Număr vizualizări 28 ori

După câteva zile la Omaha, urma să ajung, în sfârşit, în frumoasa capitală a Statelor Unite, pe care o vizitasem deja în anul 2014. De acesta dată nu am făcut turism, singurul meu obiectiv era participarea la a 57-a Conferinţă a Asociaţiei pentru Studii Iudaice (AJS – Association for Jewish Studies). Conferința a durat trei zile, eu urmând să particip doar la primele două și apoi să plec la New York.

În dimineaţa zilei de 13 decembrie am plecat din Omaha, şi după două zboruri cu o escală de numai 45 de minute la Chicago, am aterizat Washington D.C. după-amiază. Conferinţa începea în ziua urmatoare. Am luat un taxi spre hotelul Marriott Marquis, unde se va desfăşura conferinţa și unde urma să locuiesc. Pe drum m-am uitat tot timpul pe geam, ca să pot distinge ceva din spiritul orașului aflat sub vraja Crăciunului: lumini, culori, și zgârie nori, la al căror vârf nu puteam ajunge cu privirea prin geamul taxiului; o varietate urbană greu de distins în întunericul serii.

Hotelul era uriaş și gălăgios, la intrare aşteptau nenumărate persoane, căutători de taxiuri, valeți ai hotelului dornici de un mic câştig sau, pur și simplu, gură-cască. De îndată ce am ieşit din taxi, bagajele mi-au fost puse pe un cărucior şi am fost condusă spre recepție. Intrarea în hotel părea uriaşă, neobişnuită ca dimensiune pentru un lobby de hotel.

După ce mi-a fost repartizată camera, m-am grăbit către biroul conferinţei, unde se ofereau materialele necesare în zilele următoare. Din păcate, în timp ce așteptam la recepție, mi-a căzut haina și astfel a dispărut. Nu mi-am dat seama de dispariția ei, ci abia două zile mai târziu, i-am observat lipsa, la plecare. A fost probabil furată. Deci se poate întâmpla și la un hotel super-luxos din Washington! Primele momente petrecute în lobby m-au zăpăcit cu decoraţiile care îți luau ochii și cu mulţimea de oameni eleganţi, mergând probabil la o serbare de Crăciun. Canadiana împrumutată de la o prietenă nu a mai fost găsită, deși camerele de supraveghere arătau că intrasem cu ea, pe braţ. în hotel.

A doua zi a început conferinţa. Participanţii, dintre care cei mai mulți își prezentau propriile lucrări, erau cam o sută la număr, majoritatea evrei americani, dar și din alte țări și continente, intelectuali, doctoranzi sau cadre universitare, toți erau membri ai AJS. Ei s-au întrunit la Washington pentru a discuta, în numeroase sesiuni paralele, diverse subiecte de istorie, filozofie, artă, sociologie, chiar și muzică, majoritatea cu tangență la lumea iudaică. Am fost profund impresionată de această multitudine de oameni care alergau între patru etaje și 20-25 de camere căutând cu fervoare sesiunea la care urmau să participe.

Activitatea zilei se desfășura între 8:30 și 16:45, cu o pauză de prânz şi două de cafea și, lucru destul de neobișnuit, totul cu o punctualitate perfectă. Fiecare sesiune dura o oră şi jumătate, începând cu expuneri, apoi întrebări și, uneori, discuții.

Programul conferinţei poate fi văzut aici: https://convention2.allacademic.com/one/ajs/ajs25/, dar căutarea este destul de anevoioasă și cu atât mai greu este de a primi o imagine de ansamblu. Eu am cerut un document în format PDF și la prima citire am fost copleșită. În cele trei zile de conferinţă s-au desfăşurat peste 300 de sesiuni științifice. Era ameţitor!!

Tematica a fost neînchipuit de variată, fiecare temă cu 3-4 expuneri sau cu o masă rotundă. S-au discutat subiecte legate de studii iudaice şi gestionarea lor în diferite universităţi (mai ales americane) sau institute de cercetare. O temă importantă a fost Holocaustul şi cauzele lui in contextele naţionale, dar mai ales implicaţiile lui pe diverse planuri. Cu greu mi-am putut alege sesiunile la care să particip, deoarece noutatea era extrapolată către limite la care probabil nu m-am gândit niciodată. Majoritatea oamenilor, de la o vârstă cel puţin, încep să-şi dirijeze interesele către domenii limitate, pentru a atinge scopuri clare, pentru a-şi fixa un domeniu de preocupare, eventual desfăşurarea în viitor a unei meserii potrivite. Chiar și acum, când scriu aceste rânduri, trecerea în revistă a variantelor tematice mi-a creat senzaţia de înec. Cu siguranţă că aceste stări sufleteşti depind de personalitatea fiecăruia, cu cât doreşti să ştii mai mult şi eşti conştient că nu se mai poate, apare o senzaţie de frustrare; sau poate frustrare e un termen prea dur, dar aceasta a fost starea de spirit care m-a însoţit. Mi-am simţit propriile limite. Poate că nu ar trebui să mă gândesc la aceste lucruri, dar confruntarea de la Washington m-a readus la ele. Şi am mai încercat un simţământ pe care nu l-am mai avut în trecut. Deşi vorbirea în engleză cu aproape orice vorbitor nativ, exceptând poate indieni, sau neozeelandezi nativi, îmi este foarte accesibilă, aici, fluenţa, coerenţa şi uneori rapiditatea vorbirii îmi reducea semnificativ posibilitatea de a urmări cele vorbite, chiar atunci când subiectul mă interesa.

Am încercat să cunosc cât de cât unii dintre oamenii și care mi-au ieșit în cale pentru că atât de diverşi, veniți din atât de multe locuri, dar și pentru că putea fi unul din lucrurile accesibile și interesante. Cam aceasta era atmosferă în pauza de cafea:

În cele două zile de Hanuca 14-15 Decembrie, la ora 17, mulţi dintre participanţi se înghesuiau într-o cameră specială din lobby, pentru aprinderea lumânărelelor:

Aşteptând la intrarea în sala decernării premiilor, am intrat în vorbă cu o tânără din Mexic. Ea a participat la seminarul dedicat limbii idiş care a avut loc anul trecut la Bucureşti și în februarie 2026 va fi la Cluj-Napoca, într-un context asemănător. Din păcate, nu am avut când să aflu mai multe detalii. La acelaşi rând de la intrare, am aflat de la o doamnă mai în vârstă, fost cadru academic la Universitatea Brandeis (Greater Boston Area), despre unele episoade din istoria AJS, la ale cărei prime întâlniri luase parte la sfârşitul anilor 1960. Pe atunci, programul conferinţei ocupa o singură pagină, dar acum, la a 57-a ediţie, erau 40. Zilele conferinţei au coincis cu atacul de la Sidney[2]. Printre participanți se afla şi o doamnă americană, religioasă, care lucrase în ultima vreme la Sidney. Era foarte îngrijorată, căci o parte din studenţii ei fuseseră surprinşi de atac. Am schimbat câteva cuvinte cu un domn religios cu o barbă roşcată, pe nume Tyson, profesor asociat de religie și educație religioasă la University of Southeastern Norway. Studenții lui, care se pregătesc să devină profesori de religie, sunt mai ales din mediul rural și pentru mulți, Tyson era primul evreu pe care l-au cunoscut. [3].

La masa festivă am cunoscut o doamnă Rozenberg, originară din Varşovia, astăzi trăieşte în lumea academică de la Berlin și alături de ea stăteau o mamă şi o fiică, amândouă ornate cu acelaşi turban care acoperă capetele femeilor religioase, ambele cadre academice în Canada. Mama urma să prezinte unele vechi obiceiuri evreieşti prin intermediul cărora o mireasă moartă ar fi fost reînviată în cadrul unei ceremonii religioase care avusese loc la Ştefăneşti, probabil în secolele XVIII – XIX. Tematica conferinţelor includea destul de multe subiecte cu aspect religios iudaic.

Nu am sesizat că România să fi avut reprezentanţi la acest eveniment, în afară de Emanuel Marius Grec, care de altfel lucrează la Universitatea Heidelberg. A prezentat lucrarea Memory as History: The Odesa Massacre, Post-Memory, and the Obfuscation of the Holocaust în Post-1989 Romania. Din păcate, tocmai conferinţa lui am ratat-o. Din Israel erau, desigur, numeroși reprezentanţi.

Dintre multiplele convoluţii umane, cea mai semnificativă a fost cea pe care mi-au sugerat-o organizatorii: să fiu mentorul unei tinere participante la conferinţă. Am fost foarte mirată, nu prea știam ce am de făcut și în ce scop, nici nu mi s-a explicat. Încercau, probabil, să stabilească legături umane, independente de loc, poziţie, interes academic… Tânăra era Şira Mattuck, doctorandă în psihologie clinică la Universitatea din Houston. După nume bănuiam că e israeliană. În timpul discuției noastre, Șira mi-a spus povestea ei. Era născută la Vancouver. Familia ei era originară din Irak, dar la începutul secolului XX, bunicii, care erau comercianți, s-au stabilit în Japonia, la Kobe [4], unde sperau că ajungă la o situaţie economică mai bună. Mai târziu, familia s-a mutat pe cealaltă pare a Pacificului, la Vancouver, unde s-a născut Şira. După studiile făcute la Universitatea Columbia, și Serviciul național (Șerut Leumi) din Israel, Şira se specializează în munca cu cu delicvenţi juvenili. „Mentoratul” a fost o simplă posibilitate de a se cunoaște. Subiectul prezentat de Șira Perceived Antisemitism and Mental Health Outcomes în Jewish Women and Their Children, făcea parte din sesiunea Shifting Perceptions and Jewish Well-Being.

