Evreii din Kaifeng

În timpul celui de al Doilea Război Mondial mii de evrei din Europa au traversat Rusia și au găsit azil în China. După căderea Germaniei naziste, colonia evreiască nu a rămas în provizoratul chinez, ci a emigrat în Statele Unite. Din acest val de refugiați au făcut parte și familiile lui Kissinger și Blumenthal, doi dintre viitorii miniștri ai Americii. Dintre refugiați nu a mai rămas nimeni în China, dar China nu a rămas fără evrei. În orașul Kaifeng mai trăiesc azi cîteva sute de evrei chinezi, descendenții altor refugiați de acum 1.000 de ani, scrie săptămânalul britanic The Economist.

Kaifeng a fost în vremea aceea capitala imperială a Chinei; un oraș prosper. În ultimele decenii guvernământul local i-a sprijinit să își reconstruiască sinagoga, să își deschidă o școală și să organizeze servicii speciale pentru ei. Autoritățile locale sperau ca micuța colonie de evrei să atragă turiști și investitori.  Dar de un an stuația lor s-a schimbat.Guvernul Chinei duce o campanie contra instituțiilor religioase, inclusiv a celor iudaice, oricât de neînsemnate ar fi acestea. Este interzisă adunarea de Pesah și alte sărbători, iar relicvele unei comunități evreiești milenare sunt înlăturate de pe unde au mai rămas în oraș.Toți evreii locali  sunt considerați chinezi, iar practicarea religiei  oricum nu e tolerată în China.  Până și cei circa 1000 de evrei din Kaifeng sunt o problemă pentru autorități deși numai 200 dintre ei participă la viața religioasă a comunității.Totuși un tănâr chinez de 35 de ani a deschis un muzeu în apartamentul lui și lucrează ca ghid pentru turiști. Kaifeng este un oraș cu 4.5 milioane de locuitori, iar evreii  sunt o picătură într-un ocean de 1.3 miliarde de chinezi. În China sunt recunoscute oficial numai cinci religii: budismul, islamul, taoismul, religiile catolică și protestantă.

Evreii ar fi venit aici din Persia, ca negustori. Se știe că în secolul 12 au construit o sinagogă. Spre deosebire de persecuțiile din Europa, în China evreii au trăit în deplină siguranță, sub toate dinastiile care s-au succedat, antisemitismul fiind necunoscut în această parte a lumii. În 1851 misionari britanici au cumpărat aici o Tora și au donat-o la British Museum. Dar, remarcau ei, puțini din evreii chinezi mai puteau să o citească. Căsătoriile mixte au dus la integrarea evreilor în populația Han și tradițiile iudaice s-au cam pierdut. Iar Israelul e reticent să primescă emiranți din Kaifeng fiindcă la ora actuală e greu de stabilit care chinez are mamă evreică.

Andrei Banc

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

One Comment

  • Andrea Ghiţă commented on October 16, 2016 Reply

    Foarte interesant articol care ne releva cat de putin stim despre evreii din Orientul indepartat!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *