
Herzlinger Dezső, locotenent în rezervă din fostul regiment imperial și regal de infanterie nr. 50, după 24 de luni de serviciu militar pe front, a fost rănit și luat prizonier în Italia, de unde a fost externat ca invalid. Decorațiile primite: medalia pentru vitejie cl. a II-a, medalia de argint pentru vitejie cl. a I-a, crucea trupei Carol (în maghiară).
În 1924 însuși regele Ferdinand I „prin grația lui Dumnezeu și voința națională, Rege al României” l-a primit în rândurile armatei române ca locotenent în rezervă retroactiv de la 1 noiembrie 1918.
Imediat după aceea i s-a eliberat carnetul de ofițer de rezervă nr 87 în care se precizează că a fost rănit la piciorul drept.
Dar când au început să curgă legile „prin care s-a reglementat situația de drept a evreilor din România în diferitele domenii de activitate din viața publică și din viața privată[8]” nici faptul că era avocat și nici faptul că era invalid de război decorat nu l-au mai ajutat.
Înainte de a fi citit Farmacistul care s-a întors din trecut[9] am considerat ca legendă relatarea tatălui meu, cum că Dezső s-a dus la autorități și a cerut scutire de legile rasiale pe motivul că era invalid decorat. Dar acum sunt convins că a fost un eveniment real.
În 10 octombrie 1940, ministrul justiției Mihai A. Antonescu înaintează spre aprobarea generalului Ion Antonescu, „Conducătorul Statului Român și Președintele Consiliului de Miniștri”, decretul-lege privitor la reglementarea drepturilor avocaţilor evrei. Decretul-lege este aprobat în 16 octombrie și publicat în 17 octombrie 1940[10].
Trebuie să fii lipsit de simțul umorului ca să nu vezi ironia: decretul care are ca titlu reglementarea drepturilor avocaților evrei începe cu cuvintele „avocații evrei (…) nu au dreptul”. „Curat murdar!” ar fi spus nenea Iancu citind acest decret.
Îmi imaginez cum ar fi decurs întâlnirea lui Dezső cu funcționarul responsabil cu implementarea legii.
Dezső: Domnule funcționar, doresc să îmi eliberați un document care să ateste că asupra mea se aplică decretul-lege nr. 3487.
Funcționarul: Păi ești jidan, nu?! Sigur că se aplică!
Dezső: Desigur că sunt evreu, dar eu vreau să se aplice paragraful nr. 2.
Funcționarul (cu ironie): Da’ ce, ești orfan de război?
Dezső (îi arată carnetul de ofițer): Nu, eu sunt și invalid și decorat.
Funcționarul: Și eu am fost în război. Tu unde ai luptat?
Dezső: Unde nu? La italieni am căzut prizonier.
Funcționarul (dumirit): Aaaa… Tu ai fost de partea cealaltă. Vouă nu vi se cuvine.
Dezső (îi arată decretul din anul 1924): Maiestatea Sa Regele Ferdinand I, cel de-o întregit țara, m-a primit personal în armata română, încă din 1918.
Funcționarul (pierzându-și răbdarea): Ascultă, jidane, Regele în înțelepciunea sa te-o primit în armată. O fi recunoscut el gradul și vechimea, dar nu și decorațiile și invaliditatea. Eu nu am vrut să te las invalid. Eu am vrut să te omor, nu numai pentru că ești jidan, ci și pentru că erai la dușmani.
Dezső era luptător, nu chiar de bună voie, ci mai mult pentru că nu prea avea de ales. Iată încă o mostră de luptă cu birocrația. Rezultatul luptei: a pierdut.
Prefectura Județului Târnava Mică, Serviciul administrativ, No.23623/1941.
Domnului Dr. Herzlinger Desideriu, evreu evacuat, Blaj.
La cererea Dvs., vă facem cunoscut că nu vă putem aproba autorizația de a vă deplasa la Dumbrăveni.
În această privință, avem dispozițiuni categorice de la Ministerul Afacerilor Interne, peste cari nu putem trece.
Alăturat vă restituim somațiunea de la Centrul Național de Românizare.
Blaj, 10 Octombrie 1941.
Prefec(sic) Seful Serviciului (semnături indescifrabile). Anexe: 1.
Centrul Naţional de Românizare[11] care avea ca sarcină exproprierea bunurilor evreiești a fost înființat în mai 1941. În iulie 1941, Dezső a fost evacuat[12] la Blaj. Pe scurt, în 1940 a rămas fără lucru și în 1941 fără casă.
Birocrația triumfă. Ionescu de la Centru îl somează să se prezinte la Dumbrăveni iar Popescu de la Interne nu-l lasă să plece din Blaj. Sau poate că Dezső a aranjat să fie somat să se prezinte la Centrul de Românizare, în speranța să ajungă legal acasă, să vadă ce se mai poate salva? Cine știe?
Îmi place tonul scrisorii, cele două personaje pe care încă nu am reușit să le identific, domnul prefect și șeful serviciului administrativ lasă să se înțeleagă că simpatizează cu problema lui Dezső. Dacă nu ar fi avut dispozițiuni categorice de la minister, ei personal i-ar fi dat cu multă plăcere autorizația de deplasare. Cât despre somațiune, i-o restituie, dorindu-i sincer să se descurce.
Ce să-i faci, asta este birocrația.
Andrei Herzlinger
[1] AZ ERZSÉBETVÁROSI MAGYAR KIR. ÁLLAMI FŐGIMNÁZIUM ÉS A VELE KAPCSOLATOS ÁLLAMI INTERNÁTUS XX. ÉVI ÉRTESÍTŐJE AZ 1910—1911. ISKOLAI ÉVRŐL. KÖZZÉTESZI :SCHWARTZ KÁLMÁN IGAZGATÓ. Erzsébetváros. Loydl Testvérek könyvnyomdája. 1911.
[2] Anuarele Universității din Cluj dintre anii 1873-1919 pot fi găsite pe site-ul: https://univ.bibl.u-szeged.hu/view/type_publication_full/book/A_Kolozsv=E1ri_Magyar_Kir=E1lyi_Ferencz_J=F3zsef_Tudom=E1nyegyetem_almanachja/.
[3] Pentru acest anuar vezi site-ul: https://univ.bibl.u-szeged.hu/18702/.
[4] Diplomele, fotografiile, scrisoarea și carnetul de ofițer sunt în posesia autorului.
[5] https://adt.arcanum.com/hu/view/MEVH_Veszteseglista_Veszteseg_1916_378-392/?pg=175&layout=s&query=Nr.+381.
[6] În original, în limba germană: k. u. k. Kriegsministerium (kaiserlich und königlich).
[7] https://adt.arcanum.com/hu/view/Egyenloseg_1920/?query=Egyenloseg+Herzlinger&pg=361&layout=s
[8] Statutul evreilor din România, Lt.-Colonel Magistrat V. Pantelimonescu, Procuror la Curtea Militară de Casare și Justiție, Editura ziarului Universul, București, 1941, vezi prefața, pagina 3. Cărțulia de 203 pagini se află pe site-ul: https://www.google.com/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=&cad=rja&uact=8&ved=2ahUKEwiv74mmhvuDAxWk0gIHHQsXAKgQFnoECBUQAQ&url=https%3A%2F%2Fdspace.bcucluj.ro%2Fbitstream%2F123456789%2F149490%2F1%2FBCUCLUJ_FG_S2966_1941.pdf&usg=AOvVaw2-JMLwK_wSfNmmYYH5Hbgx&opi=89978449
[9] Andrei Schwarz relatează cum în anul 1944 bunicului lui a fost întrebat de o cunoștință de ce nu încearcă să scape de legile rasiale cu ajutorul Crucii de Fier pe care o primise pentru merite de război. Vezi https://baabel.ro/2024/01/farmacistul-care-s-a-intors-din-trecut/.
[10] https://adt.arcanum.com/ro/view/MonitorulOficial_1940_10_Part1/?pg=312&layout=s.
[11] Monitorul Oficial, partea I, 1941, p. 2324, decret-lege nr 1216. https://adt.arcanum.com/en/view/MonitorulOficial_1941_05_Part1/?pg=27&layout=s&query=rom%C3%A2nizare.
[12] FINAL REPORT of the International Commission on the Holocaust in Romania, 2004, p. 235 https://www.ushmm.org/m/pdfs/20080725-romania-commission-exclusion-jews-romanian.pdf
6 Comments
Documentele sunt foarte interesate și redau atmosfera acelor ani. Mulțumim !
Un articol excepțional de interesant, la fel ca cel din numărul trecut al revistei. Demnă de toată admirația este perseverența d-voastră.
Jos pălăria pentru cum ați putut face rost de atâta documentație!
Articol despre istoria tristă a evreilor care erau militari și luptători curajoși pentru Austro-Ungaria sau România. Cu toate acestea ei nu au fost recunoscuți și nu au avut drepturi egale cu restul cetățenilor din acea țară.
Pas cu pas documentele jalonează drumul prin viaţă al unui intelectual evreu, loial ţării sale, fie ea Austro-Ungaria sau România – respectând această poruncă de loialitate pentru evreii din Diaspora. Totuşi, în ciuda devotamentului şi tributului de sânge plătit pe front, a fost supus progoanei antisemite din preajma şi timpul celui de al Doilea Război Mondial. Au fost mulţi alţii asemenea lui, iar cei care au rămas în Transilvania de Nord au sfârşit la Auschwitz, chiar şi mulţi invalizi din Primul Război Mondial, care ar fi beneficiat de exceptare. În cele două articole despre documente, autorul ne demonstrează că documentele nu sunt seci, ci poartă poveşti fascinante. Trebuie doar să le descoperi.
Ce coincidență! Împreună cu articolul dinainte, cele două par să se completeze unul pe celălalt și nu aș putea spune care mi s-a părut mai interesant. Amândouă!