În septembrie 1941, tinerii evrei din Transilvania  de Nord, născuţi în 1920, erau obligaţi să se prezinte pentru încorporare, la Baia Mare, la “Cazarma jidovilor”, cum i se spunea în acea vreme. Eu fiind tot din contingentul 1920, m-am prezentat la locul desemnat. Ceilalţi tineri de seama mea, vreo mie la număr, au fost grupaţi pe companii. Am fost repartizat în Compania a Patra şi echipat cu uniformă, dar fără însemne sau rozetă tricoloră ca ceilalţi ostaşi, ci “decorat” cu banderola galbenă pe braţul stâng…

… Şi pregătit pentru munca grea, pentru că noi evreii nu aveam dreptul să purtăm arme, ci numai să prestăm muncă grea. Primul loc de muncă a fost la construcţia căii ferate Deda-Sărăţel. Munca era foarte grea, dar măcar gazdele din Monoşfalău – o comună locuită numai de români – încălzeau cum se cuvine camerele în care dormeam câte 10 – 12 tineri şi nu răbdam de frig. Mâncarea destul de subţire o puteam completa cu ouă şi lapte, cumpărate  destul de ieftin, ba uneori mai căpătam şi câte o mămăliguţă.

desen de Mihai Eisikovits

De la început am remarcat în rândul nostru un tânăr bine dezvoltat, cu ochelari, care nu se dezlipea de cutia viorii. Auzindu-l serile, exersând şi acolo, la oaste, ne-am dat seama că “ştia carte muzicală, nu glumă”. Aveam să aflu că studiase vioara la Viena la Hochschule” , dar a fost nevoit să părăsească academia după Anschluss şi să revină acasă, la Beclean. Îl chema Heine Brender şi era fiul proprietarului unui făbricuţe de prelucrarea lemnului.

Abia sosit a şi fost înrolat la detaşamentul de muncă din armata maghiară, pentru că era de un leat cu noi. S-a prezentat la armată cu vioară cu tot. Serile ne încânta cu bucăţi muzicale din  repertoriul clasic, precum Hohotul Diavolului, de Paganini. În semn de mulţumire şi ca să-I cruţăm mâinile  de munca la sapă, ne străduiam să-l ajutăm cât putem ca să-şi facă, totuşi, norma impusă. Iar el ne mângâia sufletele cu sunetul măiastru al viorii. Ne-am despărţit în 1942, puţin înainte de a fi duşi pe frontal din Ucraina, când Heine Brender a fost transferat cu un număr de oameni şi n-am mai ştiut nimic despre el…Nu ştiam dacă a scăpat cu viaţă sau a sfârşit alături de alte mii de evrei din detaşamentele de muncă.

desen de Mihai Eisikovits

Abia în 1965, fiind în vizită în Israel, m-am dus în chibuţul Saar Hamakim, ca să-l vizitez pe fostul meu camarad Paul Mihelfy şi pe soţia sa Miriam. De la ei am aflat că Heine Brender a scăpat din război, a plecat în Israel şi a ajuns să cânte cu vioara lui la filarmonica din Tel Aviv. Din păcate, nu am mai avut timp să dau de urma lui şi să-l îmbrățișez, dar vestea că trăia şi şi-a realizat visul m-a bucurat mult.

Mihai Eisikovits