Oh, East is East, and West is West

Rudyard Kipling, 1899

Trăiesc în Israel de patruzeci și ceva de ani. De fiecare dată când țara intra în gura lumii, destul de des în această perioadă, îmi promit solemn că atunci când am un pic de timp, voi face o cercetare, să caut un răspuns la întrebarea: unde trăiesc eu de fapt, în Orientul Apropiat sau în Orientul Mijlociu? Dar să fie o cercetare ca lumea, așa cum am învățat la școală și apoi la institutul de cercetări în care am lucrat. Să intru într-o bibliotecă universitară și să descopăr ce s-a publicat în acest domeniu, cine a mai studiat acest subiect, la ce nivel și în ce limbă. Să mă lămuresc când și unde s-au folosit prima oară aceste expresii, cum și de ce s-au schimbat zonele geografice definite de ele de-a lungul timpului.

Anii au trecut și niciodată nu am găsit timp pentru o astfel de distracție intelectuală. Treptat au apărut internetul cu baze de date și browsere, rețelele de socializare și inteligența artificială (IA). Acum, deși sunt pensionar cu foarte mult timp liber la dispoziție și încă interesat să aflu unde trăiesc, îmi vine peste mână să folosesc o metodă atât de desuetă. Mă simt ca și cum m-aș apuca să developez filme fotografice în tăvițe de tablă cu soluții de developare și fixare, la fel ca în laboratorul pe care îl improvizasem în baia apartamentului pe care îl împărțeam cu încă o familie la începutul anilor 1960, la Baia Mare.

Și atunci? Ce să fac? Să întreb lumea pe Facebook sau pe orice altă rețea de socializare, să întreb ChatGPT sau vreo aplicație echivalentă? Și în ce limbă? Nu sunt naiv, termenii sunt folosiți azi mai mult politic decât geografic și istoric. Iar politic răspunsul depinde în ce limbă trăiești.

Eu mi-am construit o teorie care pare foarte logică, dar spre dezamăgirea mea, nu am găsit-o în cele trei rapoarte, în engleză, română și maghiară, pe care IA le-a pregătit la cererea mea.

Nu voi plictisi cititorul cu rapoartele pe care le poate primi și el la fel de bine ca mine. Dar IA suferă de „halucinații”, inventează răspunsuri care nu au nicio legătură cu subiectul sau cu realitatea. Trebuie ținut cont de avertismentul „IA poate face greșeli” din josul site-ului și mai ales de faptul că ea cunoaște preferințele fiecăruia și poate „ajusta” pe ici, pe colo, raportul – pentru ca să rămânem suficient timp cu ochii pe el și să vedem și reclama care plătește acest serviciu „gratuit”.

Am absolvit cu succes lumea și epoca în care, cel puțin pentru vorbitorii de limba română, era natural ca Grecia, Israelul sau Australia să fie în „vest” iar RDG în „est”. Nu îmi vine greu să îi văd cu ochii minții pe funcționarul de la ministerul de externe sau pe ofițerul de la ministerul de război din Londra uitând-se la harta lumii de pe peretele biroului, pe vremea când Anglia domina mările, gândind, spunând și scriind Orientul Apropiat, Mijlociu și Îndepărtat despre jumătate din dreapta a hărții, care în ochii lui nu era Europa sau Rusia. Nu m-a surprins să aflu că și țările balcanice au făcut parte odată din Orientul Apropiat. Bănuiesc că printre cititorii mei sunt persoane care, în anii tinereții lor, au întâlnit expresia „România, Belgia Orientului”.

După izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial, la 1 septembrie 1939, centrul de greutate al deciziilor, inclusiv ale celor lingvistice, din domeniul geografiei militare și politice s-a mutat de la Londra la Washington. Nouă luni mai târziu, în 4 iunie 1940, dezastrul de la Dunkirk a dovedit întregii lumi și mai ales conducerii Marii Britanii că fără ajutorul Statelor Unite, Anglia riscă să fie ocupată de trupele germane. Deoarece majoritatea americanilor erau pentru neutralitate (și o minoritate pentru a se alătura coaliției lui Hitler), până la atacul japonez de la Pearl Harbor și intrarea Statelor Unite în război, în 7 decembrie 1941, acest ajutor, temporar și limitat doar la echipament militar, foarte aproximativ legal, era acordat pe ascuns.

Dar, începând din 1942, strategii americani, acompaniați de aliați, au fost nevoiți să rezolve, de data aceasta legal, nu numai echipamentul de luptă, ci și transferul a milioane de luptători americani în Anglia, în Africa și pe frontul din Oceanul Pacific. Din Washington nimic nu este apropiat, în orice caz nu Orientul. După teoria mea, atunci, prin anii 1942-4, pe coridoarele Pentagonului și ale Departamentului de Stat, Orientul Apropiat a trecut definitiv în lumea academică a geografiei, istoriei și arheologiei. În lumea reală, a politicii, americanii au simplificat și au adoptat doar doi termeni: Orientul Îndepărtat și Orientul Mijlociu. Primul cuprindea India și tot ceea ce era la răsărit de ea, ultimul tot ce rămăsese și nu era Europa, Rusia sau Africa.

În ciuda eforturilor mele de a căuta în patru limbi, direct sau cu ajutorul IA, nu am găsit un răspuns clar și documentat la întrebarea când au fost folosiți prima oară acești termeni. Nedocumentat pot să vă povestesc că „Orientul Apropiat” a fost folosit de prin 1850, poate și mai devreme. „Orientul Mijlociu” a apărut prin 1890, e documentat pentru anul 1902, dar recent a fost identificat un document din anul 1900.

Concluziile mele, realiste, triste și dezamăgitoare (sau nu), sunt că

(1) IA nu a confirmat frumoasa mea teorie.

(2) În aceste zile, conducerea Israelului, la fel ca Anglia în urmă cu peste 80 de ani, constată că nici Israelul nu va putea să facă față pe termen lung amenințărilor din întreaga lume, fără sprijinul ferm, material și politic, al Americii.

Andrei Herzlinger