Baubau era pe…scenă

Am ascultat discursul rostit de Oratorul în Cămaşă Albă, în faţa mulţimii adunate în Piaţa Victoriei din capitală. L-am ascultat şi atunci, în direct, şi apoi – pentru a încerca să-l înţeleg – l-am reascultat într-o înregistrare postată pe Internet. Ar fi fost bine să găsesc şi textul scris, ca să-l pot parcurge de mai multe ori, să revin asupra unor pasaje şi să caut logica lor. Voiam să înţeleg sensul celor rostite, timp de mai bine de o jumătate de oră, către mulţimea adusă – cu trenurile şi autobuzele – de pe tot cuprinsul ţării, felicitată de însuşi Oratorul în Cămaşă Albă, pentru curajul ei de a veni la Bucureşti, într-un număr atât de mare. Din cuvântarea ilustrată, pe ecranul din fundalul scenei, cu imagini desprinse parcă din benzi desenate, nu am reuşit să reţin logica, ci doar cuvintele cheie: stat paralel, securişti, stalinişti, delaţiune, interceptări, abuzuri, ba chiar şi tiranie. Dacă la început acest „stat paralel” era nebulos, după doar zece minute de cuvântare, reprezentanţii săi erau identificaţi cu şefa DNA, jurnaliştii şi magistraţii „acoperiţi”, ba chiar şi preşedintele României Read more…

O carte în memoria evreilor din Dej

În 1970 apărea la Tel Aviv cartea scrisă de Zoltán Singer şi întitulată “Volt egyszer egy Dés…Bethlen, Magyarlápos, Retteg, Nagyilonda és környéke” [A fost odată un Dej…Beclean, Târgu Lăpuş, Reteag, Ilonda şi împrejurimi]…Am citit cartea cu nesaţ, aflând din ea o mulţime de lucruri despre istoria evreilor din oraşul Dej, odinioară “micul Ierusalim” şi tragedia distrugerii acestei comunităţi puternice, prospere, pioase, cu sete de învăţătură iudaică şi receptivă – de timpuriu – faţă de idealul sionist. Din aceeaşi carte am aflat şi despre comunităţile din celelalte localităţi importante de pe valea Someşului, fostul judeţ Someş sau (în vremurile imperiului) comitat Solnoc-Dăbâca. La distanţă de aproape o jumătate de veac, editura Hasefer a publicat versiunea în limba română a cărţii, tradusă de Julianna Köpeczi şi coordonată de lector universitar dr. Raluca Moldovan. Volumul masiv, de peste 700 de pagini, este o adevărată frescă a istoriei evreilor din Dej şi o descriere impresionantă a tragediei ghetoizării, deportării şi dispariţiei majorităţii lor covârşitoare, ilustrată cu fotografii şi reproduceri de documente, de o mare valoare.Read more…

Unde a dispărut Eva?

În 4 iunie 1944, comandantul gării din Košice înregistra trecerea garniturii de tren care sosea de la Reghin, cu 3149 de evrei înghesuiţi în vagoanele de vite, în condiţii cumplite. Printre ei se aflau şi cei 986 de evrei originari din Gheorgheni, oraşul natal al mamei. Aceştia fuseseră scoşi din case, în zorii zilei de 3 mai, deposedaţi de toate obiectele de valoare şi duşi în curtea şcolii elementare din centrul oraşului unde au fost ţinuţi câteva zile, sub cerul liber, iar apoi au fost transportaţi cu trenul în cumplitul ghetou din Reghin. În final au fost înghesuiţi în vagoanele de vite cu destinaţia Auschwitz. Din cei 986 de evrei deportaţi în lagărele de exterminare naziste au revenit la Gheorgheni doar 92 de supravieţutori. Aceştia au întocmit lista celor pieriţi (potrivit unor surse ar fi găsit această evidenţă în arhivele jandarmeriei locale), au confecţionat plăci de marmură albă cu numele celor fără de morminte şi le-au amplasat pe pereţii sinagogii din Gheorgheni, în iarna anilor 1945-1946, devansând cu 9 ani memorialul din sinagoga pragheză Pinchas. Peste câteva decenii avea să mai fie adăugat un nume care lipsea: Eva Tabák – bunica mea din partea mamei.Read more…

Supă de agrişe

Grădina căsuţei nu era mare, dar graţie ingeniozităţii bunicii în răsadurile de aici îşi găseau loc florile fiecărui anotimp, roşiile şi căpşunele, cartofii şi frăguţele, iar lângă gard se lăfăiau tufele de agrişe, strugurei şi zmeură, întărind parcă o pildă potrivit căreia mai întâi trebuie să-ţi stepezeşti dinţii (mâncând agrişe şi strugurei) – care se coceau mai devreme – ca mai apoi să te poţi desfăta cu dulceaţa aromată a zmeurii. Agrişele aninate de ramuri aveau culoarea verde-gălbuie a ochilor pisicii Ţilu-Milu, semănau cu nişte mărgele delicat-translucide sau cu nişte harbuji minusculi de stilcă vărgată. Îmi plăcea să le admir, dar nu mă îndemnam să le mănânc aşa, crude, oricât mă îndemna bunica care argumenta cu conţinutul lor ridicat de vitamica C (ghinion, şi strugureii aveau aceeaşi calitate!). În final conveneam că nu le mănânc crude, dar face ea o supă de agrişe foarte gustoasă, pe care am s-o mănânc pe nerăsuflate şi am să mai cer şi supliment.Read more…

Prezenţa (mai degrabă absenţa) informaţiilor online despre evreii din localităţile ardelene

Găsind aici un liman relativ tihnit, după decenii şi secole de prigoană, evreii s-au străduit să-şi întemeieze un cămin, să-şi crească şi să-şi educe copiii, să ridice şcoli şi sinagogi, să lucreze cu sârg, să-şi pună priceperea, inventivitatea şi receptivitatea la nou, în slujba dezvoltării economice şi progresului cultural al locurilor unde s-au stabilit fie ele oraşe mari, orăşele, sate mai răsărite sau cătune. Dacă în marile oraşe precum Clujul sau Oradea evreii s-au numărat printre întemeietorii întreprinderilor industriale emblematice, în cele mai mici au contribuit la începutul industrializării, în comune au construit mori şi fabrici de cherestea, găsind soluţii din cele mai ingenioase ca de pildă cea de la exploatarea forestieră de la Comandău. Au pus umărul la dezvoltarea medicinii şi ştiinţelor, la înflorirea presei de toate limbile, au dat artişti şi sportivi de seamă care au adus cinste Transilvaniei, sub orice administraţie ar fi fost ea. Au edificat comunităţi puternice, centre ale erudiţiei iudaice, curţi hasidice conduse de înţelepţi cu har şi învăţăcei cu sete de studiu. În Transilvania de Nord exista o lume evreiească, populată de peste o sută de mii de suflete. Majoritatea ei covârşitoare a dispărut în Holocaust. Iar acum e dată uitării. Mă refer la faptul că informaţiile online despre prezenţa evreilor, aportul lor la dezvoltarea localităţii şi sfârşitul lor tragic lipsesc aproape din toate textele disponibile pe internet despre istoria localităţilor (articolele din Wikipedia şi, foarte rar, la site-ul oficial ale primăriei).Read more…

Ierusalimul meu

Frumuseţea şi unicitatea Ierusalimului mi-au fost relevate de doi oameni speciali, erudiţi şi spirituali, care mi-au făcut onoarea de a participa la o emisiune moderată de mine, la începutul anilor 2000: Leon Volovici (fie-i memoria binecuvântată) şi Michael Finkenthal, prezenţi atunci la Conferinţa internaţională de Iudaistică, organizată anual la Universitatea Babeş-Bolyai. Incursiunea, alcătuită din cuvinte zugrăvitoare de imagini pregnante, a început cu evocarea luminii unice a acestui oraş de aur şi s-a încheiat cu învăţătura ce poate fi sorbită în oraşul care gândeşte. Ierusalimul e atât de vechi, încât vestigiile care nu au cel puţin cinci sute de ani, sunt prea „recente” ca să mai conteze, a remarcat unul dintre invitaţi. Adevărata mea întâlnire – revelatoare – cu Ierusalimul avea să se petreacă mai târziu, după ce aterizasem noaptea la Tel Aviv şi am ajuns la un hotel din centrul oraşului, la crăpatul zorilor. Privind pe geam am văzut soarele răsărind în spatele zidurilor cetăţii, suprapunând imaginea învăpăiată care mi-a tăiat răsuflarea, peste o alta – ce o păstram în memorie – zugrăvită cu penelul nădejdii pe zidul sinagogii de lemn Baal Şem Tov, din Piatra Neamţ.Read more…

Amintiri moştenite despre viitorul Israel

Cred că în fiecare casă evreiască de pe mapamond există o relicvă sau măcar o amintire despre Israel, aşa cum l-au visat înaintaşii. Am copilărit în plin comunism, fără bunici (pieriţi în Holocaust) şi cu părinţii (suravieţuitori ai Holocaustului) dedicaţi construirii unui regim nou, drept şi egal pentru toţi cetăţenii, aici pe pământul natal, ceea ce s-a răsfrânt şi asupra atmosferei de familie în care nu ţineam sărbătorile tradiţionale religioase, ci aniversările şi zilele onomastice. La1 Mai şi 23 August ne duceam la iarbă verde, Citeam multe şi recitam poezii (mai ales cu tata) din literatura universală şi cultivam încrederea în viitorul luminos pentru care ai mei nu „activau”, ci lucrau temeinic, cu entuziasm şi inventivitate, – fiecare în domeniul lui – iar eu am fost educată să studiez şi să respect principiile morale de bază. Dezrădăcinarea spirituală mi-a fost completată, într-o oarecare măsură, de către bunicii adoptaţi de mine, din casa cărora religia nu fusese alungată şi mi-a fost insuflată în forma ei generalizată şi ecumenică. Însă rădăcinile mele însetate s-au hrănit şi din crâmpeiele de amintiri ale tatii, din care răzbăteau versuri şi cântece învăţate şi pătrunse în suflet din prima tinereţe. Uneori, când ne plimbam în doi, tata – nu foarte talentat la muzică – fredona un cântec cu următoarele versuri : „Nisipul şi marea le vom cuceri şi-un port noi aici vom clădi”.Read more…

Fotografii şi…poze

Duminică, în Grădina Botanică din Cluj mi-am amintit de o butadă auzită cu ceva timp în urmă, de la un om de spirit: „Se fac tot mai multe poze şi tot mai puţine… fotografii”.

Grădina botanică era ultima staţie a periplului nostru tradiţional de aprilie, în căutarea, descoperirea şi redescoperirea magnoliilor din Oraşul Comoară, a arborilor vechi – care înfloresc, de decenii, cu tenacitate şi îndărătnicie în curţile caselor – şi a celor noi, mai degrabă arbuşti, care-şi deschid, sfioase, corolele stelate sau în formă de cupe pe petecele de pământ din faţa blocurilor, sfindând monotonia betoanelor.Am scos instinctiv telefonul să fac o poză şi am observat că gestul meu era multiplicat de zeci de ori, întrucât – cu excepţia bebeluşilor, preşcolarilor şi a seniorilor (foarte…seniori) – toată lumea fotografia în draci cu telefoanele sau aparatele de fotografiat…Read more…

Apăraţi-i pe cei mulţi şi solid ancoraţi

.şi năpustiţi-vă asupra celor puţini, răzleţi, diferiţi şi vulnerabili – încondeiaţi indirect dar cu fermitate – drept pericolul major pentru slăbirea celor dintâi. Nu pot înţelege altfel obstinaţia de a purcede la referendumul – pe care-l credeam dat uitării (pe cale de bun simţ sau de înţelegerea, în fine, a inutilităţii sale pentru societate ) – pentru redefinirea familiei în Constituția României. Se pare însă că e mare nevoie de reluarea acestei campanii, mai mult un vector pre-electoral pentru cei care par a pierde tot mai mult teren din pricina nepriceperii şi haotismului instalat la guvernare. Read more…

Cuvinte cheie pentru Pesah

În fiecare an aştept sărbătoarea de Pesah cu aceeaşi uimire, ca şi în copilărie, când această sărbătoare se insinua în casa bunicilor mei (adoptaţi) cu sfioşenia feliilor neregulate de azimă (pe atunci fabricate manual, aveam să aflu mai târziu) şi la întrebarea mea: Ce este asta? Mi se răspundea doar atât: pască! Mult mai târziu am înţeles că pasca de „paştele evreiesc” şi prăjitura kindli, în preajma Purimului, erau tributul bunicii mele adoptate Erzsi, creştină, faţă de originea bunicului meu adoptat, evreu botezat, şi, poate, pentru memoria fiului lor Ferkó, pierit la Auschwitz. În casă nu exista vreun Luah, pe perete atârna calendarul reformat, în care se înşiruiau zilele onomastice, şi totuşi Bunica Erzsi ştia când era Pesahul (şi Purimul) şi nu uita să procure azima (pe atunci habar nu aveam cum) care se încadra, modestă – atunci când calendarul apropia sărbătorile pascale evreieşti de cele creştine – între ouăle roşii, vopsite în foi de ceapă, şi cozonacii ardeleneşti, beigli, cu nucă şi cu mac. Read more…

Copiii din fotografie

Pe a fişul expoziţiei „Martori evrei ai unui secol românesc” – găzduite de Institutul Cultural Român din Tel Aviv în perioada 22 – 28 februarie 2018, apare fotografia a doi copii surâzători. O fetiţă cu chip angelic, cuminte şi ascultătoare, şi un băiat ceva mai neastâmpărat, lucru dovedit de basca aşezată puţin într-o parte şi privirea pusă pe şotii. Cine sunt cei doi copii şi în ce fel au fost martorii istoriei? – îşi poate pune întrebarea un privitor iscoditor care caută legătura dintre aspectul şi subiectul afişului. Răspunsul îl veţi afla de la semnatara acestor rânduri, legatara fotografiei originale.

Cei doi copii din fotografie sunt frate şi soră: Rifca şi Iţu Geller, verişorii primari ai mamei mele Sara Székely, născută Tabák. Erau copiii lui tanti Frida, mătuşa mamei dinspre tată, croitoreasă de meserie.Read more…

Babe şi Moşi

Primăvara e după colţ. Azi e Mărţişorul, ziua primei Babe din cele nouă (numărul cojoacelor lepădate de Baba Dochia) un răstimp capricios în care vremea blândă şi însorită poate fi degrabă alungată de viscol şi ger, exact ca acum, în 2018. A sosit momentul să ne alegem o babă ca să aflăm cum ne va merge tot anul, judecând după vremea din ziua babei preferate. Dacă va fi o babă rea cu vreme rece, vântoasă şi înnorată, ne va merge rău. Dacă va fi o zi senină cu vreme călduţă, va fi o babă bună… Dar cine a auzit de babe bune? Baba Cloanţa Cotoroanţa şi Baba Iaga sunt vrăjitoare patentate… Read more…

Şi, totuşi, mămăligă

Bunica mea adoptată, Erzsi, făcea mămăligă cel puţin o dată pe săptămână. După ce-şi pierduse un fiu la Auschwitz şi celălalt a plecat clandestin în America de Sud, scoaterea din frumoasa locuinţă cu patru camere din centrul Clujului – pe motiv că nu li se mai cuvine, închiderea biroului de „expert contabil” al bunicului Nándor, strîmtorarea la propriu şi la figurat (salariu mic de funcţionar la Uzinele Electrice şi mutarea forţată în căsuţa de la periferie, fără apă curentă şi WC în casă) nu i s-au mai părut atât de tragice…Read more…

Mircea Tivadar – primul laureat al Premiului „Kristóf Szongott”

La sărbătorirea lui Mircea Tivadar s-au reunit membrii comunităţii armene din Cluj, delegaţi ai unor comunităţi din ţară, lideri ai Uniunii Armenilor din România, reprezentanţi ai Comunităţii Evreilor din Cluj, prieteni români şi maghiari, reprezentanţi ai administraţiei publice, etc. Cel mai de vază invitat al festivităţii a fost Serghei Minasian, proaspăt numitul ambasador al Armeniei la Bucureşti.Trebuie să menţionez – cunoscându-l de peste 17 ani pe Mircea Maximilian Tivadar – că Premiul „Kristóf Szongott”, reprezentat printr-un artefact elegant de cristal, având gravat chipul lui Kristóf Szongott – i se potriveşte perfect.Read more…

Pe strada Venlo, cu Peter Rosenthal

De-a lungul străzii Venlo [în original Entlang der Venloer Straße] este titlul unei cărţi de dimensiuni prietenoase, cu o copertă sugestivă, destinată parcă cititorului-voiajor care îşi petrece, citind, călătoria cu trenul sau cu tramvaiul. Atâta doar că în cazul de faţă cartea este vehicolul care-l ia la drum pe cititorul care încalecă alături de autor pe bicileta cu care pedalează zilnic către cabinetul său medical de pe strada Venlo din Köln. Curând se dovedeşte că strada Venlo nu străbate doar oraşul Köln, ci se ramifică pe cărările memoriei, având destinaţii din cele mai diferite, din Banat şi până la New York, dar şi o staţie constantă de îmbarcare şi popas: Aradul natal al lui Peter Rosenthal, scăldat de Mureş şi populat cu personajele copilăriei, precum şi o alta – de destinaţie – Kölnul de pe malul Rinului care, uneori, se confundă cu Mureşul.Read more…

Amintiri despre pâine

De mâine nu mai mănânc pâine, pentru că îngraşă îmi promit în gând, după gimnastica de dimineaţă, dezamăgită de indicaţiile necruţătoare ale cântarului. Doar două felii de pâine prăjită şi se cunoaşte! Pâine de secară prăjită, mai exact „pâine aleasă” din secară şi seminţe, pe care am ales-o adăstând în faţa raionului de panificaţie şi studiind, pe îndelete, toate specialităţile de pâine: albă, integrală cu şi fără seminţe, cu şi fără gluten, cu cartofi, mazăre, ceapă, pâine rustică, pâine dietetică, pâine cu făină de mălai, pâine bavareză şi câte şi mai câte. Abundenţa de sortimente mă lasă descumpănită şi aproape incapabilă să mă decid, dar mă îndeamnă să depăn şi amintiri. Pâinea pomenită în binecuvântarea evreiască şi în rugăciunea de zi cu zi a creştinului o păstrez în amintirile mele şi în amintirile moştenite de la ai mei…Read more…

Ce-mi doresc de Centenar?

