Cum l-am întâlnit pe Elie Wiesel

Au trecut doar câteva zile de la plecarea din această lume a lui Elie Wiesel, o personalitate planetară şi o conştiinţă vie a veacului XX, şi încerc să-i aduc omagiul meu, relatând despre prilejurile în care i-am putut fi aproape pentru răstimpuri scurte, dar relevante pentru dimensiunea lui de… sighetean, sorginte pe care şi-a revendicat-o peste tot în lume. Întâlnirile mele cu Elie Wiesel s-au datorat altor oameni care mi-au netezit calea către scriitorul, filosoful, mărturisitorul şi – mai presus de toate – luptătorul neobosit pentru neuitarea Holocaustului, pentru nerepetarea unei atari tragedii covârşitoare.

Andrea Elie Wiesel cu Hary Maiorovici

Elie Wiesel alături de Hary Maiorovic, Sighet 1995

Mai întâi a fost compozitorul Hary Maiorovici, prietenul Tatei, un om talentat care mustea de muzică şi înţelepciune evreiască maramureşeană, un povestitor  mucalit şi sfătos, dar şi un boem desăvârşit. După o colaborare foarte fructuoasă –compusese muzica filmului-eseu Ysgadal , pe versurile lui József Méliusz şi după desenele unor supravieţuitori ai Holocaustului – care avea să ne aducă un premiu la Festivalul de film de la Ebensee. Apoi, tot în echipă cu operatorul imagine Jözsef Essig, am realizat şi un film portret despre Hary Maiorovici. În timpul filmărilor ne-am împrietenit mai bine şi, aflând că în curând aveam să plec în vizită la rudele mele din New York, mi-a spus: „Să-l cauţi neapărat pe Elie Wiesel, spune-i că te-am trimis eu, suntem prieteni buni. Ai să vezi ce frumos te va primi!” şi mi-a dat numărul de telefon al renumitului scriitor. Am copiat numărul în carneţel, fiind încredinţată că nu aveam cum să fiu primită de o astfel de personalitate. Într-o zi, la vreo săptămână după ce ajunsesem şi începusem să mă vindec de ameţeala continuă, cauzată de metropola americană, dar şi de viaţa evreiască tradiţională a rudelor mele, mi-am luat inima în dinţi şi i-am telefonat lui Elie Wiesel. Nu a răspuns nimeni, mai exact mi-a răspuns doar robotul. Am lăsat un mesaj scurt că vin de la Cluj, sunt prietena lui Hary Maiorovici şi că bunicii mei din partea mamei, pieriţi în Holocaust, erau originari din Bârsana, de lângă Sighet. Peste vreo zece zile a sunat telefonul din casa mătuşii şi m-am pomenit chemată cu multă emoţie: „Haide iute, te caută Elie Wiesel!” (ceea ce m-a făcut să cresc în ochii tuturor neamurilor). Din celălalt capăt al firului a răsunat o voce prietenoasă care s-a scuzat că de-abia se întorsese în New York şi că, din păcate, a doua zi pleca din nou, dar doreşte neapărat să mă cunoască personal şi-mi propune să ne întâlnim peste vreo lună, la…Sighet. M-a mai întrebat cum m-am simţit la New York şi dacă mă poate ajuta cu ceva, după care a încheiat convorbirea lăsându-mă uluită de cele petrecute.

Într-adevăr, la finele lunii iulie 1995, Elie Wiesel a întreprins o vizită particulară la Sighet. Întrucât scriitorul laureat al Premiului Nobel dorise să se păstreze discreţia asupra prezenţei sale – lucru adeverit şi de o relatare recentă a lui Ivan Truţer (*), pe atunci secretar executiv la Consiliului pentru Minorităţile Naţionale – nu se ştia ziua când avea să sosească şi nici cât va rămâne la Sighet. Aşa m-am trezit într-o zi că mă sună compozitorul Hary Maiorovici şi-mi spune: „Eu sunt la Sighet, Elie Wiesel este aici până mâine la prânz. Dacă doreşti să-i iei un interviu să fii mâine la ora 11.00 la primărie!”. Eram în primii ani eroici ai televiziune publice clujene, în care adesea ne deplasam cu maşinile proprii, cu benzina noastră şi filmam cu aparatura operatorului, mai ales în cazul de faţă când nici n-aş fi putut cere deplasare – de vreme ce presa nu fusese încunoştinţată oficial de prezenţa lui Elie Wiesel, la Sighet. Aşa că a doua zi în zori ne-am suit în Trabantul colegului meu, operatorul József Essig, care şi-a luat cu el camera SVHS şi am plecat la Sighet. Am ajuns la primărie cu câteva minute înainte de ora 11.00 şi  după îndelungi parlamentări cu portarul, care o ţinea sus şi tare că Elie Wiesel nu este în clădirea Primăriei şi nici măcar în oraş (nu exista telefon mobil ca să-l anunţăm pe Hary Maiorovici că sosim :)),  până la urmă ni s-a dat drumul în clădire. Elie Wiesel era în sala de protocol şi povestea în limba idiş cu prietenul său din copilărie, Hary Maiorovici, iar atunci când am intrat ni s-a adresat cu răceală că nu discută cu presa. Când a văzut, însă, că nenea Hary s-a ridicat şi m-a îmbrăţişat, iar eu am îndrăznit să-i spun că vorbisem la telefon la New York în iunie şi mă invitase la Sighet,  a zâmbit larg şi mi-a zis că e dispus să-mi acorde interviul. Mi-am învins emoţiile şi am discutat vreo zece minute despre scopul vizitei, realitatea transilvăneană şi aşteptările sale legate de relaţiile dintre majoritari şi evrei. Apoi m-a rugat să oprim camera şi am mai povestit despre Sighet, despre familia Mamei, despre proiectele comune cu Hary Maiorovici, dar şi despre mâncărurile lui preferate. Aşa am aflat  că era vegetarian ca să poată respecta caşrutul, oriunde ar călători, dar că vineri nu refuză un ciulent, dacă are unde să-l mănânce.

Elie Wiesel şi Hary Maiorovici pe prispa casei familiei Wiesel, Sighet 1995

Elie Wiesel şi Hary Maiorovici pe prispa casei familiei Wiesel, Sighet 1995

Apoi s-a ridicat spunându-ne că urma să se ducă la sinagogă, la cimitir şi la vechea casă părintească – pe atunci aflată într-o stare foarte precară. L-am întrebat dacă ne permite să-l însoţim şi noi cu camera de filmat. Spre surprinderea noastră a fost de acord – deşi, după cum am putut constata,  venise la Sighet, însoţit de o echipă de filmare care realiza un film portret despre el,

însă nimeni nu ne-a obstrucţionat în filmările noastre – şi astfel s-a închegat un material în exclusivitate pentru TVR Cluj (pe atunci emisiunea Shalom încă nu exista)  care a fost difuzat la emisiunea maghiară şi a rămas stocat pe o casetă SVHS (super VHS) de pe care nu mai am cum  să-l digitalizez şi să-l postez pe Internet. În esenţă, Elie Wiesel a evocat Sighetul interbelic, în care trăia o populaţie evreiască numeroasă, spulberată apoi de Holocaust.  A subliniat importanţa convieţuirii în bună înţelegere, a cunoaşterii tragediei Holocaustului şi a învăţămintelor acesteia. S-a despărţit de echipa de filmare cu amabilitate, iar noi am revenit la Cluj cu amintirea preţioasă a discuţiei cu un om special.

Elie Wiesel vorbind la mitingul din centrul Sighetului, în iulie 2002

Elie Wiesel vorbind la mitingul din centrul Sighetului, în iulie 2002

Cea de a doua întâlnire cu Elie Wiesel avea să se petreacă peste 7 ani, tot în luna iulie, 2002, când Laureatul Premiului Nobel revenea în oraşul natal cu prilejul inaugurării muzeului amenajat în casa părintească. Elie Wiesel era însoţit de preşedintele Ion Iliescu şi o seamă de personalităţi din ţară.  De data aceasta am ştiut din timp de eveniment şi ne-am deplasat cu o echipă de filmare în toată regula. Ni se promisese că vom primi acreditarea de presă la Sighet, altfel nici nu putea fi vorba de vreun interviu. Omul care urma să ne facă formele nu era de găsit în iureşul evenimentului şi m-am trezit în situaţia că nu puteam filma decât cadre generale, pentru că un jurnalist neacreditat nu avea dreptul să ia un interviu personalităţilor oaspete… Presei i se dăduse posibilitatea să ia interviuri într-o locaţie şi la un moment convenit al festivităţii, la care eu – fără acreditare – nu am putut participa. Îmi era ciudă pe omul care ne fentase cu acreditarea, dar şi pe mine că eram o bleagă… Însă  graţie unei întâlniri faste lucrurile au luat o întorsătură fericită. Elie Wiesel şi preşedintele Iliescu au vizitat şi sinagoga din Sighet, întâlnindu-se cu membrii comunităţii evreieşti. Intrarea în sinagogă nu a fost o problemă, pentru că mă cunoştea atât Hary Marcus, preşedintele de atunci (făcusem un film despre evreii sigheteni) dar şi Iulian Sorin, regretatul secretar general al  FCER.

Elie Wiesel, alături de preşedintele Iliescu, Iulian Sorin, secretar general FCER şi Marele Rabin Menachem Hacohen, Sighet 2002

Elie Wiesel, alături de preşedintele Iliescu, Iulian Sorin, secretar general FCER şi Marele Rabin Menachem Hacohen, Sighet 2002

Cei doi practic m-au propulsat în preajma lui Elie Wiesel, care m-a recunoscut şi a schimbat câteva cuvinte amabile cu mine. Atunci am îndrăznit să-l întreb dacă ar oferi un interviu …în exclusivitate emisiunii Shalom (care exista din anul 1999). Elie Wiesel mi-a zâmbit şi mi-a spus: „Desigur, când vom fi la Muzeul Etnografic”. Noi, cei din echipă, am şi luat-o la picior către Muzeul Etnografic în aer liber unde, alături de casele, bisericuţele şi gospodăriile tipic maramureşene, exista (şi există şi acum) o casă evreiască tradiţională care urma să fie vizitată de importanţii oaspeţi.

Elie Wiesel vorbind în sinagoga de la Sighet, iulie 2002

Elie Wiesel vorbind în sinagoga de la Sighet, iulie 2002

Voiam să ne amplasăm aparatura ca să facem interviul cu Elie Wiesel, la sfârşitul vizitei. Lucrurile însă nu erau atât de simple, pentru că am fost opriţi de mai multe filtre şi controlaţi, inclusiv de hârtiile de acreditare… Şi nu le aveam. Între timp ne-a ajuns din urmă coloana vizitatorilor şi Iulian Sorin m-a ajutat din nou spunând: „Voi urmaţi-mă pe mine!” şi astfel am trecut fără probleme prin toate furcile caudine. L-am aşteptat pe Elie Wiesel la ieşirea din căsuţa evreiască.

Alături de Elie Wiesel în singoga din Sighet, iulie 2002

Alături de Elie Wiesel în singoga din Sighet, iulie 2002

Aveam inima cât un purice, nefiind în preajmă nicio altă echipă de filmare…Mă temeam că vom fi poftiţi să părăsim locul, dar asta nu s-a întâmplat. Elie Wiesel a ieşit din casa evreiască, s-a oprit în faţa mea şi a răspuns întrebărilor mele legate de vizită, dar şi de situaţia internaţională. A fost foarte prietenos şi răbdător, însoţindu-şi fiecare răspuns cu un surâs încurajator. Abia când am încheiat interviul am observat că şi preşedintele Iliescu era lângă noi şi mă privea întrebător. Nu am riscat să-i iau un interviu şi şefului statului, pentru că …nu aveam creditare.

Reportajul realizat atunci s-a păstrat în arhiva TVR şi reflectă atmosfera de sinceră sărbătoare cu care a fost primit Elie Wiesel la Sighet. Cele spuse atunci de  preşedintele Iliescu şi Eugenia Godja, primăriţa municipiului, precum şi cuvintele rostite de Laureatul Premiului Nobel pentru Pace, au rămas la fel de actuale. Doritorii pot viziona acest reportaj pe youtube

Întâlnirile cu Elie Wiesel, inclusiv cea telefonică, de la New York, au fost momente speciale ale vieţii mele, dezvăluindu-mi un om prietenos, sincer şi modest. Anterior cunoscusem, într-o oarecare măsură, scriitorul Elie Wiesel, din Noaptea şi Toate râurile curg în mare. Peste câţiva ani aveam să descopăr şi filosoful, citind cu încântare Celebrările

Acum, după trecerea sa – într-o zi de Şabat – în Lumea celor Drepţi, îi sunt recunoscătoare lui Elie Wiesel pentru timpul pe care mi l-a acordat în aceste întâlniri nepreţuite şi de neuitat.

(*) Relatarea lui Ivan Truţer o găsiţi în numărul de faţă al revistei Baabel http://baabel.suprapus.ro/2016/07/vizita-lui-elie-wiesel-la-sighetu-marmatiei-vara-lui-1995/

Fotografii din arhiva autoarei

Andrea Ghiţă

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

3 Comments

  • Lucian-Zeev Herscovici commented on July 8, 2016 Reply

    Felicitari pentru articol, Andrea.

  • georgescustela commented on July 8, 2016 Reply

    Dragă dnă Andreea Ghiță,
    Mulțumesc pentru revistă. Am parcurs-o cu interes. De asemenea, mulțumesc pentru video reportajul privind vizita lui Elie Wiesel la Sighet. Inconfundabil calmul vocii sale. Să-l aibă Dumnezeu în paza Sa ca și pe alte personalități, dispărute pe care le-am remarcat (Sorin Iulian, Dorel Dorian, Izu Bruchmaier, Maiorovici).

    • Andrea Ghiţă commented on July 8, 2016 Reply

      Multumesc pentru comentariul Dvs. Din pacate personalitatile pe care le-ati pomenit si care au lasat in urma lor lucruri de valoare, nu le rememoram indeajuns…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *