Articolul Ancăi Laslo despre Vichy https://baabel.ro/2024/05/o-vizita-la-vichy/ m-a făcut să mă gândesc la apele minerale / termale și la „băi” în general. 

Efectul benefic al apelor termale și minerale a fost cunoscut încă din antichitate – ajunge să ne gândim la Vichy, la Bath sau la Băile Herculane.  Se știe că o baie caldă dă o senzație plăcută, relaxează, dar dacă o fi având într-adevăr un efect terapeutic?  Se poate, dar o dovadă absolută nu s-a găsit nici până astăzi.  Cam același lucru se poate spune și despre consumul de ape minerale.  Și totuși…

Perioada de înflorire a băilor a început în a doua parte a secolului al XVII-lea.  Marchiza de Sévigné a fost la Vichy în 1676 și a povestit că băile au vindecat-o de reumatism.  Tot în același an, un medic din Bath a publicat o broșură despre proprietățile curative ale izvoarelor minerale și termale locale.  Astfel a apărut o nouă „modă”: lumea bună a început să meargă la băi.  Desigur că mulți au lăudat virtuțile apei, dar să nu uităm că acesteia i se adăuga schimbarea de decor, atmosfera de vacanță, odihna.  

Atmosfera de la băi îmi amintește de romanul Northanger Abbey, scris de Jane Austen (1775 – 1817).  Ea însăși a trăit o vreme la Bath și descrie foarte convingător viața mondenă, plimbările, concertele, seratele, dar mai ales importanța de a vedea și a fi văzută pentru a face „o partidă bună”.

Cu timpul moda băilor s-a răspândit în întreaga Europă și chiar mai departe.  Numărul stațiunilor a crescut, s-au făcut investiții foarte mari, ceea ce dovedește că afacerea era rentabilă – ajunge să ne gândim la cazinoul din Vatra Dornei, construit pe vremea împăratului Franz Joseph și proaspăt renovat.

Dar nu oricine putea să-și permită să petreacă un sezon la băi, nici măcar câteva săptămâni.  Și pentru că apele minerale erau o afacere de succes, oare nu s-ar putea „vinde” ceva și celor care nu își petrec vacanța în stațiuni?  Comercializarea apei la sticlă încă nu era o opțiune viabilă într-o vreme când transportul se făcea numai cu căruța.  Trebuia găsit ceva care cântărește mai puțin…

La sfârșitul secolului al XVIII-lea chimia era deja suficient de dezvoltată, s-a făcut analiza apei minerale de la diferite izvoare și s-au descris proprietățile diferitelor săruri.  Chimiștii au observat că majoritatea mineralelor aflate în apă le aveau și ei în laborator sau le puteau prepara cu ușurință.  De aici nu mai era decât un pas până la încercarea de a recrea artificial compoziția apei minerale.

Principala componentă a apei de Vichy este bicarbonatul de sodiu care neutralizează excesul de acid din stomac și potolește arsurile.  Doi farmaciști din Vichy au găsit un mod de a valorifica bicarbonatul de sodiu sub formă pastilelor care au devenit faimoase.  Mai târziu s-au folosit sărurile extrase direct din apa minerală, care conține și calciu, magneziu etc.  Producția de serie a început în 1833. 

Această „producție de serie”, nu era nici pe departe procesul automatizat de astăzi.  Totul era pregătit manual.  Se făcea un amestec omogen din bicarbonat cu zahăr, aromă și o substanță care să lipească totul la un loc, de exemplu gelatină.  Amestecul era ușor umezit, până devenea ca un aluat („pastilele” se fac dintr-o „pastă”).  Acesta se întindea și se tăia în bucățele egale care erau lăsate să se usuce.  Rezultatul era ceva între un medicament și o bomboană – de altfel pastile de Vichy au fost făcute și de cofetari.  Fiica mea mi-a amintit că pe vremuri i-am preparat în felul acesta un supliment de fluor pentru întărirea dinților; în cursul carierei mele am apucat să mai prepar manual și capsule, cașete, supozitoare etc.

Dacă pastilele de Vichy au fost printre primele invenții care „vindeau” acțiunea binefăcătoare a apelor minerale, au urmat multe altele.  De o mare popularitate s-au bucurat sărurile efervescente, inventate în 1852 de un farmacist englez pe nume J. C. Eno.

Iată și o reclamă pentru ENO din ziarul Haaretz, 26.1.1941.  O am de la prietenul meu Danny Sapojnikov, pictorul.  Textul spune: Te doare capul?  Atenție!  Ești otrăvit!  Dacă în dimineața de după petrecere te trezești obosit și cu un gust rău în gură, e semn că tubul digestiv ți-e otrăvit.  Resturile de hrană și toxinele adunate în corp produc boli din cele mai grave.  Debarasează-te de ele imediat!  În fiecare dimineață, bea întâi de toate un pahar de apă cu săruri efervescente ENO. ENO e gustos și te întărește.  ENO curăță tubul digestiv, purifică sângele, te scapă de constipație, de dureri de cap, de depresie și îți redă sănătatea naturală și energia.  Începe fiecare zi cu o linguriță de ENO într-un pahar cu apă.

Până la urmă ENO nu este decât un mod plăcut de a consuma… tot bicarbonat de sodiu, împreună cu un îndulcitor și aromă.  Efervescența se produce cu ajutorul unei cantități mici de acid obținut din lămâi sau din struguri, de unde și numele de fruit salt.  (Astăzi totul este sintetic, desigur.)  Cât timp amestecul este uscat, nu se întâmplă nimic, dar în apă acidul reacționează cu bicarbonatul de sodiu, se eliberează bioxid de carbon și se obține o băutură carbogazoasă.

Așa cum se vede în vechea reclamă engleză, sărurile efervescente erau recomandate pentru întrebuințările cele mai diverse: indigestie, dureri de cap, constipație, dar și diaree, mahmureală după beție, febră, răceli, reumatism, acnee și chiar ajutor în cure de slăbire!  Cu timpul s-a dovedit că în afară de tratamentul arsurilor la stomac, ele nu au absolut niciun efect.  Chiar și pentru arsuri în zilele noastre există medicamente mai bune, dar unii totuși mai preferă sărurile efervescente ENO.

Ceea ce a rămas valabil și larg întrebuințat până astăzi este procedeul de a obține efervescență prin reacția bicarbonatului de sodiu cu un acid.  El este folosit pentru a da un gust agreabil unor medicamente, cât și pentru a ajuta la dezintegrarea și dizolvarea rapidă a unor tablete, de exemplu cele de îndulcitor dietetic.  

Cum se poate că s-au făcut reclame atât de țipătoare și medicamentelor li s-au atribuit calități care nu au nimic comun cu realitatea?  Din păcate, până pe la mijlocul secolului XX aceasta nu era o excepție, ci mai degrabă situația normală: din dorință de câștig, industria farmaceutică făcea lucruri care astăzi ni se par de neimaginat.  Iată, de exemplu, o reclamă pentru un amestec de săruri minerale.  Reclama pretinde că ele înviorează și dau o senzație de bine care îl face chiar și pe bunic să coboare scara alunecând pe balustradă.  Omul obosit nu trebuie să se odihnească, ci să ia sărurile miraculoase!  Abia prin anii 1950 – 60 au început să apară legi care reglementează comercializarea medicamentelor și toate afirmațiile făcute de producător trebuie dovedite.

Săruri minerale singure sau în diverse combinații au rămas în uz până astăzi, de exemplu sărurile obținute din apa Mării Moarte se folosesc în diferite preparate cosmetice, comercializate sub brandul AHAVA.  (În cazul cosmeticelor, nici până astăzi nu există reglementări și li se pot atribui proprietăți „miraculoase” de orice fel.)  Pentru uz intern, ele sunt folosite ca suplimente alimentare sau pentru a înlocui sărurile pierdute prin diaree, vărsături sau transpirație excesivă.

***

Povestind atât de multe despre bicarbonatul de sodiu mi-am amintit de una din perlele bunicului meu – dacă a adus-o de la studiile sale de medicină de la Viena, sau dacă a inventat-o el însuși, nu se mai poate ști.

Und weiss mann nicht wie

Verschreibt man Natrium bi…

Und weiss mann nicht wo

Verschreibt man Natrium bo…

Und weiss mann nicht warum

Verschreibt man Natrium bicarbonicum.

(Dacă nu știi de ce, unde și cum / Prescrie natrium bicarbonicum.)

Cu alte cuvinte, dacă nu ai habar cum să tratezi pacientul, prescrie-i bicarbonat de sodiu și nu poți să dai greș!

Hava Oren

Bibliografie:

Pastile de Vichy: https://fr.wikipedia.org/wiki/Pastille_de_Vichy

Eno’s fruit salt: https://en.wikipedia.org/wiki/Fruit_salt

Kruschen salts: https://blogs.bmj.com/medical-humanities/2023/12/07/the-medicalisation-of-exhaustion-kruschen-salts-in-early-twentieth-century-southern-africa/