În ultimii ani, petrecând mai mult timp atât în mijlocul armenilor gherleni, cât şi pe cărările istoriei lor, consemnată în Monografia lui Kristóf Szongott, am trecut de mai multe ori pe lângă Biserica Solomon din oraş, dar nu am avut răgazul să-i trec pragul. Am adăstat, în schimb, în maiestuoasa biserică parohială care domină centrul Oraşului Armenesc, fie cu prilejul sărbătorii Sfântului Grigore Iluminatorul – când biserica e plină de credincioşi armeni veniţi de pretutindeni, răsună cântece armeneşti şi atmosfera e pătrunsă de evlavie şi bucurie – fie întovărăşită doar de câţiva companioni, ascultând poveştile depănate cu har de Ioan Esztegár, liderul armenilor gherleni, despre sosirea armenilor pe aceste meleaguri, întemeierea şi înflorirea oraşului şi aventurile legate de primirea, pierderea şi apoi recuperarea picturii de Rubens care împodobeşte capela bisericii.

Catedrala armeano-catolică din Gherla

Biserica parohială este mândria comunităţii, fiind vizitată şi admirată de turişti. Am coborât şi în cripta ei şi am regăsit pe plăcile de marmură numele stâlpilor societăţii armeneşti a Gherlei. Biserica parohială, de fapt catedrala efemerei eparhii armeano-catolice niciodată repusă în drepturi, captează atenţia tuturor, în timp ce Biserica Solomon este amintită doar ca o precursoare: prima biserică de piatră a armenilor din Gherla.

Mărturisesc că de la început am fost fascinată de numele acestei biserici pentru că nu mai auzisem de vreun locaş de cult creştin care să aibă hramul înţeleptului rege Solomon… Curând aveam să aflu că numele bisericii nu este legat regele biblic, ci de un armean înţelept şi destoinic: Solomon Simai, de patru ori jude primar al Gherlei între anii: 1721,  1725, 1727, 1729-1731.

Traducând Monografia Oraşului Liber Regesc Gherla, am aflat multe lucruri despre biserica Solomon şi poate de aceea eram atât de emoţionată cu câteva săptămâni în urmă, când – în sfârşit – am ajuns să trec pragul acestui lăcaş de cult aflat pe o străduţă din apropierea centrului Gherlei.

Biserica Solomon vedere generală

Clădirea modestă şi austeră este străjuită de statuile, marcate de vreme şi vremuri, ale Sfântului Grigore Iluminatorul şi Sfântului Silvestru. Zidurile vechii biserici nu au alte ornamente decât inscripţiile cu litere latine şi armeneşti, care atestă că biserica cu hramul Bunei Vestiri a fost înălţată în 1724, fiind o ctitorie a fraţilor Solomon şi Bogdan Simai  şi a soţiilor lor Sirma şi Iuliana.

Intrarea străjuită de Sfântul Grigore Iluminatorul şi Sfântul Silvestru

Figurile celor patru ctitori aveau să fie imortalizate într-o frescă pictată de profesorul şi cărturarul Zahar Gabruş, după mai bine de un veac de la zidire, în 1844. Legenda spune că înstărita familie Simai a ajutat şi cu munca mâinilor sale la clădirea bisericii, pregătind decuseară şi aşezând pe schele cărămizile şi mortarul necesar zidarilor pentru a doua zi, astfel încât aceştia să poată avansa cât mai repede cu lucrările de construcţie.

Ctitorii Solomon şi Bogdan Simai cu soţiile lor Sirma şi Iuliana

În scrisoarea de ctitorire, întocmită la 10 septembrie 1729, se consemnează că Solomon Simai instituia şi o fundaţie de 2500 de florini, a cărei dobândă avea să asigure cheltuielile pentru întreţinerea lăcaşului de cult şi oficierea neîntreruptă a  liturghiilor zilnice, precum şi a slujbelor de pomenirea a ctitorilor.  În acelaşi scop s-au înfiinţat şi cele patru asociaţii religioase: Sfântul Grigore Iluminatorul, Asociaţia Sfânta Ana (fiecare cu capela proprie), Asociaţia Sfânta Treime şi Asociaţia Maica Domnului ale căror fonduri, în 1730, depăşeau 4000 de florini. Mai târziu asociaţiile au fost desfiinţate şi banii lor direcţionaţi pentru construcţia bisericii mari, din centru.

Altarul Sfântului Grigore Iluminatorul

Cu timpul Biserica Solomon s-a dovedit neîncăpătoare pentru enoriaşii armeni, al căror număr a sporit odată cu înflorirea oraşului, şi a fost lărgită prin înglobarea celor două capele laterale: cea a Sfântului Grigore Iluminatorul şi a Sfintei Ana.

Altarul Sfintei Ana

Biserica Solomon, simplă şi intimă, şi-a păstrat mobilierul original. Băncile de pe cele două rânduri sunt aşezate la intervale diferite: mai înguste pentru femei şi mai largi pentru bărbaţi, întrucât iniţial armenii trecuţi la ritul armeano-catolic mai păstrau tradiţia ritului apostolic în care femeile şi bărbaţii şedeau separat.

Incinta bisericii Solomon

Mi-am imaginat serviciul divin de duminică la care participau şi cetăţenii de vază din comunitatea aleasă, oameni înstăriţi, evlavioşi şi profund devotaţi comunităţii lor.  M-am bucurat să regăsesc, pe o placă ce menţiona donatorii pentru renovarea bisericii, numele unor centumviri şi intelectuali de vază, cunoscute din Monografia Oraşului Liber Regesc Gherla, în frunte chiar cu autorul acestei lucrări: Kristóf Szongott.

Lista cu donatorii pentru restaurarea din anii 1880

Fundaţia lăsată moştenire de vrednicului jude primar Solomon Simai a fost spulberată în timpul celor două veacuri de istorie frământată a Gherlei, dar în biserica cu hramul Bunei Vestiri n-a încetat oficierea liturghiei. După cum spune Ioan Esztegár, în lăcaşul de cult aflat pe drumul care duce la piaţă intră zilnic mulţi gherleni, târgoveţi sau cumpărători – de confesiuni diferite (ortodocşi, greco-catolic, romano-catolici sau armeano-catolici, după componenţa religioasă actuală a oraşului) – care  îşi rostesc rugăciunea şi nu se zgârcesc să lase câţiva bănuţi în cutia milei.

Am părăsit Biserica Solomon cu gândul la o altă clauză a înscrisului de ctitorire în care Solomon Simai spunea că patronatul bisericii revine familiei lui, iar după ce toţi urmaşii săi vor fi dispărut, biserica va rămâne în grija Oraşului Armenesc…Nici Oraşul Armenesc nu mai există, însă oamenii oraşului de azi sunt ataşaţi de cea mai veche biserică armenească de piatră, pomenind-o cu toţii drept Biserica Solomon. …Deşi mă tem că prea puţini ştiu cine a fost acel Solomon…

Andrea Ghiţă