În seara de 17 februarie au apărut din nou pe ecranele televizoarelor din România (și poate nu numai:) deja obișnuitele benzi prin care eram avertizați că în Piața Victoriei pentru a 17-ea oară au ieșit bucureștenii să demonstreze pașnic,  iar  la Cotroceni  în 7-a  seară se scandează ”Demisia” la adresa Președintelui. În fața guvernului parcă atmosfera e mai destinsă, la Cotroceni mai încrâncenată. Începem să ne obișnuim cu acest ”spectacol” de seară, dacă se va termina ”stagiunea” poate o să ne lipsească. Probabil și participanților, care cred că, în afara nobilelor idealuri pentru care militează, mai şi”socializează” seară de seară, se plimbă  –  uneori cu copii, (ceea ce a devenit în ochii unor autorități sau adversari politici ”o gravă înfracțiune”) – se  întâlnesc  și discută cu prieteni ori prietene sau leagă noi cunoștințe. Seara (când nu e prea frig:) e o plăcere să stai la taifas cu prieteni într-o piață cu forfotă, noi o făceam (de mult de tot:) în tinerețile noastre pe strada principală care în oricare oraș din România se numea ”corso”. Acolo ne vedeam  –  cât se putea la lumina becurilor ”chioare” ale iluminatului public  –  admiram fetele drăguțe care și ele se plimbau în grup  și purtam discuții nesfârșite despre tot ce ne trecea prin cap, bineînțeles fără politică:) deoarece  niciodată nu puteai ști cine trage cu urechea:). Evident nici nu visam pe atunci că o asemenea revărsare de opinii diferite și necenzurate  –  ca cele care se aud și în această seară ca și în toate celelalte  –  s-ar putea întâmpla  în centrul unui oraș din România. Cum  ne plimbam seară de seară pe „corso”, dacă cineva ar fi auzit convorbirea noastră (fără performantele dispozitive de ascultare de astăzi), nevinovata discuție se putea încheia cu un an de pușcărie.

Proteste în Piaţa Victoriei

În Piața Victoriei  s-au adunat oameni, în majoritate tineri dar și bătrâni cu suflet tânăr, care vorbeau fără frică. Cei care nu înțeleg cum o țară întreagă putea asculta pe ascuns  ”Europa Liberă”  singurul post de radio anticomunist dar aproape nimeni nu  putea avea curajul să spună o vorbă împotriva acelui regim comunist de opresiune. Cei care nu au trăit obișnuindu-se cu ideea că se poate trăi în tăcere și în minciună. Cei care nu acceptă ca minciuna să fie un argument tolerat în viața publică. Și care nu cred că dreptatea poate fi împărțită  de ”capete pătrate” și cu ” mâinile murdare”. Poate că nu o fi chiar toți  cei care au cântat  au dansat  și au ”făcut lumină” în Piața Victoriei, niște virtuoși și ”cavaleri fără prihană”, dar spiritul care i-a învăluit parcă pe toți a fost de ”milioane”. Despre ”contra-demonstrația” de la Cotroceni, mă abțin să fac comentarii. Mi-a inspirat mai mult  milă. Poate chiar compasiune dacă nu ar fi fost unul care agita o pancartă pe care scria ”Neamț îngâmfat – Afară din Palat” (De aici până la ”Juden Rauss” nu e decât un pas… A ilustrat cu litere de o șchioapă ”spiritul” pitit în dosul gălăgiei:) și era în acord perfect cu ”inspiratorii”  (contra) demonstrației ” spontane”. Cine sunt oare aceștia ? Nu cred că e vreun secret pentru nimeni, nici ei nu doresc să se dea ”fete mari”. Dimpotrivă sunt ”mândri” că apără ”țărișoara” de pericolul sfârtecării ei de către ”Sorosiști” în cârdășie cu ”marea finanță”. Poate nici nu mă sinchiseam de această readucere în ”scenă” a  ”altuia” care e vinovat, a eternului ”țap ispășitor” care se travestește  în   funcție de gustul și apetitul epocii, dacă nu m-ar fi intrigat adeziunea la aceste ”teorii” a unor persoane respectabile, a căror opinie nu-mi este indiferentă.

O poveste banală despre o mare carieră

Sa încep cu declarația fermă că nu sunt un ”Sorosist” și nici măcar un fan al domnului Soros și am motive întemeiate să nu fiu. Nu sunt nici măcar un adept al adeziunii sale politice și nici măcar faptul că este ”promovat” ca un ”evreu-ungur” (două ”păcate” de neiertat:):) nu mă face să-mi schimb părerea. Dar aceasta nu înseamnă că nu apreciez marile sale calități, faptul că este una din personalitățile care au configurat epoca în care trăim, că este un om cu totul deosebit și din multe puncte de vedere un exemplu remarcabil de cetățean al Planetei, pe care ne-a fost dat să trăim. Și că mă supără profund când toate relele lumii i se atribuie lui, de către niște amărâți care în viața lor nu au mișcat nici un deget pentru omenire sau măcar pentru ”țărișoara” pe care o plâng cu lacrimi de ”crocodil”. Cum a ajuns Soros printre cei mai bogați și influenți ai lumii și cum a devenit el unul din primii trei  filantropi ai lumii este o poveste dacă nu chiar banală dar destul de comună, pe care o pot revendica mulți  evrei din generația celor care s-au născut în anii premergători celui de al Doilea Război Mondial, în aproape oricare din țările Europei de Est. Un bine cunoscut și vechi adevăr confirmă regula sportivă că nu toți alergătorii care iau startul de la  aceeași linie în același timp, ajung deodată la linia de sosire. Unii nu ajung deloc, alții prea târziu. După cum tot conform unui vechi adevăr ”cine nu riscă, nu câștigă”. Ceea ce nu înseamnă nici pe departe că toți cei care riscă și câștigă. Dimpotrivă. Mulți riscă, dar foarte puțini câștigă pe măsura riscului asumat.  La Soros, șansa  –  care  i-a surâs în mod neașteptat în câteva situații de limită  –  s-a suprapus peste o seamă de calități personale, minte ageră, studiu neobosit, ambiție, curaj, prudență și înțelepciune.

S-a născut în 1930 la Budapesta, într-o familie de evrei din ”clasa mijlocie” care doreau să se asimileze. Erau complet străini și dezinteresați de tradițiile lor evreiești, drept pentru care tatăl lui Gyuri (ulterior George) a schimbat numele familiei din Schwartz în maghiarizatul Soros. Deci adolescentul nostru, ca mulți alți copii evrei din Ungaria, habar nu avea și nici nu era interesat de evreitatea lui, până când amenințarea nazisto-fascistă nu l-a trezit la trista realitate. Tatăl lui a reușit să-l facă să i se piardă urma, cu colaborarea unui prieten maghiar care l-a adoptat cu pile și acte în regulă pe Gyuri. A scăpat cu viață , ca de altfel peste 200 de mii de evrei  din Budapesta, pe care autoritățile maghiare și germane nu au mai apucat să-i deporteze (după ce au reușit să ”expedieze” la Auschwitz peste 400 de mii de evrei din restul Ungariei şi provinciilor anexate.

Tânărul George Soros

Munca nu e rușinoasă, doar grea:)

Anii de după război pentru toată Europa au fost foarte grei. Milioane de oameni  –   aproape 10% din populația Europei (mai ales bărbați) –  au murit în război, aproape toate orașele Europei au fost bombardate, economiile țărilor europene era la pământ. Fără ajutorul generos al Statelor Unite prin providențialul Plan Marshall, Europa ar fi întrat în colaps. Evreii europeni au avut însă o situație și o soartă diferită; aproape 70% din populația evreiască a Europei, bărbați, femei și copii au pierit în război prin ororile Holocaustului.  Cei care au scăpat cu viață au apucat-o pe căi diferite. Cei mai mulți s-au hotărât să plece în Palestina unde sperau să clădească propriul lor stat care să-i apere de agresori și călăi. Cei mai radicali s-au hotărât să adere la socialismul instalat în țările lor, prin care sperau că vor scăpa de discriminare într-o  lume în care toți vor fi egali. Cei mai curajoși s-au  hotărât să-și ia soarta în propriile lor mâini  să caute noroc și bunăstare în lumea largă, acolo unde se poate găsi, sperând să reușească. Printre acești temerari s-a aflat și George Soros, care la vârsta de  numai 17 ani  (în 1947) a plecat  singur în Anglia. Tatăl lui nu a avut bani să-i dea, dar l-a înzestrat cu propria lui pasiune si deprindere pentru comunicare în mai multe limbi. Printre altele, tatăl lui l-a învățat și limba esperanto, marea speranță a lui Zamenhof de a recupera falimentul Turnului Babel 🙂 Tânărul Soros nu a plecat la Londra cu gândul ca să facă bani, ci cu gândul ca să facă studii. A devenit student la excelenta și celebra Școala Londoneză de Științe Economice și Politice și a devenit licențiat în Filozofie în 1951,  știință în care şi-a dat și Masteratul, în 1954. S-a întreținut ca oricare student sărac la o școală cu taxe ridicate, lucrând orice (munci ocazionale, ca portar, chelner, curier și altele similare:):) ca să câștige bani și a învățat că banii  sunt valoroși pentru că se câștigă greu:) . După ce a ”luat” masteratul a găsit foarte greu de lucru. Într-un final a fost angajat ca stagiar cu un salariu derizoriu, la o bancă.

”Vivat academia, vivat profesores”

profesorul Karl Popper

Pe băncile universității a avut marea șansă să-l aibă ca profesor pe Karl Popper un remarcabil autor și cercetător, care a dezvoltat, la începutul secolului 20, filozofia științei incluzând foarte multe aplicații. Karl Popper, evreu-austriac de origine a fost cel care a acreditat în cercetarea științifică ideea  potrivit căreia  teoriile științifice evoluează asemănător principiilor darwiniste cele mai viabile supraviețuind. În același mod, susținea Popper, se schimbă în timp și teoriile referitoare la organizarea și funcționarea societăților umane. El, care a fost marxist în tinerețe, după cel de al Doilea Război Mondial – când dictatura comunistă și-a dat ”arama pe față” –  a încercat  să formuleze configurația unei societăți democratice a viitorului, în care toate tipurile de concepte să poată conviețui, în afara bineînțeles de extremisme de dreapta sau stânga. Nici-o toleranță față de intoleranță!; a  fost unul din aserțiunile lui esențiale. În ce privește formele și curentele democratice care constituie suportul societăților moderne, ele promovează ”libertatea și egalitatea ”. În primul rând ”libertatea”, deoarece ” egalitatea” fără libertate poate duce lesne la derapaje autoritariste, cum a dovedit istoria recentă. Una din cărțile esențiale publicată de Popper în 1945, imediat după război, este o pledoarie împotriva totalitarismelor. ”The Open Society and Its Enemies” (Societatea  Deschisă și Dușmanii Ei) a fost interzisă în Rusia (Uniunea Sovietică) până în anul 1993. Titlul și ideile acestei cărți scrise de profesorul lui  din Londra l-au inspirat pe George Soros să lanseze marele  proiect ”Open Society Fundations” (Fundațiile ”Societatea Deschisă”) care l-a consacrat, pentru care mulți l-au binecuvântat și pentru care a încasat multe bârfe și înjurături nemeritate De fapt ceea ce și-a propus era ceva mult mai simplu. Fiind un om privilegiat de soartă, a avut bunul simț și marea calitate să nu uite de unde a venit , prin ce a trecut și unde a ajuns. Și pentru că în propriul său narativ, rolul fundamental l-a atribuit educației, s-a simțit dator să dea o mână de ajutor și altor năpăstuiți ai sorţii, înlesnindu-le accesul la educație. A demarat acțiunea  lui ca filantropist, oferind burse  de studii unor tineri  sudafricani, începând din anul 1979. Pe atunci în Africa de Sud era impusă legea ”apartheidului” care făcea aproape imposibil accesul studenților de culoare în universităţi. Soros a avut o contribuție indiscutabilă prin educația multor tineri negri, dintre care s-au selectat într-un timp istoric scurt militanți și apoi conducători politici, cu contribuția cărora a fost posibilă abolirea ”apartheid”-ului în Africa de Sud. Evident acest ajutor generos a fost făcut fără acordul autorităților de atunci, care promovau apartheidul în Republica Sud-Africană. Adică Soros ducea o activitate ”subversivă”:). A continuat cu acest gen de acțiuni și pentru susținerea literaturii ”interzise” de ideologii sovietici care, în ciuda interdicției, circulau sub formă de ”samizdat” și au avut o contribuție remarcabilă la prăbușirea regimului sovietic. După căderea comunismului în toate țările Europei de Est și încheierea ”războiului rece, Fundațiile ”Societatea Deschisă” (cunoscute mai bine sub apelativul de ”fundațiile Soros”  care astăzi sunt active în 50 de țări ale lumii) au stimulat educația foarte multor tineri în spiritul  noii lumi care se prefigura. Au fost dezvoltate schimburi de idei, schimburi culturale între Europa de Est și de Vest. Mulți tineri din România își datorează carierele burselor ”Soros”.Să nu uităm că în deceniul de după revoluție (și din păcate nu numai!), situația învățământului (mai ales a celui universitar ) era precară. S-au deschis foarte multe universități noi, particulare și de stat, în pripă, fără a a fi avut o infrastructură  minim necesară, în clădiri improvizate și, ceea ce a fost cel mai grav, cu multe cadre didactice fără o pregătire adecvată sau fără vocație profesională. Efectul acestor nefericite începuturi le simțim din plin și astăzi. În acest context, aproape inevitabil, contribuția lui Soros – atâta  cât a putut fi – a fost mai mult decât binevenită. A creat la Berlin Universitatea Central Europeană și  multe școli, instituții și burse în diverse țări foste comuniste, mai ales pentru populațiile defavorizate, în special  pentru copii și tinerii romi. Se estimează că suma cu care a contribuit Soros în astfel de proiecte educaționale în acea perioadă se ridică la peste 500 milioane de dolari.

Bani,bani și bani

Pentru ”mega proiecte” ai nevoie de ”mega bani”.  Imediat după 1989, cu trei parteneri, am decis să devenim ”întreprinzători” ni se părea că avem o oarecare experiență – lucrasem toți .în ”intreprinderi socialiste de stat” –  și că nu ne  va fi foarte greu să înființăm o afacere privată. Oportunități erau – la prima vedere multe  –  dar pentru orice era nevoie de bani. Asta a fost prima  mea lecție ”dureroasă” despre rolul capitalului în orice ”industrie”:) și concluzia sarcastică ”decât să împingem la vagoane” mai bine ”afaceri financiare”:) a devenit visul nostru, când oboseam ”împingând la vagoane”:) George Soros știa mai bine ”lecția” asta ! Şi-a început cariera la o bancă londoneză. În 1956 a plecat la New-York unde a lucrat succesiv la celebrele companii financiare F.M. Mayer, Wertheim&Co și Bleichroeder. La aceste firme a învățat ”meseria”, a căpătat ”credit” (încredere) și a dobândit ”relații”. Înzestrat cu acest ”bagaj” valoros, după 15 ani de ”acumulări”, a lansat prima lui companie proprie ”Soros Fund Management” (ulterior redenumit ”Quantum Fund”) și a devenit unul din cei mai eficienți investitori de succes din Statele Unite. Aceste fonduri de investiții funcționează în linii mari pe principiul fondurilor mutuale. Adică  capitalul contribuit de mai mulți investitori mari sau mici, este încredințat unui ”fond de administrare a investiției” care are experiența necesară pentru a învesti banii într-un mod eficient și a restitui investitorilor capitalul cu un profit rezonabil (mai mare decât dobânda bancară pentru economii:). Nimic nou , nimic spectaculos. S-a încercat și în România. Doar că la noi banii ori s-au pierdut  fiind investiți în întreprinderi care nu produceau profit sau au dat faliment, ori pur și simplu s-au furat de către ”managerii” fondurilor. George Șoros însă cunoștea ”meserie” și nu fura banii investitorilor, ci îi înmulțea. Pe această cale a ajuns om bogat. Fondul lui de investiții a fost un ”fond de risc” (”hedge fund”) care urmărește profituri mari asumându-și riscuri mari. Cea mai răsunătoare operațiune care l-a făcut să fie cunoscut pe mapamond (admirat de unii, hulit de alții, dar invidiat de toți:) a fost ”pariul” câștigat împotriva Băncii Angliei, în care el a riscat 10 miliarde de lire sterline și a câștigat făcând un profit de peste un miliard de lire în ziua de 16 Septembrie 1992, numită de atunci Miercurea Neagră:). Averea lui personală a ajuns acum la 25 miliarde de dolari, cee ce îl poziționeză ”doar” printre primii  30 în ierarhia mondială a celor mai bogați oameni, dar a donat până acum 11 miliarde de dolari în scopuri caritabile, ceea ce îl situează printre primii 3 filantropi ai lumii. De unde se poate vedea încă odată că proverbul românesc despre ”facerea de bine…”  rămâne valabil în toată lumea.

Open Society

Să nu uităm, ceea ce nici Soros nu a uitat nici un moment, că pentru el bogăția nu a fost un scop, ci doar un mijloc de a înfăptui o lume în care Societățile Deschise să prevaleze. Este finanțator sau cofinanțator al mai multor instituții încredințate acestui scop.  ”International Crisis Group” un ONG care se ocupă cu prevenirea crizelor care conduc la dezastre umane mai ales în Africa și Asia, ”Global Witness” un ONG care este dedicat luptei împotriva corupției în exploatarea resurselor naturale, ”Institute for New Economic Thinking” un institut pentru elaborarea de idei și proiecte pentru evitarea crizelor financiare globale. Dar și altele. Ce înseamnă o ”Societate Deschisă” pentru care Soros a organizat și finanțează reprezentanți care se dedică realizării acestui tip de societate? Cu ce se ocupă ”Sorosiștii”? Am vorbit deja despre Karl Popper mentorul și inspiratorul lui Soros. Conceptul de ”Societate Deschisă ” a fost elaborat de el după cel de al Doilea Război Mondial, care a confirmat pericolul pentru omenire a societăților de tip ”tribalist”, pepiniera  totalitarismelor secolului 20. Dar ”Societatea Deschisă” a apărut și s-a consolidat în majoritatea țărilor ”occidentale” ca o realitate socială, nu a fost inventată de Popper, care i-a dat cel mult numele. În ”Societatea Deschisă” guvernarea este tolerantă ,transparentă și flexibilă, opusă fără echivoc oricărui autoritarism. Societatea formată din mulțimea indivizilor care o compun, se bazează pe decizia lor personală și în nici-un caz pe constrângeri tradiționaliste sau colectiviste. Societatea Deschisă se bazează pe libertatea politică și respectarea ”Drepturilor Omului”. Ca să formulez mai simplu și la obiect, liberalismul democratic sau democrația liberală de tip occidental este de fapt prototipul ”Societății Deschise” care corespunde cel mai bine nivelului tehnologic și progresului pozitiv, al omenirii.

George Soros inaugurează Universitatea Central Europeană din Budapesta

Ce a ce își propun ”fundațiile Societății Deschise” este să ajute societățile în toate țările să ajungă la acest nivel al organizării sociale și a standardului de viață. Să contribuie la extinderea ei în cât mai multe țări. O pârghie importantă o reprezintă alegerile care permit competiția liberă a cât mai multe partide distincte, separația puterilor în Stat, supremația legii conform prevederilor unei Constituții (legea fundamentală). Fundațiile Soros au în obiectiv prevenirea amenințărilor care pot compromite caracterul liberal și democratic al societății. Corupția, terorismul, instabilitatea politică, birocrația, conflictele etnice și religioase, alegeri fraudate,  monopolul mediatic. Ce se reproșează „Sorosiștilor” ? Că sunt adepții globalizării în detrimentul interesului național, că susțin ”multinaționalele în detrimentul industriei naționale, că atentează la integritatea și unitatea statelor naționale, că  susțin imigrația dinspre statele subdezvoltate spre cele dezvoltate în special Europa și America de Nord, că susțin minoritățile de toate felurile (sexuale, culturale, etnice) în detrimentul preferințelor majorității. Fenomenele amintite sunt în mare măsură provocări reale,  dar cărora noi, toți oamenii  (prezenți și viitori:) trebuie să le facem față găsind soluții potrivite, nu extremiste și absurde, ci tolerante și înțelepte. Saltul tehnologic incredibil pe care l-am trăit și care continuă, inexorabil, creșterea de 4 ori a populației  Pământului în decursul vieții noastre ne pun în fața unor probleme de supraviețuire a civilizației umane, care nu pot fi surmontate decât cu o abordare cu totul diferită de ceea ce ne-a învățat istoria de până acum. Globalizarea, multinaționalele, imigrația sunt doar cele mai evidente dintre ”amenințările” viitorului pentru care trebuie să găsim răspunsuri sustenabile cu răbdare, înțelepciune, toleranță și speranță. Mulți din cei care au fost seară de seară aproape trei săptămâni în Piața Victoriei au dovedit că înțeleg ce ne așteaptă și cum trebuie să așteptăm.

Nu sunt ”Sorosist”….

Am afirmat la începutul acestui stufos articol,că nu am simpatii față de domnul Soros, ale cărui merite trebuie  însă să le recunosc. Nu-l simpatizez, printre altele, pentru că el este un anti-sionist declarat, iar eu sunt un sionist convins. Dar această falie în convingeri, poate fi compensată prin ideea care ne poate fi comună, de ”Tikun Olam” convingerea evreilor că trebuie să se străduiască mereu la ”îmbunătățirea Lumii” (deși pentru contribuția lor n-au primit niciodată recunoștință:)

Tiberiu Roth, Pisa la 22 februarie 2017