Despre Holocaust, altfel

Am aflat despre cele pe care vreau să vi le  povestesc aici din  spusele  unora care  au trăit aceste  întâmplări. Din păcate, mi-au povestit târziu, iar atunci cand au trăit cele  întâmplate, erau copii destul de mici si nu au reținut  numele unora din cei implicați.

In vara anului 1941, mareșalul Antonescu a dat  ordinul de “curățare a terenului”,  altă denumire pentru ”solutia finala”. In jurul datei de 16  iulie ordinul de curățare a terenului  s-a dat  la Roman, Fălticeni, Galați .Prima măsură ce trebuia să fie dusă la îndeplinire a fost “exterminarea pe loc a tuturor evreilor aflați pe teritoriul rural; închiderea în ghetouri a evreilor de pe teritoriul urban“. Incă  inainte de această dată,  populația din sate incepuse sa se agite deoarece se pregăteau acțiuni de aceasta factura.

Intr-un sat din zona Neamț trăiau cateva familii de evrei care aveau ocupațiile specifice, in acea vreme, evreilor si nu numai, din zona rurală.

Una din aceste familii, doi tineri, Malca si David,  cu trei fetițe,  iși duceau viața in bune relații cu majoritatea oamenilor din sat. Fata lor  mai mare era plecată la bunicii ei pentru că  in satul lor nu erau  la școala decât 4  clase. Intr-o dimineață fetițele mai mici s-au  intors de la școală spunând că  invățătorul le-a trimis acasă și a transmis familiei să aibă grijă de copii. Mama  lor a crezut ca  e  un motiv de-al copiilor să plece de  la școala și le-a trimis inapoi. Dupa un timp, a apărut  la  poarta  lor  invățătorul cu cele doua fetițe I-a povestit Malcăi  despre faptul că dimineața a venit preotul care  i-a spus că auzise de  la unii sateni că  pregăteau  un atac asupra caselor evreiesti, să omoare  bărbații și să dea foc la gospodarii. Preotul i-a cerut invățătorului sa avertizeze familia  pentru că el nu putea să  o facă. Prefera să fie intre oameni să audă ce se  mai programează si să incerce să ii mai potolească. Intre  timp preotul a  mai vorbit și cu unii din vecinii familiei in care avea  incredere că  i-ar putea ajuta pe  acești evrei. Printre acești vecini, era  o  văduvă  cu doi fii in jur de 20 de ani. Acești oameni s-au organizat astfel incât unul din fii l-a luat pe David și, prin iarba  inalta , necosita, l-a dus in pădure unde au stat amandoi intr-o coliba . Celălalt fiu impreuna cu mama sa au stat acasă  unde erau Malca si copiii. Mama dormea  noaptea cu Malca si fetele  in casă  iar fiul, Gheorghe,a dormit  pe  prispă cu toporul langa el. Au mai fost și alti oameni din sat care au ajutat și ei in diferite  moduri iar cand au fost siguri ca  pericolul nu mai este  iminent s-a intors și David acasă.

In scurt  timp,  David a fost luat in lagăr de  munca iar  Malca și copiii au ramas un timp in sat. A venit apoi  ordinul de evacuare a evreilor din sate. Malca  nu a avut de ales și a  incărcat intr-o căruță a vecinilor atât cât a  incăput din gospodaria  lor, și a plecat impreună cu vecina care  i-a ajutat atunci, către cel  mai apropiat orășel unde mai erau si alți membri ai familiei  lor. Au avut de  mers  multe ore. Distanța era de aproximativ 40 de  km si drumul străbătea  mai multe sate unde erau de asemeni tulburări. Exista riscul ca ele să fie atacate. Pentru a le proteja, șeful de post din satul  lor și-a trimis soția să  le  insoteasca pană  la destinație  urmând să se intoarca impreună cu vecina familiei cu căruța. Sătenii din celelalte sate  ii cunoșteau pe  el și pe sotia sa care  la rândul ei era o  persoană  puternică și cu multă autoritate, astfel incât aceștia nu și-au permis să le tulbure drumul. Au ajuns cu bine. Așa a luat  sfarșit  o etapă din viața acestei  familii. Necazurile lor nu s-au sfârșit. Au mai avut incă multe de pătimit pană  la sfârșitul războiului.  Au  mai avut  multe necazuri dar nu au mai avut șansa de a intâlni  în acea perioadă  și oameni adevărați ca acei săteni in mijlocul cărora au trăit.

Malka si David Nadler

Malka si David Nadler

Malca si  David Nadler au fost bunicii mei iar Loty (mama mea) Goldița și Olga au fost fetele  lor. Ei au trait câțiva ani in Țibucani, un sat frumos cu oameni gospodari, din ținutul Neamțului. Nu știu numele preotului și al invățătorului din acel timp  din sat și nici al șefului de  post. Știu doar numele de familie al văduvei cu cei doi fii. Aceștia se  numeau Maftei. Bunicii mei au mai ținut mult timp  legătura cu acești oameni. Eu imi amintesc vag pe  Gheorghe Maftei,unul din cei doi fii care mai venea  in vizită la bunicii mei când  trecea prin Târgu Neamț. Am aflat târziu despre cele  petrecute din povestirile mamei și mătușilor mele. La scurt timp mama  mea  s-a stins iar mătusile mele erau destul de  mici atunci când au trait aceste momente , astfel că  nu  mi-au putut da suficient de multe detalii. Am ajuns la școala din sat să caut prin registre . Nu am avut acces  la documente din epoca respectivă.

Ma gandesc des  la aceste  intamplari, multumesc  in gand OAMENILOR  pe care  ai mei i-au intalnit si ma rog să aiba  parte de  odihna si fericire vesnica acolo unde sunt,  pentru ca  o  merita.

Edith Şimşensohn

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

6 Comments

  • Lucian-Zeev Herscovici commented on May 13, 2016 Reply

    Acest caz trebuie comunicat Institutului Yad Vashem din Ierusalim. Trebuie facute cercetari serioase, pentru ca acesti oameni merita titlul de “Drept intre Popoare”, fie si postum.

    • Edith Şimşensohn commented on May 13, 2016 Reply

      Sunt absolut de acord. Am aflat ca exista fiul unuia din oamenii despre care am povestit . Am rugat sa imi trimita numarul de telefon pentru a-l cauta si a vorbi despre tatal sau. A refuzat.

  • georgescustela commented on May 13, 2016 Reply

    Impresionantă evocare și din nefericire, atât de dureroasă!

    • Edith Şimşensohn commented on May 13, 2016 Reply

      Cele ce au urmat in viata lor a fost si mai dureroase.
      Voi continua

  • Serena commented on May 12, 2016 Reply

    Frumoasa evocarea ta Edith!

    • Edith Şimşensohn commented on May 13, 2016 Reply

      multumesc Serena

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *