În ediția din decembrie a revistei Proceedings on Chronic Diseases with Fatal Outcome, prestigioasa publicație lunară a Universității de Medicină din Pitipalki, a apărut un articol revoluționar care lansează o ipoteză îndrăzneață: viața însăși ar fi o boală cronică transmisibilă sexual, cu o prognoză fatală.

Echipa de cercetători condusă de autorul acestui articol prezintă dovezi incontestabile care susțin această ipoteză revoluționară. Cele mai recente statistici analizate de echipă arată o mortalitate de aproape 100%, deși dinamica bolii diferă semnificativ de la un caz la altul. Din acest motiv, sindromul a fost denumit vita autolimitans, termen care include toate cazurile, pornind de la de moartea intrauterină a fătului și până la decesul la vârste înaintate. Ca de obicei în bolile cronice, evoluția poate dura decenii. Articolul documentează cazuri în care boala a progresat timp de peste un secol, până când pacienții afectați, grav slăbiți de vârstă, au cedat în fața complicațiilor mortale ale acestei afecțiuni.

După părerea mea și a colegilor mei, moartea nu este provocată de cauze imediate, cum ar fi sufocarea cu un măr, înecul în cadă sau un accident bizar cu un cărucior de golf. Acestea sunt doar punctele finale ale unei pierderi treptate a energiei vitale. În cazul vita autolimitans, declinul general este determinant și relevant pentru prognoză.

O descoperire șocantă subliniază că boala este transmisibilă sexual. După decenii de cercetări zadarnice asupra agentul patogen, echipa noastră din Pitipalki a făcut progrese surprinzătoare într-un laborator al unei clinici de fertilitate din apropiere. Aici au fost identificați responsabilii: protozoare microscopice cu flagel, care infectează femeile de vârstă reproductivă. S-a observat o legătură temporală evidentă între cine romantice la lumina lumânărilor, acompaniate de muzică lounge, și infecții frecvent apărute la scurt timp după. Echipa noastră anticipează un progres rapid în elucidarea mecanismelor bolii, mai ales datorită unui noi laborator dedicat exclusiv experimentelor de simulare.

Tot ce știm cu siguranță până acum este că infecția declanșează o creștere rapidă, asemănătoare unei tumori, în zona abdominală a gazdei. După aproximativ nouă luni, formațiunea compactă, care ajunge la câteva kilograme, este expulzată brusc. În acel moment, pacientul propriu-zis începe un parcurs inevitabil către un sfârșit letal, în timp ce gazda devine vulnerabilă la o nouă infecție.

Studiile comparative din Cincinnati, Rehovot și Tecuci arată că hrănirea cu lapte matern și alte substanțe bogate în calorii întârzie semnificativ decesul pacienților în stadiile incipiente. Această concluzie este confirmată și de cercetările antropologice asupra populațiilor indigene din America Centrală și Poiana Brașov. Alte tratamente nu există momentan, dar hrănirea regulată și asigurarea căldurii par să prelungească considerabil viața micilor pacienți. Astfel, aceștia părăsesc neonatologia și pediatria, devenind ulterior provocări pentru medicina adulților și geriatrie.

În timp, vita autolimitans se manifestă prin forme și severități variate. La început, simptomele sunt relativ inofensive, precum creșterea și pierderea dinților, urmate de complicații pubertare, inclusiv tulburări de comportament, tendințe de rebeliune, afișarea unei înțelepciuni simulate și eșecuri la examenele de matematică. De asemenea, platfusul și alte deformări ale aparatului locomotor sunt frecvente în această etapă – prevestind afecțiuni mai grave.

Din cauza contagiozității ridicate, riscul transmiterii crește semnificativ la sfârșitul celui de-al doilea deceniu de viață. Cu toate acestea, izolarea bolnavilor nu a fost niciodată o soluție practică, dat fiind că întreaga populație este deja infectată. Alte complicații apar din cauza consumului excesiv de stimulente și a dorinței intense de succes, care adesea accelerează declinul lent al pacienților.

În stadiul de maturitate a bolii, se înmulțesc simptomele degenerative: dureri de spate, varice și alte tulburări prevestesc inevitabila destinație finală – un loc răcoros la cimitir. Apropo de cimitir: v-ați gândit deja unde vreți să fiți înmormântați? Dacă nu, ar fi bine să vă grăbiți, pentru că locurile bune sunt tot mai puține și mai scumpe.

Revenind la stadiul terminal al afecțiunii vita autolimitans, acesta este marcat de uzură severă a articulațiilor, scăderea funcțiilor senzoriale și pierderea memoriei. Aceste probleme sunt adevărate provocări pentru medici și pentru personalul de îngrijire care încearcă să amelioreze suferința pacienților, în timp ce aceștia își dau seama că, mai devreme sau mai târziu, vor ajunge și ei fără excepție în aceeași situație.

Autorul a contribuit semnificativ la cercetările din acest domeniu. Anii petrecuți în cluburi, restaurante și cartiere rău famate par să fi dat roade. Descoperirile lui împreună cu membrii echipei din Pitipalki nu doar că au condus la articolul menționat, dar i-au adus și prestigiosul premiu Maxim Krusewitzky pentru contribuții în studiul bolilor grave și al obiceiurilor alimentare proaste. Premiul Krusewitzky este dotat cu 150.000 de levonți uzbeci și include acces gratuit pe viață la cluburile de fitness de pe campus, precum și o splendidă ceașcă de ceai cu sigla universității.

Peter Biro

Photo credit: Peter Biro