Alexandru Marius –  Sandy pentru prieteni, colegi şi cunoştinţe – a fost, timp de peste trei decenii, omul din spatele camerei de luat vederi, culegătorul imaginilor din care se alcătuieşte, în primul şi în primul rând, materialul de televiziune.  Avea ochi de artist (era şi sculptor), o fire boemă şi ludică, un suflet generos, un caracter nobil şi loial şi multă, multă empatie.

Toate aceste calităţi mi s-au dezvăluit de-a lungul celor paisprezece ani în care am făcut echipă pentru a realiza emisiunea Shalom. Am parcurs mii de kilometri în delegaţii, am întâlnit sute de oameni din comunităţi mai mari şi mai mici, în strădania de le prezenta telespectatorilor poveşti de viaţă, crâmpeie de istorie, oameni, locuri şi întâmplări legate de evreii din Transilvania şi nu numai.

Cred că o parte din sensibilitatea lui Sandy pentru această tematică  se datora şi moştenirii de familie. Tatăl său, Alexandru Marius (Marcus), fusese actor la Baraşeum şi mai târziu, la Teatrul Naţional din Cluj, iar unchiul său (fratele tatei) era poetul Ilarie Voronca (Eduard Marcus), însă lui Sandy nu-i plăcea să se pomenească prea des despre asta, spunând că nu avea nici un merit pentru originea sa. Odată, filmând la Muzeul de Istorie Evreiască din Bucureşti, a descoperit printre exponate, multe fotografii de familie. 

Sandy era sprijinul de nădejde care înţelegea din zbor esenţialul, colegul coautor, participant cu entuziasm şi ingeniozitate la plămădirea materialului final, un critic sever, dar delicat. Niciodată, oricât de obosiţi sau tracasaţi am fi fost, nu se enerva şi nu-şi ieşea din fire. Nu întârzia şi nu refuza munca nici dacă era foarte ostenit. Se oprea doar, privea surâzător către noi, colegii de echipă, şi exclama: „Imediat continuăm, dar acum simt nevoia de ceva dulce!”. În lungile peregrinări prin ţară, a descoperit şi cofetăriile unde-şi putea reîncărca bateriile cu dulciurile cele mai delicioase…din care, evident, ne înfruptam şi noi.

Era un foarte bun povestitor, relatându-ne cu savoare episoade palpitante din viaţa lui, isprăvile celor doi fii ai săi – copii de nădejde, de care era foarte mândru –  sau întâmplări hazlii petrecute pe la alte filmări, pentru că Sandy nu era doar coechipierul meu, ci al multor colegi. Avea întotdeauna o replică plină de aplomb, ştia să atenueze emoţiile interlocutorilor, să-i facă pe oamenii filmaţi să se simtă frumoşi şi deştepţi. În general iubea oamenii şi nu era deloc ranchiunos din fire. Nu ponegrea pe nimeni şi adesea ne tempera răbufnirile, explicându-ne că fiecare om are şi trăsăturile sale bune şi cât de păgubos este să acumulezi energie negativă. Chiar în aceste ultime luni cumplite, în care s-a încleştat cu boala perfidă, chinuitoare şi nemiloasă, a reuşit să-şi păstreze demnitatea, seninătatea şi delicateţea, străduindu-se să ne scutească pe noi, colegii săi, de suferinţa de a-l vedea suferind…

Alexandru Marius – un nume înscris adesea pe genericul reportajelor, filmelor documentare, eseurilor şi portretelor de televiziune produse de TVR Cluj…Un coechipier desăvârşit… De-acum încolo o mare şi dureroasă absenţă…Fie-i memoria binecuvântată!

Andrea Ghiţă