În cadrul preocupării noastre de a cultiva relaţii frăţeşti cu comunităţile evreieşti limitrofe, a intrat deja în tradiţie ca odată la an, de regulă în luna mai sau iunie, o delegaţie a comunităţii noastre să participe la festivităţile de comemorare a Holocaustului la Békéscsaba, în Ungaria. În acest an, evenimentul a avut loc duminică, 26 iunie, având ca subiect principal inaugurarea unui monument cutremurător.

Monumentul constă dintr-un zid care acoperă două laturi ale terenului sinagogii şi pe interiorul căruia sunt încastrate 2950 calupuri de granit negru, fiecare purtând numele unei victime a Holocaustului. Atâtea nume de victime au reuşit să documenteze cercetătorii ca urmă a circa 3200 suflete (din Békéscsaba şi din împrejurimi) adunate acum 72 de ani în centrul concentraţional din oraş, de unde au fost expediate în vagoane de marfă spre Auschwitz-Birkenau.

Măreţia monumetului constă în înfiorătoarea sa simplitate. Nu trebuiesc şi nu ajung cuvinte spre a exprima tragismul faptului că din mii de fiinţe vii – începând de la copiii abia născuţi până la  bătrâni – au rămas doar câteva litere încrustate în piatră, formând un nume.

Din 2200 evrei deportaţi din Békéscsaba, 1902 au pierit în Holocaust.

În prezent, comunitatea mai are doar 39 membri, dar se încăpăţânează să existe şi să funcţioneze. Preşedintele comunităţii, Moskovits Sándor, este sufletul acesteia. El este cel, la iniţiativa şi intervenţiile căruia, la Békéscsaba  s-a construit prima (şi singura) după Holocaust sinagogă nouă din Europa de Est dar şi cel care a avut iniţiativa şi a determinat   înfiinţarea Fundaţiei pentru Evreii din Judeţul Békés, care acţionează spre evitarea trecerii în uitare a tragediilor trecutului cât şi a învăţămintelor derivate din acestea. Principalul scop al fundaţiei este corectarea atitudinii anterioare prin care nu s-a insistat îndeajuns spre realizarea unor obiective menite a păstra şi cinsti memoria evreilor din Békéscsaba şi judeţul Békés, victime nevinovate ale celei mai negre perioade din istoria modernă a Europei.

Prima realizare a susamintitei fundaţii este zidul memorial. La finanţarea proiectării şi execuţiei acestuia au contribuit MAZSIHISZ (federaţia comunităţilor evreieşti din Ungaria), guvernul maghiar, autoguvernarea locală cât şi unele biserici creştine.

Festivitatea inaugurală a avut loc în incinta mărginită de sinagogă, cimitirul evreiesc şi nou creatul zid memorial. Au participat înalte oficialităţi guvernamentale, reprezentanţi ai mai multor ambasade – printre care şi ai ambasadei României – oficialităţi locale, reprezentanţi ai clerului. Delegaţia noastră a constat din 14 persoane.

În deschidere, Goldmann György, preşedintele curatoriului fundaţiei, a evidenţiat dihotomia insolubilă între bucuria de a inaugura monumentul şi tristeţea că trebuie inaugurat un astfel de monument.

În cuvântul său, Moskovits Sándor  a ţinut să precizeze însemnătatea realizării la timp a memorialului, având în vedere că în zonă au rămas atât de puţini evrei, încât peste câteva decenii s-ar fi pierdut pentru vecie memoria martirilor.

În continuare, mulţi vorbitori din partea oficialităţilor au vorbit frumos, politically correct. Cel care m-a impresionat cu adevărat a fost însă Biksz János, primul supravieţuitor revenit la Békéscsaba din lagărul de la Birkenau. Lăsând la o parte acel faimos „correctness”, a spus lucrurilor pe nume: Auzind de soarta pregătită evreilor de către Germania şi cunoscând situaţia din Ungaria, ar fi putut pleca din timp, având rude la Arad, dar fiind „buni maghiari” şi-au spus că „Horthy o să ne apere”. Nici Horthy, nici bunii lor vecini din oraş nu i-au apărat, şi la vârsta de 15 ani a ajuns în lagăr. La sosire a fost despărţit de părinţii săi.

Mama sa a fost dusă imediat în camera de gazare, tatăl său a fost dus în alt lagăr şi nu a mai apărut niciodată. Privind situaţia prezentă din Ungaria, a afirmat textual: „pe noi poporul maghiar ne-a exclus şi încă nu ne-a acceptat”. El s-a referit la datele statistice conform cărora cca. o treime din maghiari sunt antisemiţi, pe când aproape două treimi „doar” nu-i agrează pe evrei. Menţionând faptul că în spatele naţionalismului disimulat în patriotism mereu se ascunde antisemitismul, Biksz János şi-a încheiat discursul cu îndemnul: „evrei, păziţi-vă!”

Între discursuri organizatorii au prevăzut şi nişte momente artistice adecvate evenimentului. Dintre acestea, a stors multe lacrimi cântecul „Jiddische Mamme”, interpretat într-un stil original de muzicianul Gerendás Péter şi au impresionat poemele interpretate de actorul Garai Róbert.

Rabinul Markovits Zsolt, ca deobicei foarte inspirat, a ţinut la sfârşit un discurs presărat cu pilde şi citate, prin care a accentuat tragismul, absurdul şi grozăvia de neconceput pentru o minte sănătoasă a evenimentelor care au condus la nimicirea atâtor suflete nevinovate. În încheiere, însoţit de un minian – din care şi noi am făcut parte – în faţa zidului, rabinul a rostit un kadish în memoria victimelor.

S-au depus apoi la zid pietricele ale memoriei precum şi coroane. Delegaţia noastră a plecat spre casă, cu toţii fiind profund marcaţi de această experienţă şi cu gânduri de stimă şi apreciere pentru cei care au contribuit la realizarea acestui monument şi acestui eveniment.

Ionel Schlesinger