Număr vizualizări 559 ori
Monumentul din Bănişor – localitatea natală a tatălui meu, Emeric Székely, a bunicii mele Malka Fischman, de fapt a trei generaţii din această familie –îl cunoşteam cu mult înainte să fi vizitat această comună frumoasă, aşezată printre dealurile molcome ale Sălajului. L-am văzut pe una dintre fotografiile care supravieţuiseră Holocaustului, păstrate în albumul familiei, mărturie a vremurilor dinainte de tragedia care avea să spulbere existenţa personajelor surprinse într-o zi din vara anului 1942, în proximitatea acestui monument.
Atunci eram interesată mai degrabă de tinerii din poza de grup şi nu am dat atenţie semnificaţiei obeliscului de piatră din centrul comunei. Abia peste ani, când am vizitat Bănişorul şi am făcut şi eu o fotografie lângă monument, am citit înscripția: deviza Pro Patria şi numele fiilor comunei, patruzeci la număr, care pieriseră în Primul Război Mondial.
În vara lui 2019, de Sfânta Maria Mare (ziua comunei) am făcut primele filmări pentru documentarul Reveniri la Bănişor.[1] Cu acest prilej, din interviul cu Artemiu Vanca, inginer şi scriitor, un om dedicat istoriei localităţii sale natale, al cărei cetăţean de onoare este, am aflat mai multe despre obeliscul din centrul satului.
Monumentul inaugurat în 30 august 1936 este creaţia sculptorului Carol Luka din Şimleu Silvaniei şi a fost realizat din donaţii publice (21.000 lei adunaţi în acest scop). Există şi o fotografie făcută cu prilejul inaugurării, un instantaneu al sărbătorii la care bănişorenii veniseră îmbrăcaţi în frumosul port popular al locului şi sculptorul, aflat în prin plan, surâde mulţumit către obiectiv.
Alături de unele nume cunoscute din amintirile tatei, Cadar şi Gordan, de câteva nume ale unor bănişoreni pe care i-am cunoscut personal, Chifor, Bolog, Tarba, pe listă am găsit încă un nume cunoscut: Farcaş.
Singura familie cu acest nume, în satul populat din moşi-strămoşi de români, era una evreiască. E drept că Aron Farkas, cel mai înstărit evreu din localitate, care avea casă în centrul comunei (vizavi de monument), îşi scria numele Farkas, după ortografia maghiară, dar asta nu m-a împiedicat să fiu încredinţată că Ioan Farcaş era o rudă de-a lui Aron, implicit… o rudă de a mea.
De ce? Pentru că Etelka (n. Fischman), sora cea mai mare a bunicii mele Malka, era văduva lui Aron Farkas. Nici tata şi nici unchiul meu, Laci, nu-şi aminteau de nenea Aron, decedat demult, dar tanti Etelka era o prezenţă cotidiană în vacanţele de la Bănişor.
Cercetările privind identitatea lui Ioan Farcaş le-am început acum doi ani, în vara lui 2024, cu scopul de a scrie un articol despre el.
Prima căutare am făcut-o în baza de date a Arhivelor Militare Ungare, cu privire la pierderile (militari decedaţi, răniţi sau căzuţi prizonieri) din Primul Război Mondial https://adatbazisokonline.mnl.gov.hu/adatbazis/a-magyar-katona-aldozatvallalasa-a-nagy-haboruban.
Nu am găsit niciun militar având numele Farcaş Ioan, însă căutând după localitatea de baştină, Alsóbán (denumirea maghiară a localităţii Bănişor), am găsit trei fişe unde apărea Jenő Farkas. Toate trei par să vizeze aceeaşi persoană, din localitatea Alsóbán, deşi pe două apare ca având data naşterii 1893 şi pe cea de a treia anul 1892. Pe două dintre ele Jenő Farkas este menţionat ca prizonier pe frontul din Rusia, o dată în calitate de caporal titular, comandant de pluton, şi a doua oară în calitate de caporal glotaş (rezervist), comandant de pluton. A treia menţiune se referă la acelaşi Jenő Farkas, născut în 1893, la Alsóbán, caporal glotaş, comandant de pluton, prizonier în Italia, la Stilo, în Calabria.
Mi-am propus să aflu mai multe despre Jenő Farkas. Judecând după anul naşterii, presupuneam că era din generaţia bunicii mele și a fraţilor ei (născuţi în anii 1890). Putea să fi fost frate sau verişor cu Aron Farkas, soţul lui Etelka, sora cea mai vârstnică a bunicii mele Malka (n. 1901).
Prin bunăvoinţa lui Ladislau Gyémánt, distins istoric şi genealogist clujean[2], am obţinut câteva informaţii preţioase despre familia Farkas din Bănişor, extrase din registrele civile, întrucât nu s-a găsit niciun registru matricol evreiesc local din anii respectivi.
Aron Farkas (n. 1866 la Mănăstireni), căsătorit cu Berta Fischman (n. 1874 la Bănişor), a avut următorii copii înregistraţi la Bănişor: Márton 1896 – 1896, Klara n. 1897, Cecilia n.1899, Mor n. 1901; Szerena n. 1904 și Ferenc n. 1907.
Aron Farkas (n.1866, Mănăstireni) a fost căsătorit a doua oară cu Eszter[3] Fischman (n.1892, la Bănişor).
Dat fiind că cea de a doua soţie a lui Aron era născută în 1892 şi că la Bănişor nu a trăit o altă familie Farkas, am presupus că Jenő (Ioan de pe monument) a fost un fiu din prima căsătorie a lui Aron Farkas. Născut în 1892 sau 1893, el nu apare în registrele matricole civile, întrucât acestea au fost introduse abia în 1895. Ipoteza e confirmată şi de litera A, iniţiala a tatălui, trecută pe monument. Aron Farkas, avea 29 de ani, la naşterea fiului său, iar soţia sa Bertha (n. Fischman) avea 18 sau 19. Aceasta din urmă era probabil o mătuşă de-a bunicii mele. În concluzie, Jenő (Ioan) Farkas, înscris pe obeliscul eroilor din Bănişor, este chiar rudă cu mine.
Pentru a înţelege mai bine parcursul lui Jenő Farkas şi a clarifica cele două menţiuni privind prizonieratul în Rusia, am căutat mai multe informaţii despre Regimentul de Infanterie 51 din armata austro-ungară. Iată rezumatul celor găsite într-o lucrare dedicată regimentelor maghiare din Primul Război Mondial[4]:
Regimentul de infanterie nr. 51 din Cluj, care recruta militari din comitatele Cluj şi Sălaj, a trecut prin botezul focului în 1914, în bătălia de la Złota Lipa și a luat parte la încleştarea în care Corpul 12 și Divizia 11, cu 26 de batalioane, au înfruntat 48 de batalioane rusești. Au urmat lupte grele la Lemberg, Chyrow,[5] şi Przemyśl, cu pierderi foarte mari (circa 3400 de oameni în 2 luni).
În noiembrie 1914, regimentul a fost transferat în Polonia Rusă, unde a luptat până la ofensiva dun primăvara lui 1915, participând apoi la traversarea Vistulei și Bugului și la luptele grele din jurul Baranoviciului.
În mai 1917 regimentul a fost mutat pe frontul italian, participând la a 10-a și a 11-a bătălie de pe Isonzo[6], iar în toamna aceluiaşi an a luat parte la marea ofensivă de la Tolmein (Caporetto)[7].
În 1918, Regimentul 51 a ajuns pe frontul francez, în poziția de la St. Mihiel[8], unde s-a confruntat cu francezii și americanii și a rezistat vitejeşte. Un batalion a fost detaşat pe frontul din Tirolul de Sud unde a luptat împotriva sârbilor. În total, Regimentul 51 Infanterie a obţinut 28 de medalii de aur pentru vitejie.
Cunoscând cele de mai sus, am încercat să reconstitui, cât de cât, ce s-a întâmplat cu tânărul Jenő Farkas din Bănişor, în timpul Primului Război Mondial.
Dintr-un anunţ publicat în numărul 11, din martie 1914, al publicaţiei Magyar vaskereskedő (Comerciantul maghiar de fierărie)[9], aflăm că Jenő Farkas din Bănişor, în vârstă de 21 de ani, cu experienţă în domeniul negoţului de fierărie, coloniale şi mărunțișuri, cu ridicata şi cu amănuntul, caută loc de muncă începând din 1 aprilie. De aici deducem că, probabil, Jenő Farkas ori îşi făcuse deja stagiul militar obligatoriu, ori nu se aştepta să fie luat în armată.
Planurile sale au fost însă zădărnicite de izbucnirea Primului Război Mondial şi decretarea mobilizării generale (31 iulie – 1 august 1914). A fost înrolat în Regimentul 51 Infanterie şi trimis pe frontul din Galiţia, cu gradul de caporal titular. Cel mai probabil, a căzut prizonier peste doar câteva luni, în bătăliile crâncene de la Złota Lipa şi Lemberg unde au avut loc pierderile cele mai grele.
Acest fapt este confirmat de indicativele fişelor sale din baza de date ale pierderilor: VL 461/16 şi VL 498/16[10] care fac referire la pierderile din 1914, publicate în 1915. În aceste fişe este înscris numele, gradul, funcţia, anul şi locul naşterii, precum şi faptul că a căzut prizonier în Rusia.
Cele două fişe par să vizeze acelaşi prizonierat. (Era extrem de mică probabilitatea să evadezi din prizonieratul rus, să ajungi din nou pe câmpul de luptă ca să fii capturat încă o dată.) Presupun că dublarea a apărut datorită reorganizărilor şi raportării din partea a două companii diferite, nr.3 şi nr.1.
Cea de a treia fişă, care poartă indicativul VL 649/13 şi cuprinde informaţii despre pierderile din 1917-1918[11], ne dă informaţia că Jenő Farkas a căzut prizonier pe frontul italian la Stilo, Calabria. Soarta lui nu a fost singulară. După Revoluţia Rusă şi Tratatul de Pace de la Brest-Litovsk, lagărele de prizonieri s-au desfiinţat şi mulţi prizonieri au fost lăsaţi să plece. Totuşi, ei nu au fost consideraţi demobilizaţi, ci direcţionaţi într-un centru de triere, înregistraţi, examinaţi medical, echipaţi şi trimişi înapoi la unitate[12].
În 1917 Regimentul de Infanterie nr.51 lupta pe frontul italian. E foarte probabil că şi Jenő Farkas a fost trimis aici şi a luat parte la încă o bătălie crâncenă, străpungerea de la Tolmein (Caporetto). Probabil că atunci a căzut prizonier şi a fost trimis la muncă în diferite zone ale Italiei[13].
Pe fişa de pierderi apare Stilo Calabrien, Italien. Nu am găsit nicio referire pe Internet la un lagăr de prizonieri în localitatea Stilo din Calabria. Poate că erau grupe de prizonieri trimişi la munci în sudul Italiei… Nu ştiu ce s-a întâmplat mai departe cu Jenő Farkas, doar că apare pe lista bănişorenilor pieriţi în Primul Război Mondial. Nu ştiu pe ce cale a ajuns această veste în satul lui natal… Ştiu însă că prizonierii nu au fost eliberaţi de îndată după terminarea războiului[14]. E posibil ca Jenő Farkas să-şi fi sfârşit zilele pe pământul italian, suferind de malnutriţie, sau a căzut victimă gripei spaniole, chiar în drum spre casă…
În concluzie, Jenő Farkas, născut în 1893 la Bănişor, comitatul Sălaj, s-a numărat printre fiii satului care şi-au pierdut viaţa în Primul Război Mondial, binemeritându-şi locul pe obeliscul dedicat eroilor locali.
E interesant de remarcat că pe monumentul eroilor ridicat în 1936, în România Mare, sub egida Pro Patria sunt înscrişi bănişorenii care au murit în Primul Război Mondial, luptând în armata chezaro-crăiască. Şi nu e de mirare. Ei sunt eroii locului lor de baştină, ai patriei restrânse în care trăiau din moşi-strămoşi. Au fost jeliţi şi onoraţi de familii, de prieteni, iar consătenii le păstrează memoria cu evlavie de mai bine de un secol.
În curând se împlinesc 90 de ani de la ridicarea monumentului eroilor din Bănişor şi, la iniţiativa lui Artemiu Vanca, de Ziua Eroilor 2026 se va lansa un volum dedicat celor înscrişi pe acest monument. O carte unde îşi vor găsi locul scurte biografii ale eroilor şi familiilor lor. În acest volum vor fi cuprinse şi concluziile cercetărilor mele.
Bănişorul îşi cinsteşte eroii şi, spre deosebire de alte localităţi din Transilvania (şi nu numai) unde monumentele dedicate eroilor din Primul Război Mondial au fost demolate sau mutate în cimitir, pentru a face loc altor construcţii, frumosul obelisc din centrul comunei rămâne un obiectiv emblematic. Sunt emoţionată că printre eroii cinstiţi se numără şi o rudă de-a mea: caporalul evreu, comandant de pluton, Jenő Farkas sau Ioan Farcaş aşa cum l-au pomenit consătenii lui români, în vremurile când antisemitismul începea să bântuie în România [15].
Foto credit: Artemiu Vanca, Iosif Stoica, Andrea Ghiţă
Articol realizat şi cu asistenţă digitală AI
Andrea Ghiţă
[1] Reveniri la Bănişor https://www.youtube.com/watch?v=_wA4u7eMz70
[2] https://ro.wikipedia.org/wiki/Ladislau_Gy%C3%A9m%C3%A1nt
[3] Probabil prenumele oficial al lui Etelka. Toți evreii aveau un nume oficial diferit de cel folosit acasă. Bunica mea, Malka, avea prenumele oficial Margit, mătuşa Golda avea prenumele oficial Olga.
[4] https://magyarezredek.hu/online-viewer-webapp/onlineviewer/12732#page/181/mode/1up/search/51
[5] Astăzi Lviv și Khyriv,
[6] https://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83t%C4%83liile_de_la_Isonzo
[7] https://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Caporetto
[8] https://en.wikipedia.org/wiki/Battle_of_Saint-Mihiel
[9] Magyar Vaskereskedő, 1914. január-július (14. évfolyam, 1-26. szám) | Arcanum Newspapers
[10] VL – prescurtare de la Verlustliste (listă de pierderi)
[11] Sensul codificării mi-a fost relevat de AI (Fişele care încep cu 6 se referă la anii 1917-18)
[12]https://en.wikipedia.org/wiki/World_War_I_prisoners_of_war_in_Russia#:~:text=Map%20of%20Europe%20showing%20the,which%20fought%20against%20the%20Bolsheviks.
[13]https://www.academia.edu/115624516/Austro_hungarian_prisoners_of_war_and_their_employment_in_the_italian_hinterland_1915_1920_
[14] https://real-phd.mtak.hu/827/3/keglovich_rita_theses.pdf
[15] Fuseseră adoptate legile antievreieşti ale Guvernului Goga Cuza (1934-1938) şi era o atmosferă generală impregnată de antisemitism.
18 Comments
Articolul dens, un document extraordinar la care ai lucrat cu acribie, Andrea, reconstituie cu sensibilitate și rigoare destinul lui Ioan (Jenő) Farcaș, aducând în prim-plan un fapt adesea uitat: contribuția evreilor la istoria comunităților transilvănene. Îmbinând cercetarea arhivistică cu evocarea personală, textul tău capătă o dimensiune emoționantă, transformând o simplă inscripție de pe un monument într-o poveste de familie și de identitate. Într-o epocă marcată de conflicte și schimbări politice, avem nevoie de astfel de cercetări. Recuperarea figurii lui Ioan Farcaș devine nu doar un gest de memorie, ci și unul de reparație simbolică.
Mă bucur că de Ziua Eroilor 2026 se va lansa volumul dedicat celor înscrişi pe monumentul eroilor de la Bănişor – obelisc ridicat acum 90 de ani şi inaugurat pe 30 august 1936 -, şi că ne-ai furnizat şi o fotografie a acelui moment al inaugurării.
Mi se pare emoţionant şi bine-meritat că această carte va cuprinde şi concluziile cercetărilor tale, mai cu seamă că printre eroi se numără şi o rudă a ta!
Felicitari sincere Andreei, atat pentru prezentarea istorica a evenimentelor conectate cu drumul tanarului Ioan Farkas din Banisor cat si desigur pentru tenacitatea cautorilor si mai ales a descoperirilor care au dus la intelegerea lsi aprofundarea legaturilor ei de familie.
Am citit de doua ori articolul, nu mi a fost usor sa urmaresc toate ramurile familiei Farkas, inrudita cu Fichman, in mijlocul careia s a nascut eroul. El neaparand pe lista copiilor lui Aron din prima casatorie dar fiind totusi unul din ei, oare faptul ca anul nasterii eta 1892, sa fi fost cauza absentei sale din lista?
Aparitia cartii dedicate eroilor din Banisor este un gest omagial important pentru fii comunei care au cazut victime in WWI, iar Andreei si Dlui Vanca de care ni s a mai povestit, li se cuvin toata stima. Succes in a finaliza proiectul ptin aparitia cartii.
Mulţumesc pentru citirea pe îndelete a acestui articol destul de complicat. Obligativitatea înscrierii în registrele matricole civile din Monarhia Austro-Ungară a intrat în vigoare din 1895. De ce atât de târziu, nu ştiu… Ioan Jenő Farkas (nu ştiu numele lui evreiesc) a fost sigur înscris în registrele naşterilor din Comunitatea Evreilor din Crasna (în Bănişor nu exista xomunitate), dar acest registru nu s-a găsit ( o fi fost pierdut în Holocaust).
Am aflat de la ChatGPT că Legea XXXIII din 1894 a Regatului Ungariei a instituit starea civilă de stat, înlocuind rolul oficial al registrelor confesionale (biserici, sinagogi). A stabilit că: nașterile, căsătoriile și decesele trebuie înregistrate obligatoriu la autorități civile.
Aplicarea efectivă a început la 1 octombrie 1895
Multumesc Andrea, de fapt ai explicat si am si perceptut ca nu fusese inscris deoarece in 1892 nu exista obligativitatea inscrierilor.
Oricum, cu acest subiect dezvoltat in continuare, daca ai fi avut timp mai mult si largit cumva, cred ca ai fi putut probabil publica chiar o teza. Dar este in orice caz remarcabil, ca tu fiind atat de ocupata cu atat de multe activitati ai mai inestigat asa de in amanunt inc aun subiect al istoriei familiei tale.
Trebuie sa ma uit pe harta, deoarece nu cunosc aceste asezari, in general nu am vizitat prea mult din Transilvania, in ceea ce priveste lumea oraselelor sale.
Poate, voi mai ajunge s-o fac !!
Nu e cine ştie ce investigaţie. Doar ce am găsit pe Internet. Pe mine m-a impresionat faptul că într-o perioadă bântuită de naţionalism şi antisemitism, la 20 de ani după “marele război”, localnicii l-au trecut pe monument şi pe consăteanul lor evreu. Poate că mai sunt astfel de cazuri în România, dar eu nu ştiu de ele. Bănişorul e o comună în Sălaj, nu e pe drumul principal. Pentru mine e un loc special, unde am rădăcini de aproape trei secole.
Nu exista posibilitatea sa nu fi stiut macar de acest lucru? Si toti Farkas sunt evrei?
Oricum rezultatul este impresionant !!
În Bănişor exista o singură familie cu acest nume (după cum am precizat în articol) şi era evreiască. Mai cunosc familii evreieşti care poartă acest nume, dar şi familii ungureşti (înseamnă lup), ba şi persoane care poartă acest prenume, de pildă tatăl matematicianului János Bolyai se numea Farkas Bolyai.
În Israel sunt mulți cu numele de Zeev= Farkas.
Dar acest nume este folosit ca prenume .
Am găsit nume Zeev, care e venit din Farkas.
Mulți și-au păstrat numele Farkas.
Frecvenţa numelor Farkas, în maghiară, şi Wolf, în germană, în familiile evreieşti, din Europa centrală şi de est, ar putea fi explicată prin faptul că în Cartea Genezei 49:27 Benjamin este comparat cu un lup. “Beniamin este lup răpitor; dimineaţa mănâncă pradă, iar seara împarte prada”. Evreii din Imperiul Hasburgic au fost obligaţi să aibă nume de familie stabile şi să se înscrie în acte în limnba germană, prin edictele emise de Iosif al II-lea, în anii 1780-1787. Atunci, printre alte nume au apărut şi Wolf, Wolfsohn. După instaurarea Austro-Ungariei şi emanciparea evreilor din Ungaria (1867) mulţi evrei şi-au maghiarizat numele, traducând Wolf în Farkas. Şi în România găsim numele evreiesc Lupu (pianistul Radu Lupu) sau Lupescu (Elena Lupescu).
Exact impresiile mele la citirea articolului: Banisor este un loc cu totul special, dar nu numai pentru tine, Andrea, la care se adauga in apreciere radacinile tale familiale, ci si pentru un cititor obiectiv, care nu e conectat in niciun fel cu localitatea.
Aceeasi concluzie am avut-o si dupa vizionarea acum cativa ani a filmului realizat de tine: “Revenirea la Banisor.” Am fost impresionata de atitudinea plina de bun simt a localnicilor, asa cum citirea articolului mi-a insuflat o mare admiratie pentru maniera cum onoreaza ei memoria eroilor banisoreni de orice etnie si serbeaza cu mandrue inaugurarea momumentului ridicat in onoarea lor.
Din punct de vedere retrospectiv, noi putem cosiders sacrificiul acestor eroi drept un gest zadarnic, dar la momentul respectiv ei s-au jertfit de buna credinta.pentru patria lor draga.
Cred că nu este ușor să ajungi la asemenea documente și munca ta Andrea, va fi răsplătită prin faptul că va fi inclusă în volumul dedicat celor înscrisi pe monumentul din Bănișor.
Evreii au fost chemați să lupte pentru patria lor în Primul Război Mondial. Și în familia mea bunicii și rudele care trăiau în Ungaria și-au pierdut viața în acest război pentru aceiași patrie, care în al doilea război mondial i-a deportat și exterminat.
E ceva strigător la cer! Nu este?!
Dragă Andrea, M-a impresionat perseverența și într-adevăr munca de detectiv pe care ai depus-o. Este mereu emoționant să descopri persoane din arborele genealogic, să le cunoști destinul . Totul este determinant și se leagă chiar dacă nu totdeauna în mod conștient. Războaiele nu ar trebui să existe, să provoace atâtea victime inutile, atâtea sacrificii dar nimeni nu ne cere părerea
Mulţumesc pentru apreciere, mai ales că ea vine din partea Deliei Bodea Jacob, care a exersat arta căutărilor în arhive atunci când a documentat amplul său roman de familie, o adevărată saga, desfăşurată de-a lungul mai multor epoci, în locaţii diferite dintr-o Europă în schimbare: Migraţii şi metamorfoze, Viena, Cluj, Viena, Ed. Familia (Israel) 2025.
Hava Oren are dreptate, moartea lui Ioan (Jenő) Farkas a fost inutilă. Un tânăr de 22 de ani, care îşi căuta un loc de muncă în comerţ, voia să-şi facă un viitor stabil, probabil şi o familie, a fost înrolat în armata chezaro-crăiască, aruncat în luptă şi capturat de inamic. A trăit ani de zile în prizonierat, a fost eliberat (probabil cu prilejul Revoluţiei din Rusia) şi trimis din nou pe front unde a căzut iarăşi prizonier. Apoi a murit de boală sau epuizare… Cine ştie dacă în aceşti 4-5 ani a mai ajuns vreodată în permisie, acasă la Bănişor! Eu nu prea cred. O viaţă tânără curmată. Şi nu numai a lui… În arhiva pierderilor din armata maghiară (a Austro-Ungariei) sunt zeci de mii de nume, zeci de mii de destine tinere curmate… Amintirea lui Ioan (Jenő) Farkas nu s-a păstrat în familie pentru că cei care ar fi trebuit s-o păstreze au pierit în Holocaust. Şi totuşi, e un caz fericit, pentru că numele său a fost înscris pe obeliscul memorial, alături de consătenii lui care au avut aceeaşi soartă crudă… Au pierit în plină tinereţe, pe front sau în prizonierat… Şi războaiele au continuat şi continuă, cerându-şi tributul de vieţi tinere. Nimeni nu învaţă din istorie.
Este de admirat profunzimea la care a pătruns Andrea și memoria ei de nume ale atâtor persoane.
Eu găsesc trei lucruri de comentat. Voi începe cu concluzia Havei că jertfă lor a fost în zadar. Atunci când după dictatul de la Viena un colonel ungur i-a aliniat pe toți cei din Marghita care au fost distinși în Primul Război Mondial, printre ei erau și mulți evrei, unii religioși cu bărbi. Colonelul le-a ordonat evreilor să părăsească locul.
A două observație a mea este că familia bunicii mele din partea tatei, ucisă la Auschwitz se chema tot Farkas și locuiau la Ilia lângă Albă Iulia. Oare există o legătură între cele două familii?
A treia observație este referitoare la participarea activă, uneori eroică a evreilor la Primul Război Mondial. Bunicul meu a fost rănit pe frontul din Italia.
Într-o excursie pe care am făcut-o cam cu 20 de ani în urmă în Normandie, am locuit în comună Doville. Dapa ce ne-am pus bagajele la hotel, am făcut o mică plimbare în jurul localității. După câteva sute de metri, am dat de un mic cimitir militar de pe vremea Primului Război Mondial. Printre eroii căzuți erau zeci de nume cu conotație evreiască.
Dragă Tibi, nu cred că putem afla dacă familia ta şi a mea erau rude. Farkas era un nume evreiesc frecvent. Probabil o traducere a lui Wolf. Dar de unde provenea Wolf, nu ştiu. Am cunoscut, însă, a doamnă Farkas din Alba Iulia şi cred că sunteţi rude.
Şi bunicul meu dinspre tată, Mauriţiu Székely, a lupta în Primul Război Mondial, a fost şi rănit, avem şi fotografii cu el în uniformă militară şi cu decoraţia pe piept… Şi el a fost deportat la Auschwitz în mai 1944 şi a murit în prima zi – în camera de gazare. În legislaţia maghiară antisemită era înscrisă exceptarea evreilor care au fost răniţi şi decoraţi pe frontul Primului Război Mondial, dar aplicarea ei era la latitudine autorităţilor, care răsăundeau de ghetoizare şi deportare, şi s-a făcut foarte, foarte rar.
Doamna Farkas din Alba Iulia era Toby care are peste 90 de ani si este vara primară cu tatăl meu Zl. Și pe fiica ei o cunoști probabil, Lia Borza care este președinta comunității evreiești din Alba Iulia.
Ai făcut o adevărată muncă de detectiv, felicitări! Toți au fost eroi și numele lor merită pomenite.
Tragedia este că la foarte scurt timp după moartea lor, harta Europei a fost redefinită și cei care pentru ei erau „dușmanii” au devenit „prietenii”. Privită într-o perspectivă de peste un secol, jertfa lor pare lipsită de sens – doar că ei nu puteau ști acest lucru.