S-a mai amintit în paginile revistei despre Epoca de Aur a evreilor din Spania (cca 800 – 1100), dar nu știu dacă cititorii și-au putut forma o imagine clară despre acest subiect.

În Peninsula Iberică au trăit evrei încă din perioada romană.    După retragerea romanilor, ei au rămas pe loc, în regatul vizigot.  Pe măsură ce vizigoții au trecut la catolicism, situația lor s-a înrăutățit treptat și este foarte posibil ca evreii să-i fi întâmpinat cu bucurie pe cuceritorii musulmani.

În Spania musulmană, Al-Andalus, evreii și creștinii erau cetățeni de rangul doi: trebuiau să plătească un impozit special, nu aveau dreptul să poarte arme (dar au existat și excepții), activitățile misionare le erau interzise, au existat restricții cu privire la construcția de biserici și sinagogi, dar în mare, religiile monoteiste erau tolerate și atât evreii cât și creștinii duceau o viață perfect satisfăcătoare.  Oportunități economice nu lipseau și ca urmare, Spania a devenit un magnet și pentru evreii din alte părți, în special din nordul Africii, și comunitatea s-a mărit.  Evreii își puteau practica liber religia, se administrau singuri, aveau o justiție independentă și școli proprii.  Conducătorul comunității purta titlul de naghid și era răspunzător direct regelui.

În aceste condiții și cultura evreiască a cunoscut o înflorire cu totul neobișnuită și nu mă refer numai la studiul Bibliei Ebraice și al Talmudului, dar și la filosofie, astronomie, matematică, gramatică, studiul și traducerea autorilor antici și, mai ales, literatură.  (Despre Abraham Ibn Ezra am mai scris în legătură cu introducerea cifrelor arabe în Europa. https://baabel.ro/2022/11/care-este-originea-numerelor/)  Șmuel Hanaghid, cel despre care mi-am propus să discut acum, este întruchiparea perfectă a acestei epoci.

„Samuel Conducătorul” (pe numele său ebraic Șmuel Halevi ben Iosef și pe cel arab Abu Ishaq Ismail bin an-Naghrillah) s-a născut în anul 993, fiu al unei familii de negustori evrei înstăriți.  Copilăria și-a petrecut-o la Cordoba, capitala califatului cu același nume, unde a primit o educație aleasă.  A studiat Talmudul cu un învățat venit direct din academiile din Mesopotamia, centrul învățăturii iudaice de atunci, dar și științele și literatura vremii sale; vorbea araba, ebraica și latina.  

Pe la vârsta de 20 de ani a părăsit Cordoba în urma unui război civil, stabilindu-se întâi la Malaga și apoi la Granada, ca negustor de mirodenii, iar în timpul liber și-a continuat studiile.  Deja la 34 de ani era atât de respectat, încât a fost numit conducătorul suprem al comunității evreiești.

Între timp, Califatul Cordobei s-a fărâmițat și în locul lui au apărut regate mai mici, iar Șmuel Hanaghid a făcut carieră la curtea Granadei.  Și ca întotdeauna, oricât ar fi un om de talentat și de valoros, puțin noroc nu strică…  Ca negustor de mirodenii, Șmuel avea prăvălia lângă palatul Marelui Vizir, iar una din servitoarele de la palat, evident analfabetă, obișnuia să-l roage să-i scrie scrisori.  Așa a ajuns în atenția vizirului care l-a făcut întâi perceptor de impozite, apoi secretarul și asistentul său.  La moartea regelui, în 1038, Șmuel s-a implicat în certurile dinastice, sprijinindu-l pe fiul mai tânăr al regelui, Badis ibn Habus, care era și favoritul poporului.  Odată cu accesiunea acestuia la tron, el l-a numit Mare Vizir și comandant suprem al oștirii, funcții pe care Șmuel Hanaghid le-a ocupat până la moarte, timp de peste trei decenii.  Era o onoare nemaiauzită pentru un evreu!  Ea un bun diplomat, un bun conducător de oști și se bucura de încrederea absolută a regelui.

În afară de funcțiile sale publice, Șmuel Hanaghid a făcut multe alte lucruri remarcabile.  A fost un mare mecena, sprijinind învățați, poeți, filosofi și ajutându-i pe nevoiași în general.  A întemeiat o yeșiva, o academie rabinică și a publicat hotărâri legate de halakha, aplicarea legilor religioase ale iudaismului.  A sprijinit studiul achiziționând numeroase cărți și plătind burse studenților.  

În zilele noastre el este cunoscut mai ales ca unul din cei mai importanți poeți ai Spaniei medievale.  Poeziile lui, culese în trei volume, au subiecte cât se poate de diverse: prietenie, dragoste, război, poezii de petrecere și de beție, proverbe rimate, poezii satirice, dar și poezii filosofice.  Se pare că multe dintre ele erau și cântate la vremea lor, la petrecerile de la curte și la sărbătorile evreiești.

