… nici eu, nici majoritatea cetățenilor Israelului, care au perceput pericolul prezenței în conducerea țării a unor elemente fanatice, extremiste, ce nu fac decât să dăuneze în toate compartimentele „vieții cetății”. În privința marilor partide religioase, membre în coaliția guvernamentală, m-am exprimat nu o dată, subliniind faptul că principalul lor scop, ca forță politică, pare a fi reîntoarcerea Israelului la epoca medievală și menținerea unor structurilor social-politice caracteristice acelei epoci. Nu mai insist, fiindcă aceasta pare a fi strategia lor în vederea consolidării puterii. Ceea ce se conturează însă ca un fenomen din ce în ce mai grav, este faptul că ceea ce de-a lungul secolelor a avut un rol primordial în menținerea unității și identității etnico-naționale a poporului evreu, devine acum un element destructiv, de natură să destrame unitatea cetățenilor statului.
Desigur, toată lumea cunoaște etimologia cuvântului „religie”, latinescul „religo”, însemnând „a lega împreună, a unifica”. Dar în epoca actuală, valabil cel puțin pentru țara noastră, termenul pare să se golească tocmai de sensul său primordial, degenerând în contrariul său. Altfel spus, în loc să „lege”, religia dezbină, destramă, riscând chiar să distrugă! Exact într-o epocă în care Israelul, considerat ca singura democrație din Orientul Mijlociu, are mai multă nevoie ca oricând de sprijin și solidaritate în plan internațional, tocmai aceste elemente extremiste până la… marginal găsesc cu cale să dea o lovitură după alta imaginii statului nostru în plan mondial, expunându-i în același timp cetățenii la pericole considerabile. Ultima „ispravă” a acestor elemente extremist-marginale, le-aș numi, care au reușit să dețină o oarecare pondere și influență în guvern, îl are ca autor pe deputatul Michael Ben-Ari, leaderul partidului religios „Uniunea Națională”. Din momentul în care a devenit o personalitate politică din ce în ce mai controversată, deputatul pare să-și fi propus dezvoltarea și „desăvârșirea” unei abile arte a provocării, de natură să-i asigure și să-i impună – ascensiunea în ierarhia puterii. După rolul considerabil în orchestrarea unui infinit șir de provocări și instigări de natură să agraveze inutil aparent-insolubilul conflict israelian-palestitnian, Ben Ari pare „să-și fi adus aminte” că în țara noastră există și un strat creștin al populației, ce-i drept reprezentând un procentaj relativ redus în ceea ce s-ar putea numi structura religioasă a populației israeliene, care include cetățeni de confesiune creștină în proporție de 2,5 până la 3%. Chiar de curând, după cum relata agenția locală de știri NRG, atunci când o editură a avut ideea – ce-i drept nu foarte inspirată – să trimită fiecărui deputat din Knesset o nouă ediție a Noului Testament, totalul deputaților – minus unul, adică Michael Ben Ari – a ales să se abțină de la orice reacție. Deputatul Ben-Ari însă, a preferat să facă ceea ce știe el mai bine, adică să se dea în spectacol – pentru a câta oară? – în incinta Knessetului, sfâșiind în bucăți „cadoul” și aruncându-l cu furie la coșul de gunoi, asta în fața aparatelor de fotografiat și filmat ale presei, fără a renunța nici la declarația cinică precum că ar fi vorba de „o carte abominabilă, care a întemeiat asasinarea a milioane de evrei de către Inchiziție”! Trebuie să punem însă lucrurile la punct: noua ediție a Noului Testament a fost trimisă fiecărui deputat din Parlamentul Israelian de către editura „Societății Biblice din Israel”, oficios al unui curent religios care se autointitulează „Evreii Mesianici”, recunoscându-l pe Isus Cristos ca pe adevăratul Mesia, a cărui apariție pe pământ s-ar fi produs acum… 2000 de ani! Se pare că de la înființarea Statului Israel, încercările de a „mântui” cu orice preț sufletele evreilor de tradiție ortodox-iudaică au dat greș. Fără a avea mai multă influență asupra populației creștine, în majoritate de etnie arabă, din Israel. Realmente populația religioasă israeliană – și nu numai, chiar și marea majoritate laică a cetățenilor – a încetat de multă vreme să mai acorde atenție acestui curent religios, care se consideră cu fermitate ca aparținând iudaismului, mai mult chiar, ca fiind adevăratul iudaism. Poate tocmai faptul că este un curent marginalizat, ignorat, l-a determinat pe deputatul Ben Ari să-i „acorde atenția meritată”, și recurgând la actul rușinos și chiar dăunător, aș spune, pentru imaginea noastră. În ultimă analiză, ca deputat în Parlament, deci ca „ales al poporului”, Ben-Ari și-a uitat responsabilitatea față de toți cetățenii statului, și mai ales la obligația de a le respecta drepturile și libertățile de opinie religioasă. Și tot în ultimă analiză, „Noul Testament” rămâne totuși o scriere sacră a a creștinismului, indiferent de curentul religios care… nu se consideră creștin, dar care a adoptat această scriere. Ce se putea însă pretinde de la un fanatic religios-extremist ca Ben Ari, fără… discriminare religioasă? Dacă a găsit cu cale să procedeze în acest mod, a fost fiindcă a știut că gestul său va fi tolerat și nepedepsit, asemeni altor acțiuni provocatoare și nocive pentru cetățeanul onest, tradiționalist în propria-i religie, din țara noastră. Ce-l împiedică pe Ben Ari de la acte prejudiciabile pentru propria-i țară, în declarațiile patriotarde și în actele pe care le încurajează, cu precădere provocărilor acțiunilor intitulate „Etichetă de preț” ale așa-numitului „tineret de pe coline”, o masă de coloniști fanatici, adevărați sabotori ai politicii statului. Nu-i mai puțin adevărat însă că tocmai fracțiunile politice de dreapta – până la extremism – din conducerea țării, dau uneori impresia că „n-ar aștepta decât să fie sabotate”, tolerând – și prin aceasta încurajând – demersuri politice de natură să prejudicieze înseși interesele statului nostru! Dacă acestor extremiști li s-a cerut nu o dată să lase armata noastră să reacționeze la atacurile teroriste, să lase factorii competenți din conducerea politică să decidă strategia reacțiilor la actele de terorism, căruia nu trebuie să i se răspundă tot prin terorare, dar fără a se recurge, după cum aș considera necesar, la măsuri de constrângere a acelorași factori să respecte aceste cerințe, au decis că își pot continua nestingheriți atacurile de-a dreptul… teroriste asupra propriilor concetățeni! Teroriste tocmai prin pericolele iminente la care îi expun, mai ales în condițiile amplorii antisemitismului la scară mondială și a violenței cu care islamismul încearcă să-și impună prioritatea religioasă. De aici – și ideea pe care încerc s-o demonstrez în aceste rânduri: nu pot răspunde, ca cetățean israelian, de această faptă iresponsabilă a deputatului Ben Ari. După cum nu pot răspunde nici victimele atentatelor comise asupra evreilor, din Israel și din lume, de către fanaticii care se consideră îndrituiți să-și impună dominația asupra întregii lumi.Dar, cred eu, dacă măcar un singur atentat soldat cu victime mortale nevinovate, dacă măcar una din aceste vieți omenești s-a pierdut stupid, a fost consecința directă a uneia dintre multiplele provocări ale extremiștilor „noștri”, atunci ei sunt cei care ar trebui să răspundă. Ar trebui împiedicați pe orice cale să se impună, prin șantaj și cinism, ca forță politică de natură să pericliteze însăși existența statului nostru, dacă li se va ceda în continuare. Dar după cum s-a prezentat situația până acum, cei îndrituiți s-o facă, se rezumă la simpla… blamare, ipocrit-vehementă a acestor acte, fără măsurile concrete de rigoare. Iar comportarea îngăduitoare, concesivă până la lașitate a guvernului nostru, începând cu a primului-ministru Beniamin Netaniahu ar putea avea consecințe nefaste în primul rând pentru noi toți, evrei religioși, sau laici (doar nepracticanți), sau chiar elementelor ultrareligioase fanatice, dacă acestea mai persistă și mai sunt tolerate în inconștiența lor!
