Cine l-a adus la putere pe Hitler?

În recentul articol Enablers (Facilitatorii) publicat în prestigioasa revistă The New Yorker (1), autorul Adam Gopnic analizează cartea publicată de Timothy W. Ryback Takeover: Hitler’s Final Rise to Power (Preluare: Cum a ajuns Hitler la putere).(2) Pare greu de crezut, dar monstrul nu a cucerit puterea, ci ea i s-a oferit “pe tavă”. Magnații presei de atunci credeau că îl vor putea controla, iar politicienii că îl vor putea manipula. Politicienii de stânga erau gerontocrați și niciunul dintre ei nu a înțeles că tipul era imun la ceea ce se cheamă rușine, adică era complet lipsit de scrupule. În 1933 a fost promulgat Actul de împuternicire, cunoscut și ca Legea pentru remedierea situației oamenilor și a Reich-ului. Cabinetul și mai ales cancelarul a primit dreptul de a adopta legi fără aprobarea Reichstag-ului (parlamentului) și a președintelui Republicii Weimar, Paul von Hindenburg. Astfel, odată ajuns cancelar, Hitler s-a bucurat de o putere nelimitată.(3)

Subiectul Hitler a fost “rumegat” de prea multe ori și totuși se mai caută explicația de unde a avut legitimitatea să lichideze milioane de oameni. Unii consideră că el s-a inspirat din lucrările filozofului german Oswald Spengler.

Oswald Spengler.

Spengler postula că civilizațiile și culturile umane sunt similare cu cele biologice, adică existența lor este limitată și ele se comportă în mod predictibil. El a prezis (și sunt unele semne că a avut dreptate) că în anul 2000, civilizația occidentală va intra într-o fază de declin, urmată de 200 de ani de dictatură (numită de autor Caesarism), după care civilizația occidentală se va nărui definitiv. El a criticat liberalismul și tendința occidentală de a pune la dispoziția “raselor colorate ostile” tehnologii moderne, considerând că acestea vor întoarce apoi armele împotriva Occidentului. (Făcând abstracție de cuvântul rasist “colorate”, el a prezis, de fapt, ceea ce face astăzi islamul radical). Cu toate acestea, Spengler a criticat teoriile rasiste și antisemitismul naziștilor, fapt pentru care cărțile lui au fost cu timpul interzise.(4)

Istoricul Ryback nu a scris o nouă biografie a lui Hitler, ci a analizat un singur an din viața acestuia, anul 1932. Cartea descrie cum i s-a înmânat puterea unuia ca el, cu toate că partidul pe care îl conducea nu era majoritar și care era considerat un “clovn violent”. Vechii politicieni vedeau în numirea lui ceva efemer, din necesitatea de a-și recâștiga puterea și a-şi păstra averile. Antisemitismul lui Hitler nu îi deranja cu adevărat. Ideologii comuniști sperau că vor reuși să provoace o revoluție populară. Moderații de dreapta erau convinși că Hitler oricum nu va reuși să rămână prea mult timp la putere, iar stânga moderată spera că legile vor limita puterea liderului. Și totuși, iraționalul a triumfat, iar Hitler a rămas omnipotent asupra Germaniei timp de aproape 12 ani.

La alegerile din iulie 1932, partidul lui Hitler, Partidul Național Socialist al Muncitorilor Germani (NSDAP), a primit cele mai multe voturi, 37%, respectiv 230 din cele 680 de locuri în parlament, dar nu avea o majoritate absolută. Președintele Germaniei, Paul von Hindenburg, și cancelarul Franz von Papen se împotriveau ca Hitler să fie cancelar, o poziție subordonată președintelui, parlamentului și propriului partid politic. Acesta a fost momentul când Hitler a început manipularea politicienilor conservatori și a marilor magnați care credeau că ei îi manipulează pe Hitler. În scurta perioadă care a urmat, Hitler și-a făcut propagandă prin distribuirea în masă a unor albume cu fotografii unde apărea foarte bine îmbrăcat și avea o alură de cancelar. El a promis sprijin muncitorilor agricoli. Era susținut de mica burghezie, iar cuvântările lui demagogice naționaliste își făceau efectul.

Reporterii străini de la Berlin, în special cei de la New York Times, încercau să-și calmeze cititorii scriind că Hitler nu este chiar atât de periculos cum pare. După părerea lor, soarta Germaniei era în mâinile lui Papen, Hindenburg și mai ales Schleicher.

O întrebare-cheie este de ce adevărații democrați germani i-au permis acest lucru. Liderul social-democraților germani, Lewis Edinger, a încercat să explice acest fenomen un deceniu după război. După părerea lui, democrații germani aveau încredere în procesul constituțional și fairplay-ul la alegeri, care vor asigura supraviețuirea Republicii Weimar și a suporterilor ei. Dar conducerea social-democraților era cu vreo două decenii mai în vârstă decât liderii naziști și ea nu a înțeles schimbarea survenită în atitudinea noii generații. Social-democrații erau convinși că după alegeri, suporterii lui Hitler vor înțelege că acesta este incapabil să-și țină promisiunile. Între celelalte partidele care s-ar fi putut opune lui Hitler domnea dezbinarea. Partidul Catolic se temea de comuniști, iar comuniștii, manipulați și controlați de Stalin, erau convinși că social-democrații erau la fel de periculoși pentru clasa muncitoare ca Hitler însuși.

Zvonurile senzaționale publicate despre Hitler, inclusiv posibilele relații sexuale cu nepoata sa vitregă Angela Maria Raubal (Geli) și aparenta ei sinucidere i-au mărit și mai mult popularitatea. Pe catolici i-a calmat, prezentându-se ca un protector moral al creștinismului. Autorul cărții susține că oricum antisemitismul era un fenomen obișnuit în rândurile politicienilor, iar Hitler detesta democrația parlamentară și compromisurile necesare pentru a forma coaliții în acest sistem politic, chiar mai mult decât îi detesta pe evrei.

Înaintea alegerilor din 1932, generalul Kurt von Schleicher l-a ajutat pe von Papen să devină cancelar și ca recompensă, acesta l-a numit ministru al apărării. Von Schleicher îl considera pe Hitler un psihopat, un om leneș și neserios care nu se scula înainte de ora 11 și totuși, în 1932-1933 el a depus toate eforturile să-l promoveze pe Hitler, crezând că îl va putea manipula și sperând că el însuși vor fi principalul profitor al acestei promovări.

Magnatul mediei germane Alfred Hugenberg era proprietarul celui mai important studio de producție de filme, al postului de radio național și a 1600 de publicații. Hugenberg avea și el ambiții politice, printre altele să-și creeze un partid propriu, ceea ce îl înfuria pe Hitler. Și el avea cam aceeași părere despre Hitler, în plus îl considera maniac. Deși Hitler nu-i inspira încredere, el i-a dat bani și i-a făcut publicitate. Ei aveau două lucruri în comun: urau democrația și pe evrei.

Naziștii acelor vremuri erau organizați în grupuri care luptau între ele pentru putere. Hitler însă era perseverent și nu se descuraja. Hindenburg îl lăuda pentru serviciul militar din Primul Război Mondial și pentru dragostea de patrie. Dar Hitler era austriac, avea cetățenia germană doar din 1932 și nu iubea Germania.

Walter Langer, psihoanalistul de la O.S.S (astăzi C.I.A.) susținea că principala trăsătură de caracter care îi motiva ambiția era narcisismul. El a și prezis că până la urmă Hitler se va sinucide.(5)

În noiembrie 1932 naziștii au pierdut din nou alegerile. Ziarul britanic The Times afirma că “țara s-a săturat de naziști”. Dar manipulațiile în favoarea lui Hitler continuau. La începutul anului 1933, generalul Schleicher l-a convins pe Hindenburg să-l numească pe Hitler cancelar în locul lui von Papen. Hindenburg, care era deja bătrân și bolnav, a acceptat și l-a concediat pe von Papen din poziția de cancelar. Papen i-a propus lui Hindenburg să formeze o coaliție cu NSDAP. Dacă vor fi majoritari în Reichstag și Hindenburg îl va numi pe Hitler cancelar, aceasta nu va fi o problemă, pentru că Hitler va fi ușor de controlat. Împotriva convingerilor sale, Hindenburg l-a numit pe Hitler cancelar. Conservatorii jubilau. Papen spunea că în două luni îl vor controla pe Hitler. După această numire, Goebbels a afirmat: “Marea glumă a democrației este că ea însăși a dat dușmanilor ei mijloacele de a o distruge”. Acest fenomen este frecvent și în zilele noastre. Mulți dictatori au ajuns la putere profitând tocmai de metodele sistemului democratic.

Soarta facilitatorilor nu a fost cea pe care o plănuiseră. Schleicher a fost ucis de formația nazistă SA în 1934, în Noaptea Cuțitelor Lungi, acțiune condusă de însuși Hitler. Iar colaboratorii lui, Strasser și Röhm, au fost executați fiindcă reprezentau un pericol pentru dominația lui Hitler în Partidul nazist.(6)

Hugenberg, deși s-a raliat la regimul nazist, a fost disculpat și denazificat după război. Papen, responsabilul direct pentru aducerea lui Hitler la putere, a fost achitat la procesul de la Nürnberg, iar mai târziu a fost onorat și decorat de biserica catolică germană.

Hitler a ajuns la putere nu pentru că a convins masele, ci pentru că era lipsit de scrupule și avea un caracter greu de pătruns, reușind astfel să-i deruteze pe politicienii naivi care au mizat pe el, crezând că îl vor putea controla pentru profitul lor.

Toți cei care i-au susținut candidatura de cancelar au fost fie eliminați, fie controlați de Hitler. Autorul conchide că democrația nu moare “în întuneric”, ci în plină lumină, când democrații și alte partide centriste fac mici concesii unor potențiali dictatori periculoși, amăgindu-se că aceștia vor fi controlați și ei vor trage foloase în urma lor.

Posibilitatea ca un “bufon” să ajungă la putere poate fi actuală și în zilele noastre. Deocamdată forțele democratice sunt destul de puternice ca să prevină transformarea lui într-un dictator, dar ce va mai aduce viitorul?

Tiberiu Ezri și Peter Szmuk

Bibliografie:

1.https://www.newyorker.com/magazine/2024/03/25/takeover-hitlers-final-rise-to-power-timothy-w-ryback-book-review

2.https://www.amazon.com/Takeover-Hitlers-Final-Rise-Power/dp/0593537424

3.https://en.wikipedia.org/wiki/Enabling_Act_of_1933

4.https://en.wikipedia.org/wiki/Oswald_Spengler

5.https://en.wikipedia.org/wiki/Walter_Charles_Langer#:~:text=In%20this%20analysis%2C%20Langer%20accurately,the%20assassination%20attempt%20of%201944.

6.https://en.wikipedia.org/wiki/Night_of_the_Long_Knives

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

8 Comments

  • Marina+Zaharopol commented on June 2, 2024 Reply

    Un articol intr-adevar excelent despre o conjunctura politica in care nu se mai stie cine manipuleaza pe cine. Analiza eronata a situatiei politice si a personalitatii lui Hitler de catre politicieni orbiti de interesele proprii. Ce e nou in asta?
    Iata de ce eu nu prea am incredere in preziceri de nici un fel … desi consult buletinul meteorologic, care si el ma dezamageste frecvent!

    • Tiberiu Ezri commented on June 2, 2024 Reply

      Mulțumesc!

  • Anca Laslo commented on May 31, 2024 Reply

    Manipularea manipulării urmate de alunecarea spre un dezastru generalizat. Aceste culise dezvăluite ale intereselor politice sunt, pentru mine, înspăimântătoare. Mă gândesc că acestea sunt o practică și în prezent și cine știe unde ne pot duce pe toți fără măcar să avem habar…Foarte interesant articol!

    • Tiberiu Ezri commented on May 31, 2024 Reply

      Adevărat!

  • Eva Grosz commented on May 30, 2024 Reply

    Uluitor ,la ce pot duce jocurile politicienilor .
    Nici un film nu poate concura cu realitatea.
    Interesantă carte .

    • Tiberiu ezri commented on May 31, 2024 Reply

      Mulțumesc

  • Hava+Oren commented on May 30, 2024 Reply

    Perfect de acord cu concluzia ta. Din păcate, democrația poartă în sine mijloacele propriei distrugeri și atunci când apar condiții propice, fenomenul se poate repeta.

    • Tiberiu Ezri commented on May 30, 2024 Reply

      Da, nici un sistem politic nu este perfect, dar prefer democrația și nu dictatura.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *