Comemorarea a şapte decenii de la deportarea evreilor din Transilvania a readus în actualitate „problema evreiască”, răscolind amintirile dureroase ale supravieţuitorilor. Șaptezeci de ani, o întreagă viaţă, din nou şi mereu aceleaşi trăiri, aceleaşi dureri şi aceleaşi dileme şi, odată cu ele, aceleaşi întrebari: Se poate uita? Se poate ierta? Pot cei care au trăit experienţa ghettourilor şi a lagărelor morţii să uite şi să ierte ? Cei care au pus pe hârtie experienţa şi trăirile acelor vremuri ştiu bine că în afara unor detalii fără importanţă, a denumirea unor lagăre mărunte prin care au trecut sau a unor foşti camarazi, n-au uitat nimic din ceea ce definea aceasta experienţă unică în istorie…
Comemorarea a şapte decenii de la deportarea evreilor din Transilvania a readus în actualitate „problema evreiască”, răscolind amintirile dureroase ale supravieţuitorilor. Șaptezeci de ani, o întreagă viaţă, din nou şi mereu aceleaşi trăiri, aceleaşi dureri şi aceleaşi dileme şi, odată cu ele, aceleaşi întrebari: Se poate uita? Se poate ierta?
Şase supravieţuitoare la comemorarea din Cluj, mai 2014. Autoarea este a treia din dreapta
Pot cei care au trăit experienţa ghettourilor şi a lagărelor morţii să uite şi să ierte ? Cei care au pus pe hârtie experienţa şi trăirile acelor vremuri ştiu bine că în afara unor detalii fără importanţă, a denumirea unor lagăre mărunte prin care au trecut sau a unor foşti camarazi, n-au uitat nimic din ceea ce definea aceasta experienţă unică în istorie…
Uitarea, reversul amintirii – cele două funcţii ale memoriei – sunt procese psiho-fiziologice ale creierului, fundamentale pentru cunoaşterea umană. Ca atare, ele se desfăşoară conform legilor activităţii cerebrale , indeobşte fără controlul şi intervenția noastră conştientă. Se rețin spontan elementele care fac parte din preocupările persoanei date, corespund intereselor acesteia şi capacitaților ei de a recepționa materialul dat, au contingenţe cu lumea sa afectivă. Revenirea asupra informațiilor, reluarea lor în diferite contexte, înlesnesc menținerea şi îmbogăţirea lor.
În general, uităm detaliile fără importanţă, elementele străine de preocupările noastre, fragmentele desprinse de context şi cunoștințele asupra cărora nu s-a revenit. Cele mai fragile sunt datele recente, neutilizate.
Nici lumea afectiva nu este străina de memorie. Emoțiile, trăirile afective, sentimentele atât cele pozitive, cât şi cele negative sunt preluate şi înmagazinate şi ele în creier. Deseori amintirile de factură sentimentală sunt mai pregnante şi mai durabile decât cele intelectuale. Asociindu-se informațiilor verbale, remodelându-le, dau naștere unui continut cognitiv-afectiv care modelează personalitatea.
Timpul are şi el un cuvânt de spus. Pe parcurs, unele materiale memorate anterior se șterg, altele pălesc; în acelaşi timp depozitul se îmbogăţeşte cu noi experienţe şi elemente. Are loc un neîncetat proces de prelucrare şi restructurare a tezaurului păstrat im memorie. Apar noi interpretări şi noiconcluzii.
Uneori, impulsul de a le împărtăşi celorlalți sentimentele, de-a ne analiza experiențele şi a da glas amintirilor depozitate de-a lungul deceniilor, devine o nevoie stringenta. Cum altfel s-ar explica puzderia de cârti memorialiste, scrise în ultima vreme de supraviețuitorii Holocaustului ? !
Iertarea este un fenomen de altă natura. Întâi de toate este un concept etic, religios şi social, care se materializează în soluționarea unui conflict pe cale pașnică sau într-o dezbatere de gravitate diferită şi o conciliere oarecare. Nu este un proces psihologic, care se desfăşoară conform legilor activităţii crierului, ci rezultatul unui lanț de judecați, deseori îndelungate, complexe şi unice de fiecare dată. În cazul unor neînțelegeri minore, rezolvarea apare de la sine sau ca rezultat al clarificării amicale. Cu cât cazul este mai complicat, cu cât el angajează probleme fundamentale, leziuni ori suferinţe majore ale persoanei în cauză, cu atât procesul va fi mai complicat. Iertarea va fi mai dificilă sau chiar imposibila.
Pot cei care au trăit experienţa ghettourilor şi a lagărelor morţii să uite şi să ierte ? Cei care au pus pe hârtie experienţa şi trăirile acelor vremuri ştiu bine că în afara unor detalii fără importanţă, a denumirea unor lagăre mărunte prin care au trecut sau a unor foşti camarazi, n-au uitat nimic din ceea ce definea aceasta experienţă unică în istorie! Cand am cedat insistentelor fiului meu şi m-am așezat să scriu, încă continuam să-i explic că „nu stiu cum se scrie o carte şi nici nu stiu ce sa spun”. Dar m-am apucat şi am scris în câteva ore primele pagini şi nu m-am mai putut opri. Nu reuşeam să fac faţă valului de amintiri care mă asaltau. Am terminat-o în două luni şi dacă nu aş fi „ars” de nerpbdare sa o aduc la cunoştinţa prietenilor şi publicului aş mai fi avut nesfârşite momente de retrăit şi povestit.
NU, N-AM UITAT. Cred că nici ceilalţi n-au uitat! Cine a lăsat acolo rude şi prieteni, cine a simţit mirosul cărnii arse, cine a dârdait de frig, cine a trăit într-o groază permanentă şi deseori a pierdut orice speranţă, dorindu-şi moartea, NU POATE UITA! Are gravat în celulele creierului totul, adânc şi de neşters. Şi dacă, judecând cazul cu toate aspectele lui, nu vom afla decât durere, suferinţă şi moartea unor nevinovaţi, fără nici o circumstanţă atenuantă, atunci nu putem pleda decât: NU SE POATE IERTA!
