Vâltoarea evenimentelor din ultima vreme, mai ales ceea ce se întâmplă în Europa, noul val de refugiaţi care e acompaniat de un nou val de teroare, te obligă pe tine, cel aciuit departe de continentul de baştină, pe meleaguri îndepărtate care de peste 100 ani cunosc şi trăiesc din plin aceste două fenomene, să încerci să te ridici deasupra amănuntelor şi să arunci o privire de ansamblu asupra realităţii acestui început de an 2016.

Fără nici o discuţie, vârsta înaintată e acompaniată de suficiente neajunsuri şi handicapuri, dar aceste deficienţe sunt, cel puţin parţial, compensate de aptitudinea de a vedea lucrurile în mare şi de a le judeca prin prisma celui care a trăit suficient pentru a-şi face o părere bazată pe fapte.

Un prim aspect care trebuie discutat e aşa zisa recrudescenţă a antisemitismului european. Faptele sunt prea bine cunoscute pentru a fi nevoie de a le aminti aici. Pe scurt, azi nu-i nici un fel de plăcere să fii evreu în Europa. Chiar dacă nu eşti ameninţat, chiar dacă viaţa nu-ţi este în pericol, senzaţia pe care, cred, ar trebui s-o aibă un evreu în Franţa, Germania, Belgia, Austria, Ungaria, etc., e de stânjeneală, de parcă existenţa ta pur şi simplu deranjează pe alţii.

Pentru un neştiutor sau pentru un observator de vârstă tânără, această realitate poate fi văzută ca un fenomen relativ nou şi, fiind nou, el nu e înrădăcinat, ci e numai rezultatul unei conjuncturi speciale, deci cu şanse de a dispărea în momentul când noianul de împrejurări devine irelevant.

Pentru cel încrezător în această părere am o veste foarte proastă.

Antisemitismul european există de aproape 1000 ani şi e prezent acolo, nu ca un fenomen trecător ci ca ceva care face parte din ADN-ul continentului.

Să mă explic.

Diaspora evreiască (la care mă voi referi mai pe larg în a doua parte a acestui material) există de aproximativ 2000 ani. Dispersarea evreimii, începută cu mult înaintea căderii celui de al doilea templu, a golit în mod practic Israelul de odinioară, iar puţinii evrei rămaşi pe loc au dispărut, aproape toţii, ca popor şi religie.

Diaspora evreiască a găsit locaşuri de aciuire peste tot în Europa şi nu e aici locul să descriu istoria aşezării maselor evreieşti pe pământurile vechiului continent. Voi aminti doar faptul că din Anglia şi până în Rusia, treptat-treptat, masele evreieşti şi-au făcut apariţia şi au ajuns peste tot cu intenţia de a rămâne acolo. E de ajuns să răsfoieşti superba carte a lui Albert Londres “Evreul rătăcitor a sosit“, pentru a înţelege natura şi profunzimea rădăcinilor evreului în Europa.

Dar concomitent cu această penetraţie evidentă (şi să fiu scuzat pentru divagaţiile mele de istoric mai mult decât amator!) a mai apărut în Europa un fenomen legat de instalarea şi întărirea religiei creştine în toate ţările continentului. Religia creştină a preluat imediat ideea după care evreii sunt responsabili de uciderea lui Iisus Hristos, prin urmare ei formează o tagmă duşmană care trebuie stârpită şi, dacă nu ad literam, cel puţin limitată, izolată şi intimidată. Au urmat pogromurile, inchiziţia, şi toate acele aspecte tragice ale antisemitismului care au culminat cu Holcaustul secolului trecut.

Perioada postbelică (iată cât de uşor se poate trece peste o “scurtă” perioadă de circa 900 ani ca să ajungem la subiectul zilelor noastre?!) a adus cu ea o serie de evenimente, unul mai important decât celălalt: recunoaşterea faptului că antisemitismul universal a stat la baza uciderii a şase milioane de evrei, apariţia statului Israel (încă un subiect pe care îl voi aminti ceva mai jos), poziţia bisericii catolice care a absolvit în mod definitiv iudaismul de vina uciderii Mântuitorului şi mai ales faptul că a fi antisemit făţiş nu se mai “poartă” într-o lume care a cunoscut tragedia dispariţiei a jumătate din poporul ales.

Dar fiecare din aceste aspecte ale noii realităţi şi toate luate la un loc nu au putut şi nici nu vor putea şterge un mileniu de prigoană şi nu vor putea dezrădăcina o filozofie care a făcut parte din însăşi existenţa continentului timp de 1000 ani.

Dar a limita explicaţia antisemitismului contemporan la acest aspect pereni înseamnă a simplifica în mod artificial realitatea.

La cele de mai sus s-au adăugat încă două fenomene, nu mai puţin importante, fiecare din ele având rolul de a aţâţa opinia publică europeană împotriva iudaismului de azi.

În primul rând e vorba de apariţia Israelului ca stat independent, într-o conjunctură geopolitică cumplit de grea şi periculoasă. Nu voi intra în detalii. Voi aminti doar că apariţia Israelului a rezolvat problema ruşinii de a fi considerat în ziua de azi antisemit pentru că individului i se dă posibilitatea de a fi…antiisraelian!

Ca-n clasica glumă în care un individ nu se poate opri să-i laude pe israelieni, pentru tot ce au realizat, pentru curajul lor, pentru victoriile împotriva a 100 milioane de arabi, până în momentul când i se aduce la cunoştinţă ca israelienii sunt de fapt….evrei!!

Oh, a fi antiisraelian e permis, chiar de dorit! Israelul e cel care mânjeşte cele mai sfinte principii etice ale noii Europe. Israelul e beligerant, colonialist, asupritor, rasist, fascist, deci cum să nu te ridici şi să acţionezi împotriva unui asemenea fenomen istoric demn de confruntat şi combătut?!

Un singur exemplu care certifică dublul standard atunci când e vorba de Israel. Se spune (eu nu le-am numărat!) că în momentul de faţă există în lumea întreagă cam 200 conflicte de graniţă. Dar singurul conflict de acest gen care e înfierat, supus oprobiului public şi plasat pe primul loc pe lista problemelor nerezolvate pe plan internaţional e cel israelo-palestinian!

Şi care era gluma anilor 30 ai secolului trecut? Vina, pentru tot si toate, o poartă evreii şi bicicliştii, o poantă care cerea imediat replica: de ce bicicliştii??!!

Şi, on top of everything, cum ar spune americanul, migraţia musulmană spre Europa, la început în Franţa (din Magreb), Anglia (din Commonwealth) şi Germania (gastarbeiter) şi apoi în toate ţările din vestul continentului, a contribuit în mod esenţial la vădita recrudescenţă a antisemitismului care îmbracă haine noi dar foarte asemănătoare cu cele clasice. Şi cum să nu fii de acord cu vechea zicală franceză: “plus ça change, plus c’est pareil” ?

Apropo, antisemitismul există şi se dezvoltă şi pe continentul nord american, deşi într-un ritm şi într-o proporţie mult mai reduse decât în Europa, şi iarăşi nu mă voi lăsa atras în propria mea capcană şi nu voi dezvolta acest subiect , de altfel foarte interesant.

Şi dacă lucrurile stau aşa,şi dacă atmosfera duşmănoasă antievreiască există şi va continua să existe, întrebarea următoare vine de la sine.

Bine, antisemitismul a apărut şi continuă pentru că el e îndreptat împotriva unei populaţii socotită venetică, neaparţinând continentului, o populaţie care răspunde perfect definiţiei de ţap ispăşitor.

Dar asta a fost odată!!

Acum evreii au ţara lor, statul lor în care, e drept, realitatea e mai mult decât complicată, dar aici e vorba de o ţară civilizată, membră a organizaţiei OECD, cu un venit pe cap de locuitor printre cele mai mari în lume, cu o viaţă ştiinţifică, culturală, intelectuală la care ar putea râvni cam cel puţin 170 state din cele aproape 200 membre ale ONU-ului.

Şi atunci, cum se face că mai bine de jumătatea poporului evreu se află, încă, în diasporă??!!

Răspunsul vine de la sine: Israelul nu reprezintă un punct de atracţie suficient de puternic pentru a oferi evreului o opţiune suficient de valabilă ca să-l convingă să-şi ia catrafusele şi să emigreze.

Aceasta e o realitate greu de contestat, aproape obiectivă.

Istoria emigraţiei postbelice spre Israel arată fără drept de apel că cea mai mare parte a noilor veniţi au ajuns în Israel nu din sionism sau patriotism, ci pur şi simplu din cauza prigoanei din ţara de baştină! Ubi patria ibi bene! Pe evreu nu-l dai afară cu promisiuni ci numai cu ameninţări, şi nici atunci…..

Câţi evrei europeni, deşi conştienţi de pericolul nazist, au refuzat să emigreze în Palestina sau Statele Unite pentru că le era asigurată viaţa de azi şi de mâine, chiar dacă nu ştiau ce se va întâmpla poimâine! Iar poimâinele a venit sub forma lagărelor de exterminare!

Ah, ştiu ce mi se va spune: eşti naiv sau faci pe naivul! Oare nu eşti conştient de faptul că a concentra milioane de evrei pe o suprafaţă minimă de pământ, înconjurată de duşmani, care sporesc pe zi ce trece, înseamnă a uşura în mod clar eforturile de distrugere irevocabilă şi definitivă a unui popor urât de mulţi şi care în ochii multora şi-a pierdut de mult dreptul la existenţă?

Răspunsul vine de la sine. Israelul e puternic, posedă tot ce-i trebuie pentru a se apăra.

Şi mai e ceva, ceva esenţial, ceva ce nu pare a fi suficient de elegant pentru a fi spus, dar dacă îl gândeşti, şi ai trecut de vârsta la care să-ţi fie frică de ce gândeşti, atunci trebuie să o şi spui.

De data aceasta evreii nu vor fi singurele victime ale unui nou Holocaust. Israelul nu va fi singura ţară care va dispărea de pe suprafaţa pământului. Şi toţi care trebuie să ştie asta, o ştiu! Şi poate, sau fără discuţie (depinde pe cine întrebi!), acesta e motivul pentru care azi, în afara Iranului, nu mai există niciun stat în lume care să declare dispariţia Israelului ca o necesitate istorică de importanţă crucială pentru binele omenirii…..

Bun, aşa stau lucrurile. Şi atunci….

Atunci lucrurile vor merge în direcţia pe care au luat-o. Personal nu întrevăd nici o schimbare în bine în următorii ani. Sena şi Tamisa, dar şi Iordanul, vor continua să-şi poarte apele, de la munte spre mare, şi nicidecum invers.

Previziunile sunt sumbre şi ele imaginează o majoritate musulmană în Europa de peste 50 ani şi o invazie arabo-musulmană în Israel până la sfârşitul acestui secol.

Acestea par a fi schimbări prea drastice pentru a fi veridice. Profeţii nu mai au trecere în ziua de azi. Şi a prezice e o muncă foarte riscantă, mai ales când e vorba de a prezice viitorul.

Şi cu toate acestea…..

Nimeni nu poate fi indiferent la ceea ce se va întâmpla după ce el sau ea vor dispărea în neantul vieţii de apoi, pentru că mai fiecare are urmaşi şi e foarte probabil ca aceşti urmaşi să aibă, la rândul lor, urmaşi, deci aici e vorba de continuitate.

Jean-Paul Sartre a susţinut că supravieţuirea evreilor ca naţiune se datoreşte…. antisemitismului. Religioşii în mijlocul cărora mă învârt sunt convinşi că numai religia i-a ţinut pe evrei laolaltă. N-am idee cine are dreptate.

Ceea ce însă ştiu e că de două mii de ani evreimea şi iudaismul n-au mai fost atât de mult puse la încercare. Şi acest fapt îţi dă curaj, pentru că s-a dovedit că acest popor ştie să se lupte cu soarta. Iar istoria arată ca poporul acesta ştie să şi învingă.

Şi dacă Cel de Sus ar asculta ruga evreului, că a venit timpul Să-şi aleagă un alt popor, în locul eternului popor “ales” (ales pentru ce? Să sufere? Să fie în permanent pericol? Să fie urât de toţi?), atunci chiar putem fi de-a dreptul optimişti!

Iată cum arată tupeul unui prezicător care ia în derâdere prezicerile altora.

Gabriel Ben Meron.