Relly Mihalevici: COMEMORAREA, UITAREA şi IERTAREA

Comemorarea  a şapte decenii de la deportarea evreilor din  Transilvania a readus  în actualitate „problema evreiască”,   răscolind amintirile dureroase ale supravieţuitorilor. Șaptezeci de ani, o întreagă viaţă, din nou şi mereu aceleaşi trăiri, aceleaşi dureri şi aceleaşi dileme şi, odată cu ele, aceleaşi întrebari: Se poate uita? Se poate ierta? Pot cei care au trăit experienţa ghettourilor şi a lagărelor morţii să uite şi să ierte ?  Cei care au pus pe hârtie experienţa şi trăirile acelor vremuri ştiu bine că în afara unor  detalii fără importanţă, a denumirea unor  lagăre mărunte prin care au trecut sau a unor foşti camarazi, n-au uitat nimic din ceea ce definea aceasta experienţă unică în istorie…

Comemorarea  a şapte decenii de la deportarea evreilor din  Transilvania a readus  în actualitate „problema evreiască”,   răscolind amintirile dureroase ale supravieţuitorilor. Șaptezeci de ani, o întreagă viaţă, din nou şi mereu aceleaşi trăiri, aceleaşi dureri şi aceleaşi dileme şi, odată cu ele, aceleaşi întrebari: Se poate uita? Se poate ierta?

Şase supravieţuitoare la comemorarea din Cluj, mai 2014. Autoarea este a treia din dreapta

Pot cei care au trăit experienţa ghettourilor şi a lagărelor morţii să uite şi să ierte ?  Cei care au pus pe hârtie experienţa şi trăirile acelor vremuri ştiu bine că în afara unor  detalii fără importanţă, a denumirea unor  lagăre mărunte prin care au trecut sau a unor foşti camarazi, n-au uitat nimic din ceea ce definea aceasta experienţă unică în istorie…

Uitarea, reversul amintirii – cele  două funcţii  ale memoriei – sunt   procese psiho-fiziologice ale creierului, fundamentale pentru cunoaşterea umană. Ca atare, ele se desfăşoară conform  legilor  activităţii cerebrale ,  indeobşte fără controlul şi intervenția noastră conştientă. Se rețin spontan elementele care  fac parte din preocupările persoanei date, corespund intereselor acesteia şi capacitaților ei de a recepționa materialul dat, au contingenţe cu lumea sa afectivă. Revenirea  asupra informațiilor, reluarea lor în diferite contexte, înlesnesc menținerea şi îmbogăţirea lor.

În  general, uităm detaliile fără importanţă, elementele străine de  preocupările  noastre, fragmentele  desprinse de context  şi cunoștințele asupra cărora nu s-a revenit. Cele mai fragile sunt datele recente, neutilizate.

Nici lumea afectiva nu este străina de memorie.  Emoțiile, trăirile afective, sentimentele  atât cele pozitive, cât şi cele negative sunt preluate şi înmagazinate şi ele în creier. Deseori amintirile de factură sentimentală sunt mai pregnante şi mai durabile decât cele intelectuale. Asociindu-se informațiilor  verbale, remodelându-le, dau naștere unui continut  cognitiv-afectiv care modelează personalitatea.

Timpul are şi el un cuvânt de spus. Pe parcurs, unele materiale memorate  anterior se șterg, altele pălesc; în acelaşi timp depozitul se îmbogăţeşte cu noi experienţe şi elemente. Are loc un neîncetat proces de prelucrare şi restructurare a tezaurului păstrat im memorie. Apar noi interpretări şi noiconcluzii.

Uneori,  impulsul de a le împărtăşi celorlalți  sentimentele, de-a ne analiza  experiențele şi a da glas amintirilor depozitate de-a lungul deceniilor, devine o nevoie stringenta. Cum altfel s-ar explica puzderia de cârti memorialiste,  scrise în ultima vreme de supraviețuitorii Holocaustului ? !

Iertarea este un fenomen de altă natura. Întâi de toate este un concept etic, religios şi  social, care se materializează în soluționarea unui conflict pe cale pașnică sau într-o dezbatere de gravitate diferită şi o conciliere oarecare. Nu este un proces psihologic, care se desfăşoară conform legilor activităţii crierului, ci rezultatul unui lanț de judecați, deseori îndelungate, complexe şi unice de fiecare dată. În cazul unor neînțelegeri minore, rezolvarea apare de la sine sau  ca rezultat al clarificării amicale. Cu cât cazul este mai complicat, cu cât  el angajează  probleme fundamentale, leziuni  ori suferinţe majore  ale persoanei în cauză, cu atât procesul va fi mai complicat. Iertarea  va fi  mai dificilă sau chiar imposibila.

Pot cei care au trăit experienţa ghettourilor şi a lagărelor morţii să uite şi să ierte ?  Cei care au pus pe hârtie experienţa şi trăirile acelor vremuri ştiu bine că în afara unor  detalii fără importanţă, a denumirea unor  lagăre mărunte prin care au trecut sau a unor foşti camarazi, n-au uitat nimic din ceea ce definea aceasta experienţă unică în istorie! Cand am cedat insistentelor fiului meu şi m-am așezat să scriu, încă  continuam să-i explic că „nu stiu cum se scrie o carte şi nici nu stiu ce sa spun”. Dar m-am apucat şi am scris  în câteva ore primele pagini  şi nu m-am mai putut opri. Nu reuşeam să fac faţă valului de amintiri care mă asaltau. Am terminat-o în două luni şi dacă nu aş fi „ars” de nerpbdare sa o aduc la cunoştinţa prietenilor şi  publicului  aş mai fi avut nesfârşite momente de retrăit şi povestit.

NU, N-AM UITAT. Cred că nici ceilalţi n-au uitat!  Cine a lăsat acolo rude şi prieteni, cine a simţit mirosul cărnii arse, cine a dârdait de frig, cine a trăit într-o groază permanentă şi deseori a pierdut orice speranţă, dorindu-şi moartea, NU POATE UITA!  Are gravat în celulele creierului totul, adânc şi de neşters. Şi dacă, judecând cazul cu toate aspectele lui, nu vom afla decât durere, suferinţă şi moartea unor nevinovaţi, fără nici o circumstanţă atenuantă, atunci nu putem pleda decât: NU SE POATE IERTA!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *