Pe ce se bazează procurorul Karim Khan

Până de curând multă lume nici nu auzise de Procurorul șef al Curții Penale Internaționale, Karim Khan. În urmă cu câteva zile el a cerut mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și pentru trei lideri Hamas. O căutare pe internet arată că el este în funcție din 2021, fiind avocat specializat în drepturile omului (BBC) – prea puțin pentru a răspunde la întrebarea din titlu. Ar trebui să aflăm mai mult despre aria de responsabilitate acoperită de Curtea Penală Internațională și cine este Karim Khan.

Curtea Penală Internațională

Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale, din 17 iulie 1998, emis de Curtea Penală Internațională, a fost publicat și la noi în 28 martie 2002. Curtea Penală Internaţională este singura instituţie juridică internaţională cu statut de curte, având mandat de investigare şi acuzare a persoanelor implicate în crime internaţionale de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război.

În baza prevederilor Statutului de la Roma, Curtea poate ancheta sau pune sub acuzare atunci când instituţiile naţionale nu pot să acţioneze într-o anumită speţă şi se ocupă de cele mai grave crime. Tot Statutul de la Roma, dar şi alte documente importante permit Curții Penale Internaţionale să folosească cele mai înalte standarde de judecare şi de proces echitabil. Poate fi o parte a justificării alegerii bazei de consultanță aleasă de procuror.

Pe pagina de web a acestei organizații găsim multe informații de interes, dar în scopul acestei analize am reținut doar ce este Biroul Procurorului-șef.

Biroul Procurorului-șef este un organ independent al Curții. Acesta este responsabil de examinarea situațiilor aflate în competența Curții în care par să fi fost comise genocid, crime împotriva umanității, crime de război și agresiune și de a efectua investigații și urmăriri penale împotriva persoanelor care se presupune că sunt cele mai responsabile pentru aceste crime. Este pentru prima dată în istorie când unui procuror internațional i se dă mandatul, de către un număr din ce în ce mai mare de state, să selecteze în mod independent și imparțial situații pentru investigare în care crimele de atrocitate au fost sau continuă să fie comise pe teritoriile lor sau de către acestea. La fel ca și judecătorii Curții, procurorul și procurorii adjuncți sunt aleși de Adunarea Statelor Parte (ASP) pentru un mandat nereînnoit de nouă ani.[1]

Am încercat să înțeleg cum poate fi Biroul Procurorului-șef independent de Curtea căreia îi aparține, dar cum asta ar fi cerut o analiză mult mai detaliată, m-am rezumat la analiza informațiilor disponibile.

Câteva repere despre Karim A. Khan

Karim Khan acuză

La 12 februarie 2021, Karim A. A. Khan KC a fost ales procuror al Curții Penale Internaționale (CPI) la cea de-a nouăsprezecea sesiune a Adunării Statelor Părți la Statutul de la Roma de la New York. Domnul Khan a depus jurământul la 16 iunie 2021.

Karim a fost secretar general adjunct al Națiunilor Unite și a fost primul consilier special și șef al echipei de investigații a Națiunilor Unite care a promovat responsabilitatea pentru crimele comise de ISIS în Irak (UNITAD) între 2018 și 2021. UNITAD a fost înființată în conformitate cu Rezoluția 2379 (2017) a Consiliului de Securitate pentru a promova eforturile de responsabilitate pentru genocid, crime împotriva umanității și crime de război comise de ISIS.

Karim este avocat și avocat al regelui, cu peste 30 de ani de experiență profesională ca avocat internațional în drept penal și pentru drepturile omului. Are o vastă experiență ca procuror, avocat al victimei și avocat al apărării în tribunale penale interne și internaționale, inclusiv, dar fără a se limita la, Curtea Penală Internațională, Tribunalul Penal Internațional pentru Rwanda, Tribunalul Internațional pentru Fosta Iugoslavie, Camerele Extraordinare din Tribunalele din Cambodgia, Tribunalul Special pentru Liban și Tribunalul Special pentru Sierra Leone. El a reprezentat, de asemenea, victime ale încălcărilor drepturilor omului în Africa și Asia. Karim este avocat al Lincoln’s Inn și a fost numit recorder al Curții Coroanei în 2018. A fost ales ca al doilea președinte al Asociației Baroului ICC în iulie 2017 și este ambasador la nivel mondial al Asociației Avocaților din Africa. El a publicat o serie de texte de referință privind dreptul penal internațional și este coautorul cărții „Archbold International Criminal Courts”, aflată acum la ediția a 5-a din SUA.

Deținătorul unei diplome de licență în drept cu onoruri de la King’s College, Universitatea din Londra, pe lângă diverse alte grade și calificări[2].

Am citat tocmai ca să nu existe interpretări, ci să fie exact ce scrie pe pagina de web a Curții Penale Internaționale, informațiile declarate public de această organizație și conducerea ei.

*

Ne întoarcem acum la ”Sâmbăta neagră” din 7 octombrie 2023, un cumplit act de cruzime, de o barbarie de neimaginat și asta la mai puțin de 80 de ani de la ceea omenirea părea să își dorească să nu se repete niciodată – Holocaustul. Milioane de oameni sperau că nu se poate repeta și totuși s-a întâmplat și mai mult decât atât, folosind și împingând la extrem metode naziste dezgropate și perfid perfecționate pe o scară a inumanului.

Era firesc și predictibil ca acele acte îndreptate împotriva cetățenilor israelieni și repet asta, pentru că acolo nu erau doar evrei și nici acum nu sunt captivi doar evrei, să ducă la tot ceea ce a urmat și încă se desfășoară. Există o tendință de globalizare, dacă ne gândim la implicațiile economice, sociale și de securitate.

Cum să vorbim despre memoria și lecțiile istoriei sau cât de obiectivă și corectă ar fi ea, dacă nici măcar declanșatorul războiului din Gaza nu se mai ia în considerare, decât cel mult în plan secund. Toată lumea pare preocupată de criza umanitară din Gaza și canalele media de pretutindeni arată femei fugind cu copii în brațe și căruțe cu oameni care pleacă din calea războiului. Aceleași canale au băgat în arhivă și nu mai prezintă actele de o cruzime nemaivăzută și transportoarele ultramoderne cu care israelieni terifiați au fost răpiți și duși în tunelele groazei din Gaza. Îmi amintesc că ne miram cum de au fost construite sisteme întregi de tunele și cu ce resurse financiare și umane.

Desigur că toată lumea este preocupată de soarta oamenilor atunci când este vorba despre un război, dar preocuparea ar trebui să vizeze toți oamenii. Acum nu numai că se folosește dubla măsură cu forme din ce în ce mai perfide, dar se și alimentează un antisemitism globalizat.

Acum ajung la ce se întâmplă și cum se derulează la Curtea Penală Internațională, un simulacru de act de justiție internațională. Nu mă voi opri la țările care au sesizat-o, ci la baza pe care își fundamentează și încearcă să obiectiveze deciziile Procurorul-șef Khan, la un raport al unor experți, printre care la loc de frunte este doamna Clooney, cu a ei ”Fundație Clooney pentru Justiție”.

Poate vă amintiți de soția cu studii juridice a actorului George Clooney, o apariţie care atrage privirile. Iat-o acum într-un grup de specialiști, numărându-se între experții aleși în numele Curții Penale Internaționale, să dea sfaturi juridice Procurorului-șef.

Nu există niciun conflict care să fie exclus de la aplicarea legii; viața niciunui copil nu este evaluată mai puțin decât a altuia”, se arată în declarația comisiei de experți ICC. Suntem de acord, dar este printre singurele afirmații obiective din raport. Ce poate fi culmea unei încercări de manipulare de nivel internațional, dacă nu amestecul unor declarații adevărate și universal valabile cu lucruri false, scoase din context sau folosind omisiunea?

La nivelul bunului-simț, nu poți pune semnul egal între un act terorist extins și plin de cele mai atroce fapte, de la violuri odioase, crime și răpiri de oameni nevinovați, la ceea ce a urmat și este un război de apărare a independenței unui stat. Atâta vreme cât sunt puse în mișcare manifestații în care se strigă lozincile pe care le auzim, este clar ce s-a dorit și ce apără israelienii, din nou, nu doar evrei, ci toți cetățenii care trăiesc în acest stat democratic, care respectă regulile democrației.

Acum mai bine de patru luni, procurorul Curții Penale Internaționale mi-a cerut să-l ajut cu evaluarea dovezilor despre presupuse crime de război și crime împotriva umanității în Israel și Gaza. Am fost de acord și m-am alăturat unui grup de experți juridici internaționali pentru a ne asuma această sarcină”, a dezvăluit doamna Clooney în declarația ei publicată de Fundația Clooney. Motivele pentru care Procurorul-șef i s-a adresat acestei doamne par să țină și de vizibilitatea și notorietatea ei.

Nu am analizat profilului membrilor grupului de experți, deși poate că ar evidenția aspecte interesante și care le probează sau nu obiectivitatea. Doamna Clooney spune doar că acest grup aparține unor „medii diverse”.

Să vedem ce scrie în Why we support ICC prosecutions for crimes in Israel and Gaza (De ce sprijinim urmăririle ICC pentru crime din Israel și Gaza). Am preluat din Financial Times, o sursă de încredere. Traduc exact, ca să nu influențez cititorul și să îl las să își formeze propria opinie.

Iată textul[3]:

Atacurile Hamas în Israel din 7 octombrie și răspunsul militar al forțelor israeliene din Gaza au testat limitele sistemului de drept internațional. Acesta este motivul pentru care, în calitate de avocați internaționali, ne-am simțit obligați să dăm asistență atunci când procurorul Curții Penale Internaționale, Karim Khan, ne-a cerut să analizăm dacă există suficiente dovezi pentru a propune acuzații de crime de război și crime împotriva umanității. Astăzi, procurorul a făcut un pas istoric pentru a asigura dreptatea victimelor din Israel și Palestina prin emiterea de cereri pentru cinci mandate de arestare pentru crime de război și crime împotriva umanității de către liderii Hamas și israelieni. Acestea includ cereri pentru un mandat de arestare împotriva comandanților politici și militari ai Hamas și a premierului israelian Benjamin Netanyahu.

În urmă cu luni de zile ne-am angajat într-un proces amplu de revizuire și analiză. Am examinat cu atenție fiecare dintre cererile de mandat de arestare, precum și materialul adiacent produs de echipa de urmărire penală în sprijinul cererilor. Acestea au inclus declarații ale martorilor, probe de experți, comunicări oficiale, videoclipuri și fotografii. În raportul nostru juridic publicat astăzi, suntem unanim de acord că munca procurorului a fost riguroasă, corectă și bazată pe lege și fapte. Și suntem unanim de acord că există motive rezonabile să credem că suspecții pe care îi identifică au comis crime de război și crime împotriva umanității în jurisdicția ICC.

Nu este neobișnuit ca procurorul să invite experți externi să participe la o analiză a probelor, în condiții de confidențialitate, în cursul unei investigații sau al unui proces. Și nu este prima dată când un procuror internațional formează un grup de experți care să ofere consiliere cu privire la potențialele acuzații legate de un conflict. Dar acest conflict este poate fără precedent în măsura în care a dat naștere la neînțelegeri cu privire la rolul și jurisdicția ICC, la un discurs deosebit de fracturat și, în unele contexte, chiar la sntisemitism și islamofobie.

În acest context, în calitate de avocați specializați în drept internațional, provenind din medii diverse, am simțit că avem datoria să acceptăm invitația de a oferi o opinie juridică imparțială și independentă, bazată pe probe. Am fost selectați datorită experienței noastre în dreptul internațional public, dreptul internațional al drepturilor omului, dreptul internațional umanitar și dreptul penal internațional și, în cazul a doi dintre noi, experiența ca foști judecători ai tribunalelor penale internaționale. Scopul nostru comun este promovarea răspunderii și am ajuns la concluziile noastre pe baza unei evaluări a cererilor de mandat în raport cu un standard legal obiectiv. Am ajuns la aceste concluzii în unanimitate. Și credem că este important să le publicăm, având în vedere măsura în care discursul a fost politizat, dezinformarea a fost răspândită și mass-media internațională i s-a refuzat accesul în primele linii.

Grupul nostru este de acord în unanimitate cu concluzia procurorului conform căreia există motive rezonabile să se creadă că trei dintre cei mai înalți lideri ai Hamas – Yahya Sinwar, Mohammed Deif și Ismail Haniyeh – au comis crime de război și crime împotriva umanității: uciderea a sute de civili, luarea a cel puțin 245 de ostatici și acte de violență sexuală comise împotriva ostaticilor israelieni. De asemenea, Comisia este de acord în unanimitate că probele prezentate de procuror oferă motive rezonabile pentru a crede că Netanyahu și ministrul israelian al apărării Yoav Gallant au comis crime de război și crime împotriva umanității. Aceasta include crima de război de folosire intenționată a înfometării civililor ca metodă de război și uciderea și persecuția palestinienilor drept crime împotriva umanității. Motivele noastre pentru a ajunge la aceste concluzii sunt prezentate în raportul nostru juridic.

Este important să înțelegem că acuzațiile nu au nicio legătură cu motivele conflictului. Acuzațiile se referă la purtarea războiului într-o manieră care încalcă regulile de lungă durată ale dreptului internațional care se aplică grupurilor armate și forțelor armate din fiecare stat din lume. Și, desigur, cererile de mandat anunțate astăzi sunt doar primul pas. Sperăm că procurorul va continua să efectueze investigații axate, inclusiv în legătură cu prejudiciul extins suferit de civili ca urmare a campaniei de bombardare din Gaza și dovezile violenței sexuale comise împotriva israelienilor la 7 octombrie.

Fără îndoială că pasul făcut astăzi de procuror este o piatră de hotar în istoria dreptului penal internațional. Nu există niciun conflict care să fie exclus de la aplicarea legii; viața niciunui copil nu este prețuită mai puțin decât a altuia. Legea pe care o aplicăm este legea umanității, nu legea oricărei părți date. Trebuie să protejeze toate victimele acestui conflict; și toți civilii aflați în conflictele viitoare. Judecătorii ICC vor stabili în cele din urmă ce mandate, dacă există, ar trebui emise. Și pe măsură ce investigațiile continuă, sperăm că autoritățile statului, martorii și supraviețuitorii se vor implica în procesul judiciar. În cele din urmă, sperăm că acest proces va contribui la protecția sporită pentru civili și la o pace durabilă într-o regiune care a rezistat deja prea mult.

Semnatarii:

Lord Justice Fulford, lord judecător de apel pensionat, fost vicepreședinte al Curții de Apel din Anglia și Țara Galilor și fost judecător la Curtea Penală Internațională.

Judecătorul Theodor Meron CMG, profesor invitat la Universitatea din Oxford, membru onorific, Trinity College și fost judecător și fost președinte al Tribunalului Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie.

Amal Clooney, avocat, profesor adjunct la Columbia Law School și co-fondator al Fundației Clooney pentru Justiție.

Danny Friedman KC, avocat, expert în drept penal, drept internațional și drepturile omului.

Baronesa Helena Kennedy LT KC, avocat, membru al Camerei Lorzilor și director al Institutului pentru Drepturile Omului Asociației Internaționale a Avocaților.

Elizabeth Wilmshurst CMG KC, fost consilier juridic adjunct la Biroul de Externe și Commonwealth al Regatului Unit și distins coleg de drept internațional la Chatham House.

Nu comentez, deși sunt multe de comentat, atât ca temei, cât și ca susținere a deciziilor. Totuși, trebuie stopată tendința de a se introduce termenul ”islamofobie”, în primul rând pentru că nu este adevărat și nu are nicio acoperire în realitatea pe care o trăim. Realitatea de acum arată clar o creștere a antisemitismului în lume. Asistăm în continuare la o islamizare a lumii, pentru că migrația spre lumea civilizată continuă și se desfășoară în numele drepturilor omului.

În aceste condiții, a pune semnul egal între antisemitism și o islamofobie inexistentă este o blasfemie care lezează memoria celor 6 milioane de evrei exterminate în Holocaust.

Vom vedea ce urmează, dar faptul că Procurorul-șef al Curții Penale Internaționale, Karim Khan, al cărui Birou este independent de Curtea pe care o reprezintă, a simțit nevoia să fie sfătuit din afara structurilor Curții, pare să arate că este nevoie de mai mult în domeniul aplicării reglementărilor internaționale. Acesta acoperă și nevoia unui cadru instituțional adecvat, coerent și aplicabil realităților pe care lumea le trăiește în prezent.

Lumea întreagă are nevoie de (re)introducererea unor criterii etice, morale, pentru că suntem oameni și moralitatea ar trebui să fie un criteriu care să ne conducă prin viață și să ne apere de fărădelegi.

Serena Adler

28 mai 2024


[1] https://www.icc-cpi.int/about/otp

[2] https://www.icc-cpi.int/about/otp/who-s-who/karim-khan

[3] https://www.ft.com/content/aa2089c5-6388-437d-bf5c-9268f3a788ce

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

5 Comments

  • BORIS MEHR commented on June 5, 2024 Reply

    PROCURORUL CU NUME DE KHAN se bazează pe persistența secularului antisemitism

  • Monica+Ghet commented on May 31, 2024 Reply

    Interesant și important de știut.

    Recomand în acest sens interviul realizat de Cristiane Amanpour ,de la CNN, cu Karim Khan ușor de găsit pe Youtube..

  • Marica Lewin commented on May 31, 2024 Reply

    Un articol actual, obiectiv, exaustiv, scris de un profesionist , cu multe citate. Clar și documentat.
    Desigur, dureros ca Israel, care duce un razboi greu de aparare si isi pune in primejdie proprii soldati pentru a nu periclita populatia civila din Gaza, este pus alaturi de Monstrii din Hamas.
    2 masuri:
    Nici un cuvînt despre rachetele din
    Gaza ce ajung in gradinite de copii in plina zi la Tel Aviv, nici despre localitatile incendiate aproape continuu in nordul Israelului de catre Hizbolah. ” Marele Israel “de 20 mii de km^2.
    In schimb, o lume intreaga acuza Israelul de ” genocid”, pentru incendiul din Rafa, regizat magistral de sceleratii hamasnici. Imi pare rau de moartea tragica a celor 45 de gazani.
    Țari arabe imense, foarte bogate, au furnizat teroristilor o inarmare pina in dinti, dar nu pot sa ofere un minim ajutor locuitorilor Gazel
    In cuvinte meșteșugite se exprima dorinta anihilarii Israelului evreiesc.
    Surprindeti perfect aceste diferențe de opinii.

  • Andrea Ghiţă commented on May 31, 2024 Reply

    Un articol documentat şi interesant, care m-a ajutat să aflu ceva mai mult despre culisele actuale ale Curţii Penale Internaţionale.

  • Leonid Eva commented on May 30, 2024 Reply

    Fie ca pacea și înțelegerea între popoare să triumfe mereu. Amin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *