La o a doua gândire, titlul este oarecum incorect. Majoritatea celor despre care scriu în acest articol nu sunt victimele Brexitului, i-am putea numi poate antemergători. Numai că demersul britanic le-a adus vânt la pupa, i-a încurajat să aleagă o orientare oarecum asemănătoare. Vorbesc aici (deocamdată) de state din Europa centrală, Cehia și Ungaria, dar nici Slovacia nu este departe. Cred că singurii care vor deveni cu adevărat victime vor fi austriecii. Ei au reușit la mustață să îndepărteze pericolul alegerii unui președinte eurosceptic și extremist, dar va trebui să repete cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale deoarece s-au constatat nereguli în procesul electoral care, spun unii analiști, ar fi determinat victoria ecologistului Alexander Van der Bellen și nu a lui Norbert Hofer de la Partidul Libertățiil Noul scrutin va fi organizat la 2 octombrie și se apreciază că efectul Brexit se va resimți din plin. Este posibil ca nehotărâții care până la urmă l-au votat pe Van der Bellen, să se orienteze potrivit noului trend, către Hofer, asigurându-I victoria și în acest fel, austriecii care s-au pronunțat pentru democrație, să devină cu adevărat victimele colaterale ale Brexitului.
Cei doi candidaţi la preşedinţia Austriei
Celelalte două țări în care se resimte clar efectul ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană și care, de ani de zile, au devenit din ce în ce mai sceptice față de formula europeană sunt Cehia și Ungaria. La câteva zile după Brexit, președintele ceh Miloš Zeman s-a pronunțat pentru organizarea de către Cehia a unui referendum cu privire la apartenența țării la Uniunea Europeană și NATO. Zeman a declarat că el nu susține ieșirea țării din UE, dar ar dori să dea posibilitatea cetățenilor să se pronunțe în această problemă. Cehii care împreună cu germanii de Est aveau cel mai ridicat nivel de trai din lagărul socialist, au fost dezamăgiți de progresele înregistrate după ce au devenit membri UE.
Milos Zeman
Ei s-au confruntat cu șomajul, pierderea valorii coroanei și cu multe procese de corupție, dintre care unele legate chiar de fondurile europene. Nemulțumirea lor s-a accentuat odată cu apariția problemei refugiaților din Orientul Mijlociu deși doar un număr infim dintre ei (și aceeia creștini), au primit azil, aduși de organizații umanitare. Dar Praga, împreună cu Varșovia, Bratislava și Budapesta – respectiv Grupul de la Visegrad – au adoptat o poziție dură față de Comisia Europeană și au respins decizia de a primi o cotă obligatorie de refugiați. De aceea, după Brexit, este posibil ca un referendum să aibă rezultate neașteptate. Cred că acestea s-ar referi în primul rând la relațiile cu UE. În ce privește NATO, nu cred că Cehia ar refuza ”aripa protectoare” a Alianței Atlantice și ideea este valabilă pentru toate statele din Europa centrală. De fapt, consider că nici unul din aceste state, nici măcar Ungaria cu relațiile mai apropiate de Rusia, nu ar pune pe tapet problema renunțării la NATO.Dar, revenind la Cehia, președintele țării nu are dreptul să organizeze un referendum, așa că nu se știe dacă altcineva îndreptățit va relua ideea.
Viktor Orbán
Port-drapelul opoziției față de domnia Bruxelles-ului este Ungaria. În urmă cu câteva zile, președintele Ungariei, János Áder, a declarat organizarea unui referendum la 2 octombrie a.c. Acesta are ca subiect acceptarea sau refuzarea cotelor obligatorii de refugiați pe teritoriul țării, dar mulți analiști și partide politice de opoziție apreciază că este un prim pas spre ieșirea din UE. Poziția anti-UE a Budapestei are o istorie mai îndelungată și începe cu victoria electorală a partidului Fidesz al premierului Viktor Orbán și cu tentativele de modificare a Legii fundamentale, multe măsuri luate fiind considerate incompatibile cu legislația europeană. Guvernul ungar s-a plâns în permanență de ”amestecul” Bruxelles-ului în politica internă a țării și a indus în rândul unei părți a populației un sentiment antieuropean, de „lezare a mândriei naționale” și aici nu există o diferență prea mare față de gândirea brexiștilor. Totuși, acest aspect poate nu ar fi stârnit o opoziție prea vehementă față de UE, dar a intervenit problema refugiaților, o adevărată mană cerească pentru premierul Orbán a cărui popularitate se afla în degringoladă, din cauza unor serioase probleme de corupție. Deși, la fel ca în celelalte state din Grupul de la Visegrad, un grup infim de refugiați s-a stabilit în țară, teritoriul ungar fiind folosit doar ca loc de trecere, guvernul a lansat o campanie bine organizată și bine țintită împotriva ”străinilor, refugiaților ilegali care vor ocupa locurile de muncă ale ungurilor și care nu se vor putea încadra în cultura noastră și modul nostru de viață”. Au fost ridicate și faimoasele garduri de securitate. Campania a avut succes, popularitatea premierului a revenit și cu toate că Comisia Europeană a stabilit pentru Ungaria o cotă de 1200 de refugiați, guvernul nu vrea să o accepte și a amenințat că va da în judecată Bruxelles-ul dacă o va obliga să pună în aplicare decizia.
Cu siguranță, referendumul va avea câștig de cauză. Întrebarea este dacă aceasta ar însemna chiar primul pas spre desprindere. Eu cred că, spre deosebire de britanici, ungurii și guvernul ungar vor cântări foarte bine avantajele și dezavantajele unui ”exit”. Ungaria nu are forța economică a Marii Britanii care va plăti foarte scump părăsirea Uniunii. Ungaria s-a dezvoltat în ultimul deceniu datorită fondurilor europene și nu le va putea înlocui cu nimic. Deschiderea spre Extremul Orient, spre Caucaz și alte zone exotice s-a dovedit un eșec. Ca și la noi, milioane de unguri lucrează în străinătate, în spațiul european. Ieșirea din UE îi va lipsi de această posibilitate, de circulația liberă și, să nu uităm, ungurii circulau în Europa mult mai liber decât cetățenii altor state comuniste chiar înainte de 1989. Poate că guvernul va cere reformarea UE, ceea ce este un lucru bun, și precis că o vor face și alții, în condițiile în care se știe că UE trebuie să se schimbe, să devină mai puțin greoaie, mai puțin paternalistă, mai flexibilă.
În acest val de poziții din cele mai contradictorii, multe dintre ele izvorând din orgolii ascunse, naționalisme și egoisme prost înțelese, ar trebui să predomine o gândire rațională care să pornească de la ideea să nu arunci copilul împreună cu apa din copaie. Și dacă acest proverb va fi acceptat, poate că nu vom mai vedea alte ”exit”-uri cu nici un fel de literă în față.
Eva Galambos
