Bikini la 70 de ani !

Acum zece ani când am împlinit 70 de ani, mi se părea că mai sunt încă tânăr și pot să mă port ca atare:). În Istorie 70 de ani constituie un interval ridicol de scurt pentru a  fi îndreptățiți să-l considerăm  ca o vârstă, cu excepția  momentelor rare când de pe o zi pe alta se petrece o transformare radicală, adică  ”azi a fost, mâine nu mai este” . Așa se întâmplă la revoluții care de obicei încep și sfârșesc cu tăieri de capete,  la catastrofele produse de natură sau de oameni care au dobândit puteri mai mari decât sunt în stare să administreze cu înțelepciune. Nu toate catastrofele sunt la fel. Sunt unele mici (precum cele casnice:) sau mari cum sunt războaiele în care mor mii sau chiar milioane de oameni

 

O explozie …și alta.

Roth Bikini -Explozia

De cele mai multe ori catastrofele  nu sunt predictibile în afara celor care sunt provocate din diferite rațiuni de către oameni. O astfel de catastrofă pregătită cu toate amănuntele în baza cinicului dicton ”scopul scuză mijloacele” s-a petrecut în iulie  1946, deci cu 70 de ani în urmă.  A fost primul test al unei bombe atomice – după catastrofalele explozii dela Hiroșima și Nagasaki cele două orașe japoneze pârjolite de arma secretă a americanilor care a pus capăt unei alte catastrofe mult mai sângeroase: cel de al Doilea Război Mondial. Testul  planificat cu precauție și rigurozitate de Statul Major al Armatei S.U.A. s-a petrecut deasupra atolului Bikini. Cei câțiva locuitori ai atolului au fost conviși să se mute pe o altă insulă pierdută în  – parcă nesfârșitul –  Ocean Pacific.  Testul s-a   dovedit atât de reușit 🙂 încât la 50 de ani după ce s-a petrecut,  zona era încă poluată radioactiv. Dar cel puțin a pus pe gânduri amatorii de noi războaie mondiale și se zice că a contribuit esențial la păstrarea păcii planetei chiar în condițiile unui lung și extenuant ”război rece”. Probabil acesta a fost motivul pentru care testul nuclear a fost extrem de mediatizat (desigur cu mijloacele de presă mult mai modeste ale acelor vremuri) ca să înțeleagă toată lumea (inclusiv  lumea ”socialistă”) care sunt efectele devastatoare ale unei explozii datorită ”reacției în lanț”. De aici și până la ideea năstrușnică a unui creator de modă francez cu numele de Louis Réard nu e decât un pas mic dar important:).  La câteva zile după explozia de la Bikini, i-a venit strălucita idee de marketing să-și denumească noua linie de ”costume de baie” pe care a creat-o și a lansat-o cu prilejul unei prezentări de modă pe 18 Iulie 1946, cu numele de ”Bikini” care în acele zile era pe buzele tuturor, rostită de unii cu admirație pentru progresele tehnice și puterea militară a americanilor, iar de alții cu îngrijorarea determinată de perspectivele unui nou război când cel dinainte abia se terminase. Luis Réard care înainte de a deveni creator de modă a prestat ca inginer de automobile   (terminase Politehnica la Paris în 1930 !) a avut grijă să-și breveteze noua formulă ”minimală” pentru costumele  de baie de damă, și să-și înregistreze marca ”Bikini” sperând că va fi o ”explozie” pe piața costumelor de baie și că vânzările se vor propaga cu intensitatea și viteza ”unei reacții în lanț”. Reușita a fost totală. Astăzi dacă rostești cuvântul ”bikini” orice interlocutor indiferent de sex, vârstă sau culoarea pielii se va gândi la popularul ”alter ego” al frunzei de viță cu care mai cu seamă fetele și femeile tinere și frumoase (dar nu numai:) își drapează discret acele părți apetisante ale trupului lor pe care toți bărbații ar dori să le vadă:).

Roth Luis Reard cu manechin bikini

Luis Reard cu manechin bikini

Cui mai evoca ”bikini” devenit între timp substantiv comun, amintirea unei insule pierdute în nemărginirea Oceanului Pacific unde a avut loc o imensă explozie fără morți și răniți ? Era firesc ca lumea să primească cu entuziasm oricare idee năstrușnică, orice noutate care să-i îndepărteze de oroarea anilor de război. Anul 1946 era primul an de pace, după un război distrugător, ucigaș încheiat în septembrie 1945, care a mutilat țări, a mutilat familii, a mutilat trupurile, sufletele și conștiințele a milioane de oameni. Era primul an de pace în care lumea, dornică să uite coșmarul prin care trecuse, întâmpina cu bucurie fiecare prilej de exuberanță,  eliberare de orice restricții. Muzica, sportul, moda deveniseră cele mai căutate preocupări ale tinerilor ”de toate vârstele”. ”Bikini” dobândise valoare de simbol.  Din păcate nu toți puteau împărtăși  frenezia ” post-belică” a unei lumi care ”râde, cântă și dansează”

 

S-a umplut paharul…

Mulți  sufereau, își plângeau morții, își refăceau căminele și orașele distruse de bombe. Toate țările, toate popoarele din Europa au avut de suportat enorme pierderi în vieți și avuturi. Atât învinșii, cât și învingătorii. Dar cel mai mare dezastru a fost cel suferit de evrei. Două treimi din evreii Europei au fost uciși. Treimea supraviețuitoare era sfâșiată de durerea pierderii familiilor, căminelor, rudelor, prietenilor și voia cu orice preț să plece din Europa unde nu-și mai regăsea trecutul și nu-și putea desluși viitorul. Țara în care cei mai mulți  evrei europeni în viață – eliberați după război din lagărele de concentrare care rătăceau pe drumurile încă însângerate ale Europei – voiau să ajungă era Ereț-Israel ; patria lor de suflet, aflată după zeci de alte dominații străine – sub Mandat Britanic. Nu au fost lăsați. Marea Britanie condusă de noul guvern laburist, venit la putere după alegerile din 1945, manifesta o intransigență feroce față de dorința firească a evreilor năpăstuiți,  de a se regăsi în țara lor. Cartea Albă care limita imigrarea evreilor în Palestina era mai riguros aplicată ca oricând. În perioada cea mai cruntă a persecuției rasiale, în perioada când au pierit șase milioane de evrei, au fost lăsați – de Guvernul Britanic să imigreze 110.000 de evrei în decurs de 13 ani. Adică mai puțini de  zece mii pe an.

Pogromul de la Kielce

Pogromul de la Kielce

La Auschwitz în aceași perioadă mureau zece mii pe zi…În 4 Iulie 1946 în orașul polonez Kielce  din centrul Poloniei ”eliberate” de Armata Roșie , s-a petrecut un pogrom având ca țintă  200 de evrei supraviețuitori ai lagărului morții Treblinka, care și-au găsit azil într-o clădire denumită peiorativ ”Casa Evreiască”. Atâția au supraviețuit din cei 24000 de evrei,  o treime a locuitorilor orașului Kielce  care au fost deportați toți de naziști.  Au fost masacrați în acest pogrom ”post Holocaust” 42 de oameni abia scăpați de moarte. A fost picătura care a umplut paharul amarului pentru evreii polonezi. Din cei 3,3 milioane de evrei din Polonia, au supraviețuit Holocaustului, 300.000 (10%) . Din aceștia au rămas în Polonia doar în jur de 3000 (1%).

 

Țara promisă..

Alia Bet

Aliah Bet

Mișcarea sionistă a fost cea care, trecând peste toate tipurile de obstacole politice, umane și financiare a încercat și a reușit să organizeze, în pofida rezistenței engleze, emigrația clandestină (Aliah Bet sau Haappalah -ascensiune în ebr.)  WZO (Organizația Sionistă Mondială) s-a străduit să mențină relații de compromis și colaborare cu Puterea Mandatară  și a reușit să determine înființarea unei Comisii Anglo-americane care să examineze și să propună soluții față de situația conflictuală dintre necesitatea rezolvării urgente a problemei umanitare (incomode) a ”persoanelor dispersate” (o denumire de a dreptul ireverențioasă și hidoasă dată de oficialități supraviețuitorilor Holocaustului) și interesele respectiv limitele politice ale Marii Britanii. În același timp aripa ”revizionistă” a mișcării sioniste – formată din grupările ”IRGUN” (Abreviațiunea dela ”IRGUN Țevai Leumi”-Organizația Armată Națională) și LEHI (Acronimul denumirii ”Luptători pentru libertatea Israelului”  în ebraică) – s-a înrolat în organizarea și derularea imigrației clandestine. După lungi și migăloase anchete, cercetări și dezbateri, Comisia Anglo-americană a ajuns la concluzia  în aprilie 1946 că nu mai este nimic de făcut, adică mai exact ceea ce ar fi de făcut nu se poate face:) Practic Comisia a constatat că arabii refuză să accepte noi valuri de imigrare evreiască, iar Anglia nu voia să recurgă la forță; pe de o parte deoarece guvernul laburist condus de Attlee era împotriva proiectului sionist, pe de altă parte avea ca prioritate aplanarea conflictului dintre India și nou înființatul Pakistan. Fără a fi spus în mod explicit,  recomandarea Comisiei sugera că Mandatul Britanic ar trebui preluat de Statele Unite:) singura care ar fi avut forța politică, militară și financiară de a găsi și aplica o soluție pentru ”dilema palestiniană”.

Hotelul King David după explozie

Hotelul King David după explozie

Situația ”persoanelor dispersate” devenea din ce în ce mai dramatică iar ”lumea” din ce în ce mai dezinteresată de soarta lor. Ceea ce a urmat a fost o explozie. La propriu și la figurat. În ziua de 22 Iulie 1946 la amiaza (ora 12), la Ierusalim a fost aruncată în aer  aripa sudică a hotelului ”King David”, în care se afla cartierul general al Misiunii Militare Britanice din Palestina. Explozia a fost provocată de membrii ai IRGUN.  Și-au pierdut viața 91 de persoane, angajați în diferite funcții  ai administrației britanice, englezi, arabi și evrei. Deși opinia publică era învățată cu acte de represalii care au fost nenumărate de-a lungul anilor de război și pe care atât contemporanii cât și succesorii le considerau îndreptățite – chiar dacă au fost rodul unor inițiative individuale sau ale unor grupuri de franctirori,  luptători din rezistență, partizani sau ”maquis”arzi – acțiunea ”IRGUN”-ului a stârnit un protest unanim în cercurile palestiniene ,evreiești și neevreiești, fiind etichetat prompt ca o acțiune ”teroristă” deși această denumire nu a fost încă atât de uzitată, nici atât de detestată precum a devenit în zilele noastre. Ca mai întotdeauna cele mai vehemente acuzații și cele mai amenințătoare atitudini au venit din spre aliații și partenerii de mai ieri.

 

Explozie la…”Rege”

