În Statele Unite statisticile recenzează circa 62 de milioane de pisici ca animale de casă. Nu știu câte sunt în România, dar am avut si eu o pisică, primită de la o prietenă, pisică pe care am returnat-o după nouă luni. Era un animal splendid, neagră, cu o blană mare și deasă, ca de animal sălbatic, cu o coadă stufoasă ca de veveriță. O luase de pe stradă infirmă, a dus-o la veterinar, a refăcut-o și îi căuta un plasament. Am luat-o fiindcă era foarte frumoasă. Dar era salbatică. Nu era deloc pisicoasă. Cunoscuse liberatea străzii și nu se adapta vieții dintr-un apartament. Cam toată ziua stătea pe pervazul interior  și se uita afară. Adesea se ghemuia pentru atac  atunci când vedea porumbei pe balcon. Am observat în timp că pisicile care sunt luate din altă  casă se adaptează ușor la noul mediu  și dacă văd ușa deschisă se tem sa iasă. Cele care sunt adoptate, ca  a mea, abia așteaptă să o zbughească. Dar uneori seara se întorc acasă. Și se știe că pisica nu poate fi dresată. Specialiștii consideră că pisica e un animal numai parțial domesticit..Spre deosebire de câine. Fosilele de câine arată că acest animal a fost domesticit cu circa 30.000 de ani în urmă, dar pisicile domestice  au apărut acum circa 9.500 de ani.

Studii comparative ale ADN-ului pisicii de casă cu cel al pisicii sălbatice confirmă  că domesticirea a început acum 10.000 de ani. Cele domestice au capul mai mic comparativ cu corpul decât cele sălbatice și se adună în colonii. Autorul celui mai recent studiu constată că  pisicile domestice  au păstrat excelente capacități de pradă, ca și strămoșii lor sălbatici, ceea ce demonstrează că ele  sunt numai semidomesticte. Pisicile domestice au creierul mai mic în raport cu corpul, decât cele sălbatice, întrucât mileniile trăite în preajma oamenilor, în care s-au hrănit fără să vâneze, le-a tocit agerimea reacțiilor. Același fenomen se manifestă și la câini, care sunt mai puțin inteligenți decât lupii. Laureatul Nobel, Konrad Lorenz, a sugerat că și oamenii sunt influențați de traiul pe lângă animalele domestice. Creierul și corpul nostru au urmat dinamica domesticirii. Ele au atins măsuri maxime în perioada glaciară și de atunci s-au micșorat,  odată cu apariția agriculturii, susținea Lorentz. Analize al genomicii omului arată că acesta a suferit transformări în ultimii 10.000 de ani, ca urmare a selecției naturale.

Se consideră că adaptarea pisicii la traiul alături de om  a avut loc odată cu apariția agriculturii, în neolitic, când depozitele de grâne au dus la înmulțirea rozătoarelor, oferind astfel pisicilor o abundență de hrană pe lângă așezările umane.

Oricum, pisica nu este atât de atașată de noi cum este câinele. Pentru câine noi suntem șeful de haită. Pentru pisică suntem o oportunitate de hrană.

 Andrei Banc