În ultima zi a șederii la mânăstirea despre care am scris în numărul trecut https://baabel.ro/2024/11/cautari-spirituale-deschideri-noi-experienta-nepaleza-in-contextul-tragediei-israeliene/ ni s-a permis să asistăm la o lecție de Shanti (evocă liniște, pace, calm mental) ținută de câțiva elevi și îndrumători ai acestei școli. Timp de o jumătate de oră am asistat la un fel de rugăciune, total copleșiți de efectele sonore create. Se auzeau incantații ritmice murmurate cu voci foarte joase, recitate succesiv sub forma unui dialog de către două grupuri aflate fiecare în două colțuri opuse ale sălii imense a templului. Din când în când, două instrumente de suflat, un fel de trâmbițe, tulburau armonia cu stridența lor, iar peste toată această vibrație se auzea câte o lovitură puternică și profundă de tobă mare.
La început, amestecul de sonorități mi-a produs o senzație de disconfort, dar pe măsură ce mă lăsam purtată fără opreliști și fără împotrivire de această vibrație, am fost de-a dreptul copleșită. Am trăit foarte intens sentimentul că aparțin universului, că sunt o parte infimă dintr-un întreg nedeterminat temporal sau spațial.
După un zbor la Pokhara, următoarele zile au fost dedicate naturii, drumeției în munți. Am fost fermecați de peisaje, având în față piscul înzăpezit al Annapurnei înalt de peste 8000 de metri. Am vizitat mai multe sate așezate la peste 1700 de metri, unde am avut ocazia să-i observăm de aproape pe muntenii nepalezi, activitatea lor de zi cu zi, obiceiurile lor, modul în care își țin grădinile, casele lor cu lut pe jos, din care nu lipseau micile colțuri de rugăciune și meditație, gospodăriile ordonate care dovedesc hărnicia și puterea lor de adaptare.
Creșterea bivolilor este specifică acestei regiuni, iaurtul (lassa) din lapte de bivoliță fiind foarte căutat atât pentru gustul său bun, cât și pentru calitățile sale nutritive. Deși tehnologia a ajuns și la ei (curent electric, internet uneori cu inerente întreruperi), viața lor nu este ușoară, mai ales pe timp de iarnă, când sunt pur și simplu izolați de civilizație din cauza înzăpezirilor și avalanșelor. Totuși, atitudinea lor iradiază multă liniște și împăcare.
Într-una din aceste așezări am vizitat o școală. Am fost impresionați de uniformele elevilor, de comportamentul lor disciplinat și modest. Am privit câteva caiete pe care de asemenea le am găsit deosebit de ordonate. Pe tablă am văzut scrise cu creta alături de literele nepaleze și litere latine. Ni s-a spus că deja din clasele mici, copiii învață și engleza. Școala răspunde nevoilor educative ale aşezărilor din zonă, chiar dacă uneori copiii sunt nevoiți să parcurgă distanțe destul de mari.
Întorși la Pokhara, am vizitat orașul înconjurat de munți înalți și având în centru un minunat lac (Phewa Tal), al doilea ca mărime din Nepal. Plimbarea cu barca a fost încă un moment de bucurie și liniște sufletească.
Tot în apropierea orașului am vizitat o tabără de refugiați tibetani. În urma invaziei brutale a chinezilor în Tibet, milioane de tibetani au fugit; cea mai mare parte dintre ei, împreună cu Dalai Lama, au fost primiți în nordul Indiei.) În Nepal nu li s-a acordat cetățenie, dar li s-a oferit posibilitatea de a supraviețui și de a-și păstra tradițiile și spiritul specific tibetan. Am văzut un muzeu emoționant, o mănăstire, o școală și ateliere de manufactură, în special de țesătorie, acestea fiind pentru ei un mijloc de a-și câștiga existența. Ne-a întristat mult soarta acestor oameni alungați de pe pământurile lor, dar care, fără niciun fel de ură sau supărare, fără agresivitate, numai prin tratative insistente duse de conducătorii lor, care deocamdată, din păcate, au fost sortite eșecului, încearcă să revină cândva pe meleagurile lor.
Ultimele zile petrecute în capitala nepaleză au fost și ele bogate în experiențe culturale ieșite din comun. După o escaladare de loc ușoară a 365 de trepte am ajuns la o platformă uriașă pe care este construit templul Swoyambhu Mahachaitya. Este un loc foarte important pentru lumea budistă, un loc pătruns de sfințenie și de spiritualitate.
Toată această expediție, poate chiar aventură, ne-a dezvăluit o lume aparte, care nu seamănă cu nimic cunoscut nouă, care ni se pare anacronică realității noastre și totuși, chiar în contextul tragic în care trăim, poate să ne deschidă sufletul și gândirea către alte perspective.
(Va urma)
Credit fotografii: Delia B. Jacob
Delia B. Jacob
