Treisprezece ani în Baabel

Jul 28, 2025By

Pentru noi, profanii, semnificaţia numărului 13 este mai degrabă negativă, mai exact este un număr care aduce ghinion şi poate tocmai de aceea mulţi dintre noi vor să-l spargă, mizând pe el în jocurile de noroc. Nenorocul lui 13 îşi are sorgintea atât în credinţa creştină, referitoare la Cina cea de taină, cât şi în mitologia nordică, privind Festinul regelui Loki. La ambele evenimente, unde erau doisprezece invitaţi, apare şi al treisprezecelea care e considerat provocatorul tragediei. În schimb, pentru vechii egipteni acest număr era benefic. În concepţia lor scara vieţii avea 12 trepte, cea de a 13-a aducând nemurirea. Acest număr îl întâlnim în calendarele vechi ale mayaşilor şi aztecilor, precum şi ale sumerienilor, fără să i se fi atribuit puteri malefice. Totuşi superstiţia privind efectul malefic al numărul 13 au cauzat triskaidekaphobia (teama de 13), cei afectaţi evitând să se confrunte cu el. În consecinţă unele hoteluri omit camerele cu numărul 13, după cum în unele clădiri de birouri numerotarea etajelor sare peste el. Dacă stătea în puterea noastră, cred că am fi evitat cel de al 13-lea an al revistei (28 iulie 2024 – 28 iulie 2025), întrucât nu a fost deloc uşor. Autorii (dar şi cititorii) baabelieni au avut parte de conflicte armate, bombardamente, violenţe şi acte de terorism, frământări sociale şi politice, întorsături electorale nemaiîntâlnite, incendii şi intemperii. În ciuda acestor evenimente care ne-au ţinut cu nervii întinşi, când autorii din Israel îşi scriau articolele în adăpost, sub tirul rachetelor, iar noi, ceilalţi, urmăream ştirile cu sufletul la gură, fiecare număr din Baabel a apărut la timp, între două numere ordinare fiind publicat şi câte un Articol de Joi, astfel încât audienţa revistei a rămas constantă, ba mai mult, uneori a şi crescut.Read more…

Jul 28, 2025 24 comments

Klara Szűcs – pictoriţa supravieţuitoare de la Auschwitz (IV)

Jul 24, 2025By

Ştiam din sursele documentare că Klara s-a stins din viaţă în 2002, dar speram să aflu mai multe despre viaţa ei de după război, de la rudele din Košice, în primul rând de la fiul ei Ivan, profesor la Gimnaziul Šrobarova. Am trimis un e-mail pe adresa acestei şcoli bine-cunoscute, expunând subiectul investigaţiilor mele şi exprimându-mi speranţa să pot lua legătura profesorul Ivan Bárkányi. Răspunsul a sosit la începutul lunii februarie 2025. ntr-un e-mail semnat de magister Emília Šolcová de la Gimnaziul Šrobarova, care s-a interesat despre prof. Ivan Bárkányi, de la fosta directoare a şcolii, am fost înştiinţată că, din nefericire, acesta a decedat în 2020,  dar mi-au promis că vor încerca să ia legătura cu familia defunctului profesor şi să-i transmită rugămintea de a mă contacta. Era o veste la care nu mă aşteptasem. Îmi pusesem multe speranţe într-o discuţie cu fiul Klarei… Dar n-a mai fost posibilă. Peste o zi sau două am fost sunată la telefon de pe un număr cu prefix de Slovacia. Aici Mark Bárkányi, fiul profesorului Ivan Bárkányi, am fost rugat să vă telefonez – mi-a spus interlocutorul în limba engleză, iar eu, foarte emoţionată, nu ştiam cum să rezum în câteva cuvinte motivele pentru care-l căutam, aşa că l-am rugat să-mi trimită (pe WhatsApp) adresa lui de e-mail ca să-i pot relata pe larg legătura bunicii sale, Klara Bárkányiová (n. Szűcs), cu Clujul, precum şi amănuntele pe care le aflasem deja din investigaţiile anterioare. Mark a dat dovadă de mult interes şi empatie pentru subiectul cercetării mele. Mi-a trimis un fragment din volumul Spomienky Zaviate Časom (Amintiri estompate de timp) publicat de profesorul Ivan Bárkányi, în anul 2020, în care autorul evocă figura mamei sale Klara Bárkányiová Reisz Szűcs. Am primit de la Mark şi câteva fotografii din diferitele perioade ale vieţii Klarei, precum şi ale unor tablouri create după război. Sunt imagini esenţiale pentru ca evocarea ei să fie cât mai credibilă. În continuare îi dau cuvântul lui Mark – cel mai în măsură să ne prezinte tabloul vieţii Klarei în anii de după război.Read more…

