Ar trebui să încep cu cele de până în 89. An de an luna august însemna zile de vacanţă petrecute pe stadion. ”Cartonaș roșu sus! Acuma jos, ridicați alb!” Nu insist, pregătiri pentru 23 august se făceau peste tot în România acelor vremuri. Mi-a mai rămas în minte un fel de miting al PUNR sau PRM, la care am mers ca tânăr reporter. Trăiam anii celui mai întunecat funariotism la Cluj. Tricolorul se picta pe bănci, trotuare și lăzi de gunoi. Gropile hâde se căscau la picioarele Regelui Matia. Într-o după-masă mohorâtă de toamnă, vajnicii lideri de partid se adunaseră pe lângă statuia lui Avrămuț…După aceea nu m-am mai dus pe la mitinguri… Până vara trecută
Ar trebui să încep cu cele de până în 89. An de an luna august însemna zile de vacanţă petrecute pe stadion. ”Cartonaș roșu sus! Acuma jos, ridicați alb!” Nu insist, pregătiri pentru 23 august se făceau peste tot în România acelor vremuri.
Mi-a mai rămas în minte un fel de miting al PUNR sau PRM, la care am mers ca tânăr reporter. Trăiam anii celui mai întunecat funariotism la Cluj. Primarul trona în Sala de Sticlă de unde scuipa blesteme înspre minorități. Tricolorul se picta pe bănci, trotuare și lăzi de gunoi. Gropile hâde se căscau la picioarele Regelui Matia.
Într-o după-masă mohorâtă de toamnă, vajnicii lideri de partid se adunaseră pe lângă statuia lui Avrămuț. Venise și Vadim, dacă bine-mi amintesc.
Habar n-am ce se sărbătorea, rețin doar atmosfera crispată, încărcată de ură.
Câteva zeci de manifestanți îmbrăcați în paltoane ponosite, cu căciuli din blană năpârlită și mirosind a naftalină, se uitau cu dușmănie la puținii trecători care se aventurau prin piață. Îi vedeam rânjindu-și gingiile sau dinții de viplă aurie. Păreau sfidători și mai că nu săreau să-o pocnească pe cei care nu păreau convinși de mesajele răcnite în microfon.
Îmi amintesc și de un congres al PDSR organizat la Casa Tineretului în februarie 1997, imediat după ce Iliescu pierduse președinția în fața lui Constantinescu.
Atmosferă la fel de crispată, cu nuanţe de deznădejde. Oamenii se plângeau pe coridoare în pauze că au venit de musai la Cluj, deși mai aveau o grămadă de treburi pe acasă. Aplauze la comandă, limbaj de lemn, entuziasm ioc, un Ion Iliescu nervos și nerăbdător.
După asta nu prea m-am mai nimerit pe la mitinguri.
Până vara trecută când au început protestele contra mişeliei de la Roșia Montană.
A fost prima oară în viața mea când am întâlnit atâția oameni care mi-au devenit pe loc simpatici. Le-am admirat încrederea, zâmbetul, convingerea că de ei depinde schimbarea.
Miting la Cluj, între cele două tururi de scrutin
Între cele două tururi de scrutin de luna aceasta, cam aceeași atmosferă, în principiu aceeași oameni, însă mult mai numeroși și mai hotărâți.
Foarte tineri, mulți cu copii în cărucioare, în brațe sau în marsupii, căței în lesă, bicicliști.
Și din nou am stat, i-am privit, i-am admirat și simpatizat fără rezerve.
Am avut sentimentul că ne vindecăm, că se închid răni vechi, că depășim spaime și blocaje.
Oameni care nu mai consideră că ce primesc ajunge la ei din întâmplare sau noroc. Oameni care știu ce pot și care nu se mai bazează pe hazard atunci când fac alegerile majore pentru ei și viața lor.
Diferiți, foarte diferiți. Nu mai așteaptă ca cineva de sus să facă providenţial ceva pentru ei. Nu mai acceptă minciuna, impostura, lingușelile și pilele care singure metode de reușită profesională. Nu mai consideră că emigrarea este singura metodă antiratare.
Atmosferă de camaraderie generalizată. Deși nu se cunosc, îşi zâmbesc, vorbesc între ei, au întotdeauna ceva de povestit pentru că împărtășesc aceleași idei și aceleași dorințe. Iar când nu vorbesc, merg umăr lângă umăr, hotărâţi,dar fără încrâncenare.
E vineri seara, la miezul nopţii campania electorală se va încheia. Duminică suntem chemaţi din nou la vot. Mulţimea imensă a pornit în marş din Piaţa Unirii spre Mărăşti.
Pe la mijlocul străzii Eroilor, din sens opus apare un bătrânel desprins parcă din mitingul lui Vadim de acum 15-16 ani. Se agită, e nervos, se amestecă printre manifestanți și strigă: ”Pe Ponta, bă! Ăla tre votat! Ați auzit, bă? Cine v-a adus aici? De la Sibiu ați venit?”
Dar nu-l bagă nimeni în seamă, nimeni nu-l înjură şi nu-l îmbrâncește.
Mulțimea trece mai departe iar bătrânul traversează strada și-și aranjează cu năduf căciula năpârlită mirosind a naftalină.
