Mike Klein: PROBLEME AMERICANE

Problemele americii sunt multe, ziarele noastre publică în general senzaţionalismul legat de Statele Unite, dar nu prea îi interesează de restul lumii. Afganistanul, Siria, Irakul sunt mereu pe prima pagină pentru că afectează interesele vitale ale Statelor Unite, altfel nu i-ar interesa pe cititori… Dacă Ebola şi decapitările de americani din Siria nu mă afectează în mod direct, o mică ştire, publicată pe ultima pagină din ziar m-a dat gata! La iniţiativa conducerii universităţii de stat “University of Maryland”, statul meu, Maryland, interzicerea vânzării de alcool rafinat, spirtul pe care eu îl folosesc de zeci de ani să-mi fac vişinata!

Pensionarea recentă mi-a readus plăcerea de a citi ziarul de dimineaţă, tihnit la o cafea lungă, fără graba de altădată când trebuia să plec la servici dis de dimineaţă. Ca urmare citesc mult mai multe articole, nu numai cele de pe pagina întâia care dau evenimentele zilei. Problemele americii sunt multe, ziarele noastre publică în general senzaţionalismul legat de Statele Unite, dar nu prea îi interesează de restul lumii. Ţin minte că acum câţiva ani, când preşedintele Băsescu a făcut o scurtă vizită la Washington şi s-a întâlnit cu preşedintele Obama la Casa Albă, ziarul local “Washington Post” n-a menţionat deloc această vizită. Afganistanul, Siria, Irakul sunt mereu pe prima pagină pentru că afectează interesele vitale ale Statelor Unite, altfel nu i-ar interesa pe cititori. Ebola a fost menţionată de câteva ori în timpul verii, dar abia după ce doi americani s-au îmbolnăvit în Liberia şi au fost aduşi acasă la tratament, ziarele au lansat o avalanşă de ştiri despre dezastrul care vine. Isteria în masă a început doar când un individ  din Liberia, infectat cu virusul Ebola, s-a prezentat la un spital în Texas unde a decedat şi a transmis virusul unei surori medicale care se pare că fusese “protejată”, dar totuşi s-a îmbolnăvit. Îngrijorat de isteria generată am vorbit cu fiul meu care este medic. El m-a liniştit, mi-a explicat că în Statele Unite ai şanse mult mai mari să fii trăsnit, muşcat de un şarpe, împuşcat de un poliţist sau un nebun pe stradă decât să mori de Ebola. Aşa că m-am mai liniştit. Ziarele, din dorinţa de a avea cât mai mulţi cititori, cad în senzaţionalism şi vreau să ne sperie.

Vişinată de anul trecut, când legea interdicţiei alcoolului de 95% nu exista în statul Maryland

Dacă Ebola şi decapitările de americani din Siria nu mă afectează pe mine în mod direct, o mică ştire, publicată pe ultima pagină din ziar m-a dat gata! Statul meu, Maryland, la iniţiativa conducerii universităţii de stat, “University of Maryland” a decis, şi deputaţii au votat interzicerea vânzării de alcool rafinat, spirtul pe care eu îl folosesc de zeci de ani să-mi fac vişinata anuală! Mi s-a urcat sângele la cap! Ce neobrăzare…Pe mine de ce nu m-au întrebat? Ce fel de democraţie este asta când îţi ia vişinata bună de la gură! Toată lumea ştie că vişinata bună se face doar cu alcool rafinat de 95%. Cu vodcă să o facă ei, că nu iese bine. Cum îndrăznesc ei să-şi bată joc de noi? Înfuriat, am început să mă documentez despre această lege nouă. Se pare că studenţii americani au descoperit ceea ce noi ştiam din anii studenţie la Cluj. Cel mai ieftin mod de a te îmbăta este dacă foloseşti spirt amestecat cu ceva dulce. Ceea ce la Cluj era “monopol cu dulce”, aici se numeşte “Jungle Juice”. Conducerile universităţilor susţin că “Jungle Juice” a cauzat stări de ebrietate care au dus la asalturi sexuale asupra studentelor care bete fiind nu mai reuşeau să se împotrivească.  Consumul mare de alcool a dus şi la câteva decese. Pe acest motiv guvernul local a hotărât să interzică vânzarea de spirt cu conţinut mai mare de 75% alcool.  După părerea mea idioţenie mai mare în legislaţia statului meu nu există!  Adică băuturile cu 75% alcool  nu te îmbată?! Iar dacă alcoolul în cantităţi mari te omoară, el nu e singura băutură care provoacă decesul. Cu prilejul ritualurilor de iniţiere al frăţiilor unor facultăţi americane studenţii au fost obligaţi să bea cantităţi uriaşe de apă. Unul a decedat! Da, de la prea multă apă! Până şi apa în cantităţi enorme te omoară.

 

Deocamdată mai am producţia de vişinată din 2014, mă va ţine un an, dar ce mă fac pe urmă? Bine că sunt din România unde am învăţat să ne “descurcăm”. Am studiat problema pe îndelete şi din păcate statul nostru este înconjurat de alte state care de asemenea au interzis alcoolul rafinat de 95%, pe aceleaşi motive, ca nu cumva tinereii noştri de 21-24 ani să se îmbete cu alcool ieftin, lasă-i să cumpere alcoolul scump! Conducerea statului susţine că în acest mod vor salva multe vieţi. Bine că tinerii noştri au dreptul să-şi cumpere pistoale şi mitraliere cu care se înarmează până în dinţi, şi când le sare o doagă o iau razna pe campus şi împuşcă pe cine le iese în cale. Între timp, eu – cetăţean  paşnic – voi fi nevoit  să conduc sute de kilometri într-un stat care vinde alcool rafinat de 95%, că vorba aceea, trebuie să mă “descurc”. Uite aşa sună problemele americane J)

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *