Am citit zilele trecute în cotidianul israelian de limba ebraică Haaretz vestea despre Hotărârea 1361 a Guvernului Federației Ruse 1361, semnată de Primul ministru Dimitri Medvedev, referitoare la deschiderea unei campanii guvernamentale pentru readucerea în Rusia a emigranților evrei – sovietici şi repopularea Birobidjanului.
Când am citit zilele trecute în cotidianul israelian de limba ebraică Haaretz vestea despre Hotărârea 1361 a Guvernului Federației Ruse 1361, semnată de Primul ministru Dimitri Medvedev, referitoare la deschiderea unei campanii guvernamentale pentru readucerea în Rusia a emigranților evrei – sovietici – de pe cele mai diferite meleaguri ale lumii în vederea repopulării Republicii sau regiunii autonome așa-zis evreiești Birobidgean, nu mi-am crezut ochilor. De ce? În ce scop?
Apoi am încercat sa-mi readuc aminte istoria neverosimilă a acestei construcții statale sovietice, bazată pe teoriile naționale la curent în fostul imperiu bolșevic. Mai ales că nu prea îmi vine să cred că eventualii cititori ceva mai tineri vor putea să-și închipuie despre ce este vorba. Ce a fost – și, mai ales, ce ar fi trebuit să fie ea.
Cum a apărut Birobidjanul
Lucrurile au pornit de la starea de lucruri în URSS-ul stalinist al anilor treizeci ai secolului trecut. Chiar şi Lenin observase despre atitudinea velikorusă naționalistă, xenofobă față de diversele naționalități din urmașa marii închisori a popoarelor. Ea avea diferite forme de manifestare față de popoarele vorbitoare de limbi neslave, decât față de popoarele slavofone, dar neruse. Popoarele mai mici au avut de îndurat o soartă și mai nefastă. Evreii, scrisese Stalin, cu mult înainte, nici măcar nu erau o națiune, pentru că le lipseau câteva dintre elementele definitorii ale unei națiuni: nu aveau un teritoriu comun, nu aveau un sistem economic comun și, cică, nu ar fi avut nici o limbă comună. Apoi au venit și alte pseudoteorii privitoare la limba și cultura poporului evreu. S-a inventat teoria, conform căreia evreii proletari ar fi utilizat pentru comunicarea de zi cu zi, idișul, în timp ce ebraica ar fi fost limba folosită de clasele evreiești exploatatoare.
Aparent, pentru reducerea antisemitismului din țară, fără a se spune acest lucru pe față, s-a decis întemeierea unei entități organizatorice – statale, unde să fie concentrată marea majoritate a evreilor. Locul găsit a fost în nordul Siberiei, la o distanță foarte mare de toate centrele de aglomerare a evreilor sovietici, o regiune cu mari bogății naturale – aur, cherestea și multe altele, dar pentru practicarea căror profesiuni existau foarte puțini evrei.
Pentru a spori atractivitatea respectivei zone acolo s-au înființat un teatru evreiesc cu repertoriu, politizat, în limba idiș, o revistă și un cotidian în această limbă. Lucrurile ar fi putut părea atractive, dacă nu le urmăreai în întreaga lor complexitate. Voi menționa una singură dintre ele idișul acesta era scris cu litere chirilice care dădeau limbii astfel rostite o fonetică extrem de nenaturală. Dacă până atunci existaseră tipărituri idiș cu litere ebraice sau chiar cu litere latine, fără a produce nemulțumirea vorbitorilor, s-a creat o situație falsificatoare despre care mi-au vorbit cu multă timiditate oamenii care alcătuiau o revistă purtând un titlu care se traduce aproximativ prin Patria sovietică. Nici unul dintre eforturile propagandistice și/sau coercitive nu a reușit să creeze pe acel tărâm – nu prea de atractiv – o majoritate evreiască care să vorbească curent, la nivel de limbă-maternă limba evreilor așkenazi ai Europei centrale și de răsărit, pentru cei care – sincer sau din oportunism – ar fi acceptat să se strămute în această regiune extrem de depărtată de toate punctele de concentrare ale evreilor sovietici.
Să nu uităm, la momentul lansării acestui proiect stalinist, o mare parte a evreilor tineri care ar fi putut fi atrași acolo erau asimilați în mare măsură, trăitori în căsnicii mixte, neexistând nici un mijloc rațional de a-și convinge partenerii de viață că o astfel de strămutare le-ar fi putut aduce avantaje materiale și/sau culturale destul de importante. Așa că Regiunea/Republica Autonomă Evreiască a fost un enorm fiasco – majoritatea populației continuând să fie constituită din ruși, ucraineni, diferitele grupuri de musulmani și așa mai departe. Dar, evident, autoritățile sovietice care propovăduiau autocritica, nu au fost în stare să recunoască falimentul proiectului lor utopic și să-i lase ținutului o libertate deplină în ce privește problemele demografiei.
Ca urmare, în zilele noastre regiunea este populată majoritar de ruși, ucraineni și cetățeni ai fostelor republici sovietice din Asia centrală, la care, mai ales după căderea Imperiului sovietic și dezmembrarea țării, se adaugă tot mai mulți chinezi care aduc acolo spiritul lor antreprenorial.
Hotărârea de Guvern 1361
Din motive neexplicitate si destul de greu de urmărit actuala situație îi repugnă profund lui Vladimir Putin și a colaboratorului său fidel, Dimitri Medvedev.
Uită ei că diferitele valuri de emigranți evreii, foști cetățeni sovietici, care nu s-au taikunizat în noile lor patrii, au avut timpul necesar ca în ultimele câteva decenii să-și schimbe mentalitățile și deprinderile sovietice, că urmașii lor, născuți încă în Mama Rusie, sau cei născuți deja în noile lor patrii care, chiar dacă mai vorbesc și rusește, o fac cu dificultăți și oarecum artificial?
Dar să revenim la hotărârea guvernamentală rusească numărul 1361, de la sfârșitul lunii iulie anul curent. Ce încearcă ea să le ofere celor care, la prima ocazie și-ar părăsit ţara adoptivă nu deosebit de prietenoasă și recunoscătoare, pentru a reveni în Rusia, dar nu la Moscova, Sankt Petersburg sau orice altă așezare majoră care le poate oferi oamenilor un confort un pic peste cel minimal?
Aparent, promisiunile actuale ar merita să fie luate în considerație, mai ales de familiile mixte, în care partenerul neevreu, nedispus la convertirea la religia mozaică, are unele resentimente față de noua lui țară. Asta în cazul imigrării în Statul Israel, care – se știe – provoacă unele dificultăți acestui tip de căsnicii. Dar de ce s-ar repatria, familiile mixte din Germania, din Statele Unite ale Americii, unde probleme de acest fel nu există?
Stimulentul material oferit de guvernul rus nu este deosebit de generos – echivalentul în ruble a opt mii de dolari USA, pe cap de repatriant. Ce se poate face cu aceşti bani într-o regiune deosebit de depărtată, fie și numai geografic, de Rusia europeană, acolo unde părinții acestor evrei s-au născut și au trăit, acolo unde, eventual, ei mai pot avea rude și prieteni sau partenerii neevrei ar avea rude apropiate?
Poate fi atractivă o astfel sumă pentru cei care și-au putut împlini aproape integral toate planurile și dorințele lor firești în noile lor patrii adoptive? Prea puțin probabil!
Oare Putin și Medvedev, care nu sunt niște politicieni neexperimentați, nu își dau seama de faptul că proiectul lor ar putea împărtăşi soarta celui precedent?
Greu, foarte greu de spus.
Decât dacă anunțul acesta nu vrea să trimită un anumit semnal guvernanților israelieni care în ultimii ani au încercat, din răsputeri, să atragă simpatia autorităților moscovite. Vechile tradiții geopolitice ale Rusiei imperiale, apoi cele ale Uniunii Sovietice care i-a luat locul, și acum ale Rusiei putiniene nu au prea justificat demersurile guvernanților israelieni, printre care se numără nu puțini foști cetățeni ai răposatei Uniuni Sovietice…
Atunci ce scop are noua decizie guvernamentală rusească?
Cine știe? Poate o vor afla nepoţii noştri peste un secol când se vor deschide arhivele diplomatice ale Rusiei putiniene… Până atunci nu avem decât să consemnăm existenţa bizarei Hotărâri 1361 / 2013 a Guvernului Rus privind resuscitarea Republicii Birobidjan.
