La Budapesta, în octombrie 1956

La mijlocul lunii octombrie 1956 străbunica şi bunica au primit permisiunea de a pleca la Budapesta pentru a o vizita pe fiica mijlocie a străbunicii. Ultima oară se văzuseră în urmă cu 15 ani, când sora bunicii şi soţul ei, tineri absolvenţi de facultate, hotărâseră să plece în capitală (pe atunci Transilvania de Nord era parte a Ungariei) pentru a-şi face un rost în învăţământ, respectiv în avocatură. Părinţii mei lucrau şi neavând cine să aibă grijă de mine câtă vreme bunica şi străbunica aveau să fie plecate, s-a decis ca şi copilul să plece la Budapesta. Ĩn prima săptămână m-am jucat toată ziua până spre înserat cu copiii din curtea imensă a imobilului. Mă simţeam în elementul meu şi petreceam excelent alături de noii mei prieteni budapestani. Din păcate în 23 octombrie joaca noastră s-a încheiat brusc, când strada s-a umplut cu mii de oameni…Read more…