Liana Saxone-Horodi: IN MEMORIAM DOLPHI DRIMER

Pe 16 octombrie 2014, prietenul nostru drag, profesorul Dolphi Drimer (1934-2014) din București, ar fi împlinit 80 de ani. Pe Dolfi l-am cunoscut în urmă cu peste 50 de ani prin sora lui, dr. Brândușa Abramovici din Haifa. Era o personalitate fermecătoare, care emana inteligență și spiritualitate. De formație inginer mecanic, a lucrat atât în industrie, cât și în cercetare, în domeniul metalurgiei, ajungând profesor, șef de catedră, la Cursul de „Tehnologia materialelor de sudură”, în cadrul Universității Politehnice București. Pe lângă cariera profesională s-a remarcat ca un strălucit jucător de șah, având titlul de maestru internațional de șah…

Pe 16 octombrie 2014, prietenul nostru drag, profesorul Dolphi Drimer (1934-2014) din București, ar fi împlinit 80 de ani.
Pe Dolfi l-am cunoscut în urmă cu peste 50 de ani prin sora lui, dr. Brândușa Abramovici din Haifa. Era o personalitate fermecătoare, care emana inteligență și spiritualitate. De formație inginer mecanic, a lucrat atât în industrie, cât și în cercetare, în domeniul metalurgiei, ajungând profesor, șef de catedră, la Cursul de „Tehnologia materialelor de sudură”, în cadrul Universității Politehnice București. Pe lângă cariera profesională s-a remarcat ca un strălucit jucător de șah, având titlul de maestru internațional de șah și participând la patru Olimpiade de Șah în cadrul echipei României. A înființat după revoluție Universitatea Ecologică din București.

În ultimii ani, preocupat de viitorul omenirii în condițile progresului tehnologic extrem de rapid în societatea modernă, se dedicase problemelor legate de știința și filozofia vieții.  A publicat în acest domeniu, în colaborare cu Ladislau Frumosu, cărți tratând despre „Misterele vieții” (2013) și „Dilema viitorului omenirii” (2014).

În luna mai, am fost împreună cu soțul meu la București, ca să participăm la o nuntă în familie. Nu ne-am fi putut imagina o clipă că, bucuria ne va fi întunecată de tristețea provocată de vestea că, Dolphi ne-a părăsit! La începutul lunii iunie, l-am condus pe Dolphi pe ultimul drum, la Cimitirul evreiesc de pe Șoseaua Giurgiului din București.
La plecarea din București, când m-am despărțit de soția lui – ea mi-a dat cadou o BALANȚĂ, un bibelou, care în vitrină să ne amintească întotdeauna că asta-i ZODIA în care s-a născut Dolphi. Analizând caracteristicile acestei zodii, am rămas uimită cât  sunt de potrivite cu persoana lui: „ Cei născuți în zodia Balanței își exprimă arta de a interacționa cu oamenii, dorința de dreptate, inteligența, farmecul, aptitudinea de a ține piept unui adversar prin replici caustice, la nevoie menținerea cu eleganță a propriului punct de vedere și, toate acestea pe fundalul unei atitudini detașate și relaxate”.

16 octombrie 2014, ziua de naștere a lui Dolphi, era notată pe calendarul nostru. Anul acesta ziua aceasta coincidea cu pomenirea morților (Izkor). Dis de dimineață, am primit un mesaj de la iubita lui soție, Cleopatra Drimer din București, care ne-a impresionat până la lacrimi. Cu permisiunea ei, îl reproduc :

A fost înaintea timpului trăit,
A visat și a îndrăznit!

A iubit oamenii fără limite,
I-a iertat fără condiții
Și i-a iubit din nou!

         A fost OM !”

FIE-I AMINTIREA BINECUVÂNTATĂ!”

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *