După zece ani, iată-mă din nou la Viena. Surprinzător de schimbată. În bine. Tot orașul revopsit, înfrumusețat. Abundență de turiști. Mai ales ruși. Cam 70%. Autocarele îi transportă peste tot. În prima zi ne urcăm, fiica mea și eu, într-unul pentru un tur prin oraș. Vechile palate imperiale (unele goale) puse în evidență datorită renovării lor perfecte. Autocarul ne duce și într-un cartier nou (aflat dincolo de Dunăre) cu clădiri moderne, uimitor de frumoase.
După zece ani, iată-mă din nou la Viena. Surprinzător de schimbată. În bine. Tot orașul revopsit, înfrumusețat. Abundență de turiști. Mai ales ruși. Cam 70%. Autocarele îi transportă peste tot. În prima zi ne urcăm, fiica mea și eu, într-unul pentru un tur prin oraș. Ghidul ni se adresează în românește. Este sătmăreancă. Vechile palate imperiale (unele goale) puse în evidență datorită renovării lor perfecte. Autocarul ne duce și într-un cartier nou (aflat dincolo de Dunăre) cu clădiri moderne, uimitor de frumoase. Dar centrul este atent păstrat în forma sa tradițională. În fața Operei ne întâmpină niște figuri din piesa programată în acea zi, în costumația respectivă, oferindu-ne bilete pentru spectacolul din acea seară. Unele străzi din centru sunt pietonale, altele (evident medievale) cu sens unic de circulație.
Admirăm vitrinele marilor firme de confecții, bijuterii, încălțăminte, pielărie de pe mapamond prezente aici. Și multitudinea de cumpărători. Intrăm și noi, cumpărăm câte ceva. Interesul nostru îl constituie însă marile muzee. Doresc să-i arăt fiicei mele, Nina, două muzee care mă încântaseră cu zece ani în urmă – Muzeul de istoria artei și Belvedere.
Palatul Belvedere
Monumentala clădire a Muzeului de istoria artei este greu de cuprins într-o singură vizită. Noroc de numeroasele canapele. Câtă bogăție au fost în stare să adune de peste tot în lume! Colecții de artă italiană, flamandă, germană, franceză, spaniolă, egipteană, greco-romană și câte și mai câte. M-a surprins că imensele picturi pe teme religioase ale lui Rubens de care avusesem cunoștință nu mai erau expuse în săli centrale.
În centrul pieței din fața muzeului se află statuia împărătesei Maria Tereza înălțată pe un grandios soclu. Ne-am mai tras sufletul pe acolo apoi am intrat într-un mic restaurant unde ne-a primit o altă româncă. Bucuroase și ea și noi.
Ziua următoare – castelul Belvedere transformat în muzeu de artă, adăpostind minunate colecții de opere de artă austriece – ale celor mai mari pictori moderni Klimt și Schiele. Când văzusem prima dată Sărutul lui Klimt, am stat înmărmurită, nu mă puteam desprinde decât în urma atenționării din partea însoțitorului meu de atunci care îmi zicea că chiar în acea sală au fost semnate fatidicele tratate de la Viena din 1940 în urma cărora o parte a Transilvaniei a trecut sub stăpânirea Ungariei (inclusiv familia noastră). Și tot în acea sală au hotărât Marile Puteri Aliate restabilirea statului austriac ( în urma Anschluss-ului din 1938 Austria fusese încorporata în Germania hitleristă). Decizia, anunțată poporului adunat în parcul castelului, de către ministrul de externe sovietic V. Molotov, a fost întâmpinată cu imensă bucurie. Dar eu tot la Dictatul de la Viena mă gândeam. Că mi-a fost dat să pășesc chiar pe podeaua unde au stat și au semnat acea hotărâre în urma căreia 150.000 de evrei din Ardeal in 1944….ș.a.m.d….N-am ce face, istoria mă urmărește…
O imensă surpriză ne-a oferit expoziția „De la Monet la Picasso” de la palatul Albertina. Expuse în galerii nesfârșite nu știu câte din cele 65.000 de desene și aproape un milion de stampe aparținând unor mari pictori din trecut. Și galeria de picturi – o bogăție nespusă. A urmat catedrala Stephansdom. Prea umplută cu lumini colorate – strică impresia. Nu mi-a plăcut.
De aici am pornit în căutarea cartierului evreiesc. Am parcurs Judengasse – nimic deosebit în afară de nume – nu am găsit cartierul evreiesc notat pe hartă și nici piața cu monumentul Holocaustului unde au fost descoperite în cadrul unor săpături recente obiecte interesante medievale. Două după mese am pierdut căutând acel monument. Am fost îndrumate în mod greșit la o piațetă la care am urcat pe niște trepte unde scria pe o tablă că treptele acelea sunt închinate prieteniei dintre Viena și Ierusalim. Trebuia să fi luat un taxi, dar aveam convingerea că vom găsi monumentul, era undeva pe aproape, dar ne-am tot învârtit degeaba.
Muzeul Evreiesc din Viena
Ne-a impresionat Muzeul evreiesc, primul muzeu de acest gen din lume, fondat in 1895, închis bineînțeles în 1938 și redeschis în 1990. Vizităm librăria uimitor de bine dotată (cumpăr o carte de Hanna Arendt). Exponatele privind viața religioasă, fotografiile din săli, toate cu explicații în germană și engleză. Sala cu obiectele de cult conține o bogăție de exponate – menore, suluri de Sefer Tora cu coroane, parohete, șofaruri, vase de etrog, tăvi de Pesah, cupe pentru Kiduș, cutii pentru besamim etc. Erau vizitatori, citeau, ca și noi, explicațiile. În restaurantul cu intrare de pe stradă venea lume evident obișnuită cu localul. (Ce evoluție față de catastrofala, pentru evrei, a lunii martie 1938!)
Pe șoseaua care duce la Belvedere, în somptuoasele clădiri vizavi de palat, se află o serie de ambasade, inclusiv a României. Spre surprinderea noastră, observăm pe pavaj două inscripţii după care aici au locuit înainte de a fi nimicite familii de evrei.
În memoria evreilor exterminaţi
În vinerea dinainte de plecare vedem în fața hotelului trei mașini de lux, diferite…sosite din Sălaj, Satumare și Cluj…bravo lor, se pricep oamenii să-și petreacă zilele libere…
Observând că nu este coadă la intrarea in cofetăria „Sacher” am intrat să gustăm și noi tortul originar vienez. A fost bun, dar cu nimic deosebit față de cel pe care îl făceam eu când eram mai vitează …
N-am observat pe străzi niciun cerșetor. În schimb, cântăreți, statui vii, tot felul de artiști ca de iarmaroc, cu mâna întinsă…Iar hoții se disting prin iscusință. Ne-au ușurat pe nesimțite de bani și documente. Alergăm la poliție, la consulat. Fiica mea mai mare ne trimite bani. Găsește banca. Pierdem două zile cu această experiență. La care am fi renunțat cu plăcere.
Multitudinea de statui ale marilor compozitori si literați austrieci, parcurile îngrijite, clădirile somptuoase, bulevardele, străzile modernizate, marile si micile magazine cu vitrinele frumos aranjate sugerează renașterea unei Austrii în plin pas cu Europa modernă.