Toate marile edituri americane, mai puţin cele europene, şi-au expus cărţile într-o prezentare impresionantă. Precum era de aşteptat, majoritatea subiectelor aveau tangenţă cu lumea studiilor de iudaistică. Mai jos, o mică exemplificare:

https://youtube.com/shorts/abkBXcleuao?feature=share

Umblând printre mese, am ajuns la raftul editurii De Gruyter, unde încercasem iniţial să-mi public cartea cu subiectul doctoratului. Dar după recenzia făcută de istoricul Dennis Deletant, specialist în limba română și istoria comunismului din România, editura mi-a respins publicarea. Deşi observaţiile lui Deletant se refereau doar la o mică parte a cărţii şi aş fi putut să le corectez cu ușurință, nu mi s-a oferit a doua şansă. În cele din urmă, cartea a fost publicată la editura americană Lexington. Reprezentanta editurii De Gruyter era J.B, cu care am avut cea mai mare parte a corespondenței din acea vreme. Am salutat-o cu un zâmbet, cu toate că tocmai ea îmi dăduse vestea neplăcută a respingerii.

După masa festivă, pe o scenă improvizată tot în sala cărţilor, au luat loc Jordan Schnitzer, unul din sponsorii asociaţiei AJS, alături de patru tinere cercetătoare cărora urma să li se acorde un premiu. Este o ceremonie anuală de a acorda un premiu pentru prima carte apărută, valoroasă privind cultura și modul de trăire iudaic. Jordan a purtat o discuţie de 20-30 de minute cu fiecare din cele patru câştigătoare. Iată câştigătoarele acestui an:

Iris Idelson-Shein [5], profesor asociat la Universitatea Beer Șeva, pentru cartea Between the Bridge and the Barricade, care explorează modul în care traducerile în ebraică, ladino și idiș au influențat cultura, literatură și istoria evreiască din secolul al XVI-lea până în timpurile moderne.

Hannah Pollin Galay [6], profesor la facultatea de literatură a Universităţii Tel Aviv, pentru cartea Occupied Words – What the Holocaust did to Yiddish care analizează modul în care Holocaustul a transformat vorbirea limbii idiş. Criticii cărţii au admirat felul în care evreii din Europa de Est, foşti prizonieri în Holocaust au fost martori la metamorfoza propriei limbi în timp real.

Rebecca Epstein-Levy este lector la Catedra de Studii Iudaice și Studii de Gen și Sexualitate a Universităţii Vanderbilt (Nashville, Tennessee)[7]. Ea a primit premiul pentru cartea When We Collide – Sex, Social Risk and Jewish Ethics. Expertă în etică sexuală, ea folosește interpretări neconvenționale ale textelor rabinice clasice pentru a studia etica sexului și sexualității, a dizabilității și a neurodiversităţii (gama de diferențe în funcția cerebrală individuală și trăsăturile comportamentale, considerate ca parte a variației normale în populația umană, utilizată în special în contextul tulburărilor din spectrul autist).

Ayelet Brinn este cercetător în istoria evreiască și americană[8]. Activitatea ei se concentrează pe gen, studii idiș și cultură populară, la Universitatea Hartford. În cartea premiată, A Revolution în Type: Gender and the Making of the American Yiddish Press, ea susține că femeile au jucat un rol esențial în apariția presei idiș ca un factor influent în cultura evreiască americană.

În ziua următoare mi-am cumpărat o altă haină și m-am despărţit de Washington D.C., cu o scurtă plimbare în apropierea hotelului.

După trei ore plăcute, am ajuns cu trenul la New York, la Penn Station, nu departe de hotelul unde urma să stau.

Veronica Rozenberg

Haifa, ianuarie 2026

Bibliografie:

1. https://www.associationforjewishstudies.org/

2. https://www.gov.il/en/pages/australia_sydney_bondi_terror_attack_jewish_community_2025-12-14

3. https://hebrewcollege.edu/blog/pluralism-in-norway-with-a-hebrew-college-alum/

4. https://en.wikipedia.org/wiki/Kobe

5. https://in.bgu.ac.il/en/Pages/Iris-Idelson.aspx

6. https://english.tau.ac.il/profile/hpgalay  

7. https://www.rjelevi.com/

8. https://www.hartford.edu/directory/arts-science/brinn-ayelet.aspx

Sursa imaginilor:

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Washington_Marriott_Marquis.jpg APK, CC BY 4.0 <https://creativecommons.org/licenses/by/4.0>, via Wikimedia Commons

2, 3, 4 Photo credit Veronica Rozenberg