Anul acesta România modernă îşi sărbătoreşte Centenarul. Împlineşte 100 de ani… Mi se pare mai degrabă o vârstă umană decât una istorică şi de aceea mi-e mai uşor s-o privesc ca pe o zi de naştere. La noi, în România, cel aniversat – sărbătoritul – obișnuiește „să facă cinste” adică să-i omenească şi să-i onoreze pe invitaţii cu care doreşte să-şi împărtăşească bucuria zilei de naştere. Vrea ca aceştia – rude, prieteni, colegi, vecini – să se simtă cât mai bine în tovărăşia lui, după cum şi el îşi doreşte să se bucure de prezenţa invitaţilor. Aceştia aduc daruri alese, rostesc urări de sănătate şi viaţă lungă, deapănă amintiri comune şi cântă cu toţii, din suflet, „Mulţi ani să trăiască!” . Frumoasele aniversări memorabile jalonează viața unui om şi dau speranţa unui viitor mai bun.Read more…

Răvaşele CNPP bulversează pensionarii, beneficiari ai Legii 189/2000

În 20, 21, 22 decembrie, zilele din preajma Crăciunului şi a „minivacanţei” sărbătorilor de iarnă, poştaşii le-au distribuit pensionarilor din Cluj (dar poate şi altora), beneficiari ai indemnizației acordate prin legea specială referitoare la persoanele persecutate din motive etnice și rasiale, în perioada 1940 – 1945, plicuri din partea CNPP. Nu erau nicidecum felicitări cu prilejul Crăciunului şi Anului Nou 2018, cu urări de sănătate şi zile tihnite, ci conţineau Decizia 2012, din 13 decembrie 2017, privind recuperarea sumelor încasate necuvenit, cu titlu de prestaţii sociale . Decizia referitoare la perioada 1.12.2014 – 30.11.2017 le aduce la cunoştinţă destinatarilor că au de restituit către Casă sume de la câteva mii la peste 15.000 de lei, declarate necuvenite, din cauza, citez: Plata necuvenită de fost generată de ACORDAREA ERONATĂ A INDEMNIZAŢIEI CONFORMA DECRETULUI 118/1990, CORECT FIIND INDEMNIZAŢIA CONFORME LEGII 189/2000.Read more…

Chec de ciuperci à la Reli

De mulţi, foarte mulţi ani, practic de când m-am măritat, petrecem Crăciunul şi Paştele la familia soţului meu, la Turda. În ultimii ani, de când soacra mea a atins o vârstă venerabilă, suntem invitaţii familiei Nicioară, cumnaţii mei. Casa lor ne aşteaptă întotdeauna împodobită cu obiecte, confecţionate de mâinile îndemânatice ale cumnatei mele Reli, şi cu bucate din cele mai deosebite şi gustoase, ornate cu multă fantezie. Şi pentru că o dificultate în plus pentru gospodina casei o reprezintă cumnata vegetariană (subsemnata😊) întotdeauna pregăteşte ceva nou, special şi foarte gustos. Anul acesta mi-a preparat un chec de ciuperci, a cărui reţetă o împărtăşesc şi cititorilor Revistei Baabel:Read more…

Felicitări de Sărbători

Cu ani în urmă, de sărbători, cutia noastră de scrisori era doldora de plicuri. De la cele de format mic – cu fotografii alb-negru sau desene colorate de sezon –, pe al cător verso abia încăpea mesajul expeditorului, până la cele de dimensiuni mari, pudrate cu praf de sticlă şi imprimate în relief cu urări în diferite limbi, trimise din străinătate. De Crăciun şi de Anul Nou primeam cele mai multe. Le înşiram pe birou şi apoi le răspundeam pe rând, mulţumind şi întorcând urările. Ne străduiam să găsim texte adecvate pentru fiecare destinatar, sperând să-i aducem un zâmbet pe buze. De o vreme încoace felicitările vin din spaţiul virtual, multe dintre ele având mesaje standard, expediate via e-card sau Youtube, fiind individualizate doar prin numele expeditorului, fără însă a înceta să reprezinte evidenţa virtuală a unei urări, a faptului că cineva s-a gândit la mine şi mi-a dorit binele, măcar preţ de un e-mail sau de o postare pe Facebook…Read more…