Săptămâna trecută s-au desfăşurat în Slovacia alegeri legislative, în condițiile în care Europa este copleșită de criza refugiaților. Eșecul UE de a găsit o soluție viabilă pentru această problemă a împărțit statele membre aproximativ în două – cele care ar accepta primirea pe teritoriul lor a cotelor de refugiați și cele care resping propunerea. În cea de a doua categorie se include, după cum se știe, grupul de la Visegrad: Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia. Paradoxul poziției lor este că în nici una dintre aceste țări nu există o comunitate musulmană substanțială și în nici una din aceste țări refugiații nu doresc să se stabilească. Și dacă Ungaria a fost folosită anul trecut ca drum de trecere a imigranților legali sau ilegali spre Occident – mai ales spre Germania și țările nordice – în celelalte țări membre ale Grupului de la Visegrad nu s-a găsit picior de refugiat. Totuși, toate s-au pronunțat împotriva cotelor, prin diferite argumente, de la ideea că refugiații vor să ocupe locurile de muncă ale cetățenilor statului respective (Ungaria) până la incompatibilitatea religiei musulmane cu cea creștină, deci imposibilitatea integrării refugiaților (Polonia și Slovacia).
Faptul cel mai grav cauzat de aceste poziții este creșterea popularității partidelor de extremă dreapta – toate anti-imigrare – până la marele lor succes în alegeri. Și dacă rezultatele foarte bune în alegeri ale Frontului Național din Franța sau ale Partidului Independenților din Marea Britanie nu miră pe nimeni, dat fiind faptul că în aceste state trăiesc de decenii sute de mii de imigranți care, din păcate, nu au reușit să se integreze – ceea ce ridică o serie de probleme economice și ideologico-religioase – în statele din Europa centrală, fără imigranți, aceste partide au avansat în mod periculos. Ultimul exemplu este Slovacia în care, pentru prima dată după vreo 80 de ani, două partide de extremă dreapta au ajuns în parlament. Ultima dată un partid de extremă dreapta a jucat un rol decisiv în Slovacia lui Tiso, adept al lui Hitler, în perioada celui de-al doilea război mondial.
Rezultatul este cu atât mai întristător cu cât premierul slovac Robert Fico, liderul partidului social-democrat Smer, a avut de la bun început o poziție dură anti-imigrare, afirmând că Slovacia nu va accepta nici un imigrant musulman. Ca și premierul Orbán în Ungaria, Fico a inițiat o acțiune în justiție pentru a opri introducerea cotelor. Potrivit lui, multiculturalismul este o ficțiune iar imigranții vor reprezenta un pericol pentru femei. După atentatele de la Paris, el a declarat că toți musulmanii din Slovacia vor fi puși sub supraveghere. Dar se pare că din cauza masivei propagande anti-imigrare, poziția lui Fico a părut prea blândă pentru o parte din alegătorii slovaci. Astfel că voturile lor au adus în parlament două partide extremiste de dreapta. Partidul Național Slovac a obținut 15 mandate, iar Slovacia Noastră 14 . Liderul acestui partid, Marian Kotleba, a elogiat statul marionetă slovac din timpul celui de-al doilea război mondial care i-a deportat pe evrei în lagăre ale morții, pe romi îi consideră paraziți, îi plac uniformele naziste, iar parlamentarii care au votat în favoarea imigranților au fost calificați de el drept ”trădători”. Este pentru prima dată când aceste formațiuni politice intră în parlament. Smer în schimb a pierdut 34 de mandate, reducându-și numărul deputaților de la 83 la 49. Fico va avea o sarcină extreme de dificilă în a forma un nou guvern, obligatoriu de coaliție.
Ce s-a întîmplat în Slovacia pur și simplu a băgat frica în Comisia Europeană deoarece Bratislava va prelua de la 1 iulie președinția rotativă a Uniunii Europene, în condițiile în care problema imigranților este departe de a fi soluționată. O parte dintre oamenii politici slovaci își dau seama de efectele negative ale acestor rezultate. ”Prezența fasciștilor în parlamentul nostru va fi un dezastru major în momentul în care Slovacia va deveni președintele UE”, a declarat Monika Flasikova Benova, deputat Smer. Analistul politic Samuel Abraham a considerat că politica dusă de Fico a avut un efect de bumerang. ”Fico a folosit o retorică naționalistă cu privire la imigranți și în acest fel a întărit extrema dreaptă din Slovacia.”, a spus el.
În afara întăririi partidelor de extremă dreapta peste tot în Europa – în acest context este foarte interesantă o analiză din revista ”Der Spiegel” privind evoluția partidului populist de dreapta Aternativa pentru Germania – un fenomen de asemenea extrem de periculos este apariția unor grupări paramilitare. Astfel, în Finlanda, Norvegia și Estonia s-a format un grup denumit ”Soldații lui Odin” care organizează patrule, afirmând că vrea să protejeze populația locală de crimele comise de imigranți. Potrivit ministrului britanic al justiției, Michael Grove, extrema dreaptă în Europa este mai puternică decât oricând din anii 1930. Ministrul dă vina pe atitudinea UE față de imigranți și pe incapacitatea ei de a găsi o soluție.
Eva Galambos
5 Comments
Proliferarea partidelor de dreapta, acolo unde. de fapt se stie ce este dreapta (caci altfel sunt doar partide anarhiste), indiferent de nuanta, au drept scop inlaturarea democratiei pentru a putea impune o politica aservita unor grupuri. Ca urmare, indiferent de evenimentele care le sporesc adeptii, reprezinta importante deficiente ale societatilor civile din tarile in cauza si care, obligatoriu, trebue sa isi impuna un punct de vedere coeziv si ferm. Exista o iesire corecta din acest conglomerat. Solutia este, oare, Comunitatea Europeanasi alinierea la politicile acesteia. Este mai potrivita politica interna a fiecarui stat, unde, evident,democratia incepe sa subrezeasca din cauza ca limitele unei conduceri politice s-au extins atat de mult incat specialistii au fost inlocuiti cu emanati ai politicilor. Oare nu aceasta goana dupa putere, fara o perspectiva a conceptelor de “constructie de stat”; ‘ organizare de stat’ si ‘conducere de stat’ (chiar si state unite), dau posibilitatea escaladarii crizelor existente si, in parte, analizate cu multaa atentie in materialul D-nei Galambos . Cele enuntate ne obliga sa gandim la doua intrebari: 1. Europa si tarile ei sunt invinse dinauntru sau din afara? 2. Ce este seris de facut?
Din pacate, asa este, dar sa av
em incredere in intelepciunea europeana
Nu atitudinea UE refuza pe emigrantii arabi ci modul foarte periculos al arabilor care declara deschis ca vor ca toata Europa sa fie sub legea lor si sa asculte de ei.Londra sa fie capitala musulmana Ce fac ei acuma in Israel vor face in toata Europa. Explozia din America din data de 11/9/2001 trebue sa dea de gindit la toti conducatorii din tarile Europei.Ce fac acuma arabii in Franta si Olanda si Anglia vor face in toata Europa.Cind va veti trezi o sa fie prea tarziu ca sa opriti aceasta hoarda musulmna asupra Europei Trebue de prevenit boala si nu dupa ce a aparut asta este si cu Arabii musulmani
care declara ca vor ca toata Europa sa fie musulmana si sa introduca legea lor. Nu trebue sa crezi ce ei spun ci sa vezi ce fac in toata Europa si ce spun oameni mai destepti
Domnule Mayer, nu stiu daca putem generalizasi sa spunem “arabii vor” pentru ca situatiile sunt foarte diferite. Siria e macinata de razboi de cinci ani si numeni nu s-a interesat de soarta populatiei civile. Cred ca situatia actuala a fost generata si de indiferenta Europei, chiar si atunci cand Grecia era sugrumata de numarul mare de oameni sositi acolo., Europa nu a miscat un deget pentru gestionarea crizei si ajutorarea amaratilor de acolo. Iar extrema dreapta e extrema dreapta indiferent impotriva cui se indreapta.
Realitatile de pe teren sunt un pic altfel decat cele sugerate de acest articol. Ar fi o mare greseala de a identifica “extrema dreapta a anilor interbelici” cu extrema dreapta de acum. Europa a fost super generoasa si toleranta la fenomenul penetratiei populatiilor arabe in vestul Europei, incepand de la inceputul anilor ’70. La ce s-a ajuns: la crearea a cel putin doua generatii de oameni care nu s-au integrat de nici o culoare in sanul natiunilor unde traiesc. Dimpotriva, elementele lor extremist au scos capul la lumina, destabilizand guverne, organele de ordine si paza, politicienii, etc., bulversand o intreaga Europa, care nu are solutie pentru ei, nu stiu si nu au o politica clara si eficienta a ce linie trebuieste urmata. Aceste elemente radicale produc peste tot crize de identitate etnica, sociala, politica si religioasa. Ca raspuns la asemenea fenomene si in ideea apararii fintei lor nationale, as putea afirma ca asemenea organizatii de dreapta vor devein treptat unica solutie, intrucat guvernele de stanga nu au nicio solutie viabila si practica. Si asta daca ne convine sa admitem si sa acceptam, sau nu!