În fiecare an, în luna mai – trecând pe lângă tufele de liliac alb şi roz cu miros îmbătător, sub castanii falnici împodobiţi de  candelele florilor albe şi roz, întâlnind în cale tinerii îndrăgostiţi şi exuberanţi, gustând primele trufandale din piaţa abundentă a Clujului, simţind freamătul primăverii desăvârşite – nu încetez să mă întreb cum era luna mai, în Clujul anului 1944? Niciodată nu am îndrăznit să pun această întrebare supravieţuitorilor Holocaustului care mi-au povestit despre infernul ghetoizării şi deportării. Îmi era imposibil să-i întreb dacă şi atunci înflorise liliacul…

Sinagoga neologă din Clujul, înainte de 1944

În primele zile ale lui mai 1944, cei peste şaisprezece mii de evrei clujeni, deposedaţi de bunuri şi scoşi cu forţa din casele lor de jandarmii cu pană de cocoş, au fost adunaţi în timp record sub şoproanele fabricii de cărămidă. Prima staţie către  soluţia finală. Cine să fi admirat natura când străbătea umilit şi înfricoşat drumul către capătul oraşului – sub privirea arareori compătimitoare şi cel mai adesea indiferentă – a concetăţenilor lor? Cine să fi iscodit festinul culorilor de mai, în ghetoul înghesuit şi mizer, bântuit de groaza interogatoriilor şi totala incertitudine a zilei de mâine?

Şoproanele cărămidăriei, stop cadru din 1993, astăzi nu mai există

În fiecare an, în luna mai nu pot să nu parcurg în gând – ca într-un exerciţiu de smerenie faţă de bunicii pe care nu aveam să-i cunosc niciodată – drumul din strada Kemény Zsigmond şi până la ghetoul de la fabrica de cărămizi, în camionul care-i hurduca. La ce se puteau gândi, ce puteau spera, ce presimţeau?! Mama Tatii abia împlinise 43 de ani, iar tatăl său 57…Ambii au pierit la Auschwitz, alături de alte zeci de unchi, mătuşi, verişori – bătrâni, femei, copii… Chipurile bunicilor mă privesc din cele câteva fotografii spălăcite, încredinţate de tata unui prieten, înainte să fi fost obligat să se înroleze în detaşamentul de muncă din armata maghiară. În ziua ghetoizării Tata era în permisie la Cluj şi plecase în oraş cu unchiul meu, elev de liceu. La întoarcerea acasă camionul era în faţa porţii. Impulsul celor doi băieţi de a li se alătura părinţilor a fost stopat de gesturile acestora care s-au prefăcut a nu-i cunoaşte. Nădăjduiau că Tata avea să-l salveze cumva pe unchiul meu. Tata a îndeplinit mesajul nerostit al părinţilor săi. Şi-a luat cu sine fratele, în cazarma din Baia Mare, sperând în omenia colonelului Reviczky care mai adăpostise şi alţi adolescenţi evrei… Însă deportarea avea să-i ajungă din urmă şi acolo. Au trecut prin iadul de la Auschwitz şi alte lagăre naziste, dar au supravieţuit.

Şoproanele cărămidăriei, stop cadru din 1993, astăzi nu mai există

În aceste zile de mai se împlinesc 70 de ani de la deportarea evreilor din Transilvania de Nord, tragedia care avea să spulbere comunităţile evreieşti de pe aceste meleaguri. Sub bolţile castanilor înfloriţi, adulmecând aerul înmiresmat, paşii mă poartă tot mai des către şantierul monumentului public dedicat memoriei evreilor clujeni şi din împrejurimi, bătrâni, femei şi copii, deportaţi la Auschwitz în mai-iunie anului 1944, pentru singura vină de a se fi născut evrei. După  şapte decenii de la petrecerea tragediei, Primăria Clujului omagiază – în numele clujenilor – martirii evrei ai oraşului.

Monumentul imaginat cu ani în urmă de sculptorul Egon Marc Lövith – fiu al oraşului şi supravieţuitor al Holocaustului – şi proiectat de tandemul alcătuit din sculptorul Tibor Kolozsi şi arhitectul Nicolae Mirişan,  pe baza unei schiţe, creionate de artistul decedat în 2009,  a fost deja turnat în beton şi a început placarea cu granit. Meşterii muncesc cu râvnă pentru ca totul să fie terminat la vreme şi inaugurarea să aibă loc în cele mai bune condiţii.

Monumentul martirilor evrei deportaţi de la Cluj, turnat în beton

La festivitatea de dezvelire din 27 mai sunt aşteptaţi oaspeţi din toate colţurile lumii, pentru că în aceeaşi perioadă va avea loc reuniunea foştilor elevi ai Liceului Evreiesc din Cluj (Zsidlic) (1940 – 1944). Puţinii supravieţuitori ai Holocaustului (majoritatea covârşitoare a elevilor evrei deportaţi la Auschwitz, în mai-iunie 1944, au pierit în lagăr) au ajuns la vârste venerabile şi vor veni însoţiţi de copiii sau nepoţii lor, dar vor sosi şi descendenţi ai supravieţuitorilor care nu mai trăiesc, pentru a-şi omagia antecesorii martiri ai deportărilor. În aceeaşi perioadă va avea loc şi ediţia a treia a simpozionului „File din istoria evreimii clujene”, cu o zi întreagă dedicată mărturiilor supravieţuitorilor.

În aceeaşi zi se preconizează şi dezvelirea unei plăcii memoriale, la gara feroviară din Cluj, în amintirea evreilor clujeni îmbarcaţi în trenurile vagoane de vite ticsite, în cele şase transporturi, a câteva mii de suflete fiecare, cu destinaţia Auschwitz. Acţiunea este iniţiată de Institutul Naţional de Studiere a Holocaustului din România „Elie Wiesel, având loc în toate gările de unde au fost deportaţi evreii din Ardealul de Nord.

Comemorarea evreilor dispăruţi în Holocaust va fi un prilej de întâlnire între oameni din cele patru zări, supravieţuitori şi descendenţii lor, clujenii de ieri şi de azi şi locuitori din alte părţi ale ţării, de toate naţionalităţile, reuniţi pentru omagierea martirilor evrei şi împiedicarea repetării unei atari tragedii în istoria oricărui alt popor.

Vor fi câteva zile pline de emoţie pentru toţi participanţii: oaspeţi, gazde, organizatori. În calitate de descendentă a martirilor, fiică a supravieţuitorilor, de gazdă şi organizatoare sunt şi mai emoţionată. Îmi doresc ca totul să iasă cât mai bine, ca toată lumea să se  împărtăşească din importanţa şi emulaţia evenimentului, nimeni să nu se simtă marginalizat şi nimeni să nu confişte momentul în alte scopuri.

Suita evenimentelor comemorative organizate la Cluj, după 70 de ani de la deportarea evreilor la Auschwitz, este un demers pentru realizarea căruia şi-au dat mâna oameni de naţionalităţi, categorii sociale şi profesiuni diferite: primarul român şi viceprimarul maghiar, comunitatea evreilor şi consiliul local, artistul plastic evreu (trecut în nefiinţă), arhitectul  român şi sculptorul maghiar, meşterul pietrar din Budapesta (care de o vreme lucrează la Cluj şi a învăţat româneşte), guvernul ţării, institutul pentru studierea Holocaustului şi mulţi alţi Oameni. Îmi doresc din suflet să fie memorabil!