Duminica trecută în Ungaria s-au desfăşurat alegerile pentru consiliile locale, pentru primarii localităţilor, pentru postul de primar general al Budapestei, precum şi al circumscripţiilor capitalei ungare. Este al treilea ciclu de alegeri în acest an, după cele parlamentare şi europene. Toate trei au avut acelaşi rezultat: o victorie  atotcuprinzătoare, aş putea spune copleşitoare, a partidului de guvernământ Fidesz al premierului Viktor Orbán. Au avut loc şi alte evoluţii, precum  câştigarea de teren  a partidului de extremă dreapta Jobbik…

Duminica trecută în Ungaria s-au desfăşurat alegerile pentru consiliile locale, pentru primarii localităţilor, pentru postul de primar general al Budapestei, precum şi al circumscripţiilor capitalei ungare. Este al treilea ciclu de alegeri în acest an, după cele parlamentare şi europene. Toate trei au avut acelaşi rezultat: o victorie  atotcuprinzătoare, aş putea spune copleşitoare, a partidului de guvernământ Fidesz al premierului Viktor Orbán. Au avut loc şi alte evoluţii : câştigarea de teren (dar, din fericire sub aşteptări) a partidului de extremă dreapta Jobbik şi rezultate mediocre, poate cu un foarte mic progres al partidelor de stânga şi de centru. Ca să-l cităm pe fostul premier, Ferenc Gyurcsány, “am reuşit să tăiem ghearele şi coada balaurului, dar nu şi capul”.

Partidul de guvernământ împreună cu aliaţii săi, creştin democraţii, au câştigat postul de primar general al Budapestei,  Istvan Tarlos, fostul primar, obţinând 49,1 la sută. Candidaţii partidului  s-au impus în cele mai multe primării din circumscripţiile electorale din capitală,  în primăriile din cele mai mari municipii, au câştigat majoritatea în consiliile locale. Este adevărat, Fidesz a profitat de faptul că prezenţa la urne a fost sub 50 la sută, precum şi de faptul că, deşi invitaţi, candidaţii săi, inclusiv primarul general al Budapestei, au refuzat să participe la dezbateri televizate cu adversarii, au refuzat să-şi prezinte programele care, cel puţin în ceea ce priveşte Budapesta, ar fi în defavoarea locuitorilor capitalei.

Totuşi, întrebarea care o pun eu şi alţi analişti se leagă de “secretul” acestor victorii succesive, de faptul că partidul de guvernământ  aflat la al doilea mandat, s-a erodat prea puţin sau – lucru mult mai trist, dar probabil adevărat şi ar fi unul dintre răspunsuri – nu există o alternativă credibilă, fie de stânga, fie liberală sau conservatoare. Din fericire, nici Jobbik nu pare să fie, cel puţin deocamdată. Deşi, paradoxal, în fostele fiefuri muncitoreşti unde au fost desfiinţate importante ramuri industriale şi şomajul este considerabil (Miskolc), nu partidul socialist, ci Jobbik a obţinut mai multe voturi. Se pare că alegătorii nu au uitat ultimii ani ai guvernului socialist, dificultăţile economice, corupţia “baronilor” socialişti şi nici cei mai fervenţi susţinători ai stângii nu şi-au putut ascunde dezamăgirea şi chiar dacă nu s-au raliat Fidesz, pur şi simplu nu s-au dus la vot.

Stânga, deşi cam târziu, şi-a dat seama că ar trebui să facă un front comun, dar nu a reuşit să prezinte un program convingător, iar după eşecurile succesive, se gândeşte că ar fi mai bine să participe la alegeri separat, cel puţin acest lucru declară socialiştii, spre deosebire de Coaliţia Democrată a fostului premier Ferenc Gyurcsány care susţine în continuare necesitatea creării unui mare partid de stânga. Liberalii şi conservatorii abia de curând şi-au lansat partidele.

Dar aceasta este doar o faţetă a medaliei. Cealaltă este oferta Fidesz. Şi este una tentantă. Aici s-ar putea vorbi de două feluri de mesaje: cel politic şi cel economic. În fond, în primul rând, oamenii vor să trăiască mai bine şi votează cu cei care le oferă această şansă. Aşa se întâmplă şi la noi, vezi toate majorările – de salarii, pensii, subvenţii, alocaţii – decise de guvernul Ponta şi votate în parlament. Că de unde le vom plăti, asta este o altă poveste şi exact acest lucru s-a întâmplat şi se întâmplă în Ungaria. Cine urmăreşte reclamele posturilor de televiziune din ţara vecină poate vedea una în care se spune: “Ungaria performează mai bine” şi urmează cifrele cu care s-a redus în ultimul an de mai multe ori costurile de întreţineree – căldura, energia electrică, gazele, apa – fără să se amintească faptul că, în decursul anilor anteriori, preţul lor crescuse. (Este ca în cazul bancului cu  rabinul şi capra). Dar oamenii uită ce a fost în trecut şi văd ce se întâmplă acum. Şi ei nu-şi pun întrebarea de unde se vor înlocui aceste venituri bugetare, că în ultimă instanţă, vor fi plătite, sub o formă sau alta, tot de ei.

O altă lovitură de maestru a fost măsura legată de creditele în valută ale populaţiei, guvernul maghiar obligând băncile să nu mai ia în considerare creşterea cursului valutar şi să le scadă din datoriile debitorilor. Ungaria a mizat foarte mult pe împovărarea băncilor, ca şi a companiilor multinaţionale, acuzându-le că, fiind străine, îi exploatează pe unguri. Şi aici putem aminti tot arsenalul din discursurile lui Viktor Orbán,  îndreptat către străini, în primul rând către Uniunea Europeană, către Bruxelles care vrea să-şi impună voinţa asupra Ungariei şi împotriva cărora trebuie dus un război de eliberare. Că fără fondurile UE economia Ungariei s-ar prăbuşi, este mai puţin amintit în propaganda guvernamentală. Aşa cum nu se vorbeşte despre faptul că, deşi s-a angajat, guvernul Orbán nu a reuşit să reducă datoriile externe, că se laudă că a renunţat la colaborarea cu FMI dar uită să spună că pentru acele credite pe care le ia de pe piaţă, pentru a susţine economia, plăteşte dobânzi duble decât dacă ar lua de la FMI.

Zilele trecute la Viena a avut loc un simpozion cu tema Ungaria. Unii dintre cei care au luat  cuvântul au arătat că singura cale de schimbare a situaţiei din ţară ar fi prăbuşirea economică. Numai atunci populaţia va conştientza ce preţ trebuie să plătească pentru demagogia şi orgoliul guvernuluiu Orbán. Dar mai grav este  că dacă  până atunci stânga sau liberalii sau alte forţe democratice  nu vor elabora o alternativă credibilă, este posibil că o variantă mai atractivă să fie cea a lui Jobbik. Personal, nici nu vreau să mă gândesc la această soluţie.