Dar ce știu eu despre poezia lui Șmuel Hanaghid dacă am dificultăți chiar și cu cititul ebraicii moderne?  Și totuși, într-o bună zi fiica mea mi-a propus să citim împreună una din poeziile lui și mi-a plăcut atât de mult, încât am încercat s-o traduc în limba română.

Am înnoptat cu oastea

Am înnoptat cu oastea în cetatea de demult.
Oștenii dormeau prin ruine, sub noi dormeau foștii stăpâni
M-am gândit: oare ce neamuri vor fi trăit aici odinioară?
Ce descălecători și nimicitori și dregători și sărmani și robi și stăpâni
Și moși și strămoși și părinți și feciori și văduvi și miri…
O mare mulțime se născu în anii trecuți de atunci.
Trăit-au pe fața pământului și astăzi zac în pământ.
Din grădini și palate, toți au ajuns în mormânt.
Dacă ar scoate capul și ar ieși, noi am fugi, îngroziți.
Dar e adevărat, așa voi ajunge și eu și toată mulțimea de-aici.

Pentru cei care știu bine ebraica (și au curaj), textul original se află aici: https://benyehuda.org/read/25596/read

Sper că am reușit să redau, măcar în parte, ritmul deosebit al poeziei.  Găsesc că ideea este cât se poate de modernă – dar, până la urmă, creațiile cu adevărat valoroase rămân valabile și peste secole.  Unele din poeziile lui au fost reluate în zilele noastre, inspirând cântece de muzică ușoară.

Pe de altă parte, mi-e foarte greu să-mi închipui că un general plecat cu oastea într-o campanie militară are timp de filosofie și de scris poezii, nu cred că am auzit vreodată de un caz asemănător…  Și totuși, el nu și-a neglijat îndatoririle militare și a repurtat victorii, ca de exemplu cea de la Ronda, în 1047, unde a înfrânt forțele din Sevilla și Malaga, sprijinite de o armată a berberilor din nordul Africii.

Șmuel Hanaghid a murit în 1056, se pare că de epuizare, în urma unei o campanii militare. Avea 63 de ani.  Dar, din păcate, povestea nu se încheie aici.  Atât în funcția de Mare Vizir, cât și în cea de conducător al comunității evreiești, el a fost urmat de fiul său, Yosef.  Acesta era foarte tânăr (21 de ani) și nu era nici pe departe o personalitate de talia tatălui său.  El a fost acuzat că ar fi sustras bani din impozite pentru construcția palatului început de tatăl său.  (Era versiunea originală a Alhambrei – ceea ce văd turiștii în zilele noastre este palatul construit cu vreo două-trei secole mai târziu.) 

Dar adevăratele probleme au început la moartea prințului moștenitor.  Yosef Hanaghid a fost acuzat că l-ar fi otrăvit.  În panică, Yosef a trimis regelui din Almeria vecină o scrisoare prin care îl invita să atace Granada și îi promitea ajutorul, cu condiția să-și poată păstra funcția de Mare Vizir – nici mai mult nici mai puțin decât înaltă trădare!  Scrisoarea a fost interceptată și când complotul a fost descoperit, în 30 decembrie 1066, Yosef Hanaghid a fost ucis de mulțimea dezlănțuită, ceea ce s-a transformat apoi într-un măcel al evreilor cu în jur de 4000 de victime.  Acesta a fost începutul sfârșitului.  În deceniile următoare au avut loc două invazii succesive din nordul Africii, stăpânirea s-a schimbat, odată cu ea și legile, evreii și-au pierdut o mare parte din drepturi și Epoca de Aur s-a încheiat.

Bibliografie:

https://en.wikipedia.org/wiki/Golden_age_of_Jewish_culture_in_Spain

https://en.wikipedia.org/wiki/Nagid

https://en.wikipedia.org/wiki/Samuel_ibn_Naghrillah

https://en.wikipedia.org/wiki/Badis_ibn_Habus

https://en.wikipedia.org/wiki/1066_Granada_massacre

Sursa ilustrațiilor:

1. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Al-andalus_229.png Escurial Library, fol. 63 recto., Public domain, via Wikimedia Commons

2. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Califato_de_C%C3%B3rdoba_-_1000-en.svg File:Califato de Córdoba – 1000.svg: Tyk (talk · contribs)derivative work: Morningstar1814 (talk · contribs), CC BY-SA 3.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0>, via Wikimedia Commons

3. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Location_map_Taifa_of_Granada.svg  Tyk, CC BY-SA 3.0 <http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/>, via Wikimedia Commons

4. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Spanishhaggadah.jpg Unknown source, Public domain, via Wikimedia Commons

5. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Alhambra-Granada-2003.jpg comakut, CC BY-SA 2.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/2.0>, via Wikimedia Commons