Preşedintele Obama se află, probabil, în faţa celei mai dificile decizii din cariera sa politică – să intervină sau nu în Siria împotriva regimului Assad. (cel puţin deocamdată cea mai dificilă… Cealaltă va fi legată de o evenutală intervenţie împotriva Iranului).Este o decizie cu atât mai grea, cu cât miza nu este numai strategică şi militară, ci şi morală , un gest simbolic împotriva folosirii armelor chimice împotriva populaţiei civile.
Preşedintele Obama se află, probabil, în faţa celei mai dificile decizii din cariera sa politică – să intervină sau nu în Siria împotriva regimului Assad (cel puţin deocamdată cea mai dificilă… Cealaltă va fi legată de o evenutală intervenţie împotriva Iranului). Este o decizie cu atât mai grea cu cât miza nu este numai strategică şi militară, ci şi morală , un gest simbolic împotriva folosirii armelor chimice împotriva populaţiei civile.
Mulţi analişti consideră că intervenţia militară a Statelor Unite prin lovituri cu rachete ar fi determinată în parte de un argument istoric: mustrările de conştiinţă pe care decenii de-a rândul administraţiile americane le-au resimţit din cauza neintervenţiei din timpul celui de-al doilea război mondial împotriva lichidării sistematice în camerele de gazare din lagărele morţii, a evreilor din Europa. Atunci, atât Statele Unite cât şi Marea Britanie au respins cererea organizaţiilor evreieşti din Statele Unite (venită destul de târziu), de a bombarda liniile ferate de la Auschwitz prin care se efectua transportarea evreilor în lagăre. Cererea a fost făcută în 1944 şi chiar dacă până atunci cea mai mare parte a evreilor a fost deportată din ţările lor şi lichidată, s-ar fi putut salva evreimea din Ungaria şi din Transilvania de nord, dusă la Auschwitz şi nimicită, în vara lui 1944. Este interesant, arată unii analişti, că argumentele folosite acum de cei ce se opun intervenţiei sunt asemănătoare cu cele folosite de cei care s-au opus măsurilor punitive împotriva Germaniei în 1944 şi care au avut câştig de cauză (lipsa de eficienţă, consecinţe grave asupra mersului războiului, faptul că germanii vor găsi alte mijloace pentru lichidarea evreilor). Dar nu este vorba numai despre trecut, ci, poate, în primul rând despre prezent, despre situaţia a sute de mii de sirieni, civili, supuşi unor atacuri de toate categoriile, nu numai cu arme chimice, şi nu numai din partea forţelor guvernamentale, ci şi a rebelilor. Rezultatul: drama a două milioane de refugiaţi; o catastrofă umanitară.
Totuşi, problema lui Obama nu este atât de simplă, de aceea, deşi avea dreptul să dea ordine militarilor – el fiind comandantul-şef al armatei americane – doreşte să obţină şi aprobarea Congresului, deciza lui urmând să capete o mai mare legitimitate. Aceasta mai ales în condiţiile în care cea mai mare parte a populaţiei americane, cunoscând consecinţele intervenţiilor din Irak şi Afganistan, se opune măsurii preconizate. În plus, Obama a cam rămas singur deoarece parlamentul britanic a respins participarea Marii Britanii în acţiune, Franţa a declarat că nu va merge singură numai cu americanii, iar Consiliul de Securitate este în imposibilitatea de a vota o rezoluţie pro-intervenţie din cauza opoziţiei Rusiei şi Chinei. Pe de altă parte, consecinţele unei astfel de intervenţii pot fi deosebit de grave. Preşedintele Assad a ameninţat cu un război în Orientul Mijlociu şi are de partea lui Hezbollah-ul, foarte bine înarmat şi pregătit pentru lupte de gherilă şi alţi luptători şi organizaţii teroriste din zonă care au sărit de-acum în ajutorul lui, nemaivorbind de armata loială lui care, în pofida unor dezertări, s-a dovedit eficientă. De asemenea Iranul este un susţinător al regimului Assad, iar forţa militară a Teheranului este una dintre cele mai moderne din lume. Ameninţată direct este Israelul, Hezbollah-ul declarând de-acum că va lansa rachete împotriva acestei ţări din Siria, chiar înaintea reacţiei guvernului sirian. Turcia, partizana intervenţiei militare americane, poate deveni şi ea ţinta unor atacuri cu rachete, precum şi Arabia Saudită, de asemenea opusă regimului Assad.
Revenind la dilema preşedintelui Obama, merită să menţionăm alte două aspecte esenţiale. În primul rând, problema atacurilor cu arme chimice. Chiar dacă sunt elemente care să ateste că acest lucru s-a întâmplat, nu există certitudinea în ceea ce priveşte autorii. S-a vehiculat mai demult ideea că şi rebelii au pus mâna pe aceste „bombe ale săracilor” şi că le-ar fi folosit, comentatori arabi neutri afirmând că este posibil ca autorii atacului să fi fost grupări Al Qaida care luptă în rândul rebelilor.
Şi aici ajungem la ultimele semne de întrebare. Va duce o intervenţie militară aeriană occidentală (cea terestră este exclusă), la schimbarea regimului Assad şi dacă da, cine va veni în locul său? Din păcate, avem experienţa Libiei unde, după doborârea regimului Gaddafi, războiul dintre diferitele facţiuni continuă, iar democraţia este departe de a se fi instalat. Cea mai mare probabilitate este că acest scenariu se va repeta şi în Siria şi că Occidentul se va trezi cu un regim islamist mai rău decât cel instaurat în Egipt de Frăţia Musulmană sau cu un fief al teroriştilor din Al Qaida. Nu este o pledoarie pentru menţinerea lui Assad (e rău cu rău, dar mai rău fără rău) ci de a atrage atenţia asupra complexităţii situaţiei şi asupra dificultăţii dilemei lui Obama. În cele două talgere ale balanţei nu se află cantităţi egale, dar este greu de definit valoarea şi greutatea plusului care o va înclina într-o parte sau alta şi care va da răspunsul la această dilemă.