Jul 24, 2025 10 comments

Curtea Constituţională a reconfirmat constituţionalitatea Legii Vexler, dar nu l-a convins pe preşedintele României

Jul 20, 2025By

În cadrul Declaraţiilor de presă susţinute vineri, 18 iulie 2025, la Ambasada României de la Berlin, Nicuşor Dan, preşedintele României, a fost întrebat ce va face cu Legea Vexler, după ce sesizarea sa de neconstituţionalitate a fost respinsă, în unanimitate, de Curtea Constituţională a României: o va promulga sau o va retrimite în Parlament? Preşedintele Nicuşor Dan a declarat: „Legat de legea inițiată de domnul Vexler, să facem niște precizări. În primul rând, ea completează o lege care există, e în vigoare. În al doilea rând, eu am atacat-o la Curtea Constituțională, cerând Curții Constituționale să constate că aproximativ jumătate din articolele din această completare sunt neconstituționale, opinie pe care o am în continuare, chiar dacă Curtea Constituțională a spus altceva. În continuare, cred că a lăsa ambiguitate în mai multe articole din această lege este nociv pentru societate și face ca tensiunea dintre cele două grupuri pe care am văzut-o în societate de un an de zile să se amplifice și să nu se reducă și după ce Curtea Constituțională va redacta motivarea prin care a respins obiecția mea de neconstituționalitate, în termen de zece zile, eu o voi trimite Parlamentului pe acele articole pe care le-am contestat inițial.” Din răspunsul preşedintelui României reiese limpede că domnia sa are dubii privind constituţionalitatea Legii Vexler, deşi Curtea Contituţională a respins de două ori sesizările de neconstituţionalitate. Potrivit Articolului 77 din Constituţia României, înainte de a promulga o lege, preşedintele României are dreptul de a o trimite pentru a fi reexaminată şi (eventual) modificată de Parlament, dar după adoptarea ei, este obligat să o promulge. În consecinţă, dorinţa preşedintelui Nicuşor Dan de a retrimite Legea Vexler în parlament nu constituie un abuz, dar nu pot să nu mă întreb ce înseamnă, de fapt, acest demers.Read more…

Jul 20, 2025 13 comments

Klara Szűcs – pictoriţa supravieţuitoare de la Auschwitz (III)

Jul 10, 2025By

În ianuarie 2025, după şapte ani de căutare a Klarei Szűcs, autoarea celor trei portrete de femei aflate în camera de zi a scriitoarei Júlia Szilágyi, de binecuvântată amintire, „stelele s-au aliniat” şi povestea vieţii tinerei pictoriţe, supravieţuitoare a Holocaustului, a prins contur. Povestea detaliată a demersurilor mele care păreau fără sorţi de izbândă am relatat-o în prima parte a acestui articol iar în partea a doua am povestit despre viaţa ei dinainte şi din timpul Holocaustului. Ea s-a încheiat cu sosirea Klarei la Cluj, la gândul că tatăl ei, dacă a supravieţuit lagărelor naziste, va reveni la ultima locuinţă, de unde fusese deportată întreaga familie. În interviul amplu acordat lui Karin Binderova, în iulie 1996, pentru USC Shoah Foundation, nu este menţionată data sosirii la Cluj, dar trebuie să fi fost în primăvara lui 1945, întrucât lagărul de concentrare de la Gross Rosen (de care aparţinea sub-lagărul Zittau) fusese eliberat în februarie 1945, dar Klara petrecuse un răstimp şi la rudele din Budapesta, aşteptând veşti despre tatăl ei. Potrivit amintirilor Júliei Szilágyi (pe atunci în vârstă de 9 ani), întâlnirea cu Klara s-a produs de îndată după sosirea ei în oraş. Iată cum o descria în articolul publicat în Baabel, în decembrie 2017: Klara Szűcs a venit la noi acasă împreună cu mama mea. “O adusese de la gară, unde grupuri de voluntari îi primeau pe deportaţi cu ceai, supă şi DDT pentru că, din câte-mi amintesc, bântuia tifosul – aşa am aflat şi de cuvântul epidemie, în vara târzie a lui 1945 – pentru asta era nevoie de DDT”. Din cele relatate de Klara în interviu reiese că după sosirea la Cluj, s-a dus direct la vechea lor casă din Piaţa Széchényi. Locuinţa nu era ocupată, dar fusese devastată. Nu a mai găsit niciun obiect de mobilier, doar câteva fotografii (care nu trebuiseră nimănui și, din fericire, nu fuseseră distruse) şi niște haine aruncate în pivniţa casei. Ce era să facă acolo? Read more…

Jul 10, 2025 6 comments

Klara Szűcs – pictoriţa supravieţuitoare de la Auschwitz (II)

Jun 26, 2025By

Au trecut şapte ani de când am început căutarea Klarei Szűcs, autoarea celor trei portrete care se aflau pe peretele camerei de zi a scriitoarei Júlia Szilágyi, de binecuvântată amintire. Povestea detaliată a demersurilor mele care păreau fără sorţi de izbândă am relatat-o în prima parte a acestui articol El se încheia cu apelul telefonic primit de la Paul Dancu din Satu Mare, pasionat cercetător al istoriei Holocaustului şi vorbitor de slovacă. El a vizionat interviul Klarei Barkanyiova (n. Szücs) realizat de Karin Binderova în iulie 1996, în cadrul USC Shoah Foundation, şi păstrat în arhiva Universităţii Southern California din SUA. Din cele repovestite de el s-a alcătuit partea a doua a articolului. Klara Szűcs s-a născut în 24 ianuarie 1918, într-o familie evreiască din Oradea care încă făcea parte din Austro-Ungaria. Tatăl ei, inginer feroviar, era născut în Ungaria, iar mama provenea din aşa-numitul Ţinut de Sus (Felvidék), adică Slovacia actuală. După încheierea Primului Război Mondial, Transilvania a intrat în componenţa României, iar inginerul feroviar Szűcs a decis să-şi continue viaţa în noua patrie şi să lucreze la Căile Ferate Române. A fost transferat la Târgu Mureş, unde Klara şi-a petrecut copilăria şi a urmat clasele primare la şcoala evreiască. Familia nu era religioasă, dar mergea la sinagogă şi Klara îşi aminteşte de rabinul cel strict şi de frumoasele serbări de Purim şi Hanuca. Era o fetiţă talentată, lua ore de balet şi patina foarte bine, dar cel mai mult îi plăcea să deseneze. Încă din anii de şcoală şi-a dorit să devină pictoriţă. Vacanţele şi le petrecea la Banská Bystrica, la vila bunicilor Reisz, din partea mamei, unde a învăţat şi puţină slovacă. După câţiva ani, tatăl Klarei a fost transferat înapoi la Oradea şi ea a urmat liceul Oltea Doamna, unde şi-a dat bacalaureatul în 1937.Read more…

Jun 26, 2025 11 comments

Rămas bun, Mirjam Bercovici!

Jun 16, 2025By

Medicul şi scriitoarea Mirjam Bercovici a plecat la cele veşnice. În 11 septembrie ar fi împlinit 102 ani de viaţă şi deja îmi pregătisem titlul articolului aniversar: Încă nu am ajuns la vârsta la care să nu mai pot învăţa ceva nou. Această frază mi-a spus-o acum vreo două luni, când am sunat-o ca s-o întreb de ce întârzie cu articolul pentru Baabel. – Mi s-a stricat computerul şi sunt pe cale să-mi cumpăr un laptop. – Vă luaţi un laptop nou? – Desigur. – Oare n-ar fi mai bine să cumpăraţi unul second-hand cu sistem de operare mai vechi? Cel nou are cea mai recentă versiune de Windows şi e greu de învăţat. – Încă nu am ajuns la vârsta la care să nu mai pot învăţa ceva nou! Mintea receptivă şi energia doamnei Mirjam erau o dovadă vie pentru faptul că vârsta este doar un număr. Poimâine, 18 iunie se împlinesc 10 ani de când a publicat primul articol în Revista Baabel. În acest deceniu a publicat, aproape constant, câte un articol pe lună. „Nu am energia să scriu în fiecare număr, dar mi-a propus să public în fiecare al doilea număr al revistei” – mi-a spus şi s-a ţinut de cuvânt.Read more…

Jun 16, 2025 17 comments

Klara Szűcs – pictoriţa supravieţuitoare de la Auschwitz (I)

Jun 11, 2025By

Se împlinesc 80 de ani din vara lui 1945, când Klara Szűcs a sosit cu trenul la Cluj. Supravieţuise lagărelor de exterminare naziste. Pentru prima dată i-am auzit numele în 2017, de la prietena mea dragă, scriitoarea Júlia Szilágyi, fie-i memoria binecuvântată. Îndeobşte, Júlia mă primea în camera ei preferată, ticsită de cărţi, cu o măsuţă joasă şi fotolii graţioase, de epocă, cu pereţi tapetaţi de tablouri ale unor maeştri ardeleni şi cu o sculptură în lemn, de Szervatiusz, amplasată între două ferestre mari. Júlia şedea comod pe şezlongul din faţa imensei biblioteci, jur-împrejurul ei erau risipite cărţile pe care tocmai le citea, filele răzleţe pe care îşi nota gândurile, iar motanul Pamcsi i se cuibărea în poală, în timp ce noi tăifăsuiam în tihnă. Într-o zi însă, dorind să-mi arate un text început pe computer, am intrat în cealaltă cameră – mai spaţioasă, cu câteva piese de mobilier stil şi mai puţine tablouri. Nu eram prima oară acolo, dar de data asta privirea mi-a adăstat mai mult asupra celor trei portrete de femei, expuse grupat, reprezentând-o pe Júlia (fetiţă), pe mama şi mătuşa ei. Cel mai mult m-a frapat chipul Júliei care – deşi un portret de fetiţă – emana graţie şi maturitate. Ochii mari, de un albastru intens şi profund, prefigurau aplecarea spre cugetare a viitoarei eseiste, în timp ce surâsul poznaş, cu o umbră de cochetărie, dezvăluia că fetiţa purta deja în ea germenul femeii de o frumuseţe aparte. „Aveam nouă ani. Era în vara lui 1944, ne întorsesem din refugiul de la Bucureşti şi aşteptam cu teamă şi speranţă revenirea tatii din deportare. Cele trei portrete au fost desenate de o tânără supravieţuitoare a lagărelor naziste care ajunsese cu trenul la Cluj şi o vreme a locuit cu noi. O chema Klara Szücs – se poate citi şi pe semnătură.”Read more…

Jun 11, 2025 11 comments

Unchiul Jóska din Braşov, croitor de damă

May 29, 2025By

După noaptea bucuriei nemăsurate a triumfului raţiunii în alegerile din România a venit dimineaţa duşului rece, legat de situaţia economică dificilă pe care guvernul instalat de noul preşedinte va trebui s-o gestioneze. Atunci i-am zis soţului meu „Exact ca în ziua de după nunta unchiului Jóska.” Mulţi ani nu l-am cunoscut personal pe unchiul Jóska. Auzisem de el doar sporadic, din poveştile fraţilor Farkas, verişorii tatii. De fapt, nu erau chiar verişori, ci mai degrabă „unchi de-al doilea” apropiaţi ca vârstă cu tatăl meu. Mama lor fusese sora cea mai mică a străbunicii mele Rachel Fischmann (născută Oppenheim), din Bănişor.  Jóska (pe numele său întreg József Farkas) era fratele lor după tată, adică fiul vitreg al surorii străbunicii mele Rachel. Curioasă să descopăr crâmpeie din trecutul familiei mele spulberate de Holocaust, am profitat de răgazul petrecut la Braşov, între două trenuri, pentru a-l cunoaşte pe József Farkas. Îi telefonasem în prealabil şi, foarte amabil, m-a invitat să-l vizitez: „Locuiesc chiar în spatele Hotelului Aro. E uşor de găsit”. Legătura de rudenie dintre noi era destul de îndepărtată și nu prea știam la ce fel de primire să mă aștept. Am găsit destul de uşor casa, am urcat la etaj şi am sunat. Mi-a deschis un bătrânel scund, cu ochelari cu ramă groasă şi  un zâmbet larg: „Pofteşte, pofteşte, te-am aşteptat cu masa pusă!”Read more…

May 29, 2025 7 comments

Raţiunea a învins în România

May 19, 2025By

E trecut de miezul nopţii, susţinătorii, în majoritate tineri, ai lui Nicuşor Daniel Dan, primarul Bucureştiului, care a câştigat alegerile prezidenţiale, îşi ovaţionează alesul în Cişmigiu, iar eu am impresia că totul e un vis, că nu poate fi adevărat. Privesc rezultatele matematice ale numărării voturilor: Nicuşor Dan 53,93% versus George Simion 46,07%, cel dintâi devansându-l pe  adversarul său, cu câteva sute de mii de voturi. O victorie covârşitoare, la care – sincer – nu mă aşteptam deloc. Eram sceptică şi cei din jurul meu erau la fel de neîncrezători în viitor. Eram temătoare de ce s-ar fi putut întâmpla dacă un naţionalist-extremist, cu simpatii legionare, ar fi ajuns în fruntea ţării. Unele dintre cunoştinţele mele, aflate în poziţii importante, unde aveau acces la informaţii relevante pentru situaţia politică, îl dădeau câştigător pe naţionalistul George Simion. Mă întrebam ce va urma?Read more…

May 19, 2025 31 comments

Conversând (chatting) despre nasturi şi… Baabel

May 15, 2025By

Dragă cititorule, Cele relatate în acest articol s-au petrecut întocmai, în seara de sâmbătă, 10 mai 2025, şi că nimic, dar absolut nimic nu este ficţiune. Totul a început acum câteva zile, când mă gândeam la subiectul următorului meu articol. Am decis ca în actuala conjunctură politică şi economică super-tensionată şi complicată voi aborda un subiect mai lejer. Ideea mi-a venit atunci când soţul meu mi-a spus „Mi-a căzut un nasture de la cămaşă, te rog să-l coşi”. Nu mai cususem un nasture de ani buni, probabil pentru că astăzi înlocuim hainele mai repede decât să li se fi uzat aţa de la nasturi. Nasturii – iată un subiect potrivit! Aş putea să scriu amintiri personale, istoric, curiozităţi, proverbe şi zicători, poveşti şi snoave. Şi m-am documentat. Totul a mers strună până la proverbe şi zicători, pentru care oferta de pe Internet este aproape inexistentă (în toate limbile cunoscute de mine). Așa că m-am gândit să apelez (în premieră) la ajutorul lui ChatGPT. De aici lucrurile s-au desfăşurat după cum urmează:Read more…

May 15, 2025 11 comments

O problemă de matematică ce se cere soluţionată strategic, contracronometru

May 5, 2025By

S-a încheiat primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Cei 53% dintre alegătorii din ţară şi din Diaspora au decis câştigătorul – exact aşa cum îl dădeau toate sondajele. Este George Simion, preşedintele, auto-întitulat „suveranist”, al partidului AUR[1]cunoscut şi ca un exponent al ideilor antisemite. Erijat în postura de succesor al lui Călin Georgescu (candidatul fantomă care a dus la anularea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2024), el a colectat şi voturile acestuia, obţinând în final aproape patru milioane de voturi, cu aproape două milioane peste cel de al doilea clasat: Nicuşor Dan – primarul general al capitalei. Restul voturilor s-a distribuit între ceilalţi candidaţi, mai mult sau mai puţin pro-europeni. Vestea bună este că challengerul lui George Simion nu este celălalt „suveranist”, ci un candidat pro-european deci nu s-au epuizat şansele de a avea un preşedinte continuator al orientării actuale pro-occidentale a României. Care sunt şansele lui de a câştiga? Rezultatul turului II nu pot fi aproximate printr-o simplă adunare a voturilor date de actualii alegători pro-europeni, ci se arată ca o problemă mult mai complexă ce trebuie formulată şi soluţionată rapid de echipa actualului candidat – matematician de profesie. Read more…

May 5, 2025 13 comments

Au degerat magnoliile

May 1, 2025By

Vestea mi-a dat-o şoferul de taxi, cu o mină îngrijorată. “Nu ştiu, doamnă, ce-o fi cu noi, totul se duce de râpă… Până şi magnoliile au îngheţat” mi-a spus, după ce l-am salutat şi i-am indicat destinaţia călătoriei mele. Adevărul e că dacă vrei să te informezi prompt asupra noutăţilor arzătoare şi să iei pulsul societăţii atunci, în timpul unei călătorii cu taxiul, nu e cazul să te cufunzi în lumea smartphone-ului, ci să conversezi cu şoferul. Fie că eşti de acord cu el, fie că-l contrazici, la sfârşitul călătoriei, cel câştigat eşti tu, clientul. Sper totuşi că şi reciproca e valabilă, plecând de la o maximă plină de tâlc (nu ştiu cui îi aparţine), pe care tata mi-o pomenea adesea: Dacă doi oameni schimbă între ei două obiecte, în final fiecare va avea câte un obiect, dar dacă schimbă două idei, în final fiecare va rămâne cu ambele. – Au îngheţat magnoliile? Aşa ceva nu am mai văzut de când sunt! – Nici eu – întări şoferul de taxi – dar azi dimineaţă, când am ieşit din casă, florile superbei magnolii de vizavi stăteau ca nişte lumânări încremenite. Apoi s-au învineţit şi s-au pleoştit… Aşa sunt vremurile, aduc numai nenorociri. Nu vedeţi ce e în lume? Războiul face ravagii în Ucraina şi nu pare să se termine. E la doi paşi de noi, n-ai de unde să ştii dacă nu ajunge şi aici. Şi Trump impune taxele acelea care o să ne nenorocească şi pe noi… Şi ce va fi la noi, la alegerile prezidenţiale din mai? Cine credeţi că va câştiga? – – Habar nu am – mi-am spus eu părerea sincer. D-voastră ce credeţi? – Acu’ că au îngheţat şi magnoliile e semn rău. Nu pot să dau niciun pronostic – a conchis şoferul, la fel de circumspect ca mine. Nu ai de unde să ştii ce opinii politice are clientul, şi-o fi zis el. De ce să intri în contradicţie, acum când toată lumea e încrâncenată? La fel am gândit şi eu.Read more…

May 1, 2025 6 comments

Istoria unui cântec: Buchenwaldlied sau Buchenwälder Marsch

Apr 17, 2025By

Cunoşteam cântecul încă din copilărie, tata şi unii din foştii lui tovarăşi de lagăr îl fredonau la întâlnirile „buchenwaldiştilor” clujeni care aveau loc anual de 11 aprilie.
În perioada doctoratului de la Moscova, tata a participat la întâlnirile foştilor deţinuţi de la Buchenwald, mai ales prizonieri de război, şi mi-a spus că şi ei cântau acelaşi marş. L-am auzit apoi pe Appellplatz, în aprilie 2019 şi 2024, la festivităţile aniversare de la Weimar-Buchenwald, unde mulţi dintre participanţi cântau împreună cu corul profesionist, care se auzea din difuzoare. Mă impresionează, îmi dau lacrimile de câte ori aud versurile refrenului bine-cunoscut: Oh, Buchenwald, ich kann dich nicht vergessen, weil du mein Schicksal bist.
[Oh, Buchenwald, nu te pot uita, pentru că tu ești soarta mea]. Este un cântec supravieţuitor al Holocaustului care continuă să anime spiritele. Mulţi îl cunosc, îl fredonează, dar cred că puţini îi cunosc istoria: cine l-a compus şi când? Și eu mi-am pus întrebarea abia acum, la cea de a 80-a aniversare a eliberării lagărului.Read more…

Apr 17, 2025 17 comments

Cine mai scrie de mână?!

Apr 3, 2025By

Pe masa mea de lucru este pahar de bachelită vechi, de sorginte rusească. Iniţial a stat zeci de ani pe biroul masiv al tatii. Îl adusese în 1961, când a revenit de la Moscova, unde îşi susţinuse doctoratul, şi îl utiliza drept recipient pentru ustensilele de scris: creioane Koh-i-Noor bine ascuţite, cu mine de toate tipurile, creioane automate şi pixuri de calitate. Îmi amintesc de momentele când îşi alegea cu grijă instrumentul adecvat şi apoi se apleca să-şi aştearnă notele de curs sau să schiţeze un desen tehnic pe colile veline, aranjate în top în biblioteca din spatele biroului. După plecarea tatii din această lume, am adus acasă la mine paharul de bachelită şi l-am umplut cu creioane automate, pixuri, linere şi carioci de mult uscate, pe care le ţin numai ca să-mi amintească de tata. Ce să fac cu atâtea instrumente de scris? Nici nu am loc să scriu pe o coală A4, masa mea de lucru fiind cotropită de computer. Dacă totuşi scriu de mână, o fac doar ca să-mi notez câteva idei, să-mi întocmesc o listă de obiective pe termen scurt sau de cumpărături. Acestea le notez pe bilețele, pe care apoi le pun, în funcţie de destinaţie, în buzunar, în geantă sau le prind într-un dispozitiv cu clemă ca să le am mereu în faţa ochilor. (De pildă, pe un astfel de bileţel scrie: „de terminat articolul pentru Baabel).Read more…

Apr 3, 2025 10 comments

Mi-a căzut o piatră de pe inimă, dar nu s-a rostogolit prea departe

Mar 13, 2025By

În 11 martie după-amiază, Curtea Constituţională a României (CCR) a decis respingerea candidaturii lui Călin Georgescu la președinția ţării. Potrivit legii este o hotărâre definitivă şi irevocabilă. Era o situaţie firească, previzibilă, după ce acest candidat demonstrase prin ideile şi faptele sale că este incompatibil cu jurământul preşedintelui României. A doua zi după ce Biroul Electoral Central (BEC) invalidase candidatura lui Georgescu, declanşând proteste violentele ale susţinătorilor furioşi, Curtea Constituţională a respins contestaţiile care cereau anularea deciziei BEC. De data aceasta acţiunea Curţii Constituţionale a fost mai limpede decât în decembrie, când a anulat turul întâi al alegerilor după ce mai întâi le validase. Aştept ca la un moment dat, cât de curând posibil, să se aducă la cunoştinţa publicului larg motivele anulării şi ale bâlbâielii care a precedat-o. Aş dori ca lumea să poată afla şi cauzele scăpării din vedere a acestui candidat extremist, apărut parcă din neant şi propulsat într-un timp record, deşi ulterior s-a aflat că nici parcursul său profesional şi nici cel politic, dinainte şi de după 1989, nu erau necunoscute serviciilor care, totuşi, s-au dovedit insuficient de vigilente.Read more…

Mar 13, 2025 11 comments

Când se împarte norocul

Mar 6, 2025By

Chiar dacă nu suntem deloc superstiţioşi (ceea ce e o raritate, cred eu) şi considerăm că, potrivit proverbului „norocul şi-l face omul cu mâna lui”, nu putem tăgădui existenţa lui (şi, inevitabil, a ghinionului) care, la prima vedere, (dar nici la o cercetare mai profundă) nu pare a fi rezultatul unor acţiuni şi fapte pe deplin raţionale, călăuzite de mintea şi voinţa umană. De aici şi zicerile „A dat norocul peste el.” sau „Prost să fii, noroc să ai”. Ce este norocul? Potrivit DEX: „Întâmplare neașteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reușita unei acțiuni, îndeplinirea unei dorințe” sau „soartă, ursită, destin favorabil”. În cea de a doua ipostază, norocul figurează în majoritatea covârşitoare a urărilor şi dorinţele noastre, una dintre cele mai cunoscute fiind mazel tov-ul evreiesc care coincide cu urarea tradiţională a minerilor „noroc bun!”. De unde vine norocul, cine îl împarte (din păcate în mod inegal) nu ştim, dar cu toţii tânjim după el, aşa cum spune un vechi cântec ardelenesc: Când s-o-mpărțit norocu’,
Fost-am eu dus la lucru
Şi la tăți le-o dat cu caru’,
Numa’ mie cu paharu’
Nici acela n-o fost plin,
Jumătate-o fost venin
În prag de 1 Martie m-am plimbat prin Clujul ticsit cu vânzători de mărţişoare. Oferta foarte bogată, pe toate gusturile, abunda în elementele tradiţionale purtătoare de noroc: coşarul, trifoiul cu patru foi, potcoava şi buburuza, în cele mai clasice sau insolite reprezentări. De-a lungul anilor primisem şi eu astfel de mărţişoare, dar nu mi-am pus întrebarea de ce tocmai ele sunt (sau se spune că ar fi) aducătoare de noroc.Read more…

Mar 6, 2025 16 comments

Földes Mária: A séta/Plimbarea – impresii de lectură

Feb 20, 2025By

Între copertele cartonate ale volumului suplu, de culoare albastru-deschis, sunt cuprinse două versiuni juxtapuse – cea maghiară şi cea română – a ultimei cărţi antume publicate de Mária Földes. Cartea, apărută în 1974, la Editura Kriterion, nu a mai apucat să aibă ecoul scontat, întrucât autoarea s-a stabilit în Israel, unde trăiau fiica şi fiul ei – drept pentru care scrierile ei, ca ale altor „trădători” care au ales exilul – au fost scoase din librării şi biblioteci. Peste doar doi ani, în 1976, Mária Földes îşi punea capăt zilelor, în noua sa patrie, unde nu-şi făcuse încă un nume, în timp ce în ţara sa natală, unde fusese o scriitoare cunoscută şi apreciată, avea să fie dată uitării vreme de câteva decenii. În 2024, la 50 de ani de la publicare, aceeaşi Editură Kriterion a restituit publicului cititor o ediţie revizuită şi bilingvă, întitulată Plimbarea/A Séta. Cele două texte sunt alăturate într-o viziune tipografică ingenioasă. Silueta feminină fragilă de pe coperta cărţii are postura inconfundabilă a Máriei Földes, aşa cum mi-o aminteam din copilărie. Locuiam în blocuri învecinate şi o vedeam adesea trecând pe stradă, de obicei la braţ cu soţul ei. O însoţeam admirativ cu privirea, pentru că era o personalitate: o scriitoare consacrată, autoarea unor piese de succes puse în scenă la Teatrul Maghiar din Cluj. Cum să nu-mi amintesc de ţinuta ei puţin adusă de spate, dar graţioasă?! Dar nu ştiam nimic altceva despre ea decât că era scriitoare.
Nu citisem nimic scris de Mária Földes înainte de a lua în mână această carte. O carte despre Auschwitz.Read more…

Feb 20, 2025 8 comments

„Azi, 19 decembrie 1944, la 17 şi 15, inaugurez emisiunile” – impresii după lectura cărţii lui Carol Iancu despre Ilarie Voronca

Feb 6, 2025By

Am citit pe nerăsuflate cea mai recentă carte a istoricului Carol Iancu, întitulată POURQUOI LE POÈTE ILARIE VORONCA S’EST IL SUICIDÉ? Corréspondances Inédites (1939-1947) [De ce s-a sinucis poetul Ilarie Voronca? Corespondenţa inedită (1939-1947)], apărută în 2024 la Editura L’Harmattan, Paris, în colecţia „Mondes Juifs et lumières du judaïsme”. Cartea caută motivele pentru care poetul român-francez şi-a pus capăt zilelor la doar 43 de ani, studiind corespodenţa acestuia cu persoanele care i-au devenit apropiate în anii grei ai războiului şi prigoanei antievreieşti. Volumul se înscrie în mod firesc în cercetările cunoscutului istoric şi profesor emerit al Universităţii din Montpellier a cărui prodigioasă activitate de cercetare cuprinde, pe lângă istoria socială, economică şi politică a evreilor din România, şi viaţa şi opera artiştilor, scriitorilor şi poeţilor evrei români care s-au remarcat în Franţa. Recenta sa carte este rodul unei munci de cercetare care s-a întins pe câteva decenii şi s-a desfăşurat nu numai în biblioteci şi arhive, ci şi „pe teren”, unde a realizat interviuri cu prietenii şi cunoştinţele poetului şi a avut acces la scrisorile pe care aceştia le deţineau. Prin publicarea cărţii, cuprinzând corespondenţa inedită a poetului, Carol Iancu oferă cititorilor (dar şi cercetătorilor) informaţii care limpezesc nu numai cauza sfârşitului tragic, ci şi unele aspecte mai puţin cunoscute ale vieţii lui Ilarie Voronca. Poate pentru că am citit şi alte relatări despre sinuciderea lui Voronca, am căutat în scrisorile sale indicii privind elementele care l-au animat, i-au oferit o oarecare satisfacţie şi i-au inspirat un dram de speranţă, în zbuciumaţii ani parizieni care au precedat decizia sinuciderii. Şi cred le-am descoperit. Următoarele fragmente din scrisorile adresate soţilor Mazenq sunt relevante pentru emoţia, agitaţia şi (uneori) chiar optimismul pe care le-a simţit poetul în noua sa ipostază de jurnalist de radio. Read more…

Feb 6, 2025 13 comments

Binecuvântată fie amintirea numelor lor necunoscute!

Jan 23, 2025By

După cum s-a dovedit, majoritatea covârşitoare a cetăţenilor neevrei au dat dovadă de ostilitate sau, în cel mai bun caz, de indiferenţă faţă de concitadinii lor evrei (chiar vecini şi cunoştinţe) supuşi prigoanei, spolierii, ghetoizării şi deportării în lagărele de exterminare. Totuşi, în mai toate ţările unde funcţionau legile rasiale şi evreii erau în primejdie de moarte, s-au găsit şi Oameni (cu O mare) care s-au împotrivit acestui curent, ajutându-şi semenii evrei să supravieţuiască, chiar dacă asta însemna înfruntarea unor riscuri importante, precum pedeapsa capitală sau deportarea în lagărele naziste. Acum, în preajma zilei de 27 ianuarie,  Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului e bine să ne amintim de salvatorii evreilor. Titlul de Drept între Popoare a fost instituit pentru a-i onora pe aceşti ne-evrei temerari şi este acordat de către Memorialul Yad Vashem din Ierusalim, fiind o îndatorire înscrisă printre obiectivele acestei instituţii, încă de la înfiinţarea sa, în 1952. Punerea efectivă în practică a acestei directive a început în 1963, după procesul lui Eichmann, când Israelul a dorit să arate că alături de descoperirea şi pedepsirea celor care s-au făcut vinovaţi pentru exterminarea evreilor, doreşte să-i omagieze pe cei care, în cele mai negre vremuri ale istoriei, şi-au păstrat omenia, ajutându-şi semenii evrei. Conferirea titlului se face în urma unei propuneri nominale, însoţite de o mărturie a celui salvat, dovedită de documente oficiale sau alte probe concludente. Potrivit statisticii din 2023, de-a lungul celor şaizeci de ani de când se acordă acest titlu, el a fost conferit unui număr de 28.486 de persoane, din 47 de ţări. Cu siguranţă au fost mai mulţi salvatori care ar fi corespuns criteriilor şi ar fi intrat în panteonul Drepţilor între Popoare, dar nu mai există martori, nici documente suficiente care să ateste acţiunile lor şi, uneori, nu li se mai cunoaşte nici măcar numele. Este şi cazul pe care îl voi relata în continuare.Read more…

Jan 23, 2025 19 comments

Călcătoarea

Jan 9, 2025By

În cazul (articolului) de faţă călcătoarea sunt chiar eu. Calc destul de des, în ciuda faptului că aş putea evita această îndeletnicire, de-a dreptul desuetă şi nu prea agreată, întrucât majoritatea materialelor textile actuale nu trebuie călcate. Prefer, totuşi, cămăşile şi aşternuturile călcate chiar dacă nu „performez” în ale călcatului. Nu reuşesc să netezesc perfect toate hainele, mai ales la buzunare sau la umeri, dar călcatul mă relaxează. Asta se întâmplă mai ales atunci când „navighez” cu fierul de călcat care – asemeni unei ambarcaţiuni (cu abur) – alunecă pe talazul liniştit al aşternuturilor sau feţelor de masă, iar eu îmi pot lăsa gândurile să zboare… Ţin minte vraful de aşternuturi scoase de pe sârmă (aproape îngheţate iarna şi pătrunse de arşiţă vara, mirosind a săpun de rufe fiert în casă) şi depozitate în proximitatea scândurii de călcat. Apoi erau luate, rând pe rând, stropite cu apa pregătită într-un lighenaş şi rulate ca să se înmoaie. În limba maghiară acţiunea se numea „práholni” (un termen regional, care apare şi în dicţionarul maghiar de regionalisme). Mult mai târziu, după ce în prăvăliile de menaj au început să se vândă produse de material plastic, avea să apară şi o sticlă specială de stropit rufele, cu capac perforat. Read more…

Jan 9, 2025 10 comments