Referendumul din Ungaria, organizat pe 2 octombrie a.c., privind cotele obligatorii de refugiați și acceptarea lor cu sau fără aprobarea Parlamentului, a fost invalidat. 43 la sută din cetățenii cu drept de vot au participat la această consultare, astfel că nu s-au întrunit cei 50 la sută plus unu, necesari pentru validare. La prima vedere, s-ar  putea afirma că este un succes al partidelor de stânga, liberale, al societății civile care au cerut alegătorilor să rămână acasă, să nu dea curs intensei și foarte costisitoarei campanii de propagandă a partidului de guvernământ Fidesz – popular-creștini, să nu acorde din nou credibilitate premierului Viktor Orbán care dorea să prezinte la Bruxelles punctul de vedere al majorității ungurilor, de a respinge cotele obligatorii de refugiați. Dar aici trebuie să subliniem două aspecte: faptul că din cei care s-au prezentat la referendum, 96 la sută au votat nu, respingând impunerea cotelor, respectiv prezența refugiaților pe teritoriul Ungariei. Cantitativ a însemnat 3,2 milioane de unguri – e drept – dintr-un total de opt milioane. Totuși este un număr impresionant, ceea ce a dat posibilitate premierului Orbán să vorbească despre ”o victorie”, să-și asume rolul de mesager al acestora la Bruxelles și să propună o modificare a Constituției prin care un referendum va putea fi validat chiar cu o participare de 33 la sută a populației. Un al doilea aspect este răspunsul la întrebarea: de ce nu s-au prezentat cetățenii? Este oare adevărat că au dat ascultare partidelor de stânga care au cerut neparticiparea, nu au mai dat crezare campaniei agresive a Fidesz sau – așa cum a afirmat un analist –din inerție, susținând că și așa referendumul va trece, deci nu mai era nevoie de prezența lor la urne. Este greu de aflat care au fost cauzele reale, de aceea clasa politică de stânga a încercat să-și asume victoria. Numai că, după părerea mea, cu prea mult optimism.

”Este pentru prima dată când l-am putut opri pe Orbán”, a declarat cu satisfacție fostul premier al Ungariei, Ferenc Gyurcsány, președintele formațiunii DK (Coaliția Democratică). După părerea lui, sunt premise bune pentru a-l învinge la alegerile din 2018, dacă forțele de opoziție (fără Jobbik) ar putea să strângă rândurile și găsi o platfortmă minimă comună. Ar putea fi adevărat, dar experiența alegerilor din 2014 arată că este o sarcină dificilă, aproape imposibilă, datorită platformelor diferite și, mai ales, din cauza orgoliilor liderilor formațiunilor politice. Gyurcsány a fost atât de optimist în privința succesului stângii în alegerile din 2018 încât a prezentat un scenariu îndrăzneț, de altfel respins de analiști. Ipoteza lui a fost că Orbán, speriat de pierderea alegerilor din 2018, va propune acum în Parlament o modificare constituțională care nu va obține cele două treimi necesare și atunci va cere organizarea de alegeri anticipate pentru ca, în urma votului, să aibă în spate o majoritate solidă în Parlament care să-l mandateze pentru Bruxelles. Ideea a fost respinsă însă de o serie de analiști care consideră că este un risc prea mare pentru Orbán, chiar dacă acum el s-ar putea baza pe cei 3,2 milioane de alegători care l-au susținut la referendum. Alegerile anticipate nu pot fi organizate mai repede de trei luni și până atunci pot interveni  evenimente care ar putea eroda masa de alegători pro-Fidesz.

La aflarea rezultatelor, formațiunea  de extremă dreaptă Jobbik care a fost de asemenea împotriva cotelor obligatorii – este probabil că din cei 3,2 milioane de alegători, o parte să fie simpatizanți Jobbik deci numărul susținătorilor Fidesz scade – a cerut demisia lui Orbán. Jobbik consideră rezultatul un eșec, o promisiune neîndeplinită a premierului, de aceea trebuie să plece. Și aici ar trebui precizat un lucru: Dacă Fidesz și Orbán se tem de ceva, acesta este Jobbik, față de care nu știu cum să procedeze: probabil nu le-ar displăcea un fel de alianță, dar se tem de opinia publică democratică europeană și americană care oricum nu privește cu ochi buni guvernul  Orbán, mai ales încercările de reabilitare a regimului Horthy din perioada interbelică și a celui de-al doilea război mondial, de refuzul de a-și asuma vina pentru deportarea evreilor unguri din vara anului 1944, punând-o în exclusivitate în cârca germanilor care, este adevărat, au ocupat Ungaria în martie 1944, dar s-au bucurat din plin de contribuția  entuziastă a administrației locale, a forțelor polițienești și de jandarmerie și în prima etapă de sprijinul personal al lui Horthy care a  semnat decretele de deportare. Abia după dezvăluirile ororilor de la Auschwitz ale unor deținuți care au reușit să scape de acolo și care au provocat o imensă presiune internațională, a stopat Horthy deportarea evreilor de la Budapesta. În consecință, pentru a evita criticile  pe care le-ar produce o alianță cu Jobbik, Fidesz și Orbán au preluat și au introdus în propriile programe  idei ale acestuia, sperând că în acest fel vor reuși să atragă o parte din simpatizanții Fidesz sau să oprească eventualele dezertări ale propriilor alegători.

Potrivit unor analiști, după acest referendum problema refugiaților a căzut în desuetudine și ea nu mai poate fi folosită de Orbán ca sperietoare. El trebuie să caute altceva. În pofida unor opinii care văd în acest eșec începutul degringoladei premierului, eu nu aș fi atât de sigură. Orbán a dat dovadă de ingeniozitate, de găsirea unor lozinci și de măsuri populiste agreate de o bună parte a populației. Eu nu cred că sursele lui s-au epuizat. Așa cum am mai menționat, pentru victoria în alegeri ar trebui să se înregistreze un reviriment al stângii, o voință de a crea un front comun și de a elabora o platformă, cel puțin atât de credibilă dacă nu mai mult ca a Fidesz-ului. La ora actuală, din păcate, nu văd cine ar putea să o facă.

Eva Galambos