Cele trei formații (para) militare ale Ișuvului  erau : Hagana (cea mai veche și mai importantă  care avea să devină nucleul armatei israeliene), IRGUN și LEHI.  În 1945, imediat după încheierea războiului mondial, ele au convenit o alianță de luptă împotriva  abuzurilor puterii mandatare și agresiunilor arabe. În scurta sa existență această alianță purta denumirea de ”Mișcarea Rezistenței Unite” (abreviat URM) și se afla sub autoritatea lui David Ben Gurion.  Coordonarea acțiunilor comune se asigura prin consultări și consens al celor trei comandanți: Israel Galili pentru Hagana, Menahem Begin pentru IRGUN și Ițhac Șamir pentru LEHI. Trei  din  cei patru decidenți aveau să ajungă primi miniștri ai Statului Israel(!). Faptul că personalități atât de marcante, crezând în ideologii total diferite, în anumite privințe chiar diametral opuse, au reușit să găsească compromisul necesar pentru a servi împreună aceeași cauză supremă: întemeierea statului evreu. confirmă calitățile lor de mari conducători. Cum spuneam, din păcate existența URM a fost scurtă. Dezmembrarea ei  s-a întâmplat imediat după explozia de la ”King David”. Deși acțiunea a fost hotărâtă în comun la inițiativa Hagana, erori de execuție imputate  IRGUN-ului au afectat ”reușita” . Cea mai gravă eroare a fost una de comunicare  care a  cauzat numărul mare de victime. Conform planului, administrația britanică trebuia să fie avertizată în timp util ca întregul personal să fie evacuat, ceea ce nu s-a întâmplat așa în realitate. A rămas o chestiune controversată. A fost ignorat  avertismentul? Nu a fost transmis în timp util? O fi adevărat că administratorul britanic al Misiunii, J.V.Shaw,  atunci când i s-a transmis ordinul de evacuare, ar fi răspuns în zeflemea că ”evreii nu dau ordine, ci le execută” ? Scopul bombardării  aripei din sud a Hotelului – unde erau depozitate toate actele și documentele Agenției Evreiești – a fost recuperarea acestor documente (multe din ele conținând informații secrete) confiscate cu o lună în urmă,în 29 iunie 1946 – o zi  de sâmbătă. Zeci de mii de soldați și polițiști britanici au participat la operațiunea ”Agatha” imaginată și condusă de generalul Barker – comandantul Forțelor Britanice din Palestina – având în obiectiv întregul Ișuv, dar în deosebi Agenția Evreiască (instituția conducătoare a Ișuvului). Au fost percheziționate așezările evreiești, au fost arestate 2700 de persoane cu răspundere în conducerea Ișuvului, au fost ridicate mii de documente, unele din ele conținând informații importante a căror dezvăluire putea produce daune rețelei de organizare a emigrației clandestine (alia bet). Evenimentele acestui ”Șabat Negru” au precipitat decizia  URM de a răspunde cu represalii proporționale și de a declanșa explozia  de la King David. Dar cum represaliile determină la rândul lor contra represalii, într-o cascadă de violențe, Barker a ordonat în 30 Iulie, operațiunea ”Shark” ( Rechin ).

Dov Gruner

Dov Gruner

Ordinul  dat subalternilor săi a fost scurt și concis ”Vreau să scotociți fiecare încăpere din Tel-Aviv” pentru a descoperi ”banda teroristă care a comis acest act criminal cu complicitatea evreilor …care trebuie să suporte consecințele….într-un mod care să-i atingă acolo unde rasa lor este cea mai sensibilă –  și anume la buzunar – și cărora să le demonstrăm  disprețul nostru.” Document semnat de un general englez, în anul 1946 – după Holocaust –… Același general, 6 luni mai târziu, a semnat sentința de condamnare la moarte a lui Dov Gruner un tânăr inginer originar din Kisvárda (Ungaria) abia scăpat de furia nazistă. Nu a fost singura atitudine de acest fel.

 

Execuții sumare

Lordul Moyne, un important om politic conservator, prieten cu Churchill, a fost numit ministru de stat rezident, cu sediul la Cairo. El avea sub controlul său toate zonele supuse  Imperiului Britanic din Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Lordul Moyne a fost acela care a înăsprit restricțiile de imigrare și este considerat responsabil pentru refuzul vizelor necesare evreilor din România îmbarcați pe vasul Struma, refuz care până la urmă a înlesnit torpilarea și scufundarea vasului și moartea celor peste 700 de pasageri.. El a fost probabil primul om de stat britanic care a făcut o revoltătoare comparație afirmând că  ”asemenea naziștilor, evreii vor să impună arabilor cu forța un regim de import de agresiune și dominație” . În pragul deportării evreilor din Ungaria și Ardealul de Nord, un târg murdar și odios a fost propus de Adolf Eichmann lui Joel Brandt și Rudy Kasztner, împuterniciți ai evreilor  din Budapesta. Propunerea s-a numit emfatic ”Waren für Blut” (Mărfuri contra sânge) însemnând ca nemții să renunțe la deportarea unui milion de evrei în schimbul a 10.000 de autocamioane. Adică 100 de evrei valorează cât un camion.

Joel Brandt

Joel Brandt

Joel Brand a încercat totuși să transmită propunerea aliaților. Prin Istanbul a ajuns la Cairo la Lordul Moyne, a cărui răspuns  (potrivit mărturiilor depuse de Brand și Kasztner ) a fost cinic ”Ce să fac eu cu un milion de evrei?” și evident odiosul târg nu s-a încheiat. Nemții nu au avut astfel de dileme. Știau ce să facă cu un milion de evrei. În Noiembrie 1944 cei mai mulți din cei 600.000 de evrei din Ungaria și Transilvania de Nord au fost deja exterminați. În  6 noiembrie, doi tineri luptători din LEHI l-au împușcat pe Lordul Moyne care fusese acuzat și condamnat de conducerea LEHI.  În sentința lor s-a motivat că Lordul Moyne ”ne-a confiscat și ne-a prădat țara Am fost obligați să luptăm și să facem dreptate” Cei doi tineri luptători Ben Zuri și Hakim au fost condamnați de britanici și spânzurați la Cairo.

 

După 70 de ani

A rămas fără răspuns întrebarea dacă aceste organizații para-miltare IRGUN și LEHI adesea  etichetate și blamate ca organizații teroriste, au avut dreptul – cel puțin moral – de a folosi astfel de  mijloace de luptă radicale. Și poate la fel de îndreptățită poate fi întrebarea privitor la legitimitatea  celor două organizații IRGUN și LEHI care și acum sunt considerate teroriste chiar de unii autori cu reputație și cu convingeri sioniste. Pe de altă parte, comandantul IRGUN Menahem Begin,  și Comandantul LEHI , Ițhac Șamir, au devenit  prim-miniștri ai Statului Israel. Begin a fost primul conducător al Israelului care a reușit să semneze un acord de pace cu cel mai important stat arab: Egiptul. Pace, care cu mici poticneli durează și acum după aproape 40 de ani. Begin (”teroristul șef”:) a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace. Atât IRGUN cât și LEHI, care s-au ”rupt” din HAGANAH – organizația de apărare a işuvului, s-au” reîntors” în ȚAHAL – armata de apărare a Israelului, recăpătându-și legitimitatea și onorabilitatea.

Roth TOI_SHAMIR-580

Sionismul s-a născut dintr-o disperare, o dorință și un vis. Disperare pentru viața evreilor amenințată de antisemitism, pogromuri, discriminare, și persecuții. Dorința de păstrare a culturii, tradițiilor și sufletului poporului evreu. Visul de reclădire a Statului Evreu după două mii de ani în exil. Mișcarea sionistă a cărei vârstă venerabilă de 120 de ani o vom aniversa anul viitor, nu a fost de a lungul anilor o oază de liniște și concordie. Idei, pasiuni și interese s-au combătut reciproc servind idealurile și scopurile fundamentale ale Mișcării pe căi diferite. Declarația Balfour și apoi Mandatul încredințat Marii Britanii prin Tratatul de Pace de la Sèvres, au generat o ambiguitate păguboasă în Proiectul Sionist prin acceptarea formulei de ”Cămin Național Evreiesc”, care avea să genereze conflictul – devenit cu timpul ireconciliabil – între evrei și arabi în Palestina.Dar și între evrei și evrei,între cei de dreapta (”ulii”) și cei de stânga (”porumbei”)  În anul 1935 un grup sionist ” Hațohar” (acronimul ebraic al denumirii de ”Organizația Sionistă Revizionistă”)  înființat cu 10 ani în urmă sub conducerea lui Zeev Jabotinsky, a părăsit  WZO.  Noul partid sionist se baza pe trei principii formulate de Jabotinsky

  • Proclamarea de îndată a Statului Evreu pe întregul teritoriu al Mandatului Britanic
  • Imigrația  neîngrădită și masivă a evreilor
  • Drepturi cetățenești egale pentru toți locuitorii de orice naționalitate, rasă sau religie.

Evident nici englezii, nici arabii și nici măcar majoritatea conducătorilor WZO și al ișuvului nu au acceptat aceste principii, deși erau în concordanță cu prevederile Tratatului de la Sèvres, al Mandatului acordat Britanicilor de Liga Națiunilor și cu aplicarea practică a principiilor wilsoniene în Europa. Poate dacă ar fi fost aplicate ar fi fost prevenit sau măcar diminuat ”Dezastrul” (Șoah). Partidul Hațohar (Revizionist) a generat și patronat  trei organizații  ”Betar”, ”IRGUN” și ”LEHI”,  etichetate ca ”naționaliste” care au luptat  în modul lor, dar cu mari sacrificii pentru libertatea și independența unui Stat  Evreiesc  democratic  și prosper. După proclamarea Statului Israel ele s-au integrat în structurile democratice ale noului Stat. Partidul de guvernământ din Israelul de azi,partidul de dreapta ” Likud” se revendică continuatorul valorilor ”Hațohar”

După 70 de ani multe conflicte, au rămas nerezolvate. În primul rând cele determinate de  contenciosul israeliano-arab din Palestina. În schimb au apărut multe altele în diferite colțuri ale lumii. Cele mai complicate continuă să fie cele din Orientul Mijlociu.

După 70 de ani lumea este tulburată   de explozii noi și din ce în ce mai puternice.

Tiberiu Roth, 20 Iulie 2016

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

8 Comments

  • stoicanu commented on July 28, 2016 Reply

    ca intotdeauna, obiectiv si realist.

  • Cepoi Alexandru commented on July 22, 2016 Reply

    Expunerea este clară, documentată si echilibrata cuprinzând si puncte de vedere contrarii! Se spune că o problema bine pusă, identificată corect, poate facilita mult găsirea soluției!

  • Theodor Toivi commented on July 22, 2016 Reply

    Felicitari!

  • George Farkas commented on July 21, 2016 Reply

    La intrebarea daca ar apasa pe “buton” cu riscul de a ucide sute de mii de oameni, actuala PM a Britaniei, despre care am scris cateva randuri in acest numar, a raspuns fara ezitare DA.Replica,din diferite motive,nu mi s-a parut nelalocul ei.

  • Borlovan Nicolae commented on July 21, 2016 Reply

    Un documentar extrem de interesant si un captatio benevolentia pe masura ! Cea mai aleasa consideratie d-lui Tiberiu Roth !

  • Teșu Solomovici commented on July 21, 2016 Reply

    Verb viguros, informații sigure, Un Tiberiu Roth admirabil, Teșu Solomovici

  • Plugaru Valer commented on July 21, 2016 Reply

    Incercam, si este bine, sa dam explicatii cat mai corecte unor fapte petrecute in vremuri greu de inteles si mai ales greu de acceptat. Fapte reale, dureroase care, normal, au produs efecte “la cald” si “la rece”. Autorul le relateaza si pioate creaza o opinie privitor la ele si la firescul sau nefirescul lor. personal consider ca indiferent de modul in care a fost condus momentul se inscrie in acea realitate care a dat posibilitatea atingerii celui mai inalt tel instaurarea Statului Evreu care, cu toate greutatile progreseaza si care, chiar cu pasi, uneori inrositi in sange, marunti uneori, isi consolideaza statutul si menirea. Din aceasta cauza memorarea si rememorarea fiecarui moment care a contribuit la importanta devenire a ERET ISRAEL este un lucru foarte important.

  • georgescustela commented on July 21, 2016 Reply

    Doamne ferește să se mai nască un alt soi de ”bikini” în urma atâtor nenorociri!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *