Tabăra de pionieri de la Năvodari

În august soţia a fost detaşată ca medic în tabăra de pionieri de la Năvodari, în locul unei colege cu probleme familiare. Am însoţit-o, bineînţeles, ca tânăr căsătorit, bucurându-mă astfel de cea mai îndelungată vacanţă maritimă din viaţa mea şi una din cele mai interesante. Tabăra era plasată alături de o imensă plajă a litoralului Mării Negre, la 6 kilometri nord de Mamaia, în aproprierea localităţii Năvodari…Dimineaţa, în timp ce personalul taberei era ocupat cu activităţi cotidiene, subsemnatul, împreună cu câţiva privilegiaţi având statutul de “familie”, eram liber ca păsările cerului!…Mergeam pe malul mării, câţiva km. spre nord, de unde înotam în larg, până la năvoadele pescarilor…Prin scufundare scoteam câte un peşte prins în ochiurile plaselor, peşte care, odată adus la mal şi fript, constituia un adaus benefic la anostul meniu servit în cantina taberei…

Toivi 1978 Tabara de la Navodari

Azi începe vacanţa o nouă serie de pionieri şi o parte din personal aşteaptă trenul special, care urma să fie garat pe o linie derivată chiar la intrare. În modesta staţie feroviară a taberei, personalul medical, în halate albe şi echipat cu stetoscoape şi termometre, era pregătit pentru o vizită medicală preliminară… Profesorii şi personalul aferent afiliat taberei aşteptau de asemenea – cu listele dactilografiate în mână – să preia micii vizitatori pentru a fi repartizaţi la dormitoare. Ceea ce nu am înţeles la început a fost misiunea unui tractor cu remorcă însoţit de o echipă de haidamaci îmbrăcaţi şi ei în halate albe…

Simultan am fost intrigat de formarea unui grup  mare de copii din satele învecinate, cam zdrenţăroşi şi majoritea desculţi, care aşteptau şi ei sosirea trenului cu micii privilegiaţi. În fine, vagoanele sunt trase la peron şi întregul personal începe activitatea… Copiii sunt examinaţi în gât, în urechi, sunt termometrizaţi şi în final cântăriţi, iar rezultatele sunt notate cu meticulozitate. Într-un târziu am înţeles şi misiunea echipei de haidamaci, supervizată personal de directorul administrativ al taberei. Valizele noilor sosiţi erau deschise şi, fără excepţie, toate alimentele erau confiscate şi aruncate în remorcă. Instrucţiunile erau categorice şi fuseseră transmise din timp tuturor factorilor interesaţi, inclusiv părinţilor… Introducerea alimentelor personale în tabără era strict interzisă. Dar părinţii rămân părinţi şi, în profida lipsurilor alimentare ale perioadei, majoritatea copiilor aveau în valize o mulţime de bunătăţi împachetate de mamele grijulii. Dar haidamacii nu aveau nici un pic de îndurare. În ciuda lacrimilor micilor sosiţi, toate salamurile, cozonacii şi puii fripţi găsiţi în valize zburau direct în remorca care aştepta răbdătoare sfârşitul traumaticei operaţiuni …Într-un târziu, când toate grupele de pionieri împreună cu instructorii lor au fost îndrumate spre dormitoare, tractorul remorcii a demarat într-o direcţie necunoscută.

Am înţeles şi scopul micilor amărâţi din zonă, care aşteptau cu răbdare momentul respectiv. La plecarea tractorului câţiva dintre ei au reuşit să se agaţe de remorcă, aruncându-se pe – mormanul de alimente. Ceilalţi au început să alerge urlând ca indienii după remorcă, adunând – în sacoşe pregătite din timp – cozonacii şi puii fripţi aruncaţi de confraţii lor mai sprinteni, care, în profida vitezei, acostaseră edenul gastronomic pe patru roţi… Aspectul micilor “gavroche” alergând desculţi prin praful stârnit de tractorul amintit, pentru a prinde alimentele aruncate din remorcă, era tipic filmologiei neorealiste italiane, la modă cu un deceniu în urmă. Nu am avut la îndemână nici un milloc de înregistrare, dar am reţinut memorabila scenă pentru totdeauna…

Probabil că în etapa politică respectivă, fotografierea sau înregistrarea video a unei asemenea secvenţe – în contradicţie vădită cu succesele mediatizate zilnic – mi-ar fi adus unele necazuri…

*

Sâmbătă seara echipa medicală a taberei (cu excepţia celor rămaşi de gardă) părăseşte tabăra pentru Mamaia. Fără calcule preliminare grupul intră în barul Melody, local în mare vogă la data respectivă. Domnii doctori, fiind cam toţi din zona Târgu Mureş (unii dintre ei prima oară pe litoral), nu cunoşteau preţurile…Personal, fiind  singurul mai umblat prin zonă, am avut reţineri de natură economică, recomandând  novicelui grup restaurantul  Majestic, foarte onorabil, dar la care tarifele erau relativ acceptabile… A fost desigur frumos şi la barul Melody. S-au comandat fripturi şi vin de Mulfatlar şi domnii doctori au dansat cu soţiile respective, distrându-se foarte bine, până în momentul când… au sosit surprinzătoarele note de plată! Pentru noi doi am comandat doar doua coniacuri, mici, consumaţie adecuată salariului meu de inginer stagiar…

*

Vizitarea barului Melody m-a desprins puţin atmosfera memorabilei vacanţe şi iată de ce. În perioada respectivă, la lucru, încercam fără succes să propun o serie de dispozitive care ar fi eliminate  importul unor maşini costisitoare de la firma italiană X. Acolo fiind, sorbind coniacul amintit mai sus, am început să înţeleg motivul pentru care executivii noştri, fără o cauză plauzibilă, se opuneau cu îndârjire aplicării proiectelor amintite… La numai câţiva metri de masa noastră – într-o atmosferă foarte intimă – reprezentanţii firmei italiene cu pricina se distrau de minune împreună cu… perechea princiară a perioadei: fiica şefului statului (celebra artistă) şi soţul acesteia, ministrul de resort… Maturizându-mă, ca să spun aşa, din acel moment am renunţat definitiv  la proiectele care anulau importul de maşini unelte (ca să nu spun mai mult…), transferându-mă la serviciul de concepţie, unde proiectam minuni destinate exportului, activitate plină de satisfacţii, care facilita călătoriile şefilor mei în lumea largă şi care prin extindere, a devenit benefică şi pentru mine…

Iată cum într-o vacanţă, vizitarea unui în bar la modă poate schimba cariera unui om!

Theodor Toivi

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

4 Comments

  • mona calciu commented on June 27, 2018 Reply

    Sunt acum (iunie 2018) în Tabăra Năvodari și citesc cu emoție pasajele despre activitățile din tabără. Să am putere să salvez acest loc!
    Tempora mutantur et nos mutamur in illis.

  • Theodor Toivi commented on March 28, 2016 Reply

    O precizare pentru dl.Daniel Lowy: Actiunea s-a intamplat in anul 1964. Sotul celebrei artiste la data amintita era ing. Radoi, ministru si ex director la Brasov.. Multumiri pentru aprecieri!

    TT

  • Viorel Nicolaescu commented on March 28, 2016 Reply

    Nu stiu dacăeste adevărat, dar se spune ca Liviu Ciulei ar fi fost întrebat dacă Lica Gheorghiu este cea mai talentată actriță română iar răspunsul, căruia i se datorează ascensiunea fulminantă a lui Ciulei, ar fi fost: nu știu dacă-i cea mai frumoasă ,dar sigur are cei mai frumoși ochi de pe lume!
    O fi adevărat,nu știu ce să spun!

  • Daniel Lowy commented on March 25, 2016 Reply

    Interesant articol, evocator de amintiri de demult. Iată o scurtă completare.
    Un gând despre “celebra artistă”, menţionată în paranteză. Este vorba despre actriţa Lica Gheorghiu, fiica preferată a liderului comunist Gheorghe Gheorghiu Dej. Soţul, ministru de resort, cu care petrecea la Barul Melody trebuie să fi fost cel dintâi soţ al lui Lica, juristul Marcel Popescu, devenit ulterior ministru-adjunct la Camera de Comerţ. Întrucât s-au căsătorit când Lica împlinise 30 de ani, evenimentele descrise de Theodor Toivi s-au petrecut probabil în preajma anului fatidic 1956.
    Lica Gheorghiu, supranumită “Prinţesa Roşie”, datorită inclinaţiei sale către lux, a jucat în mai multe filme artisitice, sponsorizate cu mărinimie de celebrul ei tată. Cele mai cunoscute au fost “Lupeni ’29” şi “Tudor”. Prezenţei lui Lica în filmografia românească i se datoreaza construcţia Studiourilor Cinematografice de la Buftea.
    După încetarea din viaţă a lui Ghorghiu Dej, la 19 martie 1965, Lica este abandonată de aşa-zişii prieteni, trăieşte izolată de societate şi moare uitată de lume. Mai mult, noua putere a lui Ceaşescu retrage toate filmele în care jucase Lica, ori se taie rolul interpretat de ea în filmele respective.
    Exista însă şi cele două filme mai sus amintite, care aparţin “epopeii naţionale”, prin urmare nu pot fi retrase şi nu se permite nici ciopârţirea lor. După câte am auzit, numele lui Lica Gheorghiu a fost scos din distribuţia acestor filme